Loviţi pe veci de năravul reacţiei spontane, plecată din ovare, şi nu din creier, românii trăiesc exclusiv în prezent.
La nici una
dintre dezbaterile convocate de mine, în hotarele emisiunii „Ultimul
cuvânt", de pe B1TV, n-am avut posibilitatea de a spune ce cred despre
vopsirea de ultimă oră în monarhişti neîmblânziţi a unor duşmani de
moarte ai Regelui Mihai, precum Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor.
Faţă de invitaţii din platou, moderatorul se supune protocolului la care
e obligată gazda faţă de invitaţii săi la un ceai. Când omul a acceptat
să vină şi să-ţi ronţăie fursecurile, cum să te răţoieşti la el că-i
descheiat la şliţ?! Dacă aş fi fost însă invitat şi nu moderator al
emisiunii, aş fi zis următoarele:
Fireşte, monarhismul de ultimă oră al lui Ion Iliescu, al lui
Corneliu Vadim Tudor şi al altor politicieni şi jurnalişti, afirmaţi
până nu demult tocmai prin jubilaţia cu care administrau ciomege
zdravene Înaltei Spinări Regale, rămâne expresia deplină a unui nărav
funciar de care sunt lovite vedetele vieţii noastre publice: năpârlirea
conjuncturală. A rămâne însă doar la exprimarea revoltei faţă de asemenea şmecherii unsuroase ar fi o imensă greşeală. Viaţa ne arată că individul urcat pe două picioare din cele patru, ale maimuţei, îşi poate face de cap câtă vreme ştie că nu va fi sancţionat. E treaba unor astfel de personaje să fie abjecte.Problema, marea problemă trimite la întrebarea: De ce-şi permit să fie astfel în văzul întregii naţiunii? Şi răspunsul e menit să ne îngrijoreze: Ele ştiu că nu vor fi sancţionate de opinia publică, fie şi în întruchiparea pe care o constituie presa.
Şi nici opinia publică nu sancţionează astfel de transformări peste noapte, cum ar fi infinitele transformări ale lui Ion Iliescu - din stalinist în dejist, din dejist în ceauşist, din ceauşist în gorbaciovist, din gorbaciovist în capitalist şi, mai nou, din republican precum Miţa Baston în monarhist precum Ionel Brătianu, pentru că românii n-au memorie.
Loviţi pe veci de năravul reacţiei spontane, plecată din ovare, şi nu din creier, românii trăiesc exclusiv în prezent. Într-un prezent şi acela redus la clipa trecătoare. Se precipită cu toţii într-o vâlvătaie sentimentală faţă de un personaj sau faţă de un eveniment, ard până la scrum, după care uită cu desăvârşire ce au trăit. Brusc aprinşi de un alt foc de paie. De această amnezie colectivă au profitat şi profită toţi vânzătorii politici de alba-neagra din postdecembrism.
Umpluţi de scuipat în piaţa publică pentru ticăloşiile lor de la un moment dat, se şterg frumos cu batista de la piept, stau pitiţi un timp, după care revin pe scena politică a ţării plini de ei şi surâzători, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În aceste condiţii, cum să nu fure, să nu facă miş-maşuri toţi cei ajunşi la Putere?
Uitării de la mână până la gură i se adaugă, pentru a explica monarhismul subit al unor personaje, şi un alt nărav al românilor, destăinuit de proverbul „Doar boul e consecvent!". Încăpăţânarea într-un crez, într-un ideal sau măcar într-o idee nu e o trăsătură a românilor: Ca atare, ei n-au sancţionat şi nu vor sancţiona niciodată traseismul politic, schimbarea nădragilor ideologici peste noapte, năpârlirea în funcţie de conjuncturi.
Prin această nepreţuire a tăriei de caracter se explică realităţi aberante, cum a fost, de exemplu, supravieţuirea lui Mihail Ralea sub regimuri politice succesive: Ţărănist, carlist, comunist.
Singurii care au refuzat politica giruetei care şi-au păstrat credinţa într-o idee au fost legionarii. Da, dar ei au fost macedoni, nu români! N.B. Între ianuarie 1990 şi noiembrie 1992, perioada crâncenei sforţări a regimului Iliescu de a-l terfeli pe Regele Mihai pentru ca nu cumva republicii neocomuniste să-i ia locul monarhia constituţională, am scris numeroase articole despre Maiestatea Sa. Cine parcurge volumele care reunesc textele tipărite de mine la vremea respectivă îşi dă seama imediat de poziţia mea în favoarea lui Mihai I fie şi numai dacă vede titluri precum: „Regele Mihai ne-a făcut mat!", „Maiestatea Sa ştie şah!", „Cîştigător: Regele Mihai".
Deşi cele două recente scandaluri s-au declanşat în urma unor dialoguri de-ale mele cu Traian Băsescu la TV, nu m-am pronunţat asupra chestiunii. Sunt însă sigur că, dacă aş fi făcut-o, amendând felul pieziş în care Casa Regală a înţeles să-l sărbătorească pe Regele Mihai I la împlinirea vârstei de 90 de ani (vânzându-l lui Dan Voiculescu, pentru ca acesta să şi-l pună la epoleţi!), aş fi fost acuzat pe toate drumurile şi la toate răscrucile că sunt un duşman de moarte al Maiestăţii Sale.
Şi asta din simplul motiv că nimeni nu şi-ar fi amintit că, în vremurile cumplite ale dictaturii FSN-iste, am avut curajul de a fi un susţinător constant al Regelui Mihai I.
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA ADEVARUL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu