MAGUREANU, EVENIMENTUL ZILEI, INFORMATORII SECURITATII. FEREASTRA SERVICIILOR SECRETE

Încălcarea suveranităţii financiar-bancare a României

« Incapacitatea » generalului Marcu de a aduce la încălecat caii nărăvaşi din sistemul financiar-bancar l-a inspirat pe director să recurgă la armele din documentele Securităţii. Şeful unităţii de securitate economică (un colonel detaşat de la Ministerul Apărării Naţionale) primeşte ordin să pună la dispoziţia patronului de presă Mihai Cârciog evidenţa reţelei in­formative create de Securitate în Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României. Ordinul s-a executat întocmai. Colonelul îi convoacă la o în­tâlnire în boscheţii de lângă Casa Presei pe ziariştii « din legătură » pentru a le preda preţiosul document. În prealabil, acesta fusese uşor « periat », astfel încât câteva persoane preţioase să fie ulterior « fidelizate ». Ziariştii din « Secţia servicii secrete », Dan Andronic şi Mirel Curea, speriaţi de ce le-a fost dat ochilor lor să vadă, ezită să-l primească. Colonelul le spune să-l ia, că directorul Măgureanu l-a trimis. Mihai Cârciog se afla pe litoral. Dispune xerocopierea şi restituirea de îndată a originalului. În zilele ce au urmat, Evenimentul zilei a început campania de demascare a « informatorilor Securităţii din finanţe şi bănci ». Mai puţin a celor pe care un colaborator apropiat al lui Virgil Măgureanu avea să-i fidelizeze în interesul unei cauze numai de ei ştiute, deşi nu e greu de intuit.

Scandalul în interiorul Serviciului a izbucnit după toate regulile impuse de un astfel de eveniment. Directorul Virgil Măgureanu a cerut o anchetă de o severitate exemplară în vederea depistării şi îndepărtării din Serviciu a vinovaţilor. Bineînţeles, când adevărul a ieşit la lumină, ancheta s-a pierdut ca râul în deşert. Ca întotdeauna, s-a găsit vinovatul de serviciu : registrul cu pricina nu trebuia să se afle la ofiţerul din fişetul căruia fusese sustras. Dar ofiţerul, tocmai pentru a preveni un astfel de eveniment, a recuperat documentul şi l-a păstrat cum a crezut el că este mai sigur… Un amănunt important pentru istorie. Cei « fidelizaţi » prin salvarea de la demascarea în presă sunt încă piese importante şi în stare de funcţionare în maşina nelubrifiată a sistemului financiar-bancar al României. Numai « Naşul » nu se simte prea bine.
Despre irepresibila propensiune pentru avere a lui Virgil Mă­gu­reanu există o impresionantă arhivă de dosare de presă. Este de maxim interes public să se iniţieze un studiu de caz pentru a se înţelege cum tentaţiile şi pofta unora de acaparare cresc exponenţial cu puterea deţinută.
Dacă, înainte de Malta, Virgil Măgureanu era onorat de relaţia sa secretă cu Ion Iliescu, după poziţionarea lor ierarhică în sistemul puterii, lucrurile aveau să evolueze destul de repede în sensul alterării ireversibile a încrederii reciproce.
Virgil Măgureanu nu era genul de om capabil să se acomodeze într-o relaţie de subordonare, după cum nici Ion Iliescu nu avea calitatea de a lua decizii tranşante şi de a le duce până la capăt. Uneori, sentimentul că Virgil Măgureanu cenzura informarea lui Ion Iliescu era atât de jenant şi de apăsător, încât câte un prim colaborator mai încălca regula şi i se adresa direct. Afla astfel că preşedintele nu ştia tocmai ceea ce trebuia să fi ştiut. Au existat şi situaţii în care, în absenţa lui Măgureanu, Iliescu cerea să fie informat despre ceva anume. Într-o astfel de împrejurare, generalul Victor Marcu l-a întrebat fără ocol : « Cum, nu v-a informat Virgil ?! » « Nu, dragă, nu mi-a spus nimic. De ce ? » « De unde să ştiu eu, domnule preşedinte, ce o fi gândit Virgil ?! »

« În România, deasupra mea mai e numai Dumnezeu ! »

Această afirmaţie, reprodusă cu majuscule pe prima pagină în unul dintre cele mai citite ziare ale momentului, i-a fost atribuită directorului Ser­viciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu. Cert este că, pe măsură ce Ion Iliescu se uza în funcţia de preşedinte, Virgil Măgureanu îl respecta tot mai puţin. De la adulaţia exprimată în primele luni ale lui 1990, când îl numea « omul providenţial » şi când orice amintire despre relaţia lor anterioară căpăta în relatările sale valoare de simbol, Măgureanu ajun­gea să descopere în timp un alt Iliescu : nehotărât, instabil, influenţabil, rutinat, circumspect faţă de el, ca director al Serviciului. A venit momentul în care Virgil Măgureanu, în perspectiva alegerilor din 1992, făcea tatonări frecvente, de la stânga la dreapta eşichierului politic, căutând contracandidaţi la funcţia de preşedinte. Nu ştiu să existe în istorie vreun precedent, adică un caz în care şeful poliţiei secrete să-i caute contracan­didaţi şefului său. Cu o excepţie : şefii gărzilor pretoriene, deveniţi asasini ai împăratului lor.
Dominanta profundă, permanent conspirativă, a personalităţii lui Virgil Măgureanu avea să-şi pună amprenta tot mai evident asupra ma­nagementului în activitatea Serviciului. Ceea ce poate explica şi de ce acţiunile sale scăpau frecvent controlului, conducând la rezultate dintre cele mai nedorite.
Din Aurel I. Rogojan – Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale, Editura Compania, Bucureşti, 2011.
SURSA ziaristionline.ro