S-a împlinit un an de la scandalul privind
comerţul cu amendamente pe care europarlamentarul român, Adrian Severin,
s-a arătat dispus să-l facă în schimbul unor remuneraţii mai mari decât cele clasice, "după buget".
În
ciuda gravităţii dezvăluirilor făcute la acea vreme de jurnaliştii de
la Sunday Times, cu toate că subiectul a fost documentat de publicaţia
britanică inclusiv cu camera ascunsă, în pofida demisiilor imediate la
care au recurs ceilalţi politicieni europeni care s-au pretat la faptele
de care se face vinovat şi Adrian Severin, oficialul român a ţinut
să-şi agaţe definitiv demnitatea în cui şi să apuce o cale, altminteri
atât de bătătorită în ţara de origine: a negat evidenţle şi a arătat un
dispreţ uluitor faţă principii, faţă de concetăţeni şi, în paticular,
faţă de alegătorii săi.
De la momentul martie 2011 până în
prezent, dosarul Severin a traversat câteva momente interesante (aşa cum
o relevă un scurt istoric realizat recent de Hotnews), dar, în
esenţă, situaţia politicianului român a cam rămas aceeaşi. Şi-a păstrat
mandatul, iar anchetele deschise pe numele său nu au ajuns încă la un
final.
Aşa stand lucrurile, ne-au luminat în vreun fel,
în acest interval de 12 luni, efectele concluziilor trase de ancheta
jurnalistică a Sunday Times?
Pentru standardele româneşti în
materie de moralitate şi corupţie, scandalul iscat de comportamentul lui
Adrian Severin poate trece drept o simplă bagatelă.
Un
bun indicator pentru a ne lămuri clar şi distinct cât de departe suntem
faţă de restul lumii civilizate l-a constituit la vremea respectivă
atitudinea incriminaţilor.
În timp ce
alţi eurodeputaţi căzuţi în capcana întinsă de cei de la Sunday Times au
demisionat, oficialul român nu a renunţat nici până azi la mandat.
Şi nu este aici vorba numai de nesimţirea lui Severin, ci, mai
grav, de rădăcinile acestei nesimţiri. Ele îşi trag seva din atitudinea
generală a publicului românesc, pe care politicienii acestei ţări îl
percep, poate corect, drept infinit mai ignorant decât ar fi cel din
restul statelor UE, însetat la nivel declarativ de dreptate, dar şi prea
puţin dispus la efort în acest sens, doritor de schimbări majore în
viaţa de zi cu zi, dar încă dificil de convins că poate el însuşi forţa
istoria, bineînţeles, cu preţul câtorva broboane de sudoare.
Ce presiune publică poate simţi un personaj ca Adrian Severin, când priorităţile oamenilor se orientează mai mult după soare?
Vara la picnic, cu mici, grătare, pet-uri. Iarna cu ţuică fiartă şi cu celebrele "bucate tradiţionale româneşti", la miile de târguri şi festivaluri de sezon care sufocă viaţa socială din România tot mai mult cu fiecare an.
Sub
ochii acestui public - destul de liniştit raportat la greutăţile
cotidiene pe care le întâmpină şi la destrăbălarea multor politicieni şi
funcţionari de stat - Severinii nu pot decât prospera.
Ce alte
resorturi pot justifica tupeul lui Adrian Severin, de a se considera,
public, victimă, nu vinovat în dosarul traficului cu amendamente?
Dar
tupeul Noricăi Nicolai, care deşi considera că Severin ar fi trebuit
să-şi dea demisia de onoare, nu s-a sfiit să susţină că scandalul din
Parlamentul European părea să fie comandat?
Sau cum se poate
explica ezitarea iniţială a liderilor PSD în a-l exclude fără să
clipească, cuplată cu regretele împărtăşite de unii social-democraţi
faţă de soarta colegului Severin?
De specia Severinilor, însă,
România este plină, de la Bucureşti la Arad şi de la Suceava la Craiova.
Cât timp vor avea sentimentul că publicul nu contează, aceşti oameni
vor prospera şi, implicit, numărul lor nu va conteni să crească.
Acum,
că se apropie alegerile, se înmulţesc şi controversele privind profilul
unor candidaţi. Ne vom mira cu siguranţă de unele nominalizări, de
faptul că au intrat în cursă vreun excentric incurabil sau, poate,
vreunul cu trecut şi relaţii din zona gri.
Dar niciodată
nu-şi vor autoimpune patidele standarde de "personal" mai ridicate dacă
nu simt presiuni reale din partea cererii.
AUTOR LAURENTIU MIHU
SURSA ROMANIA LIBERA
Un comentariu:
Sunt atât de recunoscător Elegantloanfirm că m-a ajutat cu un împrumut de 600.000,00 USD USD, prin ajutorul ofițerului de împrumut Russ Harry, îți sunt etern recunoscător. viața mea s-a întors, finanțele mele s-au stabilit acum dețin o afacere pe care o folosesc pentru a avea grijă de nevoile familiilor mele. Sunt atât de recunoscător pentru dumneavoastră domnule Russ și Dumnezeu să vă binecuvânteze. Le puteți contacta pentru ajutor financiar prin e-mail: Elegantloanfirm@hotmail.com pentru ajutorul dvs.
Trimiteți un comentariu