UN CAZ PSIHIATRIC

Am văzut cu toţii cum arată o transmisie directă de la balamuc. Un cetăţean cu spume la gură ţipă, urlă, rage, mugeşte, nechează, înjură, ameninţă, împinge, răstoarnă, aruncă. Nu, nu este o nouă maladie care ameninţă omenirea, ci doar manifestarea târzie a securismului agresiv de tip „Săptămâna".
Cunoaşteţi simptomele: obrăznicătura se instalează în casa altuia şi nu mai iese nici cu bulă papală. Iar dacă legea îl ia de dârlogi şi-l dă afară, securistoidul recurge la metodele balaoacheşilor şi ale pirandelor din Ferentari, proxeneţi şi traficanţi de droguri, când îi vizitează mascaţii: scuipă, zgârie şi ţipă ca din gură de şarpe - haoleu, săriţi, ne omoară sticleţii, vai de copilaşii noştri!
Descreieratul de ieri era însuşi Alcibiade, cel mai mare calomniator din istoria presei române. Spurcăciunea a ieşit însă din paginile fiţuicii „România Mare" şi s-a instalat în sediul partidului cu acelaşi nume, căpătând chip, nume şi prenume: Corneliu Vadim Tudor.
Tomberonul Naţional s-a năpustit asupra unei doamne a cărei unică vinovăţie era meseria sa: executor judecătoresc. Femeia a trebuit să suporte un potop de invective şi ameninţări: „Imbecilo!"... „Analfabeto!"... „Uite ce fac eu cu actele tale, infractoareo!"... „Marş în mă-ta de curvă!"... „Du-te dracului de-aicea!"... „Taci dracu' din gură, căţea turbată!"... „Vită încălţată!"...
Şi pentru că prin preajmă se aflau şi câţiva poliţişti, Domnul Balamuc a încercat să şi-i facă aliaţi împotriva doamnei executor: „Poliţia, arestaţi boarfa asta!". Refuzul unui poliţist i-a asigurat şi acestuia o porţie de turbare vadimistă: „Porcule, poate-ţi dau două palme!".
Am avut parte şi de o dovadă a iubirii frăţeşti dintre doi colaboratori ai Securităţii, Corneliu Vadim şi Marcu Tudor: „Bruscaţi generali de Armată?!", a strigat primul, în timp ce caraghiosul său frate - generalul! - respira cu suspine de codoaşă.
Nimeni nu-i brusca pe nebuni, doar Vadim îl îmbrâncea pe un poliţist şi-i zbura altuia cascheta de pe cap, iar doamnei executor îi arunca un pahar cu apă în faţă şi apoi rupea ordinul de executare: „Uite ce fac eu cu actele tale! Infractoareo!".
Mă simt solidar cu executorul judecătoresc, care s-a comportat admirabil. Dar dacă nu-l va înfunda pe troglodit în urma unui proces istoric, luându-şi ca aliat Codul Penal, atunci distinsa doamnă îşi merită soarta. Sper, totuşi, că nu se va speria nici de valurile de calomnii din „România Mare", nici de jeturile de fecale împroşcate prin orificiul bucal de euroderbedeul Corneliu Vadim Tudor.
Ar fi cazul ca, în sfârşit, Justiţia să înfunde acest canal deversor care otrăveşte societatea cu duhori pestilenţiale. De partea clinică se vor ocupa psihiatrii.
AUTOR: GRIGORE CARTIANU