CUM SE FACEAU DEMASCARILE PE VREMURI

Răsfoind presa anului  1952, am dat peste un articol care te înfioară dacă te gândeşti că el se referea la un om de ştiinţă, coleg cu autorul. Sub titlul,  „Mai multă vigilenţă în munca de popularizare a ştiinţei!“ în „Scînteia“ din 31 mai 1952, dr. C. Marcu, director adjunct al Institutului de Fiziologie al Academiei RPR, o demască pe dr. Amelia Bernea pentru articolul „Celula, cărămida corpurilor vii“, apărut în nr. 36 din mai 1952 al revistei „Ştiinţă şi tehnică pentru tineret“.

Autorul debutează prin a plasa dezbaterile şi controversele ştiinţifice în planul primejdios al luptei ideologice dintre socialism şi imperialism:

„O luptă îndîrjită şi neîmpăcată se desfăşoară între materialism şi idealism, în biologie ca şi în alte ştiinţe. Azi, ca şi în trecut, concepţiile idealiste în biologie încearcă să dea o motivare aşa-zis «ştiinţifică» misticismului şi obscurantismului , să predice resemnarea, supunerea în faţa «soartei» - în scopul apărării intereselor claselor exploatatoare.

Concepţiile idealiste în biologie – de pildă, concepţiile lui Virchow, Mendel, Weissman şi Morgan – sunt folosite de imperialismul americano-englez şi de filosofii şi biologii vînduţi acestuia pentru susţinerea din punct de vedere ideologic a planurilor criminale de înrobire a lumii întregi, pentru justificarea mîrşavelor teorii rasiste, a exploatării şi războaielor de cotropire“.

O dată creionat contextul, sunt reamintite sarcinile oamenilor de ştiinţă din RPR în demascarea concepţiilor ştiinţifice imperialiste:

„De aceea, pentru oamenii de ştiinţă este o sarcină de cinste, o îndatorire faţă de poporul muncitor, aceea de a combate necruţător aceste concepţii retrograde şi duşmănoase, de a demasca concret, pe bază de fapte, putreziciunea, falsitatea şi caracterul lor antiştiinţific, folosind uriaşul material furnizat de descoperirile epocale ale biologiei sovietice care, prin strălucitele lucrări ale lui Pavlov, Miciurin, Lisenko, Lepeşinksaia, au lovit nimicitor la temelia concepţiilor idealiste în biologie, au marcat triumful biologiei materialiste“.

Prefaţa politico-ideologică are menirea de a pregăti terenul pentru virulenţa demascării:

„Cu toate acestea, dînd dovadă de o gravă lipsă de vigilenţă, revista «Ştiinţă şi tehnică pentru tineret» a găsit cu cale să publice în Nr. 36 din Mai 1952 un articol intitulat «Celula, cărămida corpurilor vii», care, în întregimea lui, nu face decît să popularizeze concepţiile reacţionare, antiştiinţifice, ale reprezentanţilor idealismului în biologie – Virchow, Mendel, Weissman, Mogan. (...)

Autorul articolului – dr. Amelia Bernea – ignorează lucrările lui Miciurin, Williams, Lâsenko în domeniul transformării speciilor şi al moştenirii noilor caractere dobîndite. A vorbi, aşa cum face revista «Ştiinţă şi tehnică», despre concepţia lui Weissman şi a lui Morgan asupra rolului cromosomilor – ca fiind, cică, elemente de bază ale eredităţii, nesupuse nici unei influenţe exterioare – fără a arăta că ştiinţa sovietică a dărîmat aceste concepţii reacţionare, înseamnă a falsifica în mod grosolan adevărul, a te situa pe o poziţie în mod obiectiv reacţionară şi duşmănoasă faţă de realizările imense ale ştiinţei puse în slujba omului.”

Intervenţia din „Scînteia“ lasă să se întrevadă că Amelia Bernea nu îmbrăţişează tezele geneticii, combătute de ştiinţa sovietică. Pentru că încearcă să rămână, totuşi, în planul disputei ştiinţifice, evitând politizarea dezbaterii, dr. C. Marcu o desfiinţează politico-ideologic pe autoare:

„Evitînd să ia o poziţie fermă, critică, împotriva teoriilor reacţionare în biologie şi căutînd în mod împăciuitorist să «îndulească» cît mai mult chiar şi acele slabe încercări de critică, abia schiţate în articol, dr. Amelia Bernea numeşte tezele greşite, reacţionare, ale lui Weissman, «sărituri dincolo de cal», «năzdrăvănii», etc.

Cititorul care se gîndeşte că asemenea «năzdrăvănii» şi «sărituri peste cal» au constituit baza ideologică a monstruoaselor crime făptuite de hitlerişti, a crematoriilor de la Dachau, Oswieczim şi Buchenwald, a bestialităţilor imperialiştilor american în Coreea, se simte cuprins de indignare în faţa «criticii» călduţe şi glumeţe pe care o adresează articolul teoriilor weissmanist-morganiste!“

Printr-o mişcare tipică anilor 1948-1953, de la articolul tipărit în „Ştiinţă şi tehnică pentru tineret“ se trece rapid la demascarea publicaţiei:

„Cum a fost posibil ca un asemenea articol, în care nu ştii unde se termină ignoranţa crasă şi unde începe reaua credinţă, să se strecoare în paginile revistei «Ştiinţă şi tehnică»? Unde a fost vigilenţa redacţiei?”

Au trecut de atunci 60 de ani. Ce s-o fi ales de dr. Amelia Bernea? Dar  de dr. C. Marcu? Dacă au murit, au urmaşi?
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA ADEVARUL 

UN MOGUL - PAMFIL SEICARU

Nu m-am lansat în afaceri sau în politică şi din motivul că, pe lângă cheltuiala de timp, asta m-ar fi distras de la efortul de a scrie.

George Stanca şi-a publicat la editura Adevărul Holding teza de doctorat în Istorie, „Pamfil Şeicaru - analistul politic!", sub  un titlu mult mai atrăgător, „«Şantajul şi etajul». Pamfil Şeicaru între legendă şi adevăr»".

 „Şantajul şi etajul" e formula batjocoritoare folosită de duşmanii lui Pamfil Şeicaru pentru a sugera că marele gazetar se îmbogăţise prin şantajul de presă.
Nu sunt dovezi convingătoare pentru a declara în scris că Pamfil Şeicaru a practicat şantajul. George Stanca apelează la acest titlu pentru a lua în răspăr legenda care-i atribuie lui Nicolae Iorga vorba de duh.
Potrivit autorului, cel care a născocit-o şi a lansat-o a fost Nichifor Crainic.
Lectura cărţii, cât şi taifasul TV despre ea, avut cu George Stanca, îmi dă prilejul, în sfârşit, să mă ocup de o realitate evidentă a presei dintre cele două războaie: ziaristul - proprietar de trust, sau, ca să folosim un termen drag prezentului, ziaristul - mogul.

Aruncând o privire în împrejurimile noastre mediatice, vom observa că ziarele, televiziunile, radiourile au drept proprietari cetăţeni fără nicio legătură cu presa. Sau, dacă au, nu suficient de pregnantă pentru a identifica instituţia cu numele unui gazetar celebru. Toţi ziariştii mai acătării ai României de azi sunt, într-un fel sau altul, angajaţi ai unui patron cunoscut mai ales ca om de afaceri.
Perioada dintre cele două războaie a cunoscut însă o realitate diferită - cea a trusturilor de presă având ca proprietari ziarişti de răsunet. Unul dintre aceştia e Stelian Popescu, celălalt e Pamfil Şeicaru.
La taifasul TV, îi reamintesc lui George Stanca citatul din carte în care se referă la debutul lui Pamfil Şeicaru ca proprietar:

„Vinde o parte din averea sa şi a soţiei, Constanţa Pătraşcu (...) şi, la 11 ianuarie 1928, demarează proiectul unuia dintre cele mai importante şi mai longevive ziare din istoria presei româneşti: «Curentul»".
De aici, de la banii puşi jos pentru înfiinţarea ziarului „Curentul" şi până la sediul impunător, ditamai Palatul, dar, mai ales, până la atotputernicul trust „Curentul", e cale lungă.
Succesul lui Pamfil Şeicaru ca mogul de presă rămâne pentru mine o enigmă. Judecat retrospectiv, gazetarul mărturiseşte notele unei personalităţi complexe. Până în 1944, când pleacă din ţară pentru totdeauna,  publică zilnic un comentariu politic de pagina întâi.
Scrierea unui articol - deseori depăşind două coloane de ziar - e una dintre multele îndatoriri zilnice ale lui Pamfil Şeicaru. O altă îndatorire reclamând - o spun din experienţă - timp, energie şi talent -e cea de director al ziarului, dar şi al tuturor publicaţiilor din trust. Pe lângă „Curentul", trustul mai editează „Curentul familiei", „Curentul magazin", „Curentul pentru copii şi tineret", „Evenimentul zilei", „Rapid".

Anumite campanii sunt dirijate nemijlocit de director. Tot directorul se ocupă de angajarea şi promovarea redactorilor. Contrar a ceea ce s-ar putea crede, postura de director al unei publicaţii presupune o uriaşă pierdere de timp cu fel de fel de fleacuri de la răspunsurile pe care trebuie să le dai amicilor, cunoscuţilor şi fruntaşilor zilei în legătură cu articolele apărute până la soluţionarea conflictelor dintre angajaţi.
Pamfil Şeicaru nu-şi rezumă viaţa la aceste două îndeletniciri. E de trei ori deputat independent (în 1928, 1931, 1935), preşedinte al Societăţii Ziariştilor Români, membru în conducerea Societăţii Române de Radio, are numeroase întâlniri cu politicieni, demnitari, premieri şi miniştri. Răspunde invitaţiilor făcute de Carol al II-lea mai întâi, de Ion Antonescu, mai apoi, de a se întâlni şi de a-i consilia în diferite chestiuni, ctitoreşte mănăstiri, monumente („Pe aici nu se trece" de la Mărăşeşti).
A face faţă unor răspunderi atât de diferite reclamă o uriaşă putere de muncă şi îndeosebi o remarcabilă distribuţie a atenţiei.

Nu m-am lansat în afaceri sau în politică şi din motivul că, pe lângă cheltuiala de timp, asta m-ar fi distras de la efortul de a scrie. În acelaşi timp, a face politică, a te ocupa de afaceri, a consilia politicieni sunt ipostaze care nu pot să nu influenţeze făurirea unui  comentariu, întreprindere care presupune să rămâi singur faţă-n faţă cu actualitatea.
A reuşit analistul Pamfil Şeicaru să facă faţă provocărilor impuse de activităţile colaterale scrisului? După opinia mea nu! Marile lui analize sunt cele din exil, când viaţa îl obligă să se rezume doar la scris.
Mogulul lasă locul ziaristului. Ca dovadă că un ziarist autentic nu poate fi niciodată mogul. Şi invers!
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA ADEVARUL 

RAPORTUL PRIVIND LIBERTATATEA PRESEI : ''POLITIZAREA S-A ACCENTUAT''

Raportul arata ca politicieni importanti sau consilieri politici, precum Sebastian Lazaroiu, Vasile Dancu, Cosmin Gusa sau Dan Andronic au devenit in ultimul an patroni sau manageri de presa ”ridicand noi semne de intrebare asupra credibilitatii demersului jurnalistic”.

Politizarea media s-a accentuat anul trecut, multi politicieni sau consilieri politici de anvergura devenind patroni sau manageri de presa, inainte de anul electoral 2012, se arata in raportul FreeEx privind libertatea presei in Romania in 2011, lansat joi de ActiveWatch.
“Aparent paradoxal, piata s-a confruntat in ultimele luni cu o eSAxplozie a televiziunilor de ştiri, explicabila prin proximitatea anului electoral. Sustenabilitatea economica a acestora ridica, insa, mari semne de intrebare. Cel putin cinci canale de stiri la nivel national, plus alte canale regionale au intrat pe o piata ale carei incasari din publicitate nu dau semne de revenire dupa perioada de criza”, se spune in raport. Acest aspect alimenteaza speculatiile privind adevarata ratiune de a exista a respectivelor institutii media, “aceea de a servi ca instrumente de influenta politica in anul electoral 2012, marcat de alegerile locale din iunie si de cele parlamentare din noiembrie”.

Raportul arata ca politicieni importanti sau consilieri politici, precum Sebastian Lazaroiu, Vasile Dancu, Cosmin Gusa sau Dan Andronic au devenit in ultimul an patroni sau manageri de presa ”ridicand noi semne de intrebare asupra credibilitatii demersului jurnalistic”.

De asemenea, in raportul ActiveWatch se arata ca piata de media ramane dominata de oameni de afaceri interesati in primul rand de obtinerea unor avantaje politice si economice, dispusi sa investeasca sume fabuloase pentru a-si atinge aceste scopuri. Aceasta poate fi si una din explicatiile pierderilor imense inregistrate in ultimii 7-8 ani de actori semnificativi din piata de media, se mai spune in raport. Din aceasta cercetare mai rezulta si faptul ca abundenta televiziunilor nu este insotita si de o diversitate a continutului editorial. In conditiile in care peste 80% din populatie afirma ca televiziunea constituie principala sursa de informare, devine si mai ingrijoratoare situatia calitatii actului jurnalistic, impregnat de partizanat politic, senzationalism ieftin si exploatarea unor subiecte cu slaba relevanta pentru bunul mers al societatii, se precizeaza in raport. ActiveWatch mai spune ca politicienii au continuat in 2011 sa depuna initiative legislative menite sa restranga libertatea presei si sa intimideze jurnalistii. Deputatul PDL Mihail Boldea – arestat in 2012 – a propus anul trecut modificarea legii 544/2001 si a codului penal astfel incat sa fie exceptate din categoria de interes public informatiile din dosarele aflate in faza de urmarire penala sau pe rol in instantele de judecata, pana la pronuntarea unei sentinte definitive.
Ziaristii au continuat sa fie agresati, insultati si amenintati, in special de politicieni, autoritati, forte de ordine si persoane publice, se mai arata in raport.
SURSA www.nasul.tv

SANTAJ EMOTIONAL LA CNA

Tupeul pupilul ecumenic al turnătorului Felix-Mircea Voiculescu a intrat într-o fază terminală în care acesta este dispus să calce pe cadavre numai să își apere scaunul și coșmelia media a stăpânului său. Aceasta risca să fie grav sancționată într-un an electoral extrem de important pentru cel care își turna la Securitate propria familie „pentru a mânca și el o pâine”, așa cum însuși declara cu ceva ani în urmă. Nimic nu mai poate opri tupeul fostului corist convertit în jurnalist de tip tonomat care funcționează excelent pe bază de arginți vârâți în cont de un  turnător ordinar  la Secu. Pentru a șantaja emoțional membrii Consiliului Audio Vizualului (CNA), care se pregăteau ieri să sancționeze Antena 3 pentru limbajul folosit la adresa președintelui CNAS , Mihai Gâdea, directorul postului, dar și autorul jignirilor la adresa lui Duță, a recurs la cel mai mizerabil gest pe care îl putea face. La CNA, pocăitul la cașcavalul lui Felix a îndrăznit să scoată în față suferința bolnavilor de cancer, aducând câțiva oameni care suferă de această maladie pentru a-i înmuia pe membrii CNA care judecau acest caz. Practic, un șantaj emoțional în toată regula cu scopul ca pedeapsa pentru înjurăturile ca la ușa cortului adresate șefului CNAS, Lucian Duță, să fie mai ușoara. Manevra lui Gâdea s-a făcut prin avocata Antenelor care a îndemnat-o dintr-un colț pe al sălii pe o femeie  bolnavă de cancer  să iasă în față și să susțină cauza amploaiatului  lui Felix care nu face decât să dezinformeze și să exploateze bube al societății pentru a-i servi politic stăpânului său de la Grivco.

Ieșirea femeii a fost una bine regizată și lacrimogenă, aceasta rugându-i insistent pe membri CNA să îl ierte pe tonomatul antenist. „Dacă ați văzut emisiunea aceea ați văzut că a fost foarte multă încărcătură emoțională. Toți înjurăm, nu cred că nu ați înjurat niciodată. Nu vreau să îi țin partea domnului Gâdea. Nu sunt prietenă cu dumnealui. Nu cunosc pe nimeni din Antene, dar încă o dată, consider că această scăpare a dumnealui este foarte omenească. Nu se poate pentru o greșeală omenească. Dumneavoastră poate aveți mai multe să le reproșați, dar știți cum este, pentru un păduche nu arunci tot cojocul“, a declarat femeia în lacrimi în fața responsabililor de la CNA, potrivit paginademedia.ro. O regie cinică pus la punct de un avocat care a vrut să construiască apărarea lui Gâdea pe boala unor oameni sărmani care sunt exploatați de ticăloșia „deontologiei“ din ograda Ante­nelor. Scenariul a continuat cu intervenția Alinei Iliescu, director executiv al Federației Bolnavilor de cancer care a precizat că „FABC își exprimă solidaritatea cu Antena 3 față de intenția CNA de a penaliza acest post de televiziune, aceasta organizație considerând că Antena 3 a fost singurul post de televiziune care a prezentat opiniei publice problemele cu care se confruntă bolnavii de cancer.“

Sabotaj de la USL

Cu tot acest scenariu lacrimogen, membrii CNA nu s-au lăsat șantajați emoțional și au aplicat postului felixian o amendă de 150.000 de lei. Decizia nu a fost una ușoara fiind sabotată de trimișii USL în comitetul de 11 membri ai CNA. Această decizie a suferit mai multe amânări din cauza presiunilor politico-mediatice puse de Antene și USL. Probabil doamna Cristina Trepcea, susținută de PSD,  era prea preocupată să amendeze „cariciul“ lui Banciu de la B1 TV și nu putea să se hotărască dacă cuvinte precum „nesimțit“ și „dobitoc“ se circumscriu unora injurioase. Dar argoul se pare că îl stăpânește perfect atunci când dă interpretări sexuale pentru „carici“. Ce este însă de remarcat este tupeul dus la extrem al Antenelor care au căutat clemență pentru acțiunile de hazna care îi caracterizează în ultimii ani unde Felix a intrat cu bocancii în politica editorială. După incidentul de la Antena 3, tot trustul a primit ordin să-i susțină abjecțiile lui Gâdea iar Jurnalul Național s-a conformat cuminte. Imediat după emisiunea cu pricina, în ediția de  6 martie, cotidianul Jurnalul Național a deversat latrina verbală a lui Gâdea pe toată prima pagină a acestui oficios al USL. De numai puțin de 14 ori, pe toată pagina întâi a ziarului cititorii acestui ziar, respectabil de altfel în alte timpuri, Marius Tucă a girat pentru declarația mizerabilului Mihai Gâdea: „Dumneavoastră sunteți un nesimțit dacă asta ați înteles. Eu apăr altceva, domnule Duță! Apăr pacienții care sunt bolnavi de cancer și de leucemie și care nu au morfină. Dacă nu înțelegeți asta, sunteți un dobitoc“.

Presiuni politice

Tot acest scandal a avut riscă să se transforme într-o catastrofă pentru partea mediatică a viitoarelor campanii electorale ale USL. Cunoscută ca goarnă a USL, această alianță risca să rămână fără una dintre cele mai importante guri de tun în prag de alegeri locale și parlamentare. Pe acest fundal, a avut loc recent o ceartă între liderul PNL Crin Antonescu și membrul CNA din partea acestui partid, pianistul Dan Grigore. Primul a afirmat într-o emisiune recentă a lui Gâdea că acesta „nu are onoare“ și că, deși e monarhist, îl susține pe Băsescu. La rândul său, maestrul Dan Grigore a declarat că, în cazul în care Crin nu își cere scuze, atunci el va demisiona. Lucru care de altfel s-a și întâmplat pentru că Antonescu a refuzat să facă acest gest de onoare, acuzându-l nefondat pe Dan Grigore care probabil a refuzat să răspundă la comenzile USL în diverse cazuri judecate de CNA.
Unii membri ai CNA, printre care Ioan Onisei și Narcisa Iorga, au declarat ieri, în urma demisiei lui Dan Grigore, că vor să se adreseze Comisiilor pentru cultură din Parlament, invocând presiuni politice la care este supus Consiliul, alții disociindu-se de această inițiativă. Vicepreședintele CNA, Ioan Onisei, a luat cuvântul spunând: „Personal, dar nu numai eu, regret foarte mult că domnul Dan Grigore a fost nevoit, subliniez, a fost nevoit să demisioneze din Consiliul Național al Audiovizualului“. Narcisa Iorga a spus, la rândul ei, că i se pare „obligatoriu“ să fie solicitată „intervenția Comisiilor parlamentare pentru cultură în sprijinul Consiliului Național al Audiovizualului“, care, din punctul ei de vedere, „este supus unor presiuni politice fără precedent“. Valentin Jucan și Gelu Trandafir și-au exprimat, de asemenea, sprijinul pentru această inițiativă a adresării către Parlament. În urma demisiei lui Dan Grigore din CNA, acesta devenind membru în Consiliu la propunerea Guvernului, numirea unui nou membru se va face tot la propunerea Guvernului, care trebuie aprobată de Parlament. Noul membru va primi un mandat în CNA până când ar fi expirat mandatul lui Dan Grigore, adică în decembrie anul acesta. 
AUTOR NICOLAE BUCUR
SURSA CURENTUL 

MRU, SOLIDARITATEA SI PRESA DE ASISTATI

Primul semnal a apărut încă de la momentul investiturii cabinetului său în Parlament, joi. Atunci când MRU a mărturisit că lucrează cu plăcere încă de la 6 dimineaţa şi că, pentru el - asta a repetat-o! - munca e o formă nobilă de patriotism. Scurt, mi-am zis în barbă: gata, şi-o va încasa în curând!

Ei bine, nici 48 de ore nu au trecut şi MRU e linşat de pseudojurnalisti (mulţi, dintre aceia care practicau presa prin batista!) sau de mulţimi confuze de literaţi rataţi pe FaceBook. De ce? Pentru că a îndrăznit să sugereze că şi oamenii care stau înzăpeziţi ar trebui să dea o mână de ajutor militarilor. În fond, nu e nimic în neregulă, nu e nimic neconstituţional să îţi faci pârtie prin curte, să nu aştepţi să vină soldaţii să te duce pe braţe la budă din fundul curţii şi, în genere, să dai o mână de ajutor. Să coci o pâine, să pui mâna pe o lopată, să întinzi o mână…

Pare (încă) un exemplu aparent banal din ceea ce e România, dar nu e deloc aşa - avem aici, în mic, ceea ce e ţara asta în mare! Avem o mână de chibiţi care ocupa, cu impostura, spaţiul public, avem o parte semnificativă a presei compusă din asistaţi, avem ipocrizie, avem ticăloşie şi un dispreţ imens pentru ideea de muncă. Plus că, în cazul ăsta aparte cu dezapezirea, de vreme ce sunt implicaţi militarii, între două reprize de bocete crocodilesti pe umerii poporului, canaliştii politici mai pot să dea şi câteva capete în gura generalului Oprea, nu?
AUTOR CRISTIAN PATRASCANOIU
SURSA hydepark.ro

S-AU INREGISTRAT DERAPAJE GRAVE ALE PRESEI IN REFLECTAREA PROTESTELOR

Mai multe organizaţii de media, printre care ActiveWatch şi Centrul pentru Jurnalism Independent, spun, într-un comunicat de presă, că în ultima săptămână, odată cu declanşarea acţiunilor de protest, presa s-a abătut uneori de la misiunea de a informa corect şi imparţial publicul. Potrivit comunicatului, menţinerea interesului public ca principal reper în activitatea presei este crucială.
"Într-o situaţie cu impact major asupra vieţii sociale şi politice este explicabilă intensa preocupare a unor actori politici de a o valorifica în propriul interes. Considerăm însă că jurnaliştii au datoria de a servi dreptul publicului de a fi corect informat şi trebuie să evite orice situaţie ce ar aservi mass-media oricărui interes partinic", spun, în comunicat cele şase organizaţii de media semnatare - ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Român de Jurnalism de Investigaţie, Asociaţia Jurnalistelor din România ARIADNA, Societatea Jurnaliştilor din Galaţi şi Asociaţia PUBLICMEDIA.
 
Organizaţiile spun că au constatat - în perioada 13-19 ianuarie - o serie de derapaje ale presei (scrise, audio-vizuale şi online) în sensul abandonării neutralităţii şi echidistanţei cerute de bunele practici jurnalistice, accentuării senzaţionalismului şi a verificării riguroase a informaţiei.
Printre cele mai grave şi frecvente tipuri de abateri de la profesionalism, organizaţiile de media fac trimitere la "instigarea făţişă la diferite acte, fie că a fost vorba de chemarea oamenilor la proteste, fie că a fost vorba de descurajarea lor de a protesta", dar şi la "asocierea implicită şi explicită unui grup social (de exemplu, galeriile de suporteri sportivi) cu violenţa".
"Majoritatea ziariştilor au preluat şi transmis informaţii privind acte de violenţă ai căror autori ar fi fost ultraşi, fără o verificare temeinică a autenticităţii surselor", se mai spune în comunicat, precizându-se că a fost difuzată aproape exclusiv poziţia jandarmeriei, în timp ce punctul de vedere al suporterilor a fost arareori prezentat când s-au făcut astfel de acuzaţii.
În comunicat se face referire şi la "reflectarea distorsionată a realităţii din teren". "Selecţia vorbitorilor, poziţionarea camerelor conferă adeseori o imagine derizorie sau fals agresivă a pieţei.
Preocuparea pentru senzaţional ridiculizează protestul şi nu reflectă diversitatea participanţilor şi a opiniilor exprimate. Discursuri exagerate sau inflamate de la comentatorii TV din studio sau de la reporter, în timp ce imaginile comentate arătau situaţii calme", se mai spune în comunicat.

Militantul politic a luat locul moderatorului
Asociaţiile de media fac referire şi la "atitudinea adeseori sfidătoare sau agresivă a reporterilor sau moderatorilor faţă de unii protestatari sau faţă de invitaţii din studio", dar şi la "abandonarea rolului de moderator în favoarea militantismului politic făţiş în unele emisiuni de dezbateri", "inducerea anumitor teme, prin întrebările adresate protestatarilor, care au avut ca rezultat expunerea unor puncte de vedere care aparţineau mai degrabă reporterilor" şi "vehicularea ideii că grupurile din piaţă acţionează în favoarea unor actori politici pe baza unor informaţii a căror sursă nu este precizată şi lansarea unor acuzaţii nesusţinute de probe la adresa celor care au pus semnul egalităţii între actorii politici de la putere şi din opoziţie".
În comunicat se mai face trimitre şi la "difuzarea aproape exclusivă a poziţiei jandarmeriei, ignorând punctul de vedere al protestatarilor atunci când au avut loc incidente violente". "De cele mai multe ori, jurnaliştii nu s-au deplasat la secţiile de poliţie unde au fost duşi cei reţinuţi în vederea identificării de către jandarmi şi nu au relatat ce s-a întâmplat cu aceştia", se spune în comunicat.

Abateri repetate de la profesionalism
Organizaţiile de media mai vorbesc şi despre "insistenţa excesivă cu care duminică, 15 ianuarie, au fost difuzate imaginile cu actele de violenţă", ignorându-se faptul că în Piaţa Universităţii se desfăşura în acelaşi timp un protest paşnic.
"Reluarea excesivă a unor imagini, fără menţionarea datei şi orei la care aveau loc evenimentele din imagini", se numără de asemenea printre tipuri de abateri de la profesionalism enumerate de organizaţiile de media.
Apel la responsabilitate

Totodată, organizaţiile semnatare fac un apel către jurnalişti "să relateze cu responsabilitate, echilibrat şi nepartizan evenimentele care se desfăşoară, mai ales ţinând cont de impactul puternic pe care acestea îl pot avea asupra vieţii sociale şi politice din România".
De asemenea, organizaţiile cer jurnaliştilor, fie că acţionează pe teren sau în redacţii: să relateze evenimentele pe baza factuală, fără a răspândi zvonuri sau informaţii neverificate; să nu creeze panică, prin discursuri exagerate; să menţioneze sursa informaţiilor; să sesizeze abuzurile forţelor de ordine, precum şi distrugerile aduse proprietăţii publice sau private; să delimiteze clar informaţia de opiniile personale; să nu aducă acuzaţii fără să aducă dovezi palpabile şi fără să ofere posibilitatea celui învinuit să-şi exprime punctul de vedere; să utilizeze cu moderaţie şi numai după verificări informaţiile venite din zona forţelor de ordine sau a serviciilor.
AUTOR MIHAELA DOBRESCU
SURSA CURENTUL 

PENTRU LIBERTATEA PRESEI SI A JURNALISMULUI

Victoria în alegeri, îngenunchierea naţiunii înaintea puterii uzurpatoare, deşteaptă şi apetituri tiranice, printre care pretenţiunea, mai-nainte de toate, de a fi aprobat şi aplaudat uzurpatorul în faptele sale, pe toate căile.
        
E logic într-adevăr  ca, după un câştig să se urmărească un altul, şi în fine tot, spre deplina satisfacţiune a acaparatorului.
       
Regimul dobândise darea din mână şi chiar din picioare, a celor ce poartă numele de mandatari ai naţiunii; astfel dispune el la discreţiune de toată puterea în stat, făcând ori şi ce vrea fără a fi controlat şi nu se gândeşte decât la mijlocul de a se întări în această situaţie de desfătare şi răsfăţ.
       
Singurul lucru asupra căruia n-a putut încă triumfa a rămas numai presa, şi aceasta se consideră, credem, de către regim, cu atât mai nesuferită, cu cât el, în exerciţiul puterii discreţionare, a trebuit să devină năzuros, adică supărăcios din lucru de nimic.
       
Presa, pentru omnipotentul nostru regim, cu strigătele ei, cu lamentaţiile ei continue, îi face negreşit efectul unei hărăitoare din Braşov, care prin scârţâitul ei strident dă crispaţiuni nervoase. Neapărat dar că se simţea şi nevoia de a pune în practică mijlocul prin care să se năbuşească ţipătul contra trădării şi contra fără-de-legilor regimului, spre a fi liniştit în domnia sa absolută.
        
Însă, ca contra a tot răul ce cată a fi combătut, aşa şi contra presei cată să se uzeze de arme îndestul de eficace de a o învinge.
        Ei bine, care ar fi fost acelea?
        
Dacă întru abaterea conştiinţei alegătorilor, s-a dovedit cele mai eficace arme: corupţiunea, frauda, ameninţarea; dacă cu acestea s-a putut respinge opoziţiunea de la exercitarea controlului asupra puterii; de bună-seamă că ele n-au putut nimic contra presei, pe cât timp aceasta, în majoritatea ei, este în opoziţiune cu guvernul, bucurându-se de sprijinul public.
        
Armele ce numirăm sunt într-adevăr numai bune pentru cei cu bucate pe câmp şi pentru cei cu copii de căpătuit, ori pentru aceia care ei înşişi urmăresc un folos direct, nepătrunşi fiind de datoria de cetăţean şi de sânţenia votului ce li s-a încredinţat; dar, cât pentru persoana jurnalistului, hărşit în lupta şi îndărătnic în profesarea principiilor, sunt custure fără tăiş.
          
Contra presei şi jurnalistului a cătat regimul să recurgă la acte de răsbunare; şi aşa, după ce că a intentat proces de presă, prin Creditul funciar rural, unuia dintre organele de publicitate care au cutezat să formuleze acuzaţiune specială contra neregularităţior de la zisul credit; după ce că în acest proces de presă a cătat să sustragă pe jurnalist de la judecătorii săi naturali, juraţii, şi l-au târât dinaintea tribunalelor guvernului, recomandând acestora să se declare competente şi recompensând pe magistraţii care au avut lipsa de scrupul pentru justiţie şi s-au supus trebuinţei regimului; acum a mers cu iuţeala pentru a prescrie chiar expulzarea directorului acelui jurnal, a d-lui Galli, adică fundatorul foii francese L’Indépendence roumaine pentru că acesta este străin neîmpământenit încă.
      
În cazul de faţă guvernul, care este evident că a voit să lovească în existenţa jurnalului L’Indèpendence roumaine , s-a folosit de o lege decretată de dânsul acum doi ani, şi care priveşte petrecerea străinilor în ţară.
      
Dacă vom ţine socoteală de mobilul care a dictat facerea acelei legi, nu vom putea scuza dispoziţiunea de expulsare luată în privinţa d-lui Galli, pentru că într-adevăr ea nu a fost concepută decât sub impresiunea asasinatului comis asupra împăratului Alexandru II şi în spiritul de a combate şi a depărta de ţara noastră acele parazite care îşi caută existenţa din acte de teroare, pe străinii fără căpătâi, pe nihilisti mai ales, în vreme ce directorul jurnalului francez L’Indépendence roumaine era aici un muncitor liniştit, stabilit de mai mult timp în ţară şi exercitând în asociaţie cu romani comerciul de tipograf, îndeosebi de calitatea sa de jurnalist.
       
Când însă ne vom aminti de împrejurarea că numitul director al foii L’Indépendence roumaine a fost încurajat şi susţinut ca jurnalist chiar de către guvernul actual, când vom aminti aci că dl. Galli, prin un alt jurnal fundat de dânsul, L’Orient, a debutat în ţara noastră ca sprijinitor al politicii guvernului, atunci desigur că se va vedea şi mai bine cât de necuviincioasă este dispoziţiunea de expulsare de acum.
       
Ce fel? Pentru ca să cânte guvernul, un străin poate fi tolerat şi încurajat, iar de a-l critica nu? Atunci se neagă fără rezon principul echităţii care nu admite dreptul ciuntit, care nu poate admite facultatea de a zice da fără a o admite pe aceea de a zice ba.
       
Una din două: ori străinul dintru început nu este învoit a face politică în ţară, şi atunci înţelegem raţiunea unei dispoziţiuni de expulsare când şi-a permis el a face politică locală; ori că, dacă s~a tolerat odată străinului d-a face politică guvernamentală, urmează a i se tolera să facă şi politică de opoziţiune. Fapta de la început a acestui guvern cu dl. Galli, îl obliga la toleranţa lui în urmă.
       
Dar credem că nu este nevoie a argumenta mult, spre a convinge despre urâta pornire a guvernului asupra presei. Trebuie să-l aşteptăm de acum la alte măsuri şi mai odioase, pentru că panta este alunecoasă şi nu are piedică până-n prăpastie.
       
Cât pentru presă, am putea să-l asigurăm pe regim că oricât de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu va fi în stare nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, si teamă ne e că, căutând victoria peste tot, va pierde şi cea deja câştigată în monstruoasa sa pornire de a-şi subjuga şi presa.
                                                                                               [M. EMINESCU]
(Timpul, Buc. 8 (1883) nr. 142, iunie 29, p. 1)
Nota Ziaristi Online: Ultimul articol al lui Eminescu la Timpul, scris pe 28 iunie 1883, inainte de a fi arestat si internat la “nebuni”.
SURSA ziaristionline.ro

DE CE ESTE STATUL CEL MAI PROST MANAGER

Nu cred să existe problemă mai tergiversată de statul român în ultimii anii decât arieratele companiilor de stat. Erau pe vremea lui Petre Roman, au continuat cu Stolojan, Radu Vasile, Isarescu. Toată lumea recunoaşte că este o problemă, dar rezistenţa sistemului la reforma în acest domeniu a avut câştig de cauză până acum.

De ce ? Pentru că o soluţie radicală interferează cu instinctul de autoconservare al clientelei adunate de ani buni de zile în jurul şi la vârful companiilor de stat. S-a format un « parteneriat » foarte avantajos între manageri şi stat, consolidat în timp şi care acum este foarte dificil de spart. Schema este foarte simplă şi a fost aplicată cu succes de « băieţii deştepţi », odată cu începutul anilor 1990 : aceştia s-au aşezat în spatele principalelor întreprinderi de stat, dar cel care a achitat nota de plată şi care îşi asumă răspunderea datoriilor generate de sistemul Şpăgi-Pile-Relaţii este Statul. Din buzunarul nostru!
Consecinţele pentru economia României se văd cel mai bine în bilanţul economic al acestor companii. Intreprinderi precum Oltchim, Termoelectrica, CFR, Metrorex, Compania Naţională a Huilei, etc., au ajuns să nu reprezinte altceva decât găuri negre ale bugetului de stat.

Efectul modului defectuos în care statul a manageriat aceste companii se va simţi cel mai bine în 2012 şi în general, în anii care vor urma. Pentru că ţinta de deficit a României, stabilită pentru 2012, trebuie să fie mai mică de 3% din PIB, şi după cum spune guvernul, Comisia Europeană şi FMI, atingerea sau ratarea ei depinde în mare parte de evoluţia arieratelor companiilor de stat. Doar recent am citit o analiză care arăta că în 2010, primele 120 de întreprinderi de stat costau economia României 1 milion de euro zilnic. Vorba regretatului Ulm Spineanu, un ministru al economiei pe care l-a uitat toată lumea: Avem de câştigat dacă toate ar intra în grevă!

Continuarea acordului cu FMI este un lucru pozitiv şi din acest punct de vedere. Pentru că, dacă statul nu a reuşit de capul său decât să mărească arieratele la companiile de stat, în acest an, companiile monitorizate în programul cu FMI şi Comisia Europeană au înregistrat o scădere a datoriilor publice cu 0,3% din PIB.
Iar pentru 2012, numărul companiilor de stat monitorizate, ale căror pierderi vor fi luate în calculul deficitului bugetar a fost redus la 10. Dacă ne uităm doar la aceste companii, pierderile se ridică la 500 milioane de euro, adică 1% din PIB. De exemplu, cu arierate ce se ridică la peste 300 milioane de euro, Compania Naţională de Căi Ferate, afectează deficitul cu 0,1% din PIB. CFR Marfă a avut pierderi de 127 milioane de euro şi Termoelectrica a ieşit pe minus cu peste 100 milioane de euro. Şi doar în primele nouă luni din 2011, combinatul Oltchim a înregistrat pierderi de 180 milioane lei, în creştere în comparaţie cu 2010.
Cifrele sunt corespondente doar anului 2010, pentru că în ultimii ani nota de plată se ridică la ordinul a câteva miliarde de euro, cu sacrificarea altor programe guvernamentale. În plus, prin alimentarea deficitului de stat, datoriile companiilor de stat afectează capacitatea acestuia de a se împrumuta în termeni mai avantajoşi pentru segmente ce merită a fi finanţate şi care pe termen mediu sau lung, ar aduce plus valoare.
Cel mai dezolant este faptul că, deşi statul şi politicul se lamentează de valoarea arieratelor, « uită » să spună, că sub atenta sa supraveghere s-a ajuns în această situaţie. Cu alte cuvinte, statul şi-a furat singur căciula timp de 20 şi ceva de ani. De fapt, s-a lăsat furat, pentru că era mai avantajos să se prefacă că doarme în post...
AUTOR DAN ANDRONIC
SURSA hydepark.ro 

CORUPTIA A UCIS PRESA DIN ROMANIA

Tot mai mulţi oameni refuză să se mai uite peste presa română – ziare, televiziuni, site-uri – pentru că îşi dau seama că ceva este putred. Că nu sunt informaţi corect.

 Acum câteva luni, s-a nimerit să stau la o cafea cu managerul unui post de televiziune din România care îmi spune următoarea poveste: şeful uneia dintre cele mari agenţii de publicitate mi-a condiţionat acordarea unor contracte de angajarea soţiei lui. Câteva săptămâni mai târziu, o văd pe respectiva doamnă apărând în prime-time la un alt post de televiziune! În naivitatea mea, am crezut că această istorie este ceea ce se cheamă un monkey-story, un caz ieşit din comun, dar ieri s-a întâmplat să citesc relatarea unor discuţii stupefiante despre şpăgile care circulă în mod curent pe relaţia client-agenţii de publicitate – presă. Din ceea ce reiese din dezbaterea organizată marţi de Biroul Român de Auditare a Tirajelor (BRAT), agenţiile care intermediază publicitatea mituiesc oamenii de la marketingul marilor companii şi apoi "îi calcă pe gât" pe cei din presă, care difuzează reclama. Alt fenomen: unele site-uri "gri" ştiu cum să-şi crească traficul în mod artificial şi apoi se înţeleg cu agenţia de publicitate, care ştie că se fac şmecherii cu traficul de pe net, dar le oferă contracte, cu condiţia ca aproape jumătate din bani să se întoarcă la agenţie (rebate se numeşte acest fenomen). Nu vreau să mă lungesc istorisind măgăriile care se fac pe piaţa de publicitate din România, cei care au discutat la BRAT despre acest fenomen au spus că aceasta este "cea mai coruptă piaţă". Un singur lucru am mai remarcat la aceste dezbateri: participanţii par să fi fost de acord că actualul sistem de măsurare a audienţelor TV este dubios. La un audit s-a constatat că 80% din telecomenzile de la peoplemetre erau defecte!

Aceste istorii sunt doar o parte a corupţiei din presă. La ele se adaugă publicitatea nemarcată (de fapt, sunt tot mai multe articole sau emisiuni care ascund în spatele lor şpăgi), corupţia jurnaliştilor-morţi-de-foame şi, cireaşa de pe tort, patronii care-şi folosesc trusturile media în jocuri economice şi politice. Publicul nu are de unde să ştie detaliile, pentru că în presă domneşte legea tăcerii. Cine vorbeşte îşi face duşmani, este târât prin noroi şi, într-un final previzibil, rămâne şomer. Ştiţi, "La calunnia e un venticello"...Dar publicul înţelege ce se întâmplă. Îmi spunea un ambasador al SUA, când mă plângeam despre corupţia care sufocă presa: nu subestimaţi inteligenţa celor care vă citesc! L-am ascultat cu mefienţă, dar iată că a avut dreptate: tot mai mulţi oameni refuză să se mai uite peste presa română – ziare, televiziuni, site-uri – pentru că îşi dau seama că ceva este putred. Că nu sunt informaţi corect. Că li se servesc istorii trucate şi comentarii teleghidate de vreun sponsor politic.

Anul electoral 2012 va fi unul foarte urât, din perspectiva respectării unor minime criterii etice în media. Mare parte din presă trăieşte în acest moment din subvenţii mascate venite din zona politică. Când se vor termina alegerile, iar politicienii se vor sătura să dea bani jurnaliştilor, se va vedea cine mai poate supravieţui. Anul 2013 va însemna apocalipsa pentru această Sodoma şi Gomora care este presa română. Sper!
AUTOR MIRCEA MARIAN
SURSA hydepark.ro 

TRIBUL POALELOR IN CAP

Este diva de România singura vinovată pentru impasul identitar? Fără îndoială că nu. Presa trebuie convocată la rândul ei pentru explicaţii şi scuze.

E o glumă acră şi totodată o bună schiţă de portret naţional. O ştiţi, desigur. Un român în pijama îşi scarpină convexităţile şi fumează pe balcon, într-un bloc scorojit, la margine de oraş. La un moment dat, pe câmp, la vreo doi kilometri de bloc, un mic avion utilitar se prăbuşeşte peste un şopron. Bărbatul aruncă mucul de ţigară în capul cui se nimereşte, scuipă peste balcon şi mormăie blazat: „Ţară de doi lei, atentate de doi lei". Dincolo de cinismul poantei stau câteva lucruri care nu mai curentează pe nimeni de-un car de ani: apetenţa pentru derizoriu, dizolvarea criteriilor şi atrofierea exigenţei. Standardele cad sub tocătorul tabloid. Permisivitatea absolută, visul nutrit decenii la rând de români, se transformă din ideal în bumerang. Adrian Georgescu, prieten şi coleg de rubrică în „Adevărul", mi-a şoptit acum două luni că sloganul care ni s-ar potrivi cu adevărat, fără frunză şi tăieri de panglici, este „România doare". Nu-mi place să-i spun că are dreptate, însă are.

Una dintre expresiile derizoriului - mediatic, de data asta - este relativizarea cuvântului „divă", plasarea lui în preajma unor persoane care au dovedit repetat că nu se pot ridica la înălţimea lui. Aluzia la divinitate care palpită înăuntrul acestui cuvânt pare să se fi pierdut. Diva din România tranziţiei acoperă un gol de imaginaţie şi o lene crâncenă a gândirii. Vorbele rostogolite despre divele, divuliţele şi divetele carpatine sunt un balet stângaci pe covorul minimei rezistenţei. Dacă în alte timpuri şi locuri diva impresiona prin har, nobleţe şi serenitate, acum criteriile de legitimare provin mai degrabă din atlasul anatomic. Diva e omologată de public şi de presă dacă arată bine. În plus, ea trebuie să ştie să rateze toate ocaziile în care tăcerea i-ar fi adus foloase. Cu musculatura mereu încălzită, atentă la cel mai mic zgomot perturbator, diva noastră de uz intern pare gata în orice secundă să-şi înfigă mâna în şold şi să-şi pună poalele în cap. Indiferent cum o cheamă, ascunde un retevei în fiecare cuvânt şi o suliţă în fiecare privire. Secretă otrăvuri cu termen de garanţie nelimitat şi trăieşte în captivitatea unui nonsens: se răsfaţă sub reflectoarele notorietăţii, dar îşi doreşte, uneori ipocrit, discreţia care-i încojoară pe anonimi.

Este însă diva de România singura vinovată pentru impasul identitar? Fără îndoială că nu. Presa trebuie convocată la rândul ei pentru explicaţii şi scuze, deşi va refuza să se prezinte, la adăpostul alibiului comod şi imbecilizant al formulei „asta vrea publicul". Iar asta din două motive. Primul este sârguinţa scribilor tabloizi de-a torpila acalmia din viaţa divelor prin fabricarea de scandaluri. Ţin minte o emisiune TV de acum trei-patru ani în care un martor mincinos a povestit cum Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu montaseră nici mai mult, nici mai puţin decât o bătaie cu maioneză într-un hol de instituţie. Al doilea motiv este reflexul mahalagesc pe care presa de rigolă l-a dezvoltat la simpla pomenire a unui nume sau altul. Italienii, nici pe departe cei mai manieraţi cetăţeni ai lumii, au ajuns să le alinte pe dive spunându-le „La Callas", „La Cardinale" sau „La Loren", într-o expresie care adăuga iubirii şi respectului un strop de veneraţie. Prin contrast, flaşnetele cancaniere din România au optat pentru ţăţismul abrupt, pentru apelative pe care le poţi auzi din gura unei precupeţe, dar n-ai voie să le observi la un ziarist sau la un om de televiziune. Când te recomanzi ziarist şi scrii „Columbeanca", „Zăvoranca", „Bădeasca", „Prodanca", „Răduleasca", „Moculeasca" şi „Bahmuţeanca", înseamnă că nu numai atentatele văzute de fumătorul din balcon sunt de doi lei. Iar tribul poalelor în cap de care îţi baţi joc te include fără să-ţi dai seama.
AUTOR RADU PARASCHIVESCU
SURSA ADEVARUL 

GEORGE RONCEA : RUSIA, RUSIA, RUSIA ... PRECIZARE PRIVIND MOTIVELE DESPARTIRII DE ZIARUL CURENTUL

În urmă cu o lună am părăsit redacţia Curentul, după o colaborare ce a durat per total vreo câţiva ani. N-aş fi vrut să mă refer public la acest episod însă ventilarea unor versiuni incomplete asupra despărţirii de o publicaţie de suflet şi solicitările unor cititori mă obliga să fac o precizare, prin care să închid sper acest subiect. Sunt dator cu o explicaţie şi colegilor care m-au contactat până în prezent pentru a lămuri motivele automazilirii mele de la ziarul Curentul. Am aflat că deja au apărut pe diverse surse variante mai mult sau mai puţin exacte, în orice caz incomplete.
În data de 23 august a încetat relaţia mea de colaborare cu ziarul Curentul, la iniţiativa mea, după ce am fost informat de către conducerea ziarului că îmi este interzis să mai scriu materiale care să includă referiri la subiectul Rusia, respectiv acţiunile ruşilor îndreptate împotriva României şi a şefului statului român şi malversaţiunile acestora în Basarabia. Delictul de opinie invocat m-a lăsat mască.

Anterior mi s-a mai atras atenţia asupra acestei teme într-o convorbire telefonică dar am crezut că este o glumă. Faţă de marea majoritate a resurselor media, la Curentul a existat în permanenţă o poziţionare sănătoasă aş zice, pe tema rusoilor şi activităţilor malefice ale acestora. În toţi anii în care am lucrat la Curentul am avut parte de o deplină libertate abordând toate subiectele posibile. Am scris întotdeauna de plăcere, nu doar pentru bani, cum se mai întâmplă în presă, unde se mai practică încă din păcate mercenariatul şi trecutul dintr-o tabără în alta. Am scris despre clasa politica venală şi coruptă, despre curvele din politică şi târfele din show-biz, despre pidosnicii din clasa politică şi din “societatea civilă”, despre reţelele masoneriei şi reţelele kaghebiste, despre acţiunile antiromâneşti ale UDMR, despre sindicatele vândute, despre pseudo jurnaliştii infiltraţi de securişti în presă, despre agenţii unor vechi structuri ruseşti, conspiraţi şi aşezaţi în poziţii de frunte ale statului român, şi urmaşii lor. Cum ar fi şi Vladimir Tismăneanu.
Din motive pe care nu le cunosc, ceva s-a schimbat într-un punct esenţial în poziţia conducerii ziarului Curentul şi astfel această plăcută colaborare s-a încheiat în data de 23 august, adăugându-se şi un episod bizar, respectiv cenzurarea, forfecarea unui material în care apărea numele lui Tismăneanu. Însă nu acesta penibilă operaţiune de intervenţie în text a reprezentat pentru mine, aşa cum s-a interpretat, motivul plecării de la Curentul.

Tismăneanu şi activitatea sa mizeră prezintă un interes, însă secundar, în raport cu tema acţiunilor la scară mare a Rusiei împotriva României. Şi el, ca şi întreaga sa familie, a făcut parte, desigur, la un anumit nivel, din dispozitivul acestor acţiuni îndreptate împotriva românilor de foarte multă vreme, coordonate direct de la Moscova. Nu am a adăuga nimic în plus despre Tismăneanu faţă de o situaţie care-l descrie pe deplin. Paul Goma este cel care a relatat, via Dorin Tudoran, o scenă antologică, (în Jurnalul unui jurnal (1997), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998) care a avut loc în casa lui Virgil Măgureanu, unde Tismăneanu, beat criţă, i-a reproşat “şarpelui cu ochelari” că nu i-a dat “postul de ambasador la Washington”, în ciuda promisiunilor făcute. Promisiuni făcute, aş adăuga, de însuşi Ion Iliescu, mamelucului Tismăneanu, participant la orgiile propagandistice iliesciene, în schimbul jalnicei tămâieri a acestuia, la care s-a pretat actualul Zoe Petre al Cotroceniului reluctantului Traian Băsescu. Aportul din trecut al lui Tismăneanu, în dicţionarul coordonat de Virgil Măgureanu în perioada Ştefan Gheorghiu se pare că nu avut suficientă forţă pentru ca Tismăneanu să atingă cu bucile sale fleoşcăite scaunul de ambasador la Washington. Probabil, dacă în faţa lui Băsescu Liviu Turcu ar fi avut mai mult credit, poate poziţia actuală a lui Tismăneanu, propulsat de Adriana Săftoiu, o fătucă din aceeaşi stirpe cu clanul Tisminenski, în creierii prezidenţiali, ar fi fost alta. Ghinion, pufuletele, actualmente aflată în creierii lui Patriciu, a avut câştig de cauză.

Faptul că cineva s-a străduit să foarfece inabil un material scris de mine în care apărea (şi) numele ambidextrului Tismăneanu plasează într-un context semnificativ linia pe care se aşează în momentul de faţă ziarul Curentul. Linia s-ar numi pe scurt ciulama doctrinară. Într-un ziar persecutat de Timofte i se acordă privilegii unui Tismăneanu, comilitonul lui Măgureanu. No comment, cum zicea SRI-ul la orice pe vremea lui Măgureanu. Fără îndoială, şi fără legătură cu tema Tismăneanu, este, de asemenea, decizia suverană a patronatului Curentul să acorde spaţiu editorial unor subiecte majore cum ar fi caracatiţa Camorrei zootehniştilor de la fermelor de vaci de lapte din Vaslui, ignorând subiecte minore, secundare, cum ar fi Basarabia şi activităţile agenturii ruseşti ori atacurile Kremlinului la adresa României şi a şefului statului român. De la Pamfil Şeicaru, fondator al Curentului, până astăzi, e clar că s-a mai schimbat câte ceva în presa românească.
În presa autohtonă, de vreo câţiva ani, tema “afacerilor” ruseşti a devenit una sensibilă. Este evident că agitaţia structurilor moscovite infiltrate în România, scoase la lumină din bunkere de apariţia americanilor pe meleagurile noastre, a crescut şi creşte odată cu apropierea termenului aşezării militare de facto, pe teritoriul nostru, a forţelor NATO. Orice observator cât de cât atent observă cum se distribuie pe “frontul mediatic”, şi politic totodată, în apologia intereselor Rusiei, tot felul de “resurse”, producători de vocalize indignate la adresa lui Băsescu, pornind de la “problema” Rusiei – de la un Andrei Pleşu la un Ciutacu, de la un Ponta la un Crin Antonescu. Despre Iliescu, febleţea lui Andrei Pleşu încă dinainte de ’89, nici n-are rost să pomenim; a intrat în fibrilaţie de la o vreme încoace. Să sperăm că poate îi va crăpa inima când vor fi aduse rachetele americane la Deveselu.

Fostul pluri-ministru şi consilier de la Cotroceni, actualmente salahor la Pravda lui Patriciu, rezumă într-o singură frază “problema” cu Băsescu versus Rusia: “Se poate numi un bun politician cineva care a reuşit, în câţiva ani, să-şi pună în cap toată suflarea naţională? În conflict cu „poporul”, cu opozanţii politici, dar şi cu o parte a partidului din care provine, cu Rusia, cu Europa…” Este evident că lui Andrei Pleşu i se rupe şi de “suflarea naţională” şi de “popor” – pus de altfel chiar de dânsul între ghilimele, iar cât despre “opozanţii politici” ai lui Băsescu, chiar el i-a veştejit într-o manieră memorabilă, fără apel. Pleşu a plasat problema cu Rusia, pe locul întâi, înaintea Evropei, de care de asemenea i se rupe major, nu întâmplător. În interpretarea lui Pleşu, Băsescu nu este cool, nu este “politician bun” deoarece se afla în conflict cu Rusia – “şi-a pus în cap” ruşii.
Ieşirea publică a lui Traian Băsescu – cu privire la Mareşalul Antonescu şi Basarabia – a developat, în această vară, un comportament patologic frapant al unei largi categorii de politicieni şi de jurnalişti deveniţi portavoci ale Ambasadei Rusiei, într-o manieră jenantă. Ce fel de modele de îndoctrinare au creat asemenea câini de pază ai „corectitudinii” faţă de Rusia? Poziţionări ce păreau năzbâtii bizare ori expresia unui curat meşteşug de tâmpenie determinat de arşiţa soarelui de vară s-au dovedit a fi asumări prosovietice ignare, cu atât mai penibile dacă avem în vedere că URSS nu mai e. Teoretic.

Ideocraţia filo-rusă se lăţeşte tumoral şi capătă aspecte caricaturale şi absurde. Restricţia la teme ce pot deranja Rusia, devoalează un proces de dezarticulare a memoriei poporului român care trebuie restrânsă drastic, conform ideocraţilor menţionaţi, cu eliminarea a tot ce se referă la naţional şi la conştiinţa naţională, decretată ca răul suprem. Asistăm la un efort sistematic de a compromite, de a distruge bornele care definesc, consfinţesc existenţa fiinţei româneşti. O mare parte dintre jurnalişti se fac vinovaţi de culpa traiului (cu batista umedă de slobozi la gură) în duplicitate şi prin duplicitate.
În presă are loc o epurare sistematică, pentru a se face loc unor noi slujitori gata să îndeplinească ad litteram directivele primite, sunt puse la index nume de persoane şi teme – un specific amintind de epoca revolută a comunismului bolsevic. Strădania obliterării unor anumite teme şi subiecte capătă accente brutale iar miza actualului sistem mediatic este de fapt interzicerea accesului la informaţie, la adevăr, la lucrurile cu adevărat importante, limitarea interacţiunii cu faptele din spatele evenimentelor. O uriaşă desfăşurare dezinformativă este pusă în practică de un Aparat al intoxicării în masă unde îndeplinesc un rol comisarial agenţi sub acoperire care au ca sarcină excluderea anumitor teme din circuitul public.

Mirajul Libertăţii, din decembrie 1989, miraj plătit cu sacrificiul a 1104 vieţi, aproape toate foarte tinere, slujeşte, acum, în primul rând, unei minorităţi, unor grupuri restrânse, care au falimentat România sistematic şi au demantelat sute şi sute de uzine şi capacităţi de producţie, trecute în mâinile altora. Romanii se pare că s-au resemnat sub jugul ocupaţiei străine şi în loc să lupte au ales cedarea, fuga, boicotul, dispărând aproape orice resurse reactive faţă de atacurile concentrice ale inamicilor de tot felul dintre care unii au reuşit chiar să redeseneze în interiorul graniţelor naţionale o frontieră internă, ca în perioada stalinistă.
Suntem în faţa sfârşitului naţionalismului românesc iar clasa politica românească, născută în catacombele ideologice ale unor structuri tenebroase, a devenit un instrument al unor grupări cu orientare clară antiromânească, mustind de puroi resentimentar. Suntem pe un fundal de retardare a mentalităţilor profunde de autoapărare faţă de agresiunile concentrice desfăşurate împotriva noastră.

Noile dezvăluiri ale telegramelor Ambasadei SUA de la Bucureşti scot pe tapet dimensiunea cu adevărat serioasă a mefienţei şefului statului faţă de acţiunile Rusiei. Fără îndoială din poziţia sa de şef de stat a avut şi are la îndemâna mult mai multe date cu privire la ameninţarea reprezentată de Rusia. Ceea ce nu rezultă din telegramele wikileaks dar aş putea completa eu, după 20 de ani de presă, este faptul că acum, în 2011, intervalul de două decenii “profeţit” de Silviu Brucan românilor pentru a se deştepta din starea de “stupid people” s-a prelungit. Prin concursul acţiunii malefice a unor organizaţii conspirate sub “acoperirea” mass-media. Astăzi una dintre principalele vulnerabilităţi a României a devenit manevrarea opiniei publice de către instituţii media arondate, prin patronat, unor interese străine şi ostile României.
De când mă ştiu, ca jurnalist, am avut probleme datorită abordării temei acţiunilor malefice ale Rusiei şi Ucrainei împotriva noastră. Referirea la acţiunile desfăşurate de Andrei Pleşu, în perioada când ocupa scaunul de ministru de externe, în beneficiul Ucrainei şi în deserviciul comunităţii româneşti, a generat o avalanşă de atacuri la adresa mea, formându-se chiar şi o listă cu peste 300 de oengişti de stat şi de partid de la GDS, în frunte cu Patapievici şi Liiceanu care cereau pedepsirea mea. Andrei Pleşu personal a solicitat organelor statului, invocând legi ale securităţii naţionale (!) să mă lovească la temelie pentru că i-am ciobit prestigiul de ministru.

Chestiunea ruso-ucraineană a reprezentat motiv de plecare şi de la alte publicaţii. O revistă a fost chiar topită şi retipărită, desigur fără materialul meu, care includea menţionarea, în premieră în România, a activităţilor nesănătoase desfăşurate de Ucraina la gurile Dunării – aşa numita “afacere Bâstroe”.
Gaşca Pleşu – Tismăneanu a reuşit până una alta să obţină poziţii proeminente, inclusiv prin aportul unui Traian Băsescu, cel îngrijorat la maximum, acum trei ani, conform ultimelor transcrieri wikileaks, de potenţialul agresiv rusesc la frontiera României. Problema reală este că, inclusiv prin aportul lui Traian Băsescu, inamicii României şi-au găsit culcuş cald în instituţiile statului român. Frontiera internă a fost penetrată multiplu, mai ceva ca o blondă delabrată aterizată în politică adusă de mână de o libarcă, un jeg beneficiar de vilă, via Boris Golovin. Boris de la GRU, cu paşaport de R. Moldova, acea parte a Basarabiei despre care nu mai este loc de scris decât pe internetul care suportă orice, până una alta.
…………………………
Menţiune: am postat această precizare pe un blog, creat de un cititor, care a adunat câteva dintre materialele de presă scrise de mine la Curentul.
În perioada următoare voi realiza un portal informativ unde se vor putea întâlni vechi golani, dintre cei care umpleau Piaţa Universităţii, momentul în care a debutat de fapt expresia liberă în România după 1989. Pentru cei care strigau atunci “Iliescu KGB du-te în URSS!” costul Libertăţii a însemnat capete sparte şi oase rupte.
KGB-ul s-a renuvelat iar agenţii săi s-au coafat, s-au machiat bine şi s-au conspirat care pe unde şi-a găsit culcuş – în presă, în structurile statului, în politică.
România nu va fi liberă cu adevărat până nu va scăpa de aceste “conserve” şi de acţiunea malefică a agenţilor moscoviţi, şi nu numai, desfăşurată pe toate palierele posibile împotriva poporului român. Probabil că în timpul vieţii noastre nu vom apuca să vedem o România liberă.
Putem însă încerca un ultim efort, măcar pentru copiii noştri.
AUTOR GEORGE RONCEA
SURSA roncea.ro 

ELENA UDREA SI PRESA LA KIL

Ministrul Elena Udrea confirmă o vorbă străveche: obiceiurile proaste nu mor cu una, cu două! „Blonda de la Turism" - cum, mai nou, o alintă şi colegul ei de partid Vasile Blaga - a cumpărat conţinut editorial la TVR, după ce procedase la fel şi cu Realitatea TV.

Concret: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a încheiat un contract cu Televiziunea Română prin care trei ediţii ale emisiunii „Ne vedem la TVR", realizate de Marina Almăşan, să promoveze tot atâtea destinaţii turistice. Ministerul a plătit televiziunii publice câteva zeci de mii de euro, pentru „prestări servicii de coproducţie". Urmarea a fost dezastruoasă: primele două emisiuni, deja difuzate pe post, au fost sancţionate de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru publicitate politică. TVR a încasat o amendă de 10.000 de lei şi o somaţie publică. Protagoniştii uneia dintre emisiuni au fost Emil Boc, Gheorghe Flutur şi însăşi doamna Udrea.
Ei, şi care-i problema?, ar putea riposta binevoitorii. Ministerul a plătit oficial, cu factură, o prestaţie publicistică în favoarea turismului românesc. În plus, banii au mers tot la o instituţie publică, nu pe la cine ştie ce SRL-uri obscure.

S-avem pardon! Procedeul atât de drag doamnei Udrea este extrem de nociv în privinţa libertăţii presei din România, aspect tocmai incriminat în rapoartele agenţiilor de monitorizare. Practic, ministrul Udrea a determinat conţinutul editorial al unei emisiuni. A cumpărat timp de emisie, fără ca apariţia respectivă să fie marcată cu „Publicitate". Asta se numeşte informaţie otrăvită. Atunci când plăteşti ca să apari la televizor sau în paginile unui ziar, intri automat în calupurile ori în machetele de publicitate. Nu ai ce căuta în editorial!
În plus, doamna Udrea nu se sfieşte să încalce legea care limitează numărul de minute alocate publicităţii pe canalele TV. Nici măcar nu poate invoca necunoaşterea legii, pentru că: 1. este parlamentar şi ministru, deci face şi aplică legi; 2. s-a mai confruntat o dată cu astfel de acuzaţii, anul trecut, când cumpăra cu voioşie spaţiu editorial la Realitatea TV. Tot pe baza unui contract, evident. Şi mai e un aspect. Reclama susţinută cu bani de la minister nici măcar nu se reflectă sută la sută  în promovarea destinaţiilor turistice, ci mai degrabă în promovarea doamnei Udrea şi a colegilor săi de partid. Iar asta se face pe banii noştri, nu cu fonduri marţiene!
Aşa se întâmplă când presa se lasă cumpărată la kilogram. Negustori se vor găsi la tot pasul.
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL

STRANIA SI INEXORABILA SINUCIDERE A PRESEI ROMANE

Inutil efortul majorităţii televiziunilor de a trece peste halucinantele conversaţii dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi Sebastian Ghiţă.

Până la urmă, publicul tot va afla sau îşi va da seama ce se întâmplă: cum a aranjat managerul Realităţii TV interviul cu Victor Ponta (iar liderul PSD ar fi spus "fac ce vreţi voi"!), cum a fost atras într-o cursă ministrul sănătăţii (Tatulici, pus de Ghiţă să-l execute pe Cseke Attila) sau cum a intervenit Vîntu în favoarea unei emisiuni realizate de Adrian Cioroianu ("e spălat, e inteligent"). Oarecum, nimic nou. Sub "managerul" Ghiţă, la Realitatea TV se întâmplă acelaşi lucru ca şi sub "patronul" Vîntu - şi anume un amestec brutal al unui golan ("tânăr", zice Vîntu cu tandreţe) în politica editorială. Nicio diferenţă faţă de vremurile în care patronul Realităţii spunea: "Nu sunteţi liberi, nene. Vă convine, lucraţi, nu vă convine, plecaţi...".

Ne iluzionăm noi, cei din presă, că publicul îşi închipuie că ceea ce se întâmplă la Realitatea este un caz izolat? Că ar crede că în alte trusturi de presă ziariştii zburdă în libertate şi scriu sau spun numai ce le dictează conştiinţa? Dacă aş fi doar un consumator al informaţiilor oferite de presa română, nu aş citi un rând şi nu aş asculta un cuvânt fără să mă întreb: de ce mi se livrează această informaţie? Cine-i plăteşte? Cine vrea să mă manipuleze? Întrebări fireşti, după ce, de ani buni, cea mai mare parte a presei nu a fost nimic altceva decât un instrument în slujba unor interese politice şi economice. Şi cred că trebuie să trecem peste lozinca potrivit căreia de vină sunt doar mogulii cei răi - Vîntu, Voiculescu sau Patriciu. Cei tineri, în frunte cu Ghiţă, se dovedesc a fi mai răi, mai lipsiţi de scrupule, mai intruzivi. În umbra mogulilor a crescut o generaţie tip Dinu Păturică. Cazul lui Victor Ciutacu, redactor-şef la "Jurnalul Naţional", mi se pare exemplar. Omul are BMW, recunoaşte că ar câştiga mii de euro pe lună, dar stă într-o locuinţă socială, care ar trebui să fie ocupată de bătrânii evacuaţi din case sau de persoane cu handicap. Plăteşte către statul român o chirie cu puţin peste 30 de euro pe lună. Probabil că o mare parte din subalternii săi, care au un salariu sub 2.000 de lei, locuiesc în apartamente închiriate cu 150-200 de euro. Orice om de bun-simţ, prins într-o asemenea situaţie, ar fi evacuat locuinţa socială imediat şi şi-ar fi găsit o casă pe piaţa liberă. Ciutacu are bani să şi-o cumpere sau să o închirieze. Dar, dimpotrivă, redactorul-şef al "Jurnalului Naţional" anunţă că nu pleacă din locuinţa socială până când statul nu-i oferă alt apartament. Spun că acest caz este exemplar nu numai pentru că se dovedeşte o dată în plus că ziariştii români sunt şi corupţi, şi obraznici, dar şi pentru că arată cum gândeşte această specie. Impresia mea este că Ciutacu chiar crede că i se cuvine o casă dată de stat (presa anilor ’90 este plină de poveşti despre alţi jurnalişti înstăriţi care au primit locuinţe sociale). Nici lui Bogdan Chirieac nu i s-a părut nimic anormal să se folosească de statutul său de ziarist pentru a promova un consistent contract al fostei sale firme cu statul român. Iar Andreea Creţulescu continuă să se prezinte drept "moderator" (DEX: "factor care moderează") al unor emisiuni televizate după ce a lucrat pentru Mircea Geoană în campania electorală.

Aş putea să-mi apăr profesia şi să spun că nu toţi ziariştii sunt pătaţi. Că s-a creat un sistem perveres de selecţie, care-i promovează în prima linie doar pe cei şantajabili şi/sau controlabili. Că procentul celor corupţi este relativ mic în comparaţie cu numărul mare de jurnalişti care continuă să-şi facă meseria în mod cinstit. Dar cine ne mai crede? Este pentru prima oară când un sondaj - mă refer la cel efectuat de CURS la sfârşitul lui martie - arată că încrederea în media a scăzut sub 50%. Trendul este descrescător. Se apropie alegerile, iar cea mai mare parte a presei se luptă să înhaţe cât mai mulţi bani de la politicieni, nu să evite repetarea (şi repararea) greşelilor din 2009. Cât de jos va ajunge această meserie? Şi nu mă refer doar la încrederea populaţiei...
AUTOR MIRCEA MARIAN
SURSA www.evz.ro