PREMIERUL DESEMNAT SI ARMATA SA SECRETA

Cotidianul ro.: Domnule general, dacă facem apel la cazuistica internaţională a premierilor ori a şefilor de stat proveniţi din lumea informaţiilor secrete, cum aţi putea comenta desemnarea ca prim-ministru a directorului Serviciului de Informaţii Externe?
Aurel I. Rogojan (gen.br.(r)): Drept soluţie de avarie intempestivă, o măsură cu caracter excepţional şi, pe cale de consecinţă, o eludare premeditată a bunelor practici şi proceduri constituţionale. Precedentul, odată comis, este posibil să genereze, ca o reacţie în lanţ, şi alte asemenea practici extreme de guvernare.

Când spuneţi "practici extreme de guvernare" aveţi în vedere ceva concret anume sau enunţaţi generic o astfel de posibilitate?
Logistica serviciilor de spionaj este inimaginabilă, iar unele dintre tainele folosirii acesteia sunt mult prea apropiate şi atât de dragi celor care conduc serviciile încât, după ce nu mai sunt în funcţii, dar rămân în sfera exercitării puterii, nu pot rezista tentanţiei de a nu recurge la păcat. Spionii sunt deprinşi să acţioneze numai în afara regulilor, fără a fi prinşi. Ei nu se ghidează după principii morale sau legi. Ei studiază meticulos şi în profunzime regulile tocmai pentru a le încălca sub aparenţele legalităţii. Concret, premierul desemnat dacă va fi şi confirmat în funcţie, va avea întotdeauna căi şi soluţii "de scurtătură". Ca să mă fac mai bine înţeles, am să iau ca exemplu viteza cu care a anunţat prezentarea programului de guvernare şi care a fost taxată de oameni politici, analişti, dar şi de figuranţi care au invadat în această seară platourile televiziunilor drept superficialitate, atitudine de "yes men" şi aşa mai departe. Ce au omis cei care s-au grăbit să-l judece astfel? Au omis că în portofoliul unui serviciu de informaţii care se respectă se pot găsi programele de guvernare trecute, prezente şi viitoare ale tuturor partidelor de aici sau de aiurea. Domnul Crin Antonescu făcea o remarcă, uşor ironică, în legătură cu anunţarea peste noapte a programului de guvernare, spunând că echipa dânsului lucrează de apropape doi ani... Poate să fie sigur că cineva a ajuns "pe scurtătură" la ceea ce lucrează de doi ani şi să nu fie surprins dacă se va regăsi în programul pe care îl va prezenta premierul la învestitură.
În alte situaţii, iar acestea nu vor fi puţine, un premier provenit "din servicii" va recurge la exercitarea guvernării prin oamenii acestora aflaţi dintotdeauna în umbră şi la adăpostul puterii. Mecanismele democratice vor funcţiona pro forma, pentru a susţine aparenţele, dar pe fond, actorii reali ai puterii vor fi nişte parainstituţionali.

Să înţelegem că prin această desemnare Traian Băsescu oficializează guvernarea bazată pe puterea secretă a serviciilor?
Întrebarea dumneavoastră conţine, în parte, şi răspunsul. Spun doar în parte, deoarece a te baza pe serviciile secrete înseamnă a fi receptiv la semnalele şi evaluările acestora, să vezi în ceea ce ele îţi pun la dispoziţie şi soluţii alternative. Or, din ceea ce ni s-a întâmplat nouă până acum, nu am avut preşedinţi care să se bazeze cu bună-credinţă pe informaţiile corecte şi oportune, ci preşedinţi care au privit serviciile cu reticenţă şi s-au folosit de ele după cum au crezut de cuviinţă... Dacă preşedintele era de bună-credinţă în raport cu semnalele serviciilor, aveam un alt premier nu acum, ci cu mult timp înainte de a fi nevoie de această soluţie de avarie. Premierul demisionar, deşi s-a compromis iremediabil prin numeroase acte de guvernământ anticonstituţionale, a fost tolerat, chiar încurajat şi susţinut public, până când puterea s-a prăbuşit sub povara jafului care pare a fi fost unic scop al guvernării.

Dar directori de servicii care să-şi înţeleagă menirea am avut, avem?
Sub acest aspect, trebuie să distingem două situaţii. Prima, când directorul şi preşedintele îşi încep concomitent mandatul. A doua, când preşedintele păstrează în funcţie directorul din mandatul predecesorului său. În prima situaţie, directorul îşi înţelege menirea cam pe la jumătatea mandatului, când este prea târziu pentru a putea reconstrui relaţia cu preşedintele. În cea de-a doua situaţie, când preşedintele lucrează un timp cu directorii de servicii din mandatul predecesorului, este interesat să şi-i apropie, până când este convins că ştie ce trebuie despre activitatea secretă a serviciilor, apoi numesc alţi directori, asupra cărora să aibă ascendent. Aceşti directori nu-şi vor înţelege cu adevărat menirea, decăt post-factum, când îşi vor depăna memoriile, prezentaâdu-ni-se aşa cum ar fi trebuit să fie.

Este firesc să se întâmple aşa? De ce se întâmplă aşa?
Cauzele ţin de cultura clasei politice, de insuficienţe legislative grave, de neexercitarea unui control democratic civil - în cadru legal riguros şi exigent definit - asupra activităţii serviciilor secrete, dar şi în legătură cu sectorul securităţii naţionale, în ansamblul său. La noi s-au inversat rolurile. Prin servicii se controlează totul, iar serviciile sunt în afara controlului.

Găsiţi o explicaţie a acestei anomalii?
Da, şi nu-mi face deloc plăcere să o spun. Serviciile să-şi retragă agenţii de acolo unde nu au ce căuta.

Va fi Mihai Răzvan Ungureanu premierul de care este nevoie?
Depinde pentru cine este nevoie să fie... Dacă avem în vedere cum a fost desemnat, nu este omul momentului. Dacă avem în vedere prestaţia sa ca director al SIE şi starea relaţiilor externe ale României, domeniu în care a avut răspunderi importante, nu se califică. Dacă avem în vedere cum zburdă "capitaliştii" români prin paradisurile fiscale, iar nu se califică. Dacă avem în vedere gravele acte de subminare economică, asociate trădării de ţară, unde întotdeauna există o entitate străină, iar nu se califică. Dacă avem în vedere conexiunile de afaceri ale unor foşti din spionaj, iar nu se califică. Sau, dimpotrivă, pe un alt sistem de axiologie politică, toate acestea îl recomandă...

Dar tocmai susţinerea sa externă a fost invocată chiar înainte de desemnare...
Dacă avem în vedere nişte interese externe, care nu sunt deloc transparente, nu înseamnă neapărat că ceea ce este bun pentru alţii ni s-ar potrivi şi nouă. Aseară am urmărit comentariile principalilor agenţi de operaţiuni media ai unor entităţi externe. Nu ştiu cum s-a întâmplat că nu au fost primii prezenţi în platourile televiziunilor, unde outsiderii începuseră să combată potrivnic. După intervenţiile a patru-cinci proeminenţi mandatari externi, aflaţi permanent în grila posturilor respective, mi s-a făcut de două ori jenă. O dată pentru tupeul, dezinvoltura şi uşurinţa cu care şi-au deconspirat profesia, pe care eu o respect şi nu suport să o văd compromisă. A doua oară, pentru replierea oportunistă a laşilor cărora le-a dispărut imediat curajul de a mai fi consecvenţi în propriile opinii. Şi aşa ceva poate explica ceea ce ni întâmplă. Desigur, au existat şi excepţii, dar ele tocmai că întăresc regula nefirescului.

Va fi învestit premierul desemnat?
Nu este de dorit o învestire prin dictatul unei coaliţii de putere constituite nedemocratic, urmare a unei interpretări cu rea-credinţă a unui text constituţional, cel referitor la caracterul neimperativ al mandatului. Votul uninominal, dacă tot s-a legiferat, trebuia să conducă la o altă interpretare a textului constituţional. Mandatul nu poate fi imperativ în relaţia cu partidul, dar trebuie să fie imperativ în relaţia cu alegătorul, fiindcă acesta îşi transferă partea sa de putere şi suveranitate alesului, iar traseistul politic îşi trădează alegătorii. Mai direct spus, o coaliţie de putere bazată pe trădarea unor parlamentari nu este ea însăşi legitimă, deci nu poate conferi legitimitate unui guvern.
Interviu realizat de Alexandru Petre
SURSA www.cotidianul.ro

O DEMISIE BINE CONTROLATA

Dacă ar fi să ne luăm după autoproclamatul lider al mişcării din Piaţa Universităţii, un anume domn Crăciun, parcă scos din pălărie de Structuri pentru a înnoi clasa politică autohtonă, demisia lui Emil Boc e o primă victorie a ieşirii în stradă.

Autointitulându-se şi el trimis al străzii în palatele boierilor, Crin Antonescu, acest “sans-culottes” al României înghețate, s-a fălit, la rându-i, cu o victorie. De angajaţii lui Dan Voiculescu nu  mai vorbesc. Pentru ei, tot ce se întâmplă în România ultimului timp, de la iarna benefică pentru semănături şi până la ultima cucerire a Cruduţei sunt victorii ale clăcilor la care e prezent, printre altele, speculantul imobilar Cornel Nistorescu.

Aş fi tentat să cred că Emil Boc a demisionat ca  o victorie a ieşirii în stradă şi pentru că însuşi premierul plecat a făcut trimitere la bombănelile populare.
Şi dacă aş lua în serios cuvintele pompoase ale politicienilor despre disponibilitatea lor de a se sacrifica pe altarul intereselor naţionale,  l-aş propune pe Emil Boc, fără să clipesc, pentru Panteonul autohton care nu s-a construit încă.

Aş fi tentat să cred în varianta cu victoria Poporului revoltat şi pentru că distinşii analişti occidentali nu s-au sfiit să  identifice în momentul de luni o dovadă a democraţiei exemplare din România.

E drept, ei s-au grăbit imediat să-l  dea pe Emil Boc drept exemplu lui Bashar Al Assad al Siriei, dovadă că mintea analiştilor occidentali nu întrece totdeauna nivelul de genunchi al broaștei și nivelul  analiştilor români.

M-aş precipita să văd în demisia lui Emil Boc orice victorie vreţi – a democraţiei, a protestelor de stradă, a caracterului – şi să scarpin un pic pe burtă poporul ghiftuit de manele dacă n-aş fi dibuit câteva fapte mai aparte:

1) Emil Boc a demisionat luni dimineaţa, fără ca în ordinea socială, politică şi meteorologică a României să se fi întâmplat ceva peste noapte.
Cum demisia nu e punctul culminant al unui şir de declaraţii, reuniuni şi intrigi prin boscheți, putem susţine, fără a greşi, că nu se întâmpla nimic dacă Emil Boc rămânea premier până la trecerea codului portocaliu.

2) Emil Boc e primul premier din istoria postdecembristă care nu numai că demisionează cu scandal, dar mai mult, demisionează fără să i-o fi cerut cineva public.

E drept, au fost în ultimele zile ştiri pe surse (adică pe intoxicare) despre un soi de ziceri prin încăperi  ale unor lideri PDL, au fost şi formulări publice blânde ale altor lideri, în genul, e nevoie de o schimbare.

Un lucru e însă sigur . N-au existat până luni dimineaţa nicio declaraţie publică în care să se ceară demisia lui Boc şi niciun document PDL care să-i dea un ultimatum. E suficient să raportăm demisia lui Emil Boc la dramele naţionale provocate de plecarea altor premieri, pentru a observa imediat diferenţa.
Petre Roman a demisionat în septembrie 1991, numai după ce Capitala a fost trecută prin focul şi para bâtelor minereşti. Pentru ca Victor Ciorbea să demisioneze a fost nevoie de o lună de balamuc.  Radu Vasile a plecat numai după ce Emil Constantinescu a încălcat Constituţia.

Notând deosebirea dintre demisia lui Emil Boc şi demisiile celorlalţi n-o fac pentru a înşira despre fostul premier rânduri gen Cântarea României, deşi un cuvânt de apreciere ar merita. O fac pentru a semnala că demisia a fost astfel gândită încât Emil Boc să plece cu un capital electoral crescut.

Celor două fapte de mai sus, să le adăugăm un altul. Duminică după-amiază, Delegaţia Economică a FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană a prezentat concluziile ultimei deplasări în România. Concluziile care par, prin lucrurile bune spuse despre guvernul Boc şi, implicit  despre premierul Boc, scrise de un jurnalist de la un organ de presă guvernamental. A doua zi, dimineaţa, când toată România s-ar fi aşteptat ca Emil Boc să vină la serviciu revigorat de aceste laude, ne-am trezit cu demisia.

De ce luni dimineaţă şi nu luni după-amiaza? Pentru că luni dimineaţa era primul moment de după plecarea Delegaţiei, când se putea anunţa demisia. Aşadar, Emil Boc a demisionat nu pentru că românii au ieşit în stradă, nu pentru că i-au cerut-o colegii de partid, ci pentru că aşa era programat de mai mult timp să demisioneze. Avem de-a face astfel cu o demisie controlată până la ultima virgulă. Rămâne de văzut dacă şi restul procesului va fi la fel de bine controlat!
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA www.evz.ro 

CONGRESUL PDL SI DEMISIA PREMIERULUI

Am urmarit ca tot romanul interesat putin despre politica aplicata in Romania, congresul care a avut loc in fieful PDL-ului. Victoria lui Emil Boc, desi pentru multi era o simpla formalitate, pentru mine a fost o mare surpriza. Marii sforari ai partidului, la inceputul campaniei, erau in tabara Vasile Blaga, iar premierul era flancat de cele doua dame de vaza ale partidului Elena Udrea si Roberta Anastase. Era prea putin. Pana la congres Emil Boc a reusit sa echilibreze balanta atragand in tabara propie nume grele precum Gheorghe Flutur, Gheorghe Stefan, Ioan Oltean, Monica Macovei si aripa tanara a partidului. Bineinteles ajutorul primit de la Traian Basescu a avut un rol important. Multe voci afirma ca fara sprijinul lui Basescu, Boc ar fii pierdut, asa ca lupta a fost inegala, sau ca victoria este a lui Traian Basescu nu a lui Emil Boc. Teorii gresite.

Emil Boc cand s-a vazut pus cu spatele la zid de greii partidului a cerut un sprijin de la personajul caruia toata cariera politica i-a fost fidel, si la primit. Un presedinte de partid, nu castiga alegerile datorita unei motiuni depuse, sau a unui discurs rostit care incinge sala. Un politician castiga un partid, tragand sfori si formand aliante, asa a procedat si Vasile Blaga, asa a ajuns Ponta presedinte la PSD. Niciodata nu l-ar fi batut la vot pe Cristian Diaconescu, poate nici pe Geoana daca sforile nu era trase de papusarii partidului. Nu are rost sa mai amintim de procedurile urmate de Crin Antonescu pentru a-si asigura presedentia PNL-ului la ultimul mandat. Vorba lui Mitica Dragomir rostita la alegerile FRF : '' votati dupa cum va sugereaza constinta, dar aveti grija la lectiile primite de acasa, sa nu tradati!''. In acest gen mi se par mie si alegerile unui partid.

Vasile Blaga, afirma la congres ca decizia cea mai importanta in partid este aceea de a nu se lua nici o decizie. Inteleg ca Boc era ocupat cu tara la Palatul Victoria, dar domnia lui unde a fost? Din cate stiu pe vremea cand nu se luau decizii in partid, era prim-secretar general. Functie echivalenta cu al doilea personaj dintr-un partid politic. In concluzie nici el nu lua nici o decizie in partid.

Dupa victoria premierului in fruntea partidului a aparut o noua isterie. Cand demisioneaza Emil Boc?!! Nu inteleg de ce trebuie sa demisioneze Emil Boc, si de ce sa fie inlocuit cu un tehnocrat, care nu se stie, daca va reusi sa formeze o majoritate parlamentara, fie ea si foarte fragila. Pana la alegeri, curentul in partid era ca Boc e bun de premier dar nu e bun de presedinte de partid. Acum dupa rezultat, e excelent pentru partid dar nu mai este bun de premier si trebuie adus un tehnocrat. Poate nu ma duce minte pe mine cum trebuie, dar demisia lui Emil Boc din fruntea guvernului nu are nici o logica. Pana la urma cu toate gafele, rateurile si cu comunicarea proasta, Emil Boc a reusit sa treaca aceasta tara prin criza economica. A suportat toate criticile, injuraturile, pentru a tine Romania pe linia de plutire, acum cand trebuie sa se vada efectul economic al masurilor nu trebuie inlaturat, mai mult trebuie incurajat sa-si duca planul pana la capat.

Daca Emil Boc demisioneaza, partidul nu are nici o sansa la alegerile parlamentare. Populatia va ramane cu ideia intiparita ca Emil Boc in fruntea guvernului este ''bau-baul cu coasa-n mana''. Nu vor creste in sondaje asa cum cred marii nostri analisti politici. Emil Boc trebuie sa ajunga cu partidul in functia de premier in 2012. Maurile luate trebuie sa-si faca efectul in buzunarul votantului. Votantul va arunca un ochi in buzunar apoi in fruntea guvernului pentru a pune stampila. Eu nu cred in votanti de drepta si votanti de stanga. Prea putini romani, voteaza dupa ideologii si doctrine. Majoritatea voteaza dupa ce simte in buzunar si de unde au venit banii. Un alt atu important pentru ramanerea lui Boc in fruntea guvernului o reprezinta stabilitatea politica. Daca Boc demisioneaza incepe balciul si iar stam saptamani bune fara guvern in functie, si iar ne bate Europa obrazul.

EVZ: SEBASTIAN LAZAROIU DESPRE PDL

Cu Emil Boc reconfirmat preşedinte al partidului, PDL va avea de acum înainte, în faţa electoratului, un mesaj de dreapta mai puternic sau mai diluat? Realegerea lui Boc în fruntea PDL e un semnal că partidul nu se dezice de măsurile luate de guvern în 2009 şi 2010 care pot face posibilă relansarea economică din următorii ani. Şi sunt în esenţă măsuri de dreapta. Dar orientarea de dreapta a partidului trebuie demonstrată şi de viitoarele acţiuni ale guvernului, şi de sprijinul partidului pentru acestea. Teama mea este că partidul, odată ce se apropie alegerile, va aluneca spre acţiuni specifice stângii.

Credeţi că Emil Boc va rămâne premier?
Raţiunea ar trebui să-l îndemne să lase locul unui tehnocrat. E o decizie pe care trebuie să o ia împreună cu partidul. Eu cred că ar fi şi în beneficiul partidului. Dar nu ştiu cum arată analiza lor. Ce pun ei mai mult în balanţă. Un tehnocrat apropiat de PDL poate să întărească identitatea de dreapta a partidului. Schimbarea în sine a premierului, împreună cu o mică remaniere, în mod normal duce la recredibilizarea actului de guvernare, acum puternic erodat de măsurile nepopulare luate. Recredibilizarea guvernului poate să se reflecte destul de repede şi în recredibilizarea partidului.

După anunţarea rezultatelor, Vasile Blaga a dat asigurări că PDL nu se va rupe. Dincolo de declaraţii, credeţi că este real pericolul scindării?
Nu pleacă nimeni din partid din cauza rezultatelor Convenţiei. Partidul e încă la guvernare. Despre cantitatea de frustrare generată de aceste alegeri interne merită însă să vorbim. În general, alegerile au învinşi şi învingători şi eliberează pe lângă entuziasmul celor victorioşi şi frustrarea celor învinşi.

Matematica frustrării are însă paradoxurile ei. Proporţionalismul diminuează frustrarea învinsului pentru că atribuie funcţii şi taberei care a pierdut. Prin negocieri cu învingătorii, evident. În cazul nostru mi-e teamă că, de fapt, alocarea unor funcţii taberei lui Blaga a crescut cantitatea de frustrare, nu s-a diminuat. Să mă explic. Treimea care l-a votat pe Blaga cred că e destul de amărâtă că favoritul lor a pierdut. Nu cred că îi încântă prea tare cele câteva funcţii obţinute. Lor însă li se adaugă măcar alţi 10-15% din tabăra lui Boc care, deşi l-au susţinut pe acesta, s-au văzut cedând funcţiile în favoarea învinsului. Dacă se merge pe principiul "câştigătorul ia tot", doar o treime ar fi fost frustraţi. Prin negociere acum sunt mai mulţi. Chiar şi aşa partidul nu se va scinda. Dar frustrarea demobilizează.

În ce măsură este vorba despre o victorie a lui Emil Boc sau despre o înfrângere a lui Vasile Blaga ceea ce s-a întâmplat la Congres? Boc a câştigat pentru că a avut sprijinul direct al lui Traian Băsescu. Chiar şi în ultima clipă preşedintele ţării, prin discursul de la Convenţie, i-a dat lui Boc infuzia de emoţie care îi lipsea acestuia şi pe care Blaga o avea din plin. Boc însă a avut un discurs mult mai bun decât în ultima perioadă. Blaga - o prezentare sub aşteptări. Cred că asta a accentuat diferenţa. Boc ar fi câştigat oricum cu sprijinul lui Traian Băsescu, dar diferenţa de scor ar fi fost mai mică.
Vasile Blaga mai are viitor politic în PDL?
Doar dacă partidul pierde alegerile din 2012. Din această cauză ar fi fost de preferat principiul "câştigătorul ia tot". Adică manetele conducerii politice să fie în mâna susţinătorilor lui Boc. Era o garanţie că nimeni nu are alt interes decât câştigarea alegerilor din 2012. Împărţind puterea cu cei care ştiu că îşi pot lua revanşa peste doi ani rişti să mergi cu frâna de mână trasă. Partidul are un parcurs foarte greu şi ambiţios de aici înainte. Şi are nevoie de o forţă de propulsie uriaşă pentru a-şi reveni.

În una dintre ultimele dumneavoastră analize politice, vorbeaţi despre şase alegeri dificile pe care congresul PDL trebuie să le facă. Credeţi că PDL a tranşat respectivele dileme?
Unele da, altele nu. Traian Băsescu a dat emoţia de care avea nevoie Emil Boc, în calitatea de învingător. Decizia de a-l alege nu a mai fost pur raţională. "Tehnocrat versus politician" urmează să vedem în perioada imediat următoare. Din păcate, alegerile nu au avut o dimensiune externă. Au fost mai mult pentru remobilizarea activului de partid.

Cred că mulţi simpatizanţi PDL sunt dezamăgiţi de absenţa unor figuri noi la vârf. Încă nu ştim dacă echipa actuală va reuşi să producă mai multe idei decât organizare. O să vedem asta.

În fine, partidul a preferat negocierea cu învinsul de teama unor derapaje în parlament (o falsă temere, după părerea mea) şi a lăsat impresia unora că în partid e mai avantajos să pierzi alegerile decât să le câştigi. Greu de înţeles cum partidul îl preferă pe Frunzaverde ca prim-vice, care iniţial a vrut să candideze singur după care s-a ascuns în spatele lui Blaga, şi îl respinge pe Paleologu care măcar a avut curajul să candideze pe cont propriu. Asta e. Partidul recompensează experienţa, nu curajul.

Legaţi în vreun fel şansele de apariţie şi reuşită ale unei noi platforme politice de tip "Albă ca Zăpada" de rezultatul alegerilor din PDL?
Recunosc că aş fi vrut să văd mai multe figuri de oameni tineri în conducerea partidului. Evident nu tineri şi atât. Tineri care au dovedit că pot face şi politică, şi guvernare. Care au arătat performanţa. Sunt surprins că oameni precum Funeriu, Turcan, Voinescu, Macovei, chiar Paleologu nu au prins funcţii mai înalte.

Greul pentru PDL abia de acum începe. Nu ştie nimeni acum dacă reuşeşte să crească previzibil în sondaje şi să remobilizeze energiile de dreapta pierdute. O platformă nouă cred că este inevitabilă. Chiar dacă ea nu se va angaja direct in competitia electorala.
SURSA www.evz.ro

EVZ: INTERVIU CU EMIL BOC

Ştirea zilei este legată de negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Care sunt termenii înţelegerii cu FMI? Câte companii vor fi restructurate?  

Cea mai importantă concluzie a discuţiilor cu FMI este că România are toate şansele să iasă din recesiune, ca prim pas spre ieşirea din criză. Reformele pe care le-am promovat şi-au dovedit corectitudinea. De aici am plecat în discuţiile cu FMI şi am încercat să găsim cea mai bună modalitate de a grăbi redresarea economică, prin accelerarea reformelor.

Nu mi-aţi răspuns la întrebare: câte companii vor fi restructurate? Dacă economia românească merge aşa de bine, de ce trebuie daţi afară oameni de la companiile de stat?
Trebuie înţeles faptul că redresarea economică nu se poate face cu găuri negre la stat. Trebuie să ieşim din logica statului care oferă un loc călduţ de muncă, indiferent dacă se munceşte sau nu. Că statul finanţează lipsa de performanţă. Nu statul plăteşte lipsa de performanţă, ci românii care din munca lor plătesc taxe şi impozite. Statul de stânga care a finanţat găurile negre la nivelul regiilor şi companiilor şi care aproape a pus România pe butuci nu mai poate continua.

E nevoie de un stat performant care să sprijine mediul privat, nu să fie o piatră de moară. Deci, da, trebuie să restructurăm companiile de stat. Deja la CFR aceste restructurări au început şi vor urma şi alte companii. Nu am luat însă aceste decizii uşor. Am discutat pe fiecare caz în parte cu reprezentanţii FMI şi, acolo unde am considerat că respectivele companii îşi pot reveni, ne-am susţinut punctul de vedere. Dar acolo unde restructurările trebuie făcute, ele vor avea loc.

Ne puteţi da un exemplu din care să reiasă clar succesul unei măsuri de reformă luate de către dumneavoastră?
Partea mai grea a trecut. Continuarea reformelor este necesară pentru a grăbi redresarea economică. Am moştenit o Românie de stânga, căreia politicienii i-au fluturat prin faţă ajutorul social ca soluţie la toate problemele. Prin reformele pe care le-am făcut, am creat fundaţia pentru o Românie de dreapta. Şi vă dau exemplul Codului Muncii. Nu este o întâmplare că, în primele zile de la intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii, 78.000 de locuri de muncă au ieşit din zona economiei subterane. Asta înseamnă că 78.000 de români au ieşit din "sclavagism", căci asta este munca la negru, şi au intrat în sistemul contribuţiilor sociale.

România de stânga a ascuns 20 de ani gunoiul sub preş şi a lăsat munca la negru să înflorească, pentru a nu fi deranjat sistemul ajutorului de la stat. A sosit timpul să curăţăm mizeria de sub preş. Asta înseamnă să continuăm măsurile de reformă. Reformele, aşa grele cum sunt, le oferă oamenilor o perspectivă. O speranţă că pot să îşi găsească un loc de muncă, nu să trăiască din ajutorul social. Şomajul este în scădere şi, lună de lună, apar noi locuri de muncă. În România de dreapta numai cine nu vrea nu va avea unde să muncească.

Mediul privat a avut de suferit mult în urma restrângerii activităţii economice cauzate de recesiune. Pentru oamenii de afaceri există un mesaj din partea dumneavoastră?
Prin reforme, am lăsat companiile private să respire şi le-am asigurat un mediu sănătos pentru a se dezvolta. Sunt semne din piaţă, de la bănci, că treptat se produce o relansare a creditării. Asta înseamnă că patronii, companiile private încep să profite de pe urma măsurilor de reformă.

Şi totuşi, ce le spuneţi românilor din companiile de stat care şi-ar putea pierde locurile de muncă?Le spun că îşi vor putea găsi alte locuri de muncă. Era o chestiune de timp până când aceste companii ar fi fost restructurate. Important este să creezi noi locuri de muncă, nu să conservi locurile de muncă în companiile de stat neperformante. Şomajul este în scădere şi, lună de lună, apar noi locuri de muncă. În România de dreapta, numai cine nu va dori nu îşi va găsi un loc de muncă.

Mai sunt câteva zile până vor veni datele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică privind creşterea economică pe primul trimestru din 2011. Mai devreme spuneaţi că preconizaţi un raport pozitiv…
Sper ca datele Institutului Naţional de Statistică să fie încurajatoare, să confirme creş terea economică din ultimele luni şi prognozele pentru a putea spune ceea ce ne dorim cu toţi să auzim: România a ieşit oficial din recesiune şi intră pe creştere economică. Astfel, în 2011 vom putea avea o creştere economică de 1,1 la sută, iar în 2012 România va avea o creştere economică şi mai mare, de 3,5 la sută.

Aceste evoluţii vor reprezenta dovada cea mai bună că PDL a pus România pe drumul drept. De aceea şi spun că PDL poate şi trebuie să conducă în continuare România şi după 2012. Pentru că vom ieşi din recesiune şi vom învinge criza economică, iar România trebuie condusă de învingători, nu de o stângă iresponsabilă care nu ştie decât să critice, fără a avea nicio soluţie.

Totuşi, când vor simţi românii creşterea economică în buzunarele proprii?
Nu vreau să cădem în capcana populismului, aşa cum au făcut atâtea alte guverne în trecut. Nu putem oferi creşteri de salarii, pensii şi alte prestaţii sociale fără o bază în economia reală. Salariile vor creşte odată cu creşterea economică. Dacă lucrurile merg pe traseul actual, la sfârşitul lui 2011, începutul lui 2012, bugetarii vor recupera scăderile salariale din vara lui 2010.

Este de ajuns că în România USL promite creşteri de salarii pe hârtie, cu 50%. PDL trebuie să fie partidul care va creşte salariile românilor în mod real, nu pe hârtie, astfel încât ei să simtă acest lucru pe termen lung, nu pe câteva luni.
Unele voci vorbesc despre o separare a guvernului de partid, pentru ca partidul să nu fie afectat de costurile guvernării.
PDL a susţinut guvernul şi a acceptat toate pasivele măsurilor de austeritate. Ar fi o greşeală ca PDL să nu îşi asume în continuare guvernarea, când România se redresează economic. Nu trebuie să facem jocurile USL care îşi doreşte un PDL cât mai distanţat de mesajul de re formă al preşedintelui şi cât mai divizat în interior. PDL va câştiga alegerile din 2012 cu un mesaj de dreapta şi promovând o Românie de dreapta. În ultimul an, cel mai puternic mesaj de dreapta al PDL a fost guvernarea. Şi aşa trebuie să rămână….

Sondajele de opinie prezintă însă o altă realitate…
PDL nu a condus niciodată cu ochii la sondaje. Şi acesta a fost şi secretul victoriilor electorale. Am arătat ro mânilor că suntem capabili să luăm deciziile bune pentru ţară, nu bune pentru scorurile din sondaje. Sondajele se schimbă de la o lună la alta. Sunt sigur că, în urma redresării economice, PDL va creşte electoral. De altfel, chiar sondajele USL dau PDL în creştere şi USL în scădere.   
De unde va veni creşterea în sondaje a PDL?
Există foarte mulţi români de dreapta, care sprijină reformele fără însă a sprijini, momentan, PDL. Îi vom atrage pe aceşti români de partea noastră, pe măsură ce reformele îşi vor face simţit efectul. Mai mult, o mare parte din electoratul de dreapta al PNL a fost dezamăgit de faptul că Crin Antonescu şi-a vândut partidul pentru o presupusă susţinere politică la următoarele a legeri prezidenţiale de la PSD şi mai ales de la Antenele lui Voiculescu. PNL este acum un partid de stânga, într-o alianţă de stânga fără soluţii. Foştii votanţi de dreapta ai PNL nu se mai regăsesc într-un mesaj de stânga şi sunt pregătiţi să sprijine o agendă de dreapta.

Ieri aţi fost în rândurile organizaţiei PDL Bucureşti. Cum vi se pare strategia USL pe Legea Capitalei?
Vreau să spun că Alianţa Socialistă a luat o mare ţeapă pariind pe un discurs negativ. Singura strategie a politicienilor din USL este să folosească politica fricii. Aşa au încercat şi la Bucureşti. Au deschis corturi în fiecare intersecţie pentru a ataca PDL fără a spune niciun cuvânt despre ce propun. Astăzi corturile USL au dispărut pentru că bucureştenii s-au săturat de politica fricii, de politica lui "apără Bucureştiul de Elena Udrea" şi vor o politica lui "munceşte pentru Bu cureşti".

Alegerile din interiorul PDL sunt doar peste câteva zile. Veţi câştiga un nou mandat?
Sunt sigur că voi câştiga pe 14 mai. Voi câştiga competiţia din PDL, pentru că proiectul "România dreaptă. România puternică" poate aduce victoria partidului la alegerile din 2012. PDL este în faţa unei şanse unice. Timp de 2 ani de zile, ne-am asumat reforme dificile care au schim bat România şi au repus-o pe o fundaţie solidă. Ce era mai greu a trecut. PDL va merge înainte fără ezitare pentru a construi o România de dreapta, o Românie puternică.

Îl respect pe Vasile Blaga şi pe toţi ceilalţi colegi care îi susţin moţiunea. Eu cred însă că PDL trebuie să aibă în fruntea sa un învingător. Ca şi candidat al PDL, am câştigat de două ori Primăria Cluj- Napoca. Ca preşedinte al PDL, am câştigat toate alegerile de când ocup această funcţie. PDL are nevoie de o conducere formată din învingători. Eu sunt un învingător, iar cei care mă susţin sunt de a semenea oameni care au câştigat alegerile în organizaţiile lor.
SURSA www.evz.ro

VREMEA GOGOSILOR A TRECUT

Un sondaj realizat recent arată falimentul clasei politice în cvasitotalitatea ei. Românii par să se fi săturat de eternele promisiuni şi vorbe dulci propagate prin televizor. Vor acţiune. Vor oameni care să-i scoată din criză. Vor specialişti, nu gurişti.

Chiar şi realizat la cererea postului Realitatea TV, sondajul Centrului de Studii şi Cercetări Infopolitice (CSCI) indică o victorie netă a unui finanţist - şi acela, nu tocmai charismatic - în faţa oponenţilor săi politici.

„Cine credeţi că ar trebui să fie viitorul prim-ministru al României, dintre următorii", au fost întrebaţi cei 1.097 de respondenţi, şi le-a fost pusă în faţă o listă cu trei nume: Mugur Isărescu, Victor Ponta, Klaus Iohannis. Rezultatul: Isărescu - 36%, Ponta - 32%, Iohannis - 12%, Altul - 10%, Nu ştiu/nu răspund - 10%.

Sondajul a pornit de la premisa că Victor Ponta are în spate întreaga coaliţie PSD-PNL-PC, dovadă că nu a fost nominalizat niciun candidat liberal. Cu toate astea, liderul PSD adună doar 32% din opţiuni, fiind depăşit de guvernatorul Băncii Naţionale, care nu este susţinut de niciun partid! Tendinţa este confirmată de rezultatul unui ipotetic duel Isărescu - Ponta: 57% din români au încredere în guvernatorul BNR, doar 41%, în preşedintele PSD.

Ar mai fi de observat scorul de 12% obţinut de Klaus Iohannis. E de presupus că majoritatea a susţinătorilor săi pentru funcţia de prim-ministru sunt votanţi liberali. În lipsa unei opţiuni din PNL, mare parte dintre liberali ar merge, aşadar, spre un candidat de tip Iohannis, şi nu spre „fratele de coaliţie" propus de PSD!

E un avertisment pentru nou-înfiinţata alianţă de stânga-centru-dreapta. Dar e un avertisment şi pentru coaliţia aflată la guvernare. Dacă un om al cifrelor şi un adept al austerităţii, precum Mugur Isărescu, este preferat întregului spectru politic, înseamnă că oamenii au ajuns la un mare grad de dezamăgire. Ei s-ar da mai degrabă pe mâna unui finanţist care spune că trebuie să strângem cureaua, decât pe cea a unor politicieni care promit că va curge lapte şi miere.

Acum două zile, Mugur Isărescu a fost de neclintit: „Trebuie să creştem prin muncă, nu prin consum!". Şi a explicat: „Reluarea creşterii economice trebuie realizată prin stimularea muncii, prin investiţii şi crearea de locuri de muncă, şi nu prin încurajarea consumului. Repetarea excesivă a ideii că economia nu înregistrează creştere pentru că nu este stimulat consumul e un lucru periculos".
Majoritatea politicienilor încă nu-şi dau seama că, în plină criză, acesta este mesajul pe care-l aşteaptă românii, şi nu promisiunea unor binefaceri căzute din cer. Vremea gogoşilor electorale a trecut.
AUTOR GRIGORE CARTIANU
sursa ADEVARUL