Li se alătură, cu o insistenţă demnă de o cauză mai bună, o seamă de "bloggeri" omniprezenţi, gata să muşte violent, anonim şi laş din oricine scrie altfel decât le convine lor. Mă oripilează de multă vreme persistenţa în ură şi încrâncenarea în vulgaritate a unor nefericiţi puşi de partide să-i înjure birjăreşte pe cei dinainte desemnaţi drept "lingăi ai lui Băsescu", "sinecurişti", "profitori". Suflete de cârpă, s-au înhămat la o muncă murdară, obositoare şi probabil prost plătită. Indivizii n-au odihnă, n-au sărbătoare, n-au concediu.
Sunt gata să "performeze" la comanda "click", aruncând în direcţia editorialiştilor indezirabili zoaiele falsificării şi dispreţului, contribuind masiv la transformarea spaţiului virtual într-o mlaştină morală respingătoare. Reacţia firească e una de compătimire. Probabil că unii dintre ei scriu, pe lângă bani, şi din convingere. Te detestă din motive necunoscute ţie, dar probabil că foarte importante pentru ei: ţi-or fi trimis cândva poezii şi, în loc să le publici, le-ai aruncat la coş. Poate ţi-au fost studenţi şi i-ai căzut la examene. Poate-şi imaginează că dacă n-ai fi tu, steaua lor ar străluci nestingherită pe bolta literelor sau ştiinţei româneşti. Sau, pur şi simplu, sunt atât de înrăiţi şi intoleranţi încât nu pot respira altfel decât prin bulboanele mucilaginoase şi otrăvite pe care le secretă în cantităţi industriale. Născuţi din resentiment şi trăind din frustrare, nu admit, nici în ruptul capului, că există şi oameni care chiar scriu ce gândesc.
Îl priveam, mai zilele trecute, pe unul din agitaţii cu cravată de la Realitatea TV. Pus să modereze o emisiune despre rezultatele de la bacalaureat (despre care mă grăbesc să spun că sunt normale, şi nu catastrofale, având în vedere bătaia de joc cronică din învăţământ), individul şi-a început peroraţia gângavă anunţând că va aduce "probele" care să arate de ce ministrul Funeriu trebuie să plece. Din acel moment, "invitaţii", obişnuiţii mardeiaşi din sfera pesedist-penelistă, au acceptat făţiş rolul de mercenari: ei nu mai erau pe platou pentru a dezbate o problemă, ci pentru a înfiera gros, tovărăşeşte, partinic, "drama naţională." Cum te mai poţi pretinde "analist independent", precum Iosif Boda, şi să nu protestezi că eşti invitat să fii procuror într-un proces-mascaradă, în care verdictul e dat dinainte? Emisiunea cu pricina nu e excepţia, ci regula. Treizeci-patruzeci de jurnalişti şi anexele lor mereu disponibile la linşaj, indiferent de zi şi de oră, au impus un stil al manipulării, abuzului, vendetei şi falsificării (vezi cazul "eşecului" la bacalaureat al lui Daniel Funeriu) din care nu văd cum ar mai putea ieşi. Pentru ei nu există dialog şi dezbatere, ci doar execuţie sumară, carnasieră, sângeroasă. Morişti de ventilat minciuni, maeştrii manipulării au ajuns un fel de desperados care macină aceleaşi poncife, deşi efectul denunţurilor publice a scăzut dramatic. S-au înscris pe o spirală de unde nu-i va mai recupera nimeni vreodată. Au intrat în competiţie cu propriile aiureli şi sunt obligaţi să urce, în fiecare zi, noi culmi ale neruşinării. Asemeni consumatorilor înrăiţi de droguri, trebuie să mărească necontenit doza. Să nu ne mire dacă într-o zi vor începe să-şi la pumni invitaţii ori, Doamne fereşte, vor pune mâna pe arme, dacă analiştii de ocazie nu vor respecta la milimetru partitura infernală impusă de patroni.
Campioni la plimbatul limbii în gură, au abandonat imparţialitatea ziaristului în favoarea militantismului deşuchiat, la capătul căruia nu-i aşteaptă decât spitalul psihiatric. Pentru ei nu există reguli, valori şi ierarhii. E ceva inuman în ura neostoită cu care perorează. E ceva maladiv în gesticulaţia lor obsesională. Finalmente, e ceva jalnic în faptul că mercenariatul are un singur efect: să arate lumii faţa mutilată a unei Românii pe care-o transformă, cu fiecare minut al prezenţei lor pe ecran, într-un teritoriu coşmaresc. De ce-am fi frecventabili pentru străinii veniţi din ţări unde neadevărul e pedepsit drastic, iar mahalagismul agresiv, urlat din rărunchi, nu e tolerat nici în spectacolele de iarmaroc?
Deşi o merită din plin, nu-i pot urî. Îi dispreţuiesc. Văd în ei doar ultimele zbateri ale lumii vechi, ale energiilor demonismului bolşevic, îngrozite că vor pierde bătălia cu modernitatea. Pentru că o vor pierde, şi ei ştiu asta. Unii au adunat deja suficienţi bani încât să nu le pese dacă mâine patronii în înlocuiesc cu unelte mai supuse, mai neruşinate, mai agresive. În ochii altora, vezi totuşi hămeseala şi disperarea că încă n-au ajuns la sumele care să-i pună la adăpost. Figuri triste ale unei tranziţii pline de hârtoape, vor intra în manuale ilustrând dezonoarea, decăderea şi pervertirea presei din România. Nici modelele lor ideologice din perioada comunismului — de la Chişinevschi la Vitner, şi de la Popescu- Dumnezeu la Dulea — nu excelau la capitolele inteligenţă, expresivitate sau inventivitate. Şi e inevitabil să fie aşa: oricât ar evolua tehnica, oricâte facilităţi îţi oferă televiziunea şi internetul, măciuca tot măciucă rămâne.
AUTOR MIRCEA MIHAIES
SURSA www.evz.ro
Un comentariu:
Excelent!
Trimiteți un comentariu