UN MOGUL - PAMFIL SEICARU

Nu m-am lansat în afaceri sau în politică şi din motivul că, pe lângă cheltuiala de timp, asta m-ar fi distras de la efortul de a scrie.

George Stanca şi-a publicat la editura Adevărul Holding teza de doctorat în Istorie, „Pamfil Şeicaru - analistul politic!", sub  un titlu mult mai atrăgător, „«Şantajul şi etajul». Pamfil Şeicaru între legendă şi adevăr»".

 „Şantajul şi etajul" e formula batjocoritoare folosită de duşmanii lui Pamfil Şeicaru pentru a sugera că marele gazetar se îmbogăţise prin şantajul de presă.
Nu sunt dovezi convingătoare pentru a declara în scris că Pamfil Şeicaru a practicat şantajul. George Stanca apelează la acest titlu pentru a lua în răspăr legenda care-i atribuie lui Nicolae Iorga vorba de duh.
Potrivit autorului, cel care a născocit-o şi a lansat-o a fost Nichifor Crainic.
Lectura cărţii, cât şi taifasul TV despre ea, avut cu George Stanca, îmi dă prilejul, în sfârşit, să mă ocup de o realitate evidentă a presei dintre cele două războaie: ziaristul - proprietar de trust, sau, ca să folosim un termen drag prezentului, ziaristul - mogul.

Aruncând o privire în împrejurimile noastre mediatice, vom observa că ziarele, televiziunile, radiourile au drept proprietari cetăţeni fără nicio legătură cu presa. Sau, dacă au, nu suficient de pregnantă pentru a identifica instituţia cu numele unui gazetar celebru. Toţi ziariştii mai acătării ai României de azi sunt, într-un fel sau altul, angajaţi ai unui patron cunoscut mai ales ca om de afaceri.
Perioada dintre cele două războaie a cunoscut însă o realitate diferită - cea a trusturilor de presă având ca proprietari ziarişti de răsunet. Unul dintre aceştia e Stelian Popescu, celălalt e Pamfil Şeicaru.
La taifasul TV, îi reamintesc lui George Stanca citatul din carte în care se referă la debutul lui Pamfil Şeicaru ca proprietar:

„Vinde o parte din averea sa şi a soţiei, Constanţa Pătraşcu (...) şi, la 11 ianuarie 1928, demarează proiectul unuia dintre cele mai importante şi mai longevive ziare din istoria presei româneşti: «Curentul»".
De aici, de la banii puşi jos pentru înfiinţarea ziarului „Curentul" şi până la sediul impunător, ditamai Palatul, dar, mai ales, până la atotputernicul trust „Curentul", e cale lungă.
Succesul lui Pamfil Şeicaru ca mogul de presă rămâne pentru mine o enigmă. Judecat retrospectiv, gazetarul mărturiseşte notele unei personalităţi complexe. Până în 1944, când pleacă din ţară pentru totdeauna,  publică zilnic un comentariu politic de pagina întâi.
Scrierea unui articol - deseori depăşind două coloane de ziar - e una dintre multele îndatoriri zilnice ale lui Pamfil Şeicaru. O altă îndatorire reclamând - o spun din experienţă - timp, energie şi talent -e cea de director al ziarului, dar şi al tuturor publicaţiilor din trust. Pe lângă „Curentul", trustul mai editează „Curentul familiei", „Curentul magazin", „Curentul pentru copii şi tineret", „Evenimentul zilei", „Rapid".

Anumite campanii sunt dirijate nemijlocit de director. Tot directorul se ocupă de angajarea şi promovarea redactorilor. Contrar a ceea ce s-ar putea crede, postura de director al unei publicaţii presupune o uriaşă pierdere de timp cu fel de fel de fleacuri de la răspunsurile pe care trebuie să le dai amicilor, cunoscuţilor şi fruntaşilor zilei în legătură cu articolele apărute până la soluţionarea conflictelor dintre angajaţi.
Pamfil Şeicaru nu-şi rezumă viaţa la aceste două îndeletniciri. E de trei ori deputat independent (în 1928, 1931, 1935), preşedinte al Societăţii Ziariştilor Români, membru în conducerea Societăţii Române de Radio, are numeroase întâlniri cu politicieni, demnitari, premieri şi miniştri. Răspunde invitaţiilor făcute de Carol al II-lea mai întâi, de Ion Antonescu, mai apoi, de a se întâlni şi de a-i consilia în diferite chestiuni, ctitoreşte mănăstiri, monumente („Pe aici nu se trece" de la Mărăşeşti).
A face faţă unor răspunderi atât de diferite reclamă o uriaşă putere de muncă şi îndeosebi o remarcabilă distribuţie a atenţiei.

Nu m-am lansat în afaceri sau în politică şi din motivul că, pe lângă cheltuiala de timp, asta m-ar fi distras de la efortul de a scrie. În acelaşi timp, a face politică, a te ocupa de afaceri, a consilia politicieni sunt ipostaze care nu pot să nu influenţeze făurirea unui  comentariu, întreprindere care presupune să rămâi singur faţă-n faţă cu actualitatea.
A reuşit analistul Pamfil Şeicaru să facă faţă provocărilor impuse de activităţile colaterale scrisului? După opinia mea nu! Marile lui analize sunt cele din exil, când viaţa îl obligă să se rezume doar la scris.
Mogulul lasă locul ziaristului. Ca dovadă că un ziarist autentic nu poate fi niciodată mogul. Şi invers!
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA ADEVARUL 

INCALIFICABILA NERUSINARE A JURNALISTULUI - MACIUCA

În România, vara nu turbează doar câinii, ci şi jurnaliştii. Asta în cazul în care nu sunt deja turbaţi după cum le-o cere fişa postului, ca în cazul multora din angajaţii televiziunilor mogulice.

Li se alătură, cu o insistenţă demnă de o cauză mai bună, o seamă de "bloggeri" omniprezenţi, gata să muşte violent, anonim şi laş din oricine scrie altfel decât le convine lor. Mă oripilează de multă vreme persistenţa în ură şi încrâncenarea în vulgaritate a unor nefericiţi puşi de partide să-i înjure birjăreşte pe cei dinainte desemnaţi drept "lingăi ai lui Băsescu", "sinecurişti", "profitori". Suflete de cârpă, s-au înhămat la o muncă murdară, obositoare şi probabil prost plătită. Indivizii n-au odihnă, n-au sărbătoare, n-au concediu.

Sunt gata să "performeze" la comanda "click", aruncând în direcţia editorialiştilor indezirabili zoaiele falsificării şi dispreţului, contribuind masiv la transformarea spaţiului virtual într-o mlaştină morală respingătoare. Reacţia firească e una de compătimire. Probabil că unii dintre ei scriu, pe lângă bani, şi din convingere. Te detestă din motive necunoscute ţie, dar probabil că foarte importante pentru ei: ţi-or fi trimis cândva poezii şi, în loc să le publici, le-ai aruncat la coş. Poate ţi-au fost studenţi şi i-ai căzut la examene. Poate-şi imaginează că dacă n-ai fi tu, steaua lor ar străluci nestingherită pe bolta literelor sau ştiinţei româneşti. Sau, pur şi simplu, sunt atât de înrăiţi şi intoleranţi încât nu pot respira altfel decât prin bulboanele mucilaginoase şi otrăvite pe care le secretă în cantităţi industriale. Născuţi din resentiment şi trăind din frustrare, nu admit, nici în ruptul capului, că există şi oameni care chiar scriu ce gândesc.

Îl priveam, mai zilele trecute, pe unul din agitaţii cu cravată de la Realitatea TV. Pus să modereze o emisiune despre rezultatele de la bacalaureat (despre care mă grăbesc să spun că sunt normale, şi nu catastrofale, având în vedere bătaia de joc cronică din învăţământ), individul şi-a început peroraţia gângavă anunţând că va aduce "probele" care să arate de ce ministrul Funeriu trebuie să plece. Din acel moment, "invitaţii", obişnuiţii mardeiaşi din sfera pesedist-penelistă, au acceptat făţiş rolul de mercenari: ei nu mai erau pe platou pentru a dezbate o problemă, ci pentru a înfiera gros, tovărăşeşte, partinic, "drama naţională." Cum te mai poţi pretinde "analist independent", precum Iosif Boda, şi să nu protestezi că eşti invitat să fii procuror într-un proces-mascaradă, în care verdictul e dat dinainte? Emisiunea cu pricina nu e excepţia, ci regula. Treizeci-patruzeci de jurnalişti şi anexele lor mereu disponibile la linşaj, indiferent de zi şi de oră, au impus un stil al manipulării, abuzului, vendetei şi falsificării (vezi cazul "eşecului" la bacalaureat al lui Daniel Funeriu) din care nu văd cum ar mai putea ieşi. Pentru ei nu există dialog şi dezbatere, ci doar execuţie sumară, carnasieră, sângeroasă. Morişti de ventilat minciuni, maeştrii manipulării au ajuns un fel de desperados care macină aceleaşi poncife, deşi efectul denunţurilor publice a scăzut dramatic. S-au înscris pe o spirală de unde nu-i va mai recupera nimeni vreodată. Au intrat în competiţie cu propriile aiureli şi sunt obligaţi să urce, în fiecare zi, noi culmi ale neruşinării. Asemeni consumatorilor înrăiţi de droguri, trebuie să mărească necontenit doza. Să nu ne mire dacă într-o zi vor începe să-şi la pumni invitaţii ori, Doamne fereşte, vor pune mâna pe arme, dacă analiştii de ocazie nu vor respecta la milimetru partitura infernală impusă de patroni.

Campioni la plimbatul limbii în gură, au abandonat imparţialitatea ziaristului în favoarea militantismului deşuchiat, la capătul căruia nu-i aşteaptă decât spitalul psihiatric. Pentru ei nu există reguli, valori şi ierarhii. E ceva inuman în ura neostoită cu care perorează. E ceva maladiv în gesticulaţia lor obsesională. Finalmente, e ceva jalnic în faptul că mercenariatul are un singur efect: să arate lumii faţa mutilată a unei Românii pe care-o transformă, cu fiecare minut al prezenţei lor pe ecran, într-un teritoriu coşmaresc. De ce-am fi frecventabili pentru străinii veniţi din ţări unde neadevărul e pedepsit drastic, iar mahalagismul agresiv, urlat din rărunchi, nu e tolerat nici în spectacolele de iarmaroc?

Deşi o merită din plin, nu-i pot urî. Îi dispreţuiesc. Văd în ei doar ultimele zbateri ale lumii vechi, ale energiilor demonismului bolşevic, îngrozite că vor pierde bătălia cu modernitatea. Pentru că o vor pierde, şi ei ştiu asta. Unii au adunat deja suficienţi bani încât să nu le pese dacă mâine patronii în înlocuiesc cu unelte mai supuse, mai neruşinate, mai agresive. În ochii altora, vezi totuşi hămeseala şi disperarea că încă n-au ajuns la sumele care să-i pună la adăpost. Figuri triste ale unei tranziţii pline de hârtoape, vor intra în manuale ilustrând dezonoarea, decăderea şi pervertirea presei din România. Nici modelele lor ideologice din perioada comunismului — de la Chişinevschi la Vitner, şi de la Popescu- Dumnezeu la Dulea — nu excelau la capitolele inteligenţă, expresivitate sau inventivitate. Şi e inevitabil să fie aşa: oricât ar evolua tehnica, oricâte facilităţi îţi oferă televiziunea şi internetul, măciuca tot măciucă rămâne.
AUTOR MIRCEA MIHAIES
SURSA www.evz.ro 

STENOGRAMA SOV-GHITA

Vîntu: Să discutăm chiar pe şleau, pe şleau. Nu am nimic de înregistrat.

Ghiţă: Nici eu…

Vîntu: Tocmai că am venit cu o maşină care nu e monitorizată de aştia de la SRI, că nu se ştie că e din parcul meu de maşini..

Ghiţă: Da…

Vîntu: Discutăm acum ca între doi băieţi, un golan bătrân şi unul tânăr. Te-ai bazat pe forţă. Ţi-am arătat că te piși pe forţa ta la cur, că mă piş pe forţa ta, cu golani şi cu alea că tu totuşi vii dintr-o lume cinstită, ordonată, ai tăi au fost ok…Eu vin, bă, dintr-o mahala ţigănească, vin prin pârnaie, vin prin contrabandă cu d-ăştia. Asta e o lume.. Bă, eu am făcut eforturi disperate să nu mă dau în fapt de unde vin şi cine sunt. Prietenul tău Măgureanu îţi poate confirma că mi-a dat ok-ul că să împuşc racheţii de pe teritoriul României.

Ghiţă: nu-l cunosc

Vîntu:…şi că am împuşcat sute, nu zeci, sute. Şi când spun împuşcat mă refer la propriu. Eu vorbesc clar, nu mi-e teamă că ai ceva pe  tine. Mă doare în p..ă. Acum discutăm doar între noi. Deci pe chestii de forţă şi cu ţigani, prietene, am condus, …bă, ascultă-mă cu atenţie, că să ştii şi tu: toată reţeaua de bulibaşi din România a lucrat pentru mine. Toată.Pe timpul certificatelor de proprietate. Lucrau pentru mine. Riscau 25 de ani sau glonţul. Furau din fabrici: macarale, alea, alea. Şi duceam la italieni. Tu nu ştii despre mine, nimic. Decât legendele făcute de proşti. Ca tine, la modul cel mai serios, am îngropat prin dealurile de prin Moldova.

Ghiţă: e a treia oară..

Vîntu: Iniţial am vrut să te …(neinteligibil)

Ghiţă: să mă îngropaţi?

Vîntu: să dau o lecţie tuturor care îndrăznesc să mă..

Ghiţă: să mă îngropaţi?

Vîntu: bă, puştiule! La mine aşa ceva nu înseamnă că e politică interzisă. La mine face parte din arsenalul de lucru când sunt supărat sau când am un interes mare de apărat. Eu nu glumesc cu astea. M-am gândit după aceea că ai venit cu inima deschisă. Fii atent aici. Ţi-au  şuierat gloanţele pe la urechi. Mă refer la propriu. Când ai vorbit de moarte ţi-am spus să nu vorbeşti de ce nu ştii. Deci bătrâne, la propriu m-am gândit!

Ghiţă: eu nu!

Vîntu: da tu ai venit cu inima deschisă
SURSA www.evz.ro

DICTATURA-N PRESA

Rasfoind presa noastra cea de toate zilele astazi am gasit un articol care ma facut sa vars dupa ce l-am citit. Autorul este un ziarist de pe mosia boierului Dinu Patriciu, Eugen Chelemen care deplange soarta romanilor, fiindca regimul basescian le incarca flagrant si in mod repetat drepturile omului. Individul plange pe umerii personajelor la usa carora apar mascatii, si de aici se regizeaza un sow de televiziune, celor calora le sunt impuscati cateii, li se sparg geamurile cu mitraliera.
Am sa-mi focalizez putin atentia pe un anumit fragment din articolul scris de Chelemen in Adevarul:

Despre ce viaţă privată garantată putem vorbi când telefoanele sunt interceptate ilegal? Despre ce libertate a jurnalistului putem vorbi când acesta este ascultat, iar discuţiile cu sursele sale de informare sunt livrate sub formă de stenograme pentru delectarea publicului? Sau mai putem vorbi despre libertate de exprimare când presa este inclusă de CSAT pe lista pericolelor la adresa securităţii naţionale?

Individul plange pe umerii colegilor de breasla. E multa cenzura sub regimul marinarului. Jurnalistul din punct de vedere al regimului politic sub care ne aflam in momentul de fata, are foarte multa libertate. Dovada imi stau cele doua posturi tv patronate de Vantu si Voiculescu. Inca ii injura zii de zii, minunt de minunt, pe sticla pe Basescu si Boc, dar totusi au licenta sa emita. Mai rau aceste trusturi nocive manipuleaza grosolan opinia publica. Privarea de libertate a exprimarii in domeniul media nu vine din partea puterii ia vine din partea banului. Banul infundat in fundul ziaristilor de personaje toxice intitulati moguli, pentru ai folosii ca vectori de opinie asupra populatiei, pe care o manipuleaza dupa propiul interes.

Prin interceptari am reusit sa aflam ce fel de personaje sunt marii deontologi ai patriei Chiriac si Rosca-Stanescu.Bungasi si santajisti la drumul mare.Prin aceasta tehnica am avut si dovada rolul si de partea cui a jucat Realitatea TV in campania electorala.As vrea sa-i aduc aminte lui Chelemen ca nu Stelian Tanase era cel ascultat. El a fost interceptat deoarece are are raport de subordonare financiar cu unul din cei mai mari excroci, Sorin Ovidiu Vantu. Supravegheat de SRI la acea vreme si in prezent.
Este cunoscut faptul ca Hurezeanu alerga intr-o perioada pe la toate ambasadele sa le explice ''strainejilor'' cat de asuprita e presa in Romania.Nu am vazut nici o reactie.In parlamentul european, ati reusit sa introduceti o petitie, unde iar va plangeti de  dictatura.Raspunsul?! Vi s-a dat cu flit in ochi.
Chelemen daca ar avea coloana vertebrala nu s-ar mai plange de incalcarea drepturilor omului.Dictatura exista dar nu de la presedentie sau guvern.E de la patronul media.Cine are coloana vertebrara nu sta capra in fata mogulului. Insa cum banii nu au miros multora le place si urla-n gura mare: MAI VREAU ODATA!!!