LIBERALI, SCAPATI DE ANTONESCU

Evolutia din ultimii doi ani a lui Crin Atonescu ridica serioase semne de intrebare asupra a ceea ce a ajuns PNL. Liberalii sint reprezentanti de un personaj care nu are nimic in comun cu istoria acestui partid (faimoasa sintagma "noi sintem urmasii bratienilor"), cu modul in care se face politica europeana, dar in primul rind cu bunul simt, inteligenta, ratiunea si dramul de reticenta care ar trebui sa caracterizeze un aspirant la cea mai inalta functie in stat. Antonescu face pur si simplu de rusine PNL si tiraste politica pe drumul vadimist, unul pe care chiar romanii l-au vrut inchis definitiv. Semnificativ, Antonescu si Vadim au fost singurii politicieni care au acceptat sa intre in emisiunea de la Antena 1 si sa comenteze mizeria cu Emil Boc nud. Daca liberalii, din obedienta, frica, ura fata de Basescu sau calcule meschine, nu realizeaza mocirla in care ii afunda zi de zi acest Antonescu, au o mare problema. Una care va deveni insurmontabila pe masura ce se apropie alegerile si la care, sint convinsa, vor primi un raspuns pe masura de la electorat.
Interventia lui Antonescu in scabroasa emisiune a lui Dan Capatos- populata mereu cu cele mai sinistre personaje ale lumii romanesti si in care vulgaritatea darima orice ziduri-, doar pentru a comenta nonsalant, chicotind de satisfactie si de razbunare prost mascata imagini cu Emil Boc dezbracat nu este surprinzatoare. E in logica nefericitei evolutii a lui Crin Antonescu. Este doar drumul fara de intoarcere pe care liderul PNL marsaluieste triumfator si inconstient de doi ani incoace.

Pretinde acum ca nu stia subiectul in momentul intrarii in emisiune. Asta n-are nicio importanta, asa cum nici ce a spus nu are vreo importanta, simplul fapt ca un prezidentiabil, insusi seful liberalilor, accepta sa participe la o astfel de emisiune este ingrijorator. Ce a facut insa in momentul in care a aflat subiectul? A atentionat realizatorii ca incalca reguli elementare ale deontologiei de presa, ale dreptului la viata privata? A ripostat cumva spunind ca nu este de “rangul” lui de intelectual, politician, liberal, om de bun simt, in fine, de cetatean sa comenteze astfel de subiecte? S-a aratat, citusi de putin, indignat? Nici vorba. De altfel, nici acum Antonescu, desi sustine ca era mai bine sa nu intervina in emisiune, nu regreta si nici nu se delimiteaza de o astfel de presa, de asemenea abordari politice. Nici n-ar avea cum, pentru ca Antonescu pur si simplu nu intelege fondul chestiunii. De aceea spun ca scandalul emisiunii nu este un simplu incident neplacut, ci reprezinta insasi esenta personajului Antonescu, asa cum ni se releva ea din 2009 incoace.

Exista vreo luare de pozitie, vreun discurs, conferinta de presa, talk-show in care Antonescu sa nu cada in grobianism, sa nu-si insulte interlocutorii absenti, adversarii politici si criticii? A coborit discursul politic pina in subsolurile cele mai rau mirositoare, a vadimizat pina la insuportabil mesajul liberal si, cel mai grav, tine captiv electoratul de stinga (cel liberal de mult nu se mai regaseste in prestatia antonesciana) intr-o interminabila mahala, constestare fara substanta si radicalism periculos. Il impiedica sa evolueze spre o politica a decentei si asumarii, constienta si receptiva la lumea europeana din care Romania se lupta a face parte. Antonescu este, pur si simplu, inadecvat. Iar daca ne gindim la aspiratia lui de viitor presedinte, este de-a dreptul periculos.

In principal e vorba de inconsistenta individului, de lipsa de convingeri si de neadaptarea la rolul pe care niste vremuri strimbe ar putea sa i-l rezerve. Mai e ceva, despre care apropiatii sai liberali, din pacate doar o camarila, “colegi” din PSD si prieteni de aiurea evita sa vorbeasca. Ceva care razbate insa din tavalugul aiuritor al interventiilor sale publice. Nestapinire, grimase, gestica, incapacitatea de a se concentra pe subiect. Altfel spus, probleme multe si de o cu totul alta natura.

Parasit de mai toti intelectualii care l-au sustinut in campania din 2009, Antonescu a ramas inconjurat de o ceata de persoane capabile de orice pentru a ajunge la putere. Care au acceptat fara cricnire aruncarea partidului in bratele unui turnator al Securitatii, devenit incet-incet stapinul PNL. Cu acordul acestor oameni, strategia partidului, mesajele, programele se fac la Grivco. Unica sansa a tovarasului Felix de a supravietui in marea politica si in marile afaceri este ca Antonescu sa ajunga presedinte.
In fapt, PNL s-a autodizolvat. Au ramas insa miile de liberali. Incotro se vor duce, nu stiu. Daca isi vor ridica vocea, iarasi mi-e greu sa spun. Cert este insa ca Antonescu si camarila au distrus PNL. Sau, in tot cazul, imaginea pe care acesta si-o crease in constiinta publica.

Dupa cum stau lucrurile la virful partidului, nu exista nici cea mai mica sansa ca Antonescu sa fie inlaturat. Singurii care ar putea pune lucrurile pe un alt drum sint cei de la PSD. Ponta si alti liderii PSD au spus cu subiect si predicat ca vor face de acum incolo alt tip de politica si ca ii rezerva lui Antonescu rolul jenant al maimutoiului de serviciu din simplul motiv ca tine capacitat, in priza cum s-ar zice, electoratul fanatizat de acest tip de discurs. Cuplul Antene-Antonescu face parte din strategia PSD. Un calcul cinic.
Asa cum insa Antonescu s-a intors impotriva propriului electorat, toate analizele arata asta, tot asa va pune pe butuci si strategia PSD. Schimbarea la fata devine necredibila, o simpla cosmetizare, in situatia in care PSD accepta si incurajeaza modul de a face politica al lui Antonescu. Nu am vazut pina acum nicio delimitare clara de la PSD fata de gestul lui Antonescu de a comenta nudul lui Boc. A-l mentine pe Antonescu drept candidat al USL la prezidentiale, inseamna a subscrie la politica pe gaura cheii. La irational, isterie, radicalism juvenil, regres. Cu Antonescu candidat, PSD va da un semnal clar ca nu doreste cu adevarat modernizarea Romaniei, asa cum afirma. E un joc periculos.

Evident, cel mai bine ar fi ca insisi liberalii neinregimentati sa scape de Antonescu. Pina nu e prea tirziu, prostiile si iesirile acestuia fiind greu de anticipat. Si de controlat.
AUTOR ANDREEA PORA
SURSA www.revista22.ro 

PROFITORII REVOLUTIEI

„Răul a fost făcut deja. S-a dat o lege pentru a cumpăra această masă de oameni. Nu poţi da înapoi acum“ – spunea recent George Costin, actualul şef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR), sperând să descurajeze intenţia anunţată a premierului de a reteza vestitele privilegii ale revoluţionarilor. Dar Emil Boc are de ce da înapoi, văzând cum din visteria sleită a statului pleacă anual circa 80 de milioane de euro către revoluţionari. Doar răniţii şi urmaşii celor morţi ar urma să rămână în sarcina bugetului, spune premierul. Pe ceilalţi a încercat oricum să-i arunce undeva, în viitor, eşalonând prin OU din 2010 plata indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei pentru 2012, 2013 şi 2014, iar acum le-ar anula de tot.

Costin, el însuşi un discutabil revoluţionar, ar vrea să spună, lasă-ne, Boc, în durerea noastră de revoluţionari profitori cu indemnizaţii, terenuri, buticuri şi loc de veci şi caută-ţi în altă parte tăieri bugetare, la profesori, doctori, artişti. „Sunt mulţi care trăiesc numai cu acest venit“, argumentează Costin, arătând cu degetul, fără a fi în măsură s-o facă, spre autorii „răului“, spre cei care au dat legea, politicienii. Ei, revoluţionarii, dar numai vreo 20-30.000, aleşi bine din milioanele de oameni care au năvălit pe străzi în decembrie ´89, nu au făcut decât să se supună legii. Gluma s-a îngroşat odată cu dezvăluirile zilnice din presă privind matrapazlâcurile din lumea revoluţionarilor, care, în papuci, la închisoare sau chiar de partea represiunii, au certificate şi drepturi. Schimbând tonul, George Costin, în numele SSPR, dă un comunicat „revoluţionar“ din care nu lipsesc grandilocvenţa, insolenţa, ameninţarea făţişă şi agramatismele: „acţiune de intoxicare a opiniei publice şi de denigrare a revoluţionarilor din Decembrie 1989“, „campanie murdară“ care „s-ar datora implicării revoluţionarilor în eradicarea corupţiei din sistemul judiciar“, în fine, „cine seamănă vânt, culege furtună“.

Istoria afacerii cu certificatele de revoluţionar începe în 1990, când lui Ion Iliescu încă îi tremura cămaşa pentru scaunul prezidenţial în care urcase de curând. Nu ezită să apeleze la formaţiuni paramilitare, muncitori, mineri şi, de ce nu, revoluţionari. De cei din urmă se ocupă fidelul său consilier, Dan Iosif. Aşa apare Legea 42/1990, prin care erau răsplătiţi generos unii revoluţionari. Dacă până în acel moment cele câteva organizaţii de revoluţionari cereau vehement adevărul despre revoluţie, un lucru tare neplăcut lui Iliescu, prin lege li se dă o ţintă suculentă: să alcătuiască dosare pentru obţinerea drepturilor materiale.

Organizaţiile se pun pe treabă. Mai mult, încep să înflorească pretutindeni în ţară alte şi alte organizaţii, filiale ale organizaţiilor, cu un număr sporind vertiginos de revoluţionari înfometaţi, toţi uitând de „Adevărul despre revoluţie“, ceea ce Ion Iliescu chiar îşi dorise. Când CDR ajunge la putere, în 1996, premierul Victor Ciorbea restrânge drepturile acestei caste privilegiate, în ciuda ameninţărilor şi presiunilor conduse de Dan Iosif, numai că este lăsat descoperit de gestul teatral al preşedintelui Constantinescu dând mâna lui Dan Iosif, într-unul din corturile în care se făcea greva foamei pentru privilegii. În mandatul PSD din 2000-2004 este ticluită şi pusă în aplicare Legea 341, intitulată pompos „a recunoştinţei“, votată de parlamentarii tuturor partidelor politice. În esenţă, această lege lărgeşte calea abuzurilor, a inechităţilor, a posibilităţilor de fraudare, şi, pe cale de consecinţă, a drepturilor materiale, de acum cu mult mai substanţiale. Pentru a-i cuprinde şi pe alţi amatori de privilegii, este inventată în lege categoria „luptători remarcaţi prin fapte deosebite“, lăsând în sarcina şefilor de organizaţie de a-şi da avizul cine a fost sau nu luptător cu merite deosebite.

Traficul de certificate, unele pentru preschimbare, altele pentru a fi obţinute, se face la lumina zilei, sub şefii de organizaţii, care pun mâna astfel pe o găină cu ouă de aur. Dacă mai adăugăm că legea include şi cumpărarea sediilor pe nimic, la fel ca la partidele politice, tuturor celorlalte binecuvântări li se adaugă şi perspectiva unor frumoase afaceri imobiliare. Deşi clamează demagogic eliminarea impostorilor, Legea 341 le sporeşte numărul şi rafinează procedurile de fraudare, totul sub oblăduirea SSPR şi a Comisiei Parlamentare a Revoluţiei, la conducerea cărora se succed tot oameni de încredere ai lui Iliescu. De altfel, Iliescu este validat ca revoluţionar de frunte, peste rând, de Comisia parlamentară prezidată de Sergiu Nicolaescu şi Emilian Cutean. Goana după certificate duce la aberaţii inimaginabile: se iau adeverinţe de la biserici, grădiniţe, fabrici de bere, cum că acolo X sau Y a desfăşurat „acţiuni de luptă“; se truchează fotografii, cu capete disproporţionat de mari lipite pe trupuri; un cutare şef de organizaţie îl promovează pe un ins ca revoluţionar, doar ca să poată să-şi recupereze de la acesta o datorie; naraţiunile din cererile revoluţionarilor petenţi sunt copiate din cărţi subvenţionate de SSPR, în fine, chiar şi descoperită, nicio persoană nu e condamnată pentru fals.

Cum procedura de pătrundere în casta profitorilor se arată a fi laborioasă, termenul de predare a actelor, prevăzut în lege la 6 luni, se amână de opt ori. Imprudent, Legea recunoştinţei a inclus şi un articol privind exmatricularea din rândul privilegiaţilor a celor descoperiţi colaboratori ai Securităţii, ceea ce, în guvernarea Năstase, când dosarele se aflau sub cheie, nu presupunea niciun risc. Când însă CNSAS a primit bună parte din arhiva de la SRI, revoluţionari numeroşi s-au găsit pe lista colaboratorilor şi chiar a ofiţerilor. Dar pierderea automată a calităţii de revoluţionar în cazul celor deconspiraţi nu se întâmplă. Practic, e necesar un vot al unei comisii speciale din cadrul SSPR; şi, oricum, „o bună parte dintre judecători sunt din acelaşi aluat cu informatorii. A fost un caz celebru cu un judecător care la noi era pe liste la informatori şi el dădea verdicte de necolaborare la foşti colegi ai lui, informatori“, relatează Mircea Dinescu, membru CNSAS.
Premierul Boc nu are de ce ezita: măcar raţiunile austerităţii, care l-au împins să taie tot soiul de indemnizaţii, îl pot motiva să amputeze în sfârşit această cangrenă.
AUTOR RODICA PALADE
SURSA : REVISTA 22 

ANTONESCU-PONTA SOC SI GROAZA

Să facem un exerciţiu de imaginaţie: USL a câştigat alegerile. Entuziasm general, dictatura a căzut. Ponta e premier, Voiculescu – şef al Senatului, Antonescu se încălzeşte la televiziuni pentru prezidenţiale. Băsescu e la Cotroceni. Încă. Stă şi aşteaptă. Ministerele au fost împărţite, depolitizarea e în plin avânt. Cei 6.000 de „specialişti din sistem“, promişi în campanie, au făcut să pleznească e-mail-urile şi nervii. În teritoriu e ca la Plevna. Motiv pentru care la programul economic s-au mai făcut nişte ajustări pe ici pe colo, prin părţile fierbinţi. Din cele 1.000 de noi locuri de muncă, vreo 3-400 au fost rezervate activiştilor, celor care au muncit cu afişul, găleata şi kilu de zahăr. Restul mai pot să aştepte până când vor începe să curgă investiţiile, se va reduce evaziunea fiscală şi va creşte colectarea la 38%.

Dar e bine. Peste ţară a pogorât liniştea binefăcătoare. Televiziunile redau speranţa distrusă de ticălosul Guvern Boc-Băsescu. Ca prin minune, nenorocirile au încetat. În loc de scandal, consens. În loc de divorţuri şi morţi, nunţi. Columbeanca s-a recăsătorit cu unul tânăr şi a luat-o pe Irina în America, Iri are un copil din flori, iar Pepe şi-a pus şi el pirostriile. Pensionarii sunt şi ei fericiţi, din moment ce nu-i mai vede nimeni. Sindicaliştii au redevenit ce-au fost, ba chiar mai mult. Petcu a fost eliberat din închisoare, unde îl băgaseră pe nedrept procurorii lui Băsescu, şi s-a ales liderul confederaţiei sindicale CNUSL. Mitinguri mai fac doar profesorii, care tot mai speră să-şi primească măririle de 50%. Sunt însă puţini, nu-i mai transmite nimeni. Nici măcar TVR, unde şef a fost pus omul cu laptopul. Aşa că e linişte şi pace. Băsescu şi-a făcut televiziune cu circuit închis, de unde transmite mesaje doar pentru consilieri şi angajaţii Cotroceniului. În parlament, însă, majoritatea merge brici, a fost votată mărirea punctului de pensie, iar Creţulescu, Striblea, Firea, Ciutacu, Dumitrescu şi Gâdea dau asigurări zilnice că va fi aplicată în cel mai scurt timp. Se aşteaptă cu nerăbdare şi mărirea alocaţiilor pentru mame, a ajutoarelor de încălzire, pensiilor pentru handicapaţi, scăderea CAS şi a TVA. Deocamdată, doar cota unică a fost desfiinţată, populaţia săracă plătind, aşa cum moderatorii victorioşi spun că e normal, numai 8%, iar bogaţii 16%.

Dar cel mai bine e că a fost eradicată corupţia în timp record. Motiv pentru care DNA a fost desfiinţat, iar ANI transformat în institut de cercetare. S-a dovedit cu probe ascunse până acum că toţi arestaţii erau, într-adevăr, victime. Aşa că fie au fost eliberaţi, fie au primit sentinţe definitive care le probează nevinovăţia pe care şi-au strigat-o zadarnic ani de zile. Statul trebuie să le plătescă despăgubiri dintr-un fond special creat pentru victimele politice ale regimului Băsescu. Cătălin Voicu a fost pus şef la Doi şi un sfert, care a fuzionat cu SRI. Corupţia din vămi pur şi simplu s-a volatilizat, iar cătuşele au amuţit. Ponta şi Antonescu au explicat, într-un talk-show de trei ore, organizat în Kiseleff, moderat de însuşi Sassu şi transmis de toate televiziunile, că „acţiunea vămile“ a fost organizată de dictator tocmai ca să nu fim primiţi în Schengen. Voiculescu l-a prezentat în direct pe omul care fusese bătut cu maiul în rinichi de procuroarea comunistă Macovei. Sărmanul! A ajuns între timp vameş în Portul Constanţa şi a fost bătut iarăşi şi iarăşi cu bestialitate de procurori ca să declare că şpaga la 108 baxuri pline de chiloţi bărbăteşti era de 7.000 de dolari, iar cea pentru chiloţi de damă de 3.000 de dolari. Ceea ce e un nonsens. Toată lumea ştie că lenjeria de damă e mai scumpă. S-a dovedit manipularea probelor.

În rest, e linişte adâncă. Nu se mai ştie nimic nici măcar de Elena Udrea, deşi, în primul moment după doborâ­rea dictaturii, poporul uselist i-ar fi vrut capul, pantofii şi poşeta. Ponta şi Antonescu au iertat-o, au declarat aministia tuturor faptelor dovedite şi nedovedite, asta pentru ca ţara s-o apuce pe un drum nou şi curat. Un singur incident a avut loc în această perioadă. Jeffrey Franks a apărut pe nepregătite în studio la Dana Grecu, purta intenţionat aceiaşi pantofi găuriţi, şi a apucat să transmită mesajul alarmist că, dacă se vor face toate astea, acordul cu FMI se va rupe pentru că gaura bugetară e de vreo 6 miliarde de euro. Adică 5% din PIB. Grecu a intrat în pană de imaginaţie şi vocalize şi i-a tăiat microfonul. Informaţia a fost preluată mai departe doar de site-urile şi ziarele încă portocalii, care au titrat: Antonescu – Ponta, şoc şi groază. A fost însă suficient. Exerciţiul de imaginaţie s-a încheiat aici. Vă place?
AUTOR ANDREEA PORA
SURSA REVISTA 22