GHISE, ULTIMUL SOLDAT JAPONEZ

Într-o similitudine perfectă cu soldaţii japonezi care negau evidenţa pierderii războiului, senatorul Ghişe nu se dă bătut în lupta contra lui Băsescu.

Privind numărul de circ pus în scenă de penibilul domn Ioan Ghişe, care propunea ieri Parlamentului să continue lupta pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu chiar şi după verdictul Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului, nu poţi să nu te întrebi ce-au învăţat politicienii noştri din lecţiile istoriei. Una dintre acestea este că orice război are un sfârşit şi că, atunci când nu mai ai nicio şansă de-a învinge, trebuie să ceri pacea.

Sigur, conflagraţiile din ultimul secol ne-au arătat că, pe măsură ce confruntările devin tot mai distructive, combatanţii sunt din ce în ce mai puţin dispuşi să-şi accepte înfrângerea. În epoca modernă, pare de neconceput să ridici, ca odinioară, steagul alb deasupra cetăţii. Acum, bătăliile se poartă până la exterminare - fie a duşmanului, fie a propriilor forţe.
La finele Primului Război Mondial, ziarele vremii consemnau povestea romanţată a maiorului Hermann Detzner, ultimul ofiţer german care se preda după încheierea oficială a ostilităţilor. Personajul, trimis să apere colonia din îndepărtata Nouă Guinee, cutreiera prin insulă când i-a ajuns la urechi vestea capitulării Germaniei. De la semnarea armistiţiului, pe 11 noiembrie 1918, într-o pădure din nordul Franţei, trecuseră aproape două luni până când, în primele zile ale noului an, Detzner a decis să depună armele în prezenţa trupelor aliate.

A urmat cel de-al Doilea Război Mondial căruia nu i s-a pus punct în mai 1945 decât în Europa. La celălalt capăt al lumii, operaţiunile dintre beligeranţi aveau să înceteze abia trei luni mai târziu, pe 15 august, când Împăratul Hirohito anunţa, printr-un mesaj radio, capitularea Japoniei. Pentru câteva zeci de soldaţi japonezi însă bătălia nu se terminase. Ascunşi în jungla filipineză sau indoneziană, unii dintre aceştia şi-au păstrat poziţiile până în anii '80.

Cel mai cunoscut este cazul lui Hiroo Onoda, un fost ofiţer de informaţii din armata imperială, care a rezistat până în martie 1974. Interesant este că, în cele aproape trei decenii scurse de la sfârşitul războiului, el a refuzat să dea crezare fluturaşilor aruncaţi din avion pentru a-l convinge să se predea, pe motiv că sunt o diversiune. A fost nevoie ca fostul său comandant să se prezinte la faţa locului şi să-l elibereze de îndatoririle militare. Astfel, Onoda putea spune, fără riscul de-a greşi, că n-a cedat niciodată în faţa inamicului!
Într-o similitudine perfectă cu soldaţii japonezi care negau evidenţa pierderii războiului, senatorul Ghişe („Ionică", după numele său de turnător la Securitate) nu se dă bătut în lupta contra lui Băsescu. Îl doreşte demis cu orice preţ. I s-au alăturat, pentru câteva clipe, alţi doi parlamentari la fel de penibili: fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi trubadurul social-democrat Victor Socaciu, ale căror prestaţii frizează patologicul. De undeva, din spatele sălii, auzim vocea înfundată, venind parcă din criptă, a bătrânului bolşevic Ion Iliescu: „Victorie sau moarte!"
AUTOR SABIN ORCAN
SURSA ADEVARUL 

CU DEDICATIE PENTRU USL

VOCEA LUI RUS SI VOCEA RUSIEI

Din ziua declanşării loviturii de stat – luni, 2 iulie 2012 –, România a intrat într-o evoluţie extrem de periculoasă. De ieri – joi, 2 august 2012 –, statul român se află în colaps.

Catastrofa democraţiei româneşti este un eşec al întregii Europe, incapabilă să dejoace planurile puciştilor de la Bucureşti şi să ţină piept influenţei agresive a unui mare imperiu de la Răsărit: Rusia post-sovietică.
Situaţia este înfiorătoare: preşedintele ales, Traian Băsescu, a fost suspendat pentru maximum 30 de zile, dar - deşi nedemis - este ţinut departe de Palatul Cotroceni cel puţin două luni şi jumătate. În acest timp, primele trei funcţii în statul român sunt deţinute de trei uzurpatori: Crin Antonescu (interimar la Cotroceni), Petru Filip (interimar la Senat) şi Valeriu Zgonea (recent numit la Camera Deputaţilor).

Instabilitatea ne-a costat, în luna iulie, câteva miliarde de euro, dintre care circa 1,2 miliarde de euro au fost plătite, în plus, doar de către românii care au credite în euro, dolari sau franci elveţieni, urmare a deprecierii accentuate a leului. Luni, imediat după rezultatele parţiale de la referendum, care anunţau revenirea lui Traian Băsescu în fruntea statului, leul s-a apreciat brusc cu 1,3%, salt nemaiîntâlnit din 2008 încoace. Ieri, prelungirea suspendării lui Băsescu a dat o nouă lovitură monedei naţionale: minus 0,5%.

Se anunţă vremuri cumplite pentru economia românească şi, implicit, pentru nivelul de trai al românilor. Ieri, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, a lansat un apel disperat la calmarea scenei politice. „În iunie, rata anuală a inflaţiei a crescut la 2,4%. Pe plan extern, se constată deteriorarea situaţiei la nivel global. Această evoluţie, suprapusă persistenţei tensiunilor politice interne, generează ieşiri de capital. Ele se manifestă pe mai multe canale: o parte din titlurile de stat româneşti, aflate în posesia nerezidenţilor, au fost vândute. Mişcarea a avut proporţii pentru economia României - câteva miliarde de lei - şi influenţează piaţa valutară şi cotaţiile leului", a spus Isărescu. Dar puciştii n-au urechi să-l audă.

Urechile lor sunt orientate, probabil, să capteze mesajele (indicaţiile?) lansate în eter de Vocea Rusiei, post de radio finanţat de Guvernul de la Moscova. De exemplu: „Echipa de la USL mai are şanse reale să-l demită pe Traian Băsescu, dar pentru a reuşi trebuie să acţioneze în forţă şi să renunţe la comportamentul defetist" (luni, 30 iulie). Sau, în aceeaşi zi: „Imixtiunea externă ar putea fi invocată pentru a justifica validarea referendumului de către Curtea Constituţională chiar şi în lipsă de cvorum. Parlamentul poate decide repetarea referendumului pentru atingerea cvorumului. Până la urmă, există şi opţiunea organizării unor proteste de stradă".

Pentru „ziariştii" de la Vocea Rusiei, îndepărtarea lui Traian Băsescu din fruntea statului român pare să fi devenit un obiectiv major. Coincidenţă: aceeaşi înverşunare, cu acelaşi obiectiv, o arată şi puciştii din troika Antonescu-Ponta-Voiculescu! Şi nu doar pentru că în guvern se află un ministru cu numele de Rus. În fond, ce a făcut acesta? Negând joi un document oficial pe care-l emisese atât miercuri, cât şi în săptămâna dinaintea referendumului (cel care confirma că numărul de alegători români este de 18.292.514), a complicat decizia Curţii Constituţionale, punând astfel umărul la desăvârşirea loviturii de stat. Vocea lui Rus şi Vocea Rusiei - e şi asta o coincidenţă...

Traian Băsescu a fost comparat de multe ori, în mod absurd, cu Nicolae Ceauşescu. Abia acum se profilează prima asemănare reală: nici unul, nici celălalt n-a ţinut cont de forţa distrugătoare a Moscovei.
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSA ADEVARUL 

CAND PARTIDELE CER O ''OFENSIVA RUSEASCA'' PE TERITORIUL ROMANIEI

Anticomunismul feroce de după 1989 a avut, printre victime, şi istoria. Trecutul din ultimii 50 de ani a fost rescris în aşa fel încât PNŢ şi PNL, angajate în bătălia cu FSN-ul neocomunist al lui Ion Iliescu, pentru cucerirea puterii postdecembriste, să apară ca victime ale P.C.R. Aşa s-a făcut că un moment semnificativ din perioada 20 iunie 1944 - 12 octombrie 1944 să fie împins în plan secund sau chiar escamotat.

E vorba de alianţa dintre PNŢ, PNL, PSD şi PCR în ceea ce se va numi Blocul Naţional Democrat sub patronajul Regelui Mihai. Ea a luat naştere la 20 iunie 1944, după tratative duse cu precădere de Iuliu Maniu şi Lucreţiu Pătrăşcanu. Pe parcursul lor, Iuliu Maniu a condiţionat alianţa cu PCR de excluderea posibilităţii ca din BND să facă parte şi Gheorghe Tătărescu, adversarul său politic din anii interbelici. Coaliţia îşi propunea, printre altele, răsturnarea Mareşalului Antonescu şi încheierea Armistiţiului.

Cum de au ajuns partidele democratice să se alieze cu duşmanul de moarte al democraţiei, cu partidul pe care l-au ţinut în ilegalitate din 1924, voi arăta în eseul „Lovitura de stat de la 23 august 1944. Varianta Mareşalului Antonescu" în pregătire pentru editura „Adevărul". Să menţionez aici doar că alianţa PNŢ, PNL şi PSD cu Partidul Comunist Român în cadrul BND 1944 a fost alianţa clasei politice autohtone cu formaţiunea al cărui stăpân - Armata Roşie - forţa Porţile Moldovei şubrezite deja de generalii care-l trădau pe Ion Antonescu pentru a-şi salva pielea.

Noua Coaliţie, care va fi câteva luni după 23 august 1944 şi Coaliţie de guvernămînt, adoptă Planul Loviturii de stat, pe care-l trimit la Ankara şi la Stockholm pentru a fi cunoscut de ruşi. Planul cerea „o ofensivă sovietică pe frontul român" pentru înlesnirea loviturii de stat împotriva Mareşalului. Ofensivă sovietică însemna însă înaintarea Armatei Roşii pe teritoriul naţional. O Coaliţie din care făceau parte PNŢ, PNL şi PSD cerea Moscovei nici mai mult nici mai puţin decît să ocupe România!

Liderii partidelor democratice nu sunt singurii care se aliază cu liderii un partid care avea drept platformă politică instaurarea dictaturii proletariatului.  Oamenii Palatului Regal - generalul Constantin Sănătescu, generalul Aurel Aldea, Grigore Niculescu- Buzeşti, Ion Mocioni Stîrcea, colonelul Dumitru Dămăceanu -  complotează în casele conspirative ale PCR, în cadrul Comitetului Militar creat în vederea loviturii de stat, cu liderii comunişti Emil Bodnăraş şi Constantin Agiu. 

În 1944, Finlanda lui Mannerheim se afla în aceeaşi situaţie ca şi România lui Antonescu. La 9 iunie 1944, 20 de divizii de artilerie ruseşti au lansat unul dintre cele mai devastatoare bombardamente din cel de-al Doilea Război Mondial asupra fortificaţiilor finlandeze de la graniţa cu URSS.  400 de avioane ruseşti mai înainte, aceleaşi fortificaţii. Prin spărtura produsă, 12 divizii de tancuri s-au năpustit asupra Finlandei, pentru a o cuceri militar.

După o lună şi ceva de lupte, revenindu-şi, finlandezii reuşesc să oprească tăvălugul rusesc, înregistrând, în 21 iulie 1944, istorica victorie de la Tali-Ihantala. Armata Roşie a fost blocată înainte de a atinge frontiera dintre Finlanda şi Karelia impusă de URSS în 20 martie 1940, după Războiul de iarnă.

Conştient că Armata Roşie se va împotmoli pe acest front secundar, risipindu-i  forţele de care avea nevoie pe direcţia principală - Moscova-Berlin, Stalin a acceptat în noaptea de 4 spre 5 septembrie 1944 încetarea focului. Armistiţiul semnat în aceste condiţii, la 19 septembrie 1944, deşi împovărător economic pentru Finlanda, a salvat ţara de la ceea ce ar fi fost mai rău: cucerirea de către Armata Roşie şi, prin asta, instaurarea dictaturii comuniste.

În Finlanda lui 1944 exista Opoziţie la Mareşalul Mannerheim. Partidul Comunist Finlandez, asemenea Partidului Comunist Român, era în ilegalitate încă din anii '20. Şi PC Finlanda avea ca Stăpân URSS. Numai că niciunei forţe politice din Finlanda nu i-a trecut prin cap să se alieze cu Partidul Comunist Finlandez pentru a se pune bine cu Stăpânul ajuns la graniţele ţării. Să se alieze, cum au făcut, la noi, PNŢ, PNL şi PSD, pentru a cere, în sprijin, o ofensivă rusească asupra Finlandei.
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA ADEVARUL

PENTRU CE AM VARSAT SANGE-N 89?

Se spune ca pe 20 decembrie 1989, Timisoara a devenit primul oras liber al tari. Sunt primii romani dezertati de sub dictatura condusa de Nicole Ceausecu. Pentru a optine acest drept, timisorenii au platit cu sange. Pentru ce? Mereu ma macina aceasta intrebare cand discut acest subiect. Pentru libertate??!! As vrea sa-mi raspunda unul care si-a dat duhul daca asta-i libertatea pe care si-a dorit-o. Sunt curios daca am da timpul inapoi, timisorenii ar mai fii iesit in strada. Sunt sigur ca regreta. Nu-l regreta nimeni pe Ceausescu, dar toti regreta pe mana cui au dat tara. Au inlocuit o dictatura, cu o democratie falsa. Astazi nu mai este nici un secret ca noi am avut o lovitura de stat, comandata de rusi si sprijinita de americani.Ion Iliescu, impreuna cu complicii sai a imbracat frumos si prezentat aceasta lovitura, in revolutie. Din acest motiv cine era pe tanc, taximetristul lui Iliescu, pana-n 2010 a fost senator si a avut la discretia sa toata justitia otravita a tarii. Cine striga la balcon '' faceti loc sa treaca noi conducatori ai tarii'' astazi e mare liberal si senator.
Pentru libertatea cui a varsat romanul in 89 sange? El nu a fost cu adevarat liber. Liberi au inceput sa fie baronii locali, miliardarii de carton, intitulati astazi mari antrepenori, mafiotii infiltrati in structurile statului: partide politice, justitie, interne etc. Romanul a cerut libertatea presei. Astazi ne dam seama ca presa noastra-l considera bizon, manipulandul zilnic cu fel si fel de informatii toxice in interesul mogulilor. Nu as fii atins acest capitol daca unul din mai marii moguli din zilele noastre, atunci nu ar fii fost un turnator notoriu.
Vedem personaje politice, care condamna comunismul, dar nu vedem niciodata o ancheta prin care, odata pentru totdeauna romanul sa afle cu adevarat ce sa intamplat in decembrie 1989, si vinovatii sa plateasca.

Cum ar fii aratat Romania astazi, daca Ceausescu nu era asasinat in stil barbar? Ce era daca era judecat si condamnat de persoane abilitate sa faca acest lucru, nu de FSN. Multe capete din fruntea tarii, anilor care au urmat si din zilele noastre ar fii cazut.
Poate ca atunci daca nu ratam startul democratiei, istoria acestei tari s-ar fii scris altfel. Poate ca astazi, PRO TV aveea ca invitat un adevarat revolutionar, nu artizanul loviturii de stat. Ion Iliescu datoreaza acestui popor 21 de ani de democratie. Ipocrizia sta in faptul ca ceea ce a furat, Ion Iliescu, sustina ca dat poporului roman. Poate daca nu ne fura acest drept noi astazi nu mai eram raiul hotilor, si bordelul mafiotilor.