DICTATURA LIBERALA

Crin Antonescu, este unul dintre papagalii de pe scena politica romaneasca, care mereu insinuiaza ca Romania din zilele noastre ar fii un stat dictatorial. Bizonii din fata sticlei, fara pic de creier inca-l cred pe chiulangiu.
Daca nu ma inseala memoria, diva in decembrie 2009, dupa primul tur, acuza televiziunile in special trustul lui Felix, pentru ratarea calificarii in finala prezidentialelor. Pe atunci, mogulul era un malefic, astazi este un partener de incredere pentru rederesarea tarii. Mai nou se zvoneste ca vor sa-l unga pe turnator al doilea om in stat, facandu-i vant ''prostanacului''.
Sa revenim la partea cu dictatura. Se pare ca-n partidul liberei exprimari, trebuie sa ai ciocul mic si capul plecat fiindca asa doreste chiulangiul parlamentar. Multi dintre membrii liberali stramba din nas, cand miros aceasta alianta insa in PNL nimeni nu are drept la replica impotriva sefului. ''Vrajitorul'' de la finante, Vosganian a aflat de la televizor ca partidul in care este membru si are functie de conducere, despre acesta alianta, menita sa scape patria din ghiarele marinarului si acolitilor portocalii. Pus in dificultate de aceasta observatie facuta de Vosganian, diva patriciana a replicat ca-i asteapta demisia daca nu-i convine mutarea politica.
Halucinant pentru un partid cu doctrina politica, expusa de liberali, este dialogul dintre Adriana Saftoiu si Crin Antonescu. Fosta consiliera prezidentiala la acuzat pe Antonescu de lipsa de principii liberale, si lipsa de caracter asociindu-se cu un turnator dovedit, doar pentru a beneficia de serviciile antenelor. A urmat replica:
“Tu vorbesti de caracter, care ieri erai cu Basescu si ii turnai planageri penale lui Atanasiu si azi te dai mare liberala? Vorbesti de principii, singurul principiu pe care ar trebui sa il aplic ar fi sa nu te mai prind prin PNL!”. 
Daca stai putin si analizezi aceasta situatie, se observa ca liberalii habar nu au de ce au semnat o alianta cu SRL- ul lui Voiculescu. Nici un membru de partid nu poate explica cu argumente, de ce s-au aliat cu conservatorii. Voci importante critica mutarea. Alianta nu este o decizie de partid este un moft mogulist. Antonescu a demonstrat inca o data ca este catelusul de casa, si executantul de incredere a ordinelor dictate de stapanul Dinu Patriciu. 
Este pentru a doua oara cand Antonescu ne demonstreaza noua prostimii ca el conduce PNL-ul intr-un mod dictatorial. El insusi are impresia ca PNL nu este un partid politic. El da de inteles ca partidul pe care-l conduce este o adunatura de tantalai, el singur aducand partidul la pragul de 20%. Va mai aduceti aminte de potlogaria cu votul pe echipe, pentru asi asigura victoria, cand liberalii in 2010 si-au ales noua conducere? 
As dori sa nu mai vad texte din partea lui Crin Antonescu si aplaudacii sa-i acuzand actuala putere de dictatura, cand acest mod de manifestare a puterii este practicata de acest individ, si nicaieri nu este mai bine in radacini decat in ograda lor.

DETASAMENTUL DE AVANGARDA AL CAPITALISMULUI ROMANESC

La poarta de îmbarcare pentru Florenţa a aeroportului din Roma, după ce-mi vede paşaportul, funcţionarul îmi dă biletul, spunându-mi „Mulţumesc!" în româneşte. E unul dintre sutele, miile de semne ale unei realităţi de nezdruncinat: prezenţa românilor în Italia. Pe la această poartă de îmbarcare vor fi trecut suficient de mulţi locuitori ai Moldo-Valahiei pentru ca funcţionarul să fi învăţat să spună „Mulţumesc!" în româneşte şi, evident, să-l rostească nu fără o anume mândrie că ştie un cuvânt în limba lui Eminescu. Despre românii plecaţi la muncă în străinătate, circulă în lumea fandosită din ţară un clişeu pe cât de puternic, pe atât de imbecil: ar fi vorba de nişte amărâţi care au luat calea pribegiei, deoarece în România mureau de foame. Pentru asta, respectivii ar trebui dispreţuiţi.

Desigur, sunt printre cei plecaţi la muncă în străinătate şi inşi împinşi la acest gest de nevoia de a ieşi din sărăcie. Dar chiar şi aceştia nu trebuie compătimiţi ca nişte amărâţi. Cei ce trebuie compătimiţi sunt acei români rămaşi acasă pentru a beneficia de ciosvârta ajutorului social azvârlită de statul oligarhic. Imensa majoritate a românilor au plecat la muncă în străinătate pentru a se pricopsi peste nivelul minimei condiţii de supravieţuire. Perioada petrecută în străinătate e pentru ei una a câştigului cu orice preţ, dublat de economii crâncene, în aşa fel încât, la întoarcerea acasă, să aibă o sumă suficientă pentru a trece în rândurile micii burghezii.
Cele mai frumoase case din Găgeşti - satul meu natal - nu sunt, cum s-ar putea crede, ale oamenilor de afaceri din zonă, ci ale românilor care muncesc în străinătate. Dar chiar şi cei care au plecat ca să scape de sărăcie se deosebesc de mulţi dintre cei rămaşi în România. La Florenţa, am stat la un hotel cu apartamente, de fapt, un minihotel din Piaţa Domului. Făcea curat dimineaţa o tânără din Cluj, venită în Italia numai de şase luni. După-amiaza era de serviciu la recepţie. N-avea mai mult de 20 de ani. Subsemnatul, chiar şi la onorabila vârstă de 62 de ani, după numeroase călătorii în străinătate, mai trăiesc plecarea din ţară ca pe o aventură, pentru care mă pregătesc timp de o săptămână. La doar 20 de ani, tânăra din Cluj ajunsese în Italia, îşi găsise două joburi şi locuinţă. Nu sunt lucruri prea uşoare. Pentru a le face, trebuie să fii descurcăreţ, dacă nu chiar niţel aventurier.
Ca fata de la Florenţa sunt milioane de români care şi-au luat viaţa pe cont propriu. Asemenea englezilor care au plecat în America, ei sunt curajoşi, întreprinzători, harnici, dar mai ales doritori de câştig. Ei alcătuiesc partea activă, descurcăreaţă a naţiunii noastre. Dacă ne gândim că în străinătate lucrează aproape 3 milioane de români, vom înţelege drama României din aceşti ani. Partea cea mai înaintată a naţiunii, cea mai pregătită pentru a face faţă concurenţei, economiei de piaţă, e plecată din ţară. Acolo, în străinătate, aceşti români urmează una dintre şcolile indispensabile formării unor cetăţeni care să poată supravieţui în capitalism: şcoala descurcării pe cont propriu. E greu de crezut că fata de la hotel îşi pune în vreun moment problema că statul italian trebuie să-i dea ceva. E greu de crezut că românii din Italia stau de dimineaţa până seara ca să vadă fericiţi cum îi bocesc televiziunile mogulilor şi că - lucru important - aşteaptă cu sufletul la gură venirea la putere a unui guvern al protecţiei sociale absolute, tipice regimului comunist.
Prin aceasta, dar şi prin adaptarea la exigenţele societăţii occidentale, românii care muncesc în străinătate alcătuiesc detaşamentul de avangardă al unui popor care trebuie să se adapteze  la democraţie şi economia de piaţă. Întorşi în ţară, ţinând cont şi de faptul că în majoritatea lor sunt tineri, aceşti 3 milioane de români vor bulversa scena politică românească. Pentru că ei vor vota seduşi şi  de alte programe electorale, decât cele întemeiate pe făgăduiala Statului Tătuc.
AUTOR ION CRISTOIU
articol preluat din ADEVARUL

VOICULESCU PRIMUL BENEFICIAR AL ALIANTEI

După ce PSD-iştii şi-au cerut înapoi funcţia de vicepreşedinte al Senatului, liderul din umbră al PC şi-a adjudecat-o pe cea a liberalilor, dispuşi să-l "sacrifice" pe Teodor Meleşcanu.

După o intalnire fata-n fata cu liderul PNL Crin Antonescu, lui Dan Voiculescu i s-a garantat păstrarea funcţiei de vicepreşedinte al Senatului. 
Liderul PC ocupă postul ca urmare a înţelegerii cu PSD, căruia îi revenea, însă după ce a părăsit barca social-democraţilor aceştia şi-au revendicat scaunul de vice pentru următoarea sesiune parlamentară. Liberalii s-au arătat imediat dipuşi să-l sacrifice, din februarie, pe Teodor Meleşcanu, reprezentantul lor în conducerea Senatului.

Chelaru: fără protocol, nici funcţia nu va mai fi la PC

"În momentul în care alianţa cu PSD a fost ruptă, postul de vicepreşedinte al Senatului nu mai are cum să rămână la PC. Funcţia de vicepreşedinte al Senatului a fost cedată, conform protocolului, unui reprezentat al PC. Cum Dan Voiculescu era singurul reprezentant al PC din Senat, funcţia i-a revenit lui. Dar dacă protocolul nu mai există, nici funcţia nu va mai fi la PC", a explicat, pentru EVZ, Ioan Chelaru, vicepreşedinte al PSD.
Primul semnal de susţinere pentru Voiculescu a venit chiar de la Crin Antonescu. "Dacă se constituie un grup PNL-PC nu avem niciun fel de problemă în a propune domnului senator Dan Voiculescu poziţia pe care a avuto şi în formula PSD-PC, şi anume cea de vicepreşedinte al Senatului", declara el. De altfel, susţin surse din PC, funcţia s-ar fi negociat între patru ochi de Voiculescu şi Antonescu.
Propunerea preşedintelui PNL este susţinută, cel puţin declarativ, şi de alţi lideri liberali. "Susţinerea domnului Voiculescu este o decizie politică, negociată între partide. Dacă PNL va lua această decizie, noi, grupul parlamentar de la Senat, nu putem face altceva decât să o respectăm", a explicat liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti.

Meleşcanu se dă la o parte

"Sacrificarea" lui Meleşcanu a fost confirmată indirect şi de senatorul liberal Dan Radu Ruşanu. Întrebat dacă PNL îl va susţine în continuare pe Meleşcanu pentru poziţia de vicepreşedinte, Ruşanu a răspuns: "Nici nu afirm, nici nu infirm pe cine vom susţine".
La rândul său, Meleşcanu susţine că este gata să se dea la o parte pentru Voiculescu, dacă aceasta va fi decizia partidului. "E o chestiune de negociere. Nu ştiu nimic despre aceste schimbări, dar eu nu am nimic împotrivă. Voi rămâne preşedinte al Comisiei de Apărare", a spus Teodor Meleşcanu pentru EVZ.
SURSA:  www.evz.ro

DIVA SI-A TRAS MOGUL

Starletul nostru tv, Crin Antonescu, se pare ca a agatat caruta PSD- ista. Ieri ne- a anuntat ca PNL si PC o vor pune de o alianta de centru dreapta.  Se pare ca intre partidele lui Dinu Patriciu si Dan Voiculescu, alias ''Felix Motanu'', sunt idei si doctrine asemanatoare. Intr-adevar sunt asemanari izbitoare, dar nu au optiuni de dreapta prea multe in comun fiindca nici unul din cele doua partide nu sunt cu adevarat de dreapta.
Asemanarea este ca ambele partide sunt finantate si comandate de doi moguli, doi vampiri ai societatii care-n momentul de fata au un singur dusman comun : dictatorul de la Cotroceni. Se pare ca ''Felix Motanu'' s-a saturat sa investeasca in martoaga rosie, si a schimbat macazul. Poate prin aceasta mutare in 2012 o pune de un guvern, isi infinge ghearele-n bugetul statului, ca de 6 ani nu a mai reusit sa sparleasca ceva.
Am observat prin presa ca multi sunt de parere ca prin aceasta mutare, Antonescu a reusit sa-l lase pe Ponta ca un bou la poarta noua. A pus mana pe antene lui Voiculescu. Si ce este cu asta?! Pentru a capata cu adevarat increderea votantilor, Crin Antonescu ar trebui sa mai dea cu semnatura-n parlament, sa mai munceasca, fiindca-i un chiulangiu notoriu din parlamentul Romaniei. Cetanteanul nu-l plateste sa defileze ca o diva toata ziua facand turul antenelor. Pentru a fii stampilat, Antonescu ar trebui sa aiba si solutii concrete nu doar gargara ieftina damboviteana.
Cooptarea-n barca, a mogului nu este o lovitura de imagine, nu este o constructie solida. Prin aceasta mutare Crin Antonescu, a reusit sa-si taie singur craca de sub picioare. Romanul poate este nepasator, dar niciodata atat de tampit sa-l trimita prin alegerile parlamentare la guvernare, defiland brat la brat cu un personaj de teapa lui Dan Voiculescu.
Pentru Victor Ponta, aceasta alianta este o usurare. A pierdut un trust media, dar a scapat de un bolovan de gat. Daca-mi aduc aminte, cand a preluat mandatul de la ''prostanac'', procurorul a dorit delimitarea clara de partidul lui Dan Voiculescu. Am impresia ca PNL si-a completat dantura cu maseaua stricata aruncata de PSD.

UN CAZ PSIHIATRIC

Am văzut cu toţii cum arată o transmisie directă de la balamuc. Un cetăţean cu spume la gură ţipă, urlă, rage, mugeşte, nechează, înjură, ameninţă, împinge, răstoarnă, aruncă. Nu, nu este o nouă maladie care ameninţă omenirea, ci doar manifestarea târzie a securismului agresiv de tip „Săptămâna".
Cunoaşteţi simptomele: obrăznicătura se instalează în casa altuia şi nu mai iese nici cu bulă papală. Iar dacă legea îl ia de dârlogi şi-l dă afară, securistoidul recurge la metodele balaoacheşilor şi ale pirandelor din Ferentari, proxeneţi şi traficanţi de droguri, când îi vizitează mascaţii: scuipă, zgârie şi ţipă ca din gură de şarpe - haoleu, săriţi, ne omoară sticleţii, vai de copilaşii noştri!
Descreieratul de ieri era însuşi Alcibiade, cel mai mare calomniator din istoria presei române. Spurcăciunea a ieşit însă din paginile fiţuicii „România Mare" şi s-a instalat în sediul partidului cu acelaşi nume, căpătând chip, nume şi prenume: Corneliu Vadim Tudor.
Tomberonul Naţional s-a năpustit asupra unei doamne a cărei unică vinovăţie era meseria sa: executor judecătoresc. Femeia a trebuit să suporte un potop de invective şi ameninţări: „Imbecilo!"... „Analfabeto!"... „Uite ce fac eu cu actele tale, infractoareo!"... „Marş în mă-ta de curvă!"... „Du-te dracului de-aicea!"... „Taci dracu' din gură, căţea turbată!"... „Vită încălţată!"...
Şi pentru că prin preajmă se aflau şi câţiva poliţişti, Domnul Balamuc a încercat să şi-i facă aliaţi împotriva doamnei executor: „Poliţia, arestaţi boarfa asta!". Refuzul unui poliţist i-a asigurat şi acestuia o porţie de turbare vadimistă: „Porcule, poate-ţi dau două palme!".
Am avut parte şi de o dovadă a iubirii frăţeşti dintre doi colaboratori ai Securităţii, Corneliu Vadim şi Marcu Tudor: „Bruscaţi generali de Armată?!", a strigat primul, în timp ce caraghiosul său frate - generalul! - respira cu suspine de codoaşă.
Nimeni nu-i brusca pe nebuni, doar Vadim îl îmbrâncea pe un poliţist şi-i zbura altuia cascheta de pe cap, iar doamnei executor îi arunca un pahar cu apă în faţă şi apoi rupea ordinul de executare: „Uite ce fac eu cu actele tale! Infractoareo!".
Mă simt solidar cu executorul judecătoresc, care s-a comportat admirabil. Dar dacă nu-l va înfunda pe troglodit în urma unui proces istoric, luându-şi ca aliat Codul Penal, atunci distinsa doamnă îşi merită soarta. Sper, totuşi, că nu se va speria nici de valurile de calomnii din „România Mare", nici de jeturile de fecale împroşcate prin orificiul bucal de euroderbedeul Corneliu Vadim Tudor.
Ar fi cazul ca, în sfârşit, Justiţia să înfunde acest canal deversor care otrăveşte societatea cu duhori pestilenţiale. De partea clinică se vor ocupa psihiatrii.
AUTOR: GRIGORE CARTIANU

EUROPARLAMENTAR DE MAHALA

OMUL POLITIC DIN 2010

Revin dupa o pauza. La sfarsitul lui 2010, pe durata sarbatorilor am decis sa iau o pauza, am renuntat sa citesc presa sa privesc pe sticla posturilor care se ocupa cu viata politica din Romania. A fost o perioada scurta in care nu am vrut sa stiu nimic despre ce se intampla in Romania. Am preferat sa-mi dedic timpul familiei. De astazi revin in lumea blogosferei, atat cat imi permite timpul, insa ar fii ideal ca de luni pana vineri sa reusesc sa urc o postare pe blog.
Acum ca am terminat cu introducerea, astazi ca subiect am raspunsul meu pentru concursul realizat de Dan Andronic, pe blogul personal. Raspund cu intarziere fiindca concursul este inchis. Intrebarea concursului este : '' cine este omul politic al anului 2010? ''

 Raspunsul meu este simplu: Traian Basescu. De ce Traian Basescu? Optez pentru presedinte, deoarece a fost singurul om politic care a renuntat in discurs la populisme si mereu a prezentat realitatea dura a tarii. Am apreciat faptul ca nu s-a ferit sa-si strice imaginea publica si simpatia, anuntand vremuri grele pentru bugetari si pensionari. A fost un partener corect pentru PD-L, sustinandu-le reformele, proiectele si deciziile, de multe ori a preferat sa-si desfaca pieptul in fata mitralierelor media si a opozitiei. Nu si-a abandonat niciodata camaradul desi era mult mai usor sa renunte la premierul Emil Boc. Si-a asumat masurile de austeritate, cand putea foarte bine sa arunce pisica in curtea guvernului. E primul om politic, care mitraliaza public justitia, cancerul acestei tari din punctul meu de vedere. Nu s-a ferit sa critice dur, si sa-si puna la zid partenerul cand acesta la dezamagit in cazul Ridtzi.
Traian Basescu, s-a comportat ca un adevarat sef de stat intr-o situatie extrem de critica pentru Romania. A renuntat la vrajeala tipic damboviteana, a preferat adevarul. Solutiile pentru populatie prezentate de Traian Basescu in aceasta perioada grea, au fost munca, solidariditatea, optimismul, administrarea corecta a propiului patrimoniu si de ce nu suferinta, retezand din scurt intinsul mainii la bugetul de stat, dupa pomana. Presedintele a demonstrat inca o data in 2010 ca are coloana vertebrara si o atitidine de comandant. A preferat sa fie hulit de multime, nu a dat nici un pas inapoi in lupta cu criza economica. A crezut mereu ca prin deciziile luate, pe vasul naufragiat se va ivi un petec de pamant unde sa-si debarce echipajul,  in ciuda faptului ca echipajul oricand iar fii facut un branci peste bord, servindu-l hrana rechinilor.