LOVITURA DE STAT A ESUAT. URMEAZA APOCALIPSA ECONOMICA

De luni, Crin Antonescu pleacă acasă, iar Victor Ponta se apucă să buchisească parametrii economici ai guvernării sale. Sau cel puţin aşa vor arăta lucrurile dacă România se va comporta ca un stat de drept.

Pentru că tentativa de lovitură de stat poate fi considerată în mod oficial eşuată. În special prin efortul instituţional al unor structuri importante într-un stat de drept, în ciuda voinţei unor oameni politici. Acum, numai nişte inconştienţi ar continua şicanele prin jocul cvorumului sau cel al publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial. Personal dau foarte puţin credit acestei posibilităţi, dar dinamica politicii dâmboviţene ne-a arătat că meandrele concretului depăşesc puterea noastră de prognoză. Vorba lui Ion Iliescu: "Pus astfel în lumină, ancorat în sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului".

Reîntoarcerea la o atmosferă mai calmă ne va da răgazul unei priviri mai atente asupra a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Mai ales vom putea contempla prăpastia ce se cască sub economia României. Am tot arătat modul în care presa străină, în special cea economică, a prezentat evoluţia ultimelor şase săptămâni. Nu are rost să reiau articolele din The Economist, Financial Times, Le Monde, Frankfurter Allgemaine Zeitung, Wall Street Journal şi câte şi mai câte, pentru că ele au avut acelaşi efect: îndepărtarea investitorilor serioşi de România. Toate aceste articole, câteva sute în ultimele două luni, au fost rodul strategiei produse de minţile înfierbântate de la Bucureşti. Care vor trebui făcute responsabile pentru ceea ce va urma.

Avem deja primele semne. Rectificarea bugetară ne-a dat primele frisoane. Creşte deficitul bugetar, iar inflaţia a atins 3,5 la sută. Ţinta de 2,3 la sută asumată de guvernul Boc în privinţa creşterii economice a fost înjumătăţită de guvernul Ponta. Dar şi această prognoză pare foarte optimistă până la sfârşitul anului, un zero mare cât roata carului fiind colacul de salvare al guvernului. Vreţi să căutăm şi semne bune? Au crescut încasările la bugetul de stat din impozitele pe salarii, arieratele au o tendinţă de reducere. Contrabalansăm printr-un eşec total la atragerea fondurilor europene.

România domină ultimul loc în clasament la nivelul Uniunii Europene, dar nu vă aşteptaţi ca vreunul din miniştri cabinetului Ponta să aducă vorba de acest lucru. Erau curajoşi doar în opoziţie, când înfierau cu mânie proletară incapacitatea guvernului Boc. Acum tac mâlc, preferând discuţiile despre referendum. Majorările salariale promise de USL vor fi date în detrimentul investiţiilor care sunt reduse spre nivelul unei specii pe cale de dispariţie. Nu trebuie uitat şi fondul de rezervă aflat la dispoziţia primului- ministru, care a fost umflat cu peste 320 de milioane de lei, o sumă numai bună de împărţit în campania electorală.
Că doar nu aţi crezut că Ponta şi Antonescu, când îl acuzau pe Boc de aceleaşi practici, se vor ţine de promisiunea de a proceda altfel?! Personal îmi pare rău că nu se pot aloca direct din bugetul de stat nişte bani şi către contul lui Crin Antonescu, pentru a nu-l văduvi de plăcerea împărţirii "dividendelor" guvernării.
Urmează trei luni de aceeaşi politică ameţită, în care vom vedea cum rezerviştii lui Dogaru vor primi pensiile majorate, Dan Voiculescu va pune mâna pe Loteria Naţională şi pe ce-o mai vrea el, Relu Fenechiu şi Dan Ruşanu vor "organiza" privatizările, iar Liviu Dragnea îi va strânge periodic pe cei 40 de preşedinţi de consilii judeţene pentru a mârâi în cor la Victor Ponta şi Florin Georgescu. După care începe căderea…
Vom putea contempla îndelung prăpastia ce se cască sub economia României.
AUTOR DAN ANDRONIC
SURSA www.evz.ro 

SISTEMUL ELECTRONIC DE IMPARTIT SPAGILE

În ultimii 20 de ani, pe la Palatul Victoria au trecut toate partidele din România. Cum au trecut, aşa au plecat.

De fapt, în clădirea Guvernului României au intrat nişte politicieni săraci, dar cinstiţi şi au ieşit nişte oameni de afaceri bogaţi, dar cinstiţi. Nu cred că există un singur caz de om politic care să fi trecut pe la guvernare şi să nu sufere o transformare majoră în privinţa declaraţiei de avere. El şi familia lui devin mari proprietari de terenuri, colecţionari de ceasuri, conducători de maşini de lux, amatori de călătorii exotice. Pare a fi una dintre axiomele de bază ale politicii româneşti. Pentru că ea poate fi aplicată nu numai la nivelul de vârf al politicii, dar şi la baza piramidei şi funcţionează impecabil. Uneori chiar mai cu spor…

Recentul raport al Institutului de Politici Publice scoate la lumină, într-un mod organizat, ceea ce ştiam cu toţii, uşor dezorganizat: achiziţiile publice reprezintă terenul de joacă al ministerelor, primăriilor, consiliilor judeţene, cu banii românilor. O joacă de tip cazino, în care dealerul este cel care are stiloul şi ştampila, iar jucătorii sunt diversele firme. Jetoanele vin de la bugetul statului, din taxe şi impozite. De unde o asemenea comparaţie? Păi numai aşa îmi pot explica în calitate de jurnalist, fost consultant politic, cum un contract încheiat de Consiliul Judeţean Ilfov cu un consorţiu format din trei firme în valoare de 40 de milioane de euro, poate ajunge prin încheierea unor acte adiţionale la o valoare de peste 80 de milioane de euro. Sau de ce Primăria din Alexandria a derulat doar 9 la sută din bugetul preconizat pentru investiţii prin sistemul electronic de achiziţii preferând strângerea de mână şi contactul ochi-în-ochi cu privatul. Sau cum reuşeşte Primăria din Galaţi să cumpere un top de hârtie de xerox cu 13 lei (fără TVA), când pe internet îl poţi lua cu maxim 10 lei (fără TVA). Vreţi să ne mai uităm la drumuri? Păi atunci vedem din nou cum Liviu Dragnea reuşeşte ca preşedinte al CJ Teleorman să modernizeze un drum judeţean cu 21 de milioane de euro, iar cei de la Mureş, mai modeşti, să ducă la îndeplinire o investiţie la fel de ambiţioasă cu doar 800.000 de euro. Par întrebări fără răspuns, dar de fapt toată lumea cunoaşte sistemul care duce la asemenea cheltuieli aberante.

Interesantă este lupta dusă de cei de la IPP cu autorităţile pentru a afla amănuntele contractelor de achiziţie. Imaginaţia funcţionarilor publici pare fără sfârşit! De la răspunsuri trunchiate, la recomandarea unor linkuri care nu se pot deschide sau nu conţin documentele specificate, totul a fost încercat. Ce transparenţă? Ce 544? Nimic nu este valabil pentru funcţionarul public a cărui misiune este să ascundă gunoiul sub covor, să blocheze accesul "nebunilor" de la ONG-uri şi presă care- i tot sâcâie cu întrebări legate de achiziţii.

Pare că ne-am obişnuit cu un sistem în care toată lumea fură, ciupeşte, aranjează câte ceva! De multe ori ne spunem că aşa este şi în alte părţi, avem exemple din Franţa, Germania, chiar şi controlorii de la Bruxelles au mari probleme în a-şi justifica cheltuielile. Numai că românii sunt prea săraci pentru a-şi permite ca aproape 5 miliarde de euro să se ducă pe apa sâmbetei, într-o morişcă a corupţiei, cu largul concurs al celor ce trebuie să apere respectarea legii.

AUTOR DAN ANDRONIC

SURSA www.evz.ro

DE CE ESTE STATUL CEL MAI PROST MANAGER

Nu cred să existe problemă mai tergiversată de statul român în ultimii anii decât arieratele companiilor de stat. Erau pe vremea lui Petre Roman, au continuat cu Stolojan, Radu Vasile, Isarescu. Toată lumea recunoaşte că este o problemă, dar rezistenţa sistemului la reforma în acest domeniu a avut câştig de cauză până acum.

De ce ? Pentru că o soluţie radicală interferează cu instinctul de autoconservare al clientelei adunate de ani buni de zile în jurul şi la vârful companiilor de stat. S-a format un « parteneriat » foarte avantajos între manageri şi stat, consolidat în timp şi care acum este foarte dificil de spart. Schema este foarte simplă şi a fost aplicată cu succes de « băieţii deştepţi », odată cu începutul anilor 1990 : aceştia s-au aşezat în spatele principalelor întreprinderi de stat, dar cel care a achitat nota de plată şi care îşi asumă răspunderea datoriilor generate de sistemul Şpăgi-Pile-Relaţii este Statul. Din buzunarul nostru!
Consecinţele pentru economia României se văd cel mai bine în bilanţul economic al acestor companii. Intreprinderi precum Oltchim, Termoelectrica, CFR, Metrorex, Compania Naţională a Huilei, etc., au ajuns să nu reprezinte altceva decât găuri negre ale bugetului de stat.

Efectul modului defectuos în care statul a manageriat aceste companii se va simţi cel mai bine în 2012 şi în general, în anii care vor urma. Pentru că ţinta de deficit a României, stabilită pentru 2012, trebuie să fie mai mică de 3% din PIB, şi după cum spune guvernul, Comisia Europeană şi FMI, atingerea sau ratarea ei depinde în mare parte de evoluţia arieratelor companiilor de stat. Doar recent am citit o analiză care arăta că în 2010, primele 120 de întreprinderi de stat costau economia României 1 milion de euro zilnic. Vorba regretatului Ulm Spineanu, un ministru al economiei pe care l-a uitat toată lumea: Avem de câştigat dacă toate ar intra în grevă!

Continuarea acordului cu FMI este un lucru pozitiv şi din acest punct de vedere. Pentru că, dacă statul nu a reuşit de capul său decât să mărească arieratele la companiile de stat, în acest an, companiile monitorizate în programul cu FMI şi Comisia Europeană au înregistrat o scădere a datoriilor publice cu 0,3% din PIB.
Iar pentru 2012, numărul companiilor de stat monitorizate, ale căror pierderi vor fi luate în calculul deficitului bugetar a fost redus la 10. Dacă ne uităm doar la aceste companii, pierderile se ridică la 500 milioane de euro, adică 1% din PIB. De exemplu, cu arierate ce se ridică la peste 300 milioane de euro, Compania Naţională de Căi Ferate, afectează deficitul cu 0,1% din PIB. CFR Marfă a avut pierderi de 127 milioane de euro şi Termoelectrica a ieşit pe minus cu peste 100 milioane de euro. Şi doar în primele nouă luni din 2011, combinatul Oltchim a înregistrat pierderi de 180 milioane lei, în creştere în comparaţie cu 2010.
Cifrele sunt corespondente doar anului 2010, pentru că în ultimii ani nota de plată se ridică la ordinul a câteva miliarde de euro, cu sacrificarea altor programe guvernamentale. În plus, prin alimentarea deficitului de stat, datoriile companiilor de stat afectează capacitatea acestuia de a se împrumuta în termeni mai avantajoşi pentru segmente ce merită a fi finanţate şi care pe termen mediu sau lung, ar aduce plus valoare.
Cel mai dezolant este faptul că, deşi statul şi politicul se lamentează de valoarea arieratelor, « uită » să spună, că sub atenta sa supraveghere s-a ajuns în această situaţie. Cu alte cuvinte, statul şi-a furat singur căciula timp de 20 şi ceva de ani. De fapt, s-a lăsat furat, pentru că era mai avantajos să se prefacă că doarme în post...
AUTOR DAN ANDRONIC
SURSA hydepark.ro 

NELU LEGIUNE RACKETUL DE SERVICIU

Numele lui Ion Ilie Cezar apare alături de cel al lui Vîntu în două contexte: în conducerea Realitatea TV şi în tentativa de asasinare a fostului şef al SIE. Considerat „locotenentul“ lui SOV, cel poreclit Nelu Legiune l-a cunoscut pe Vîntu la o casă de schimb valutar. Miercuri seara a fost arestat alături de stăpânul său.
A fost folosit şi ca racket, dar şi ca onorabil reprezentant al lui Sorin Ovidiu Vîntu la Realitatea Media. Aşa ar putea fi descris, extrem de schematic, traseul profesional al personajului misterios, reţinut miercuri seara, alături de Sorin Ovidiu Vîntu. Nu este pentru prima dată când numele lui Ion Ilie Cezar, zis Nelu Legiune, este alăturat celui al fostului patron de la Realitatea TV, în fapte situate la graniţa legalităţii.

În trecut, Nelu Legiune a fost cercetat sub acuzaţia de tentativă de asasinare a fostului director al SIE, Cătălin Harnagea, la ordinul patronului său, Sorin Ovidiu Vîntu. După o anchetă ce sugerează mai degrabă fiascoul total, dosarul lui Ilie Cezar a fost închis de către procurori, cu o concluzie seacă: nu există probe în baza cărora Sorin Ovidiu  Vîntu să poată fi acuzat că l-ar fi plătit pe angajatul său pentru asasinarea fostului şef al SIE.

Dosarul inutil
Primele informaţii privind presupusa tentativă de asasinat a lui Cătălin Harnagea au apărut în presa centrală, în 10 decembrie 2001. Jurnaliştii pretindeau că au intrat în posesia unor casete audio ce conţineau înregistrarea unei discuţii a lui Nelu Legiune, care pregătea asasinarea fostului şef SIE, Cătălin Harnagea. După aproape două luni, Direcţia Poliţiei Judiciare din cadrul IGP anunţa întocmirea unui dosar penal pe numele lui Ilie Cezar. Acesta era chemat pentru o serie de şase declaraţii olografe, în care, potrivit materialului aflat la dosar, „a negat în mod constant implicarea sa în vreo activitate care ar fi avut drept scop uciderea lui Cătălin Harnagea, susţinând, în consecinţă, că nu vocea sa este înregistrată pe caseta audio în cauză".

Prietenie de afaceri
Deşi în primă instanţă Nelu Legiune s-a declarat de acord cu testul poligraf, ulterior, acesta a refuzat orice expertiză cu detectorul de minciuni, invocând neobligativitatea acestui test, până la momentul începerii urmăririi penale împotriva sa. În ultima declaraţie oferită anchetatorilor, datată 1 martie 2002, Nelu Legiune preciza că „până la începerea urmăririi penale" nu este de acord cu „proba de voce şi nici cu administrarea oricărei alte probe", deoarece nu a săvârşit nicio faptă penală.

Adoptând acelaşi model de apărare, Sorin Ovidiu Vîntu a refuzat să dea o declaraţie olografă cu privire la presupusa instigare a cuiva în uciderea lui Cătălin Harnagea. Declaraţiile aflate la dosarul din acea perioadă oferă şi indicii privind modul în care SOV l-a cunoscut pe Nelu Legiune. Potrivit fostului patron al Realitatea TV, cei doi ar fi devenit apropiaţi din perioada 1997-1998, când, prin casa de schimb a lui Ion Ilie Cezar, Vîntu ar fi efectuat mai multe schimburi valutare.

Martorul, arestat
În rezoluţie se concluziona: "Vîntu a mai afirmat că nu este implicat sub nicio formă în tentativa de asasinare a cuiva, nu a comandat aşa ceva, nu i-a cerut să ucidă sau să contacteze ucigaşi pentru persoanele menţionate în presă, iar interesele sale sunt ca aceşti oameni să trăiască pentru a obţine bani de la ei (datorii, procese-daune)". Alături de fostul şef al SIE, pe presupusa "listă neagră" a lui SOV s-ar mai fi aflat şi jurnaliştii Dan Andronic şi Petre Mihai Băcanu, dar şi oamenii de afaceri Dan Fischer şi Costel Bobic. În acest caz a fost audiat şi Mihai Săpunărescu, un bărbat care era arestat preventiv în Penitenciarul Weiterstadt din Germania.

Potrivit procurorilor, „acesta a relatat despre discuţiile purtate, din care ar fi reieşit că Vîntu îi ceruse să caute o persoană care să poată înfăptui «la comandă», în schimbul sumei de 1 milion de dolari, uciderea lui Cătălin Harnagea. Detaliile date de Vîntu ar fi fost următoarele: costul operaţiunii era de 1 milion de dolari, iar asasinul era din afara României. "Din câte îmi aduc aminte era vorba de un cetăţean din Republica Moldova. (...) Eu am început să râd când am auzit ce mi-a spus Vîntu, însă acesta m-a avertizat că vorbeşte serios şi că băieţii ăştia, adică Harnagea, «vor muri de mâna lui» (...)", declara Săpunărescu.

Un alt nume-cheie de care SOV s-ar fi folosit pentru a organiza presupusele asasinate ar fi fost Călin Mailat. Numele acestuia apare în Raportul "Armaghedon 2", cel privind presupusa activitatea infracţională a lui Vîntu, dar şi în expertiza contabilă din dosarul FNI. Din aceasta se constată că, începând cu iulie 1999, în contul lui Mailat au fost virate 67,4 miliarde lei, din care 64,4 au fost transferate cu ordine de plată din contul personal al lui SOV.

Concluzia oficială: au vrut să-l fraierească
Un alt martor-cheie din acest caz a fost un interlop din Galaţi, audiat în acea perioadă. Acesta a declarat că unul dintre „locotenenţii" săi ar fi fost contactat de o persoană din Bucureşti, pentru ca, în schimbul sumei de 100.000 de dolari, să alcătuiască o echipă ce urma să-l asasineze pe Harnagea. Potrivit procurorilor, acest „locotenent", alături de Nelu Legiune', a „tranşat afacerea": au achiziţionat un pistol cu glonţ, armă ce a fost probată la marginea unei păduri de la marginea oraşului".

Totul s-a oprit aici însă. Parchetul a cerut SRI şi SIE toate informaţiile deţinute în acest caz. Răspunsul SRI (condus la acea vreme de Radu Timofta, un vechi cunoscut şi prieten al lui SOV) răspundea: „Din analiza datelor şi informaţiilor deţinute nu se pot trage concluzii care să infirme sau să confirme intenţia lui... de a organiza asasinarea fostului director al SIE, Cătălin Harnagea". În baza acestor probe, anchetatorii au stabilit că, în fapt, Nelu Legiune n-ar fi intenţionat decât să-l înşele pe SOV şi să-i ia banii acestuia, fără însă a întreprinde vreo acţiune împotriva celor vizaţi.

"Eu am început să râd, însă Vîntu m-a avertizat că vorbeşte serios şi că băieţii ăştia, adică Harnagea, «vor muri de mâna lui».''
declaraţia unui martor din dosarul tentativei de asasinare a lui Cătălin Harnagea

Foloseşte rackeţi şi ca armă psihologică
„Prietenul tău Măgureanu îţi poate confirma că mi-a dat OK-ul ca să împuşc rackeţii care vor să se stabilească pe teritoriul României. Şi că am împuşcat sute, nu zeci", îi transmite SOV lui Sebastian Ghiţă în interceptările de la dosarul procurorilor. Ameninţările lui SOV, rostite la peste 10 ani distanţă de la presupusa tentativă de asasinat, cea care îl viza pe Cătălin Harnagea (53 de ani), au fost recepţionate ieri de către cei implicaţi, într-o notă mai degrabă relaxată şi îngăduitoare. La auzul declaraţiilor lui SOV, Virgil Măgureanu (70 de ani), amintit direct de Vîntu, a declarat râzând în hohote: „Acum aud prima dată. Ce rackeţi, care rackeţi? E prima dată când aud asemenea bazaconie. Ce hram mai poartă Vîntu? L-au încolţit rău sau ce?".

În aceeaşi notă a răspuns şi Costin Georgescu, cel care a preluat mandatul de şef al SRI de la Măgureanu. "E prima oară când aud aşa ceva. Nu cred nimic de acolo. Care rackeţi? Nu ţin minte să fi existat vreo problemă de felul acesta sau să fi primit vreun raport despre astfel de fapte. Singurul moment în care am dat peste numele lui Vîntu a fost într-un raport despre fenomenul FNI. Mă miră astfel de declaraţii. Hai, dacă zicea că a omorât şi a îngropat patru-cinci rackeţi, mai ziceam, dar chiar aşa, zeci, sute?".

„Nişte poveşti fabuloase"
Dan Andronic (41 de ani), jurnalistul presupus vizat în aceeaşi listă din care făcea parte şi Cătălin Harnagea, îl consideră pe SOV "din ce în ce mai labil psihic". "Tonul stenogramelor variază de la replici prieteneşti: vestitul „bătrâne" sau chiar mai caldul „Sebi", la „Bă puştiule, (...) ţi-au şuierat gloanţe pe la urechi". Totul îmi arată că SOV se simte într-adevăr încolţit". În plus, Andronic îl cataloghează pe Vîntu ca fiind "un mafiot ratat şi un actor prost". "Mafiot ratat pentru că este pe cale să facă din nou cale întoarsă la puşcărie (nu ar fi prima dată).

Actor ratat pentru că tertipurile la care apelează SOV sunt mai degrabă din registrul comicului şi al parodiei". O opinie mult mai tranşantă vine din spaţiul psihiatric. Florin Tudose cataloghează discursul lui SOV ca fiind „plin de minciuni gogonate, o uriaşă gonflare a eului, caracteristică unei personalităţi paranoice". „Sunt nişte poveşti fabuloase acolo. Mimează adevărul perfect şi e normal să fie aşa cât construieşte portretul definitiv al escrocului: o persoană despre care ai putea băga mâna în foc că te va ajuta. Promit să folosesc fragmentele astea într-un viitor manual de psihiatrie. Discursul este foarte bun, SOV ştie exact pe ce pedale emoţionale să apese ca să-l facă pe cel de lângă să simtă ameninţarea ca fiind una reală", explică Tudose.
 Vîntu cunoaşte „piaţa" asasinatelor plătite
În afara referinţei la rackeţii îngropaţi în România, prezentă în înregistrările discuţiei dintre SOV şi Ghiţă, Vîntu a oferit, de-a lungul timpului, şi o altă declaraţie surprinzătoare despre ucigaşii plătiţi veniţi în România dinspre est. În timpul unui interviu cu Alex Mihai Stoenescu, realizat în 2003 şi reprodus în cartea "Interviuri despre Revoluţie", SOV se prezintă ca un fin cunoscător al "pieţei".

Într-o discuţie despre generalul Ştefan Kostyal, fost coleg de celulă cu SOV în anii 1980, Vîntu decide să nu se aventureze în comentarii prea stufoase, declarându-i interlocutorului: "Mai mult nu vă spun, pentru că nu sunt sigur că în România a dispărut asasinatul politic. N-am chef să mă trezesc cu un glonţ în cap (...) O mână de ucrainean costă 3.000 de dolari. Aşa că fiţi şi dumneavoastră prudent".
SURSA ADEVARUL