Raportul arata ca politicieni importanti sau consilieri
politici, precum Sebastian Lazaroiu, Vasile Dancu, Cosmin Gusa sau Dan
Andronic au devenit in ultimul an patroni sau manageri de presa
”ridicand noi semne de intrebare asupra credibilitatii demersului
jurnalistic”.
Politizarea media s-a accentuat anul trecut, multi politicieni sau
consilieri politici de anvergura devenind patroni sau manageri de presa,
inainte de anul electoral 2012, se arata in raportul FreeEx privind
libertatea presei in Romania in 2011, lansat joi de ActiveWatch.
“Aparent paradoxal, piata s-a confruntat in ultimele luni cu o
eSAxplozie a televiziunilor de ştiri, explicabila prin proximitatea anului
electoral. Sustenabilitatea economica a acestora ridica, insa, mari
semne de intrebare. Cel putin cinci canale de stiri la nivel national,
plus alte canale regionale au intrat pe o piata ale carei incasari din
publicitate nu dau semne de revenire dupa perioada de criza”, se spune
in raport. Acest aspect alimenteaza speculatiile privind adevarata
ratiune de a exista a respectivelor institutii media, “aceea de a servi
ca instrumente de influenta politica in anul electoral 2012, marcat de
alegerile locale din iunie si de cele parlamentare din noiembrie”.
Raportul arata ca politicieni importanti sau consilieri politici,
precum Sebastian Lazaroiu, Vasile Dancu, Cosmin Gusa sau Dan Andronic au
devenit in ultimul an patroni sau manageri de presa ”ridicand noi semne
de intrebare asupra credibilitatii demersului jurnalistic”.
De asemenea, in raportul ActiveWatch se arata ca piata de media
ramane dominata de oameni de afaceri interesati in primul rand de
obtinerea unor avantaje politice si economice, dispusi sa investeasca
sume fabuloase pentru a-si atinge aceste scopuri. Aceasta poate fi si
una din explicatiile pierderilor imense inregistrate in ultimii 7-8 ani
de actori semnificativi din piata de media, se mai spune in raport. Din
aceasta cercetare mai rezulta si faptul ca abundenta televiziunilor nu
este insotita si de o diversitate a continutului editorial. In
conditiile in care peste 80% din populatie afirma ca televiziunea
constituie principala sursa de informare, devine si mai ingrijoratoare
situatia calitatii actului jurnalistic, impregnat de partizanat politic,
senzationalism ieftin si exploatarea unor subiecte cu slaba relevanta
pentru bunul mers al societatii, se precizeaza in raport. ActiveWatch
mai spune ca politicienii au continuat in 2011 sa depuna initiative
legislative menite sa restranga libertatea presei si sa intimideze
jurnalistii. Deputatul PDL Mihail Boldea – arestat in 2012 – a propus
anul trecut modificarea legii 544/2001 si a codului penal astfel incat
sa fie exceptate din categoria de interes public informatiile din
dosarele aflate in faza de urmarire penala sau pe rol in instantele de
judecata, pana la pronuntarea unei sentinte definitive.
Ziaristii au continuat sa fie agresati, insultati si amenintati, in
special de politicieni, autoritati, forte de ordine si persoane publice,
se mai arata in raport.
SURSA www.nasul.tv
joi, 3 mai 2012
miercuri, 2 mai 2012
PONTA, PREMIERUL DESEMNAT A INCEPUT CU STANGUL
Premierul desemnat Victor Ponta a numit în
viitorul său cabinet două persoane împotriva cărora există decizii de
incompatibilitate - Victor Alistar, ca Ministru pentru strategii
Guvernamentale, şi Mircea Diaconu, ca Ministru al Culturii.
Lucian Isar, desemnat ministru delegat pentru mediul de afaceri, se află printre bancherii acuzaţi de BNR că au profitat de atacului speculativ asupra leului în 2008.
Aceste nominalizări controversate coincid cu descinderea de azi a celei de-a doua misiuni a Comisiei Europene, pentru a evalua în principal cum se aplică pedepsele pentru incompatibilităţi şi conflicte de interese.
Este a doua misiune de evaluare din ultimele două luni in cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru raportul final din iulie de care depind finanţările nerambursabile din fonduri europene şi aderarea ȋn spaţiul Schengen. Aseară, când şi-a anunţat componenţa cabinetului, Victor Ponta a data asigurări că va urmări realizarea cerinţelor UE pentru a primi evaluari pozitive în raportul final. Cu toate acestea, el a numit doi miniştrii pentru care Agenţia Naţională de Integritate a dat verdicte de incompatibilitate, şi anume pe Victor Alistar şi pe Mircea Diaconu.
Victor Alistar, director al Transparency România şi lector la SNSPA, are o interdicţie de a fi numit în funcţii publice timp de trei ani, interdicţie aplicată în august 2009 de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru incompatibilitate şi rămasă definitivă deoarece nu a fost atacată în instanţă. ANI a decis că Alistar este incompatibil pentru că era simultan funcţionar public - figura ca purtător de cuvânt al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici-, era şi avocat şi figura ca director executiv la organizaţia neguvernamentală Transparency International România. Statutul de funcţionar public nu este compatibil cu cel de avocat.
De altfel, Alistar a pierdut şi funcţia de membru în Consiliul Superior al Magistraturii din cauza acestei incompatibilităţi.
Preşedintele ANI Horia Georgescu a declarat pentru România liberă că Victor Alistar nu poate ocupa o funcţie publică până la data de 7 august 2012, când îi expira pedepasa pentru incompatibilitate (după ce decizia de incopatibilitate rămîne definitivă, persoana acuzată nu poate ocupa funcţii publice trei ani).
Victor Alistar a fost implicat în mai multe scandaluri publice, fiind acuzat in două dosare şi de fals în acte publice, ambele dosare clasate. Ultimul dosar a fost închis de curând deoarece procurorii au constatat că fapta este prescrisă. In acest dosar, Alistar a fost cercetat de Parchetul Curţii de Apel Bucureşti ca beneficiar al falsificării semnăturii fostei sale şefe de la Transparency, Raluca Prună, care de altfel, a făcut şi plângere penală împotriva sa.
O decizie de incompatibilitate a fost dată şi în cazul lui Mircea Diaconu - pentru că acesta a fost în acelaşi timp senator din partea PNL şi director-manager al Teatrului "C.I. Nottara". Diaconu a contestat raportul ANI la Curtea de Apel Bucureşti, dar instanţa i-a respins contestaţia în septembrie 2011. Ulterior, senatorul a renunţat la funcţia de la Nottara. O decizie finală urmează a fi pronunţată de Inalta Curte de Casatie şi Justiţie.
ANI a sesizat Parchetul în cazul lui Mircea Daconu şi pentru conflict de interese şi abuz în serviciu, pentru că, în calitate de director al teatrului, s-a numit preşedinte de concurs prin care a angajat-o pe soţia sa, situaţie sancţionată de Codul Penal, potrivit ANI.
De incompatibilitate a fost acuzată şi Corina Dumitrescu, pentru că a fost aleasă în CSM deşi era rector al Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir. În cazul său nu există însă o decizie a instanţei.
Lucian Isar, numit ministru delegat pentru mediul de afaceri, şi-a pierdut postul de vicepreşedinte al Bancpost în urma unui atac speculativ asupra leului în octombrie 2008. Mai mulţi oficiali ai BNR au vorbit în acel moment despre o încercare de manipulare a pieţei din partea dealerilor băncilor, pe fondul atacului asupra leului declanşat de investitorii străini, şi au criticat dur mai multe bănci româneşti. Printre persoanele considerate vinovate de acest comportament a fost şi Isar. Acesta a părăsit sistemul bancar şi a devenit unul dintre principalii critici ai politicilor BNR, potrivit zf.ro.
În conferinţa de presă prin care a anunţat lista viitorului Guvern, Victor Ponta a declarat: "În ceea ce priveşte alegerea titularilor, trebuie să ţin cont de trei criterii: experienţa profesională - nu este timp acum de învăţat, integritatea şi corectitudinea în exercitarea funcţiei publice, iar în al treilea rând -eficienţa". Premierul desemnat a spus că a verificat cu atenţie CV-urile oamenilor care vor face parte din guvern.
Pe de altă parte, tot Ponta a declarat că i-a luat o oră pentru a pune cap la cap lista viitorului guvern. Făcând un calcul, rezultă că i-a luat trei minute să-i verifice pe fiecare din cei 20 de membri ai Cabinetului său.
SURSA ROMANIA LIBERA
Lucian Isar, desemnat ministru delegat pentru mediul de afaceri, se află printre bancherii acuzaţi de BNR că au profitat de atacului speculativ asupra leului în 2008.
Aceste nominalizări controversate coincid cu descinderea de azi a celei de-a doua misiuni a Comisiei Europene, pentru a evalua în principal cum se aplică pedepsele pentru incompatibilităţi şi conflicte de interese.
Este a doua misiune de evaluare din ultimele două luni in cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru raportul final din iulie de care depind finanţările nerambursabile din fonduri europene şi aderarea ȋn spaţiul Schengen. Aseară, când şi-a anunţat componenţa cabinetului, Victor Ponta a data asigurări că va urmări realizarea cerinţelor UE pentru a primi evaluari pozitive în raportul final. Cu toate acestea, el a numit doi miniştrii pentru care Agenţia Naţională de Integritate a dat verdicte de incompatibilitate, şi anume pe Victor Alistar şi pe Mircea Diaconu.
Victor Alistar, director al Transparency România şi lector la SNSPA, are o interdicţie de a fi numit în funcţii publice timp de trei ani, interdicţie aplicată în august 2009 de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru incompatibilitate şi rămasă definitivă deoarece nu a fost atacată în instanţă. ANI a decis că Alistar este incompatibil pentru că era simultan funcţionar public - figura ca purtător de cuvânt al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici-, era şi avocat şi figura ca director executiv la organizaţia neguvernamentală Transparency International România. Statutul de funcţionar public nu este compatibil cu cel de avocat.
De altfel, Alistar a pierdut şi funcţia de membru în Consiliul Superior al Magistraturii din cauza acestei incompatibilităţi.
Preşedintele ANI Horia Georgescu a declarat pentru România liberă că Victor Alistar nu poate ocupa o funcţie publică până la data de 7 august 2012, când îi expira pedepasa pentru incompatibilitate (după ce decizia de incopatibilitate rămîne definitivă, persoana acuzată nu poate ocupa funcţii publice trei ani).
Victor Alistar a fost implicat în mai multe scandaluri publice, fiind acuzat in două dosare şi de fals în acte publice, ambele dosare clasate. Ultimul dosar a fost închis de curând deoarece procurorii au constatat că fapta este prescrisă. In acest dosar, Alistar a fost cercetat de Parchetul Curţii de Apel Bucureşti ca beneficiar al falsificării semnăturii fostei sale şefe de la Transparency, Raluca Prună, care de altfel, a făcut şi plângere penală împotriva sa.
O decizie de incompatibilitate a fost dată şi în cazul lui Mircea Diaconu - pentru că acesta a fost în acelaşi timp senator din partea PNL şi director-manager al Teatrului "C.I. Nottara". Diaconu a contestat raportul ANI la Curtea de Apel Bucureşti, dar instanţa i-a respins contestaţia în septembrie 2011. Ulterior, senatorul a renunţat la funcţia de la Nottara. O decizie finală urmează a fi pronunţată de Inalta Curte de Casatie şi Justiţie.
ANI a sesizat Parchetul în cazul lui Mircea Daconu şi pentru conflict de interese şi abuz în serviciu, pentru că, în calitate de director al teatrului, s-a numit preşedinte de concurs prin care a angajat-o pe soţia sa, situaţie sancţionată de Codul Penal, potrivit ANI.
De incompatibilitate a fost acuzată şi Corina Dumitrescu, pentru că a fost aleasă în CSM deşi era rector al Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir. În cazul său nu există însă o decizie a instanţei.
Lucian Isar, numit ministru delegat pentru mediul de afaceri, şi-a pierdut postul de vicepreşedinte al Bancpost în urma unui atac speculativ asupra leului în octombrie 2008. Mai mulţi oficiali ai BNR au vorbit în acel moment despre o încercare de manipulare a pieţei din partea dealerilor băncilor, pe fondul atacului asupra leului declanşat de investitorii străini, şi au criticat dur mai multe bănci româneşti. Printre persoanele considerate vinovate de acest comportament a fost şi Isar. Acesta a părăsit sistemul bancar şi a devenit unul dintre principalii critici ai politicilor BNR, potrivit zf.ro.
În conferinţa de presă prin care a anunţat lista viitorului Guvern, Victor Ponta a declarat: "În ceea ce priveşte alegerea titularilor, trebuie să ţin cont de trei criterii: experienţa profesională - nu este timp acum de învăţat, integritatea şi corectitudinea în exercitarea funcţiei publice, iar în al treilea rând -eficienţa". Premierul desemnat a spus că a verificat cu atenţie CV-urile oamenilor care vor face parte din guvern.
Pe de altă parte, tot Ponta a declarat că i-a luat o oră pentru a pune cap la cap lista viitorului guvern. Făcând un calcul, rezultă că i-a luat trei minute să-i verifice pe fiecare din cei 20 de membri ai Cabinetului său.
SURSA ROMANIA LIBERA
marți, 1 mai 2012
DESI IMI IUBESC TARA, STATUL MA URASTE
Cativa prieteni si-au exprimat parerea ca, la noi, statul ii
uraste pe cetateni. Nu conteaza daca au dreptate sau nu. Conteaza doar
ca unor cetateni ai acestei tari le trece prin cap ca in timp ce ei
muncesc pentru binele lor si al familiilor lor, si astfel pentru tara
lor, statul ii uraste. Nu stiu daca sunt multi cei care gandesc astfel.
Dar daca este in mintea multora, acest gand va submina increderea in
institutii.
Pot fi multe cauze pentru acest gand, fiecare platitor de impozite putand avea motivele lui. In opinia mea, cauza profunda sta in atitudinea legiuitorului fata de cetatean. Aceasta se transfera in spiritul diverselor legi, pe care cetatenii il inteleg atunci cand efectele legilor ajung la ei. In multe cazuri, ceea ce ajunge la cetatean pare sa fie ostilitate si ura. Ce altceva sa inteleaga cetateanul cand, din cauza unor legi in care de multe ori joaca rolul de vanat, el pierde bani, timp si incredere?
Pentru a fi mai clar, dau doua exemple.
Primul exemplu priveste modul in care o persoana fizica este sanctionata daca circula pe drumuri nationale fara rovinieta. In functie de masina, sanctiunile sunt mai mari sau mai mici, dar nu mai mici de 250 de lei. In aceasta sanctiune este cuprinsa si valoarea unei roviniete pe 12 luni.
Cu toate acestea, sanctiunea se aplica si daca treci de mai multe ori pe zi prin dreptul camerei de supravechere si, intre timp, nu ti-ai cumparat rovinieta. Este celebru cazul calugaritei care a primit 250 de amenzi. Aici se vede dispretul statului fata de cetatean. Legiuitorul ar fi putut sa aleaga sa il protejeze pe cetatean, precizand in lege ca din banii pe prima sanctiune, ii cumpara acestuia o rovinieta pe 12 luni. Cetateanul ar fi remarcat ca statul sanctioneaza nerespectarea legii si, prieteneste, previne repetarea incalcarii ei. Asa ar face un stat care il respecta pe cetatean.
Dar nu, legiuitorul a ales sa fie ambiguu. Pe aceasta baza, o companie de stat s-a transformat in vanator de amenzi. Ea sta la panda, asteptand cu bucurie ca cetatenii sa repete greseala, pentru a le da cat mai multe sanctiuni care aduc mai multi bani la buget. Sanctiunea ajunge la cetatean in cateva luni. intre timp, cel care a uitat sa cumpere rovinieta acumuleaza amenzi, iar compania „la panda” nu are niciun motiv sa se grabeasca sa il previna. Cand primeste cele 250 de amenzi, calugarita realizeaza ca statul pedepseste nerespectarea legii, dar ca in acelasi timp, statul nu are ca obiectiv prevenirea prietenoasa a nerespectarii ei. Pe aceasta baza, unii ar putea ajunge la concluzia ca statul ii uraste.
Al doilea exemplu despre cum ar putea unii cetateni ajunge la concluzia ca statul ii uraste se refera la impozitul anual pe masini. In functie de capacitatea cilindrica, impozitele pe masini variaza intre 80 de lei si aproape 9000 de lei pe an. Taxa pe poluare fiind inclusa in pretul benzinei, nu poluarea explica de ce cei mai instariti, care au masini cu motoare mai mari trebuie sa plateasca de pana la 113 ori mai mult decat cei care au masini cu motoare mai mici.
Pentru mine aceasta discrepanta exagerata nu este o dovada ca statul ii uraste pe cei mai instariti. In fond, cei mai instariti sunt tot cetateni ai Romaniei, iar o tara daca vrea sa fie bogata nu poate sa-i descurajeze pe cei mai instariti. Politicienii au explicat ca impozitele mari pe masini au fost introduse ca „sa geama aia cu Q7”. Explicatia este agreata de cei care cred ca diferentierea excesiva a impozitelor vizeaza stimularea atingerii unui grad mai mare de civilitate, in care autoturismele cu motoare excesiv de mari sunt mai putin prezente in orase.
Dar explicatia ar putea fi interpretata si ca o exprimare talentata a filozofiei “sa geama aia bogati”, care a mai fost folosita in ultimii 22 de ani si care sta si la baza proiectelor curente de impozitare a averilor. Pentru unii, aceasta explicatie data de politicieni este o dovada ca statul ii uraste pe cei mai instariti. Pentru altii, printre care ma aflu si eu, este doar o alta dovada de populism.
Sunt multe altele exemple care explica sentimentul unora ca statul il uraste pe cetatean. Politicienii ar trebui sa inteleaga ca atitudinea fata de cetatean se citeste in legi. Prevederile din legi nu sunt judecate de cetatean doar prin prisma raportarii obligatiilor banesti legale la veniturile individule, ci si prin spiritul care razbate din ele.
Colectarea impozitelor depinde de atitudine. Daca statul nu este perceput ca prieten al cetateanului, chiar si ratele rezonabile de impozitare pot duce la rate de conformare scazute. Probabil ca, alaturi de slaba calitate a serviciilor publice, atitudinea aroganta a statului fata de platitorul de impozite este o cauza de fond pentru care in Romania veniturile bugetului public consolidat nu au depasit, in medie, 32 la suta din PIB in ultimii 22 de ani. Ea este si o cauza importanta pentru care, in ultimii 22 de ani, unele partide si coalitii politice care au facut lucruri foarte bune pentru tara au pierdut suportul publicului.
AUTOR LUCIAN CROITORU
SURSA www.hotnews.ro
Pot fi multe cauze pentru acest gand, fiecare platitor de impozite putand avea motivele lui. In opinia mea, cauza profunda sta in atitudinea legiuitorului fata de cetatean. Aceasta se transfera in spiritul diverselor legi, pe care cetatenii il inteleg atunci cand efectele legilor ajung la ei. In multe cazuri, ceea ce ajunge la cetatean pare sa fie ostilitate si ura. Ce altceva sa inteleaga cetateanul cand, din cauza unor legi in care de multe ori joaca rolul de vanat, el pierde bani, timp si incredere?
Pentru a fi mai clar, dau doua exemple.
Primul exemplu priveste modul in care o persoana fizica este sanctionata daca circula pe drumuri nationale fara rovinieta. In functie de masina, sanctiunile sunt mai mari sau mai mici, dar nu mai mici de 250 de lei. In aceasta sanctiune este cuprinsa si valoarea unei roviniete pe 12 luni.
Cu toate acestea, sanctiunea se aplica si daca treci de mai multe ori pe zi prin dreptul camerei de supravechere si, intre timp, nu ti-ai cumparat rovinieta. Este celebru cazul calugaritei care a primit 250 de amenzi. Aici se vede dispretul statului fata de cetatean. Legiuitorul ar fi putut sa aleaga sa il protejeze pe cetatean, precizand in lege ca din banii pe prima sanctiune, ii cumpara acestuia o rovinieta pe 12 luni. Cetateanul ar fi remarcat ca statul sanctioneaza nerespectarea legii si, prieteneste, previne repetarea incalcarii ei. Asa ar face un stat care il respecta pe cetatean.
Dar nu, legiuitorul a ales sa fie ambiguu. Pe aceasta baza, o companie de stat s-a transformat in vanator de amenzi. Ea sta la panda, asteptand cu bucurie ca cetatenii sa repete greseala, pentru a le da cat mai multe sanctiuni care aduc mai multi bani la buget. Sanctiunea ajunge la cetatean in cateva luni. intre timp, cel care a uitat sa cumpere rovinieta acumuleaza amenzi, iar compania „la panda” nu are niciun motiv sa se grabeasca sa il previna. Cand primeste cele 250 de amenzi, calugarita realizeaza ca statul pedepseste nerespectarea legii, dar ca in acelasi timp, statul nu are ca obiectiv prevenirea prietenoasa a nerespectarii ei. Pe aceasta baza, unii ar putea ajunge la concluzia ca statul ii uraste.
Al doilea exemplu despre cum ar putea unii cetateni ajunge la concluzia ca statul ii uraste se refera la impozitul anual pe masini. In functie de capacitatea cilindrica, impozitele pe masini variaza intre 80 de lei si aproape 9000 de lei pe an. Taxa pe poluare fiind inclusa in pretul benzinei, nu poluarea explica de ce cei mai instariti, care au masini cu motoare mai mari trebuie sa plateasca de pana la 113 ori mai mult decat cei care au masini cu motoare mai mici.
Pentru mine aceasta discrepanta exagerata nu este o dovada ca statul ii uraste pe cei mai instariti. In fond, cei mai instariti sunt tot cetateni ai Romaniei, iar o tara daca vrea sa fie bogata nu poate sa-i descurajeze pe cei mai instariti. Politicienii au explicat ca impozitele mari pe masini au fost introduse ca „sa geama aia cu Q7”. Explicatia este agreata de cei care cred ca diferentierea excesiva a impozitelor vizeaza stimularea atingerii unui grad mai mare de civilitate, in care autoturismele cu motoare excesiv de mari sunt mai putin prezente in orase.
Dar explicatia ar putea fi interpretata si ca o exprimare talentata a filozofiei “sa geama aia bogati”, care a mai fost folosita in ultimii 22 de ani si care sta si la baza proiectelor curente de impozitare a averilor. Pentru unii, aceasta explicatie data de politicieni este o dovada ca statul ii uraste pe cei mai instariti. Pentru altii, printre care ma aflu si eu, este doar o alta dovada de populism.
Sunt multe altele exemple care explica sentimentul unora ca statul il uraste pe cetatean. Politicienii ar trebui sa inteleaga ca atitudinea fata de cetatean se citeste in legi. Prevederile din legi nu sunt judecate de cetatean doar prin prisma raportarii obligatiilor banesti legale la veniturile individule, ci si prin spiritul care razbate din ele.
Colectarea impozitelor depinde de atitudine. Daca statul nu este perceput ca prieten al cetateanului, chiar si ratele rezonabile de impozitare pot duce la rate de conformare scazute. Probabil ca, alaturi de slaba calitate a serviciilor publice, atitudinea aroganta a statului fata de platitorul de impozite este o cauza de fond pentru care in Romania veniturile bugetului public consolidat nu au depasit, in medie, 32 la suta din PIB in ultimii 22 de ani. Ea este si o cauza importanta pentru care, in ultimii 22 de ani, unele partide si coalitii politice care au facut lucruri foarte bune pentru tara au pierdut suportul publicului.
AUTOR LUCIAN CROITORU
SURSA www.hotnews.ro
luni, 30 aprilie 2012
AL NAIBII ILIESCU ASTA!
Ponta şi-a văzut o parte din vis îndeplinită. E
premier desemnat. Armatele înfometate ale PNL şi PSD se reped să împartă
plăcinta guvernării. În ajun de campanie electorală pentru locale. Cine
se mai gândeşte la alegeri? Activul iese din dispozitiv pentru a nu
rata marea impărţeală. Generalii îşi abandonează oştile şi vin la
Bucureşti prin antecamere, cum se întâmplă de obicei la facerea de
guverne. Acelaşi film vechi şi prost.
Vor mai fi dezertări, ceea ce e bine. Cei mai periculoşi într-un an electoral sunt cei care joacă la două capete. Adrian Năstase ştie cel mai bine. Trădătorii nu mai au motive să se ascundă. PDL e în opoziţie, USL la putere. Frunzăverde e modelul lor. Idolul vizionar.
Partea cu adevărat pozitivă este că românii vor înţelege, în sfârşit, de ce a fost nevoie de austeritate şi de ce e nevoie în continuare de prudenţă. Pentru că de data asta le va explica USL. Că nu există miracole. Dacă unii vor fi dezamăgiţi şi mai cred încă în miracole îl au pe magul OTV şi bagheta sa magică, ce transformă grămăjoare de gunoi în teancuri de 20.000 de dolari.
Cum Ponta, în noua sa poziţie, nu mai poate împuşca pe nimeni (nici măcar Olguţa şi Solomon nu o mai pot face), rămâne doar plutonul de execuţie al domnului Dan să îşi adjudece toţi radicalii. Să vă uitaţi cu atenţie la PPDD în următoarea perioadă. În vreme ce USL ne va plictisi cu "greaua moştenire", domnul Dan va continua să ne dea, iar pe ciocoi să îi împuşte. Antena3 e puţin în dificultate. Hm! Grea situaţie. Cum va suna acum în gura lui Badea când va spune "oficiosul", "oficioasele". Va mai merge o vreme cu răfuiala şi "dezvăluirile", dar lumea va obosi. În prag de alegeri, românii cred că vor fi interesaţi mai puţin de poliţe plătite şi mai mult de cine ce face pentru ei.
Dar ce fac liberalii? Mai stau până în 2014? De unde atâta răbdare? L-au făcut pe Ponta "aproape premier", în vreme ce Crin mai are de aşteptat. Trebuie să ceară suspendarea preşedintelui aşa încât la toamnă să avem şi prezidenţiale şi parlamentare. E ultimul tren pentru respectarea târgului. Oferta lui Traian Băsescu nu prea le-a plăcut, acum trebuie să îi convingă pe pesedişti că a venit vremea suspendării. Tare mi-e teamă însă că pesediştii nu vor avea chef de această aventură. Sper să primească măcar nişte portofolii atractive.
În ce îl priveşte pe MRU ar trebui să ştie că: guvernul era ghiuleaua de picior care nu îl lăsa să zboare (în caz că se întreba de ce pierde din altitudine); echipa pe care şi-ar fi făcut-o din poziţia de premier ar fi fost infestată de oportunişti; PDL are nevoie de el într-o măsură mai mare decât are el nevoie de PDL.
Ah, era să uit. Ion Iliescu le-a spus urmaşilor săi şi în 2008 că nu e bine să intre la guvernare. Nu l-au ascultat. De prea multă foame. Le-a spus-o din nou şi acum câteva zile. Orbiţi de foame, iarăşi nu au ascultat. Al naibii Iliescu ăsta!
joi, 26 aprilie 2012
RAZBOIUL INDEMNIZATIILOR DE CONDUCERE MACINA CURTEA SUPREMA
Desfășurat departe de ochii publicului, război penibil purtat de foștii
șefuleți de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru veșnica
menținere a indemnizaților de conducere a devenit, deja, fidela
oglindire a bălții murdare în care se scaldă inamovibila noastră
justiție democratică. Superficial privită, această bătălie încrâncenată
pare a fi un soi de „război al zeilor”: cum bine știm, instanța
supremă este ultimul „eșalon” pământesc,
dincolo de care doar Dumnezeu mai poate să facă dreptate. Din păcate,
magistrații noștri supremi sunt și ei doar niște oameni, nu toți de
foarte bună calitate, fapt confirmat de cazurile de corupție care au
zguduit periodic Înalta Curte. Acele scandaluri țin, însă, de competența
DNA. Lupta pentru indemnizațiile de conducere este una internă, un soi
de „război civil” în care armele de bază sunt articolele și paragrafele
de lege pe care „combatanții” le folosesc după cum îi duce pe ei mintea
și după cum le dictează interesele propriului buzunar. Este un război
surd, purtat foarte aproape de granița conflictului de interese, o
luptă dusă de câțiva magistrați a căror reputație nu este chiar
nepătată. Care este „miza” acestui război? Una perfect „lumească”,
legată, bineînțeles de parale. În timpul perioadei în care dețin funcția
de vicepreședinte al instanței supreme ori conducerea uneia dintre
secțiile componente, magistrații Înaltei Curți, și doar ei, primesc
niște bani în plus care, strict contabilicește vorbind, constituie
„indemnizația de conducere”. Un spor la salariu pe deplin justificat
pentru timpul în care magistratul își asumă sarcinile suplimentare ce
decurg din acea funcție de conducere. Ceea ce-și doresc însă câțiva
dintre foștii șefi și șefuleți de la instanța supremă este dreptul de a
primi această indemnizație și după ce au părăsit funcția de conducere și
au revenit în poziția ierarhică anterioară.
Debutul „războiului indemnizațiilor“
Conform unui document oficial, trimis de Înalta Curte de Casație și Justiție, la solicitarea ziarului Curentul, acest război surd, dus cu „armele“ legii, a început în anul 2006 când Nicolae Popa, președintele de atunci al instanței supreme, a emis Ordinul nr. 78 /25 aprilie 2006, prin care s-a decis că „ judecătorii Ruxandra Neagu, Gabriel Ionescu și Dragoș Bărcănescu vor primi doar indemnizația de încadrare corespunzătoare coeficientului de multiplicare 23,000, prevăzut la lit.A, nr.crt 4 din Anexa la OUG nr.27 din 29 martie 2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției“. În luarea acestei decizii „S-a avut în vedere că acești judecători care au îndeplinit anterior funcții de conducere în cadrul instanței supreme, nu pot beneficia, în continuare, de încadrarea la indemnizații corespunzătoare unor coeficienți de multiplicare mai mari decât funcția pe care o exercită în prezent (N.red). Deci funcția pe care au fost încadrați după ce n-au mai fost șefi), deoarece prin art. 41 lit. b din OUG nr.27/32006, a fost abrogată dispoziția art. 23. lit. g din Legea nr.56/1996, referitoare la păstrarea de către judecător a rangului dobândit în ierarhie“. Clar! Exagerând puțin am putea spune că dorința veșnicei perpetuări a acestui spor bănesc, seamănă, al dracu de bine, cu mofturile unei doamne care, ajunse la o vârstă venerabilă, îi obligă pe cei din jur să o considere la fel de frumoasă ca pe vremea liceului când a fost aleasă „Miss Boboc“. Ei, dar asta nu este decât o simplă metaforă. Atinși la buzunare, cei trei magistrați „supremi“ au contestat ordinul șefului lor la „Colegiul de conducere al ICCJ“, care a decis ca toți cei trei să primească, în continuare, o retribuție în care să fie inclusă și indemnizația de conducere pe care ei au primit-o pe vremea când erau șefi pe „tarlaua“ instanței supreme.
Urma scapă turma!
Ulterior, pornind de la aceeași decizie a Colegiului de conducere al ICCJ, alți trei magistrați ai instanței supreme cărora le-a expirat mandatul au beneficiat, în continuare de indemnizația de conducere. Conform datelor care ne-au fost oferite de către Înalta Curte, foștii șefi care au beneficiat de acest spor sunt: Neagu Ruxandra, în perioada 22.11.2003-01.11.2006; Gabriel Ionescu în perioada 15.12.2004-01.10.2011; Dragoș Antoniu Ioan Bărcănescu, în perioada 01.05.2005-16.12.2010; Florin Costiniu, în perioada 01.04.2010-12.04.2010; Lidia Bărbulescu, în perioada 16.09.2010 -01.02.2012; Anton Pandrea, în perioada 04.08.2011-01.10.2011. Cei șase „supremi“ și-au primit sporurile pentru fostele lor funcții de conducere până în toamna anului 2010 când, încă din prima sa zi de mandat, Lavinia Stanciu, actualul președinte al ICCJ a decis că Lidia Bărbulescu, căreia îi încetase mandatul pentru funcția de vicepreședinte al Înaltei Curți, să primească o „indemnizație de încadrare brută, lunară echivalentă cu indemnizația corespunzătoare acestei ultime funcții, la care se adaugă sporurile aferente, aplicându-se totodată o diminuare cu 25 la sută, conform Legii 118/2010“. Ceva mai târziu, prin Ordinul nr. 47 din .09.02.2012, emis de președintele Înaltei Curți, Lidia Bărbulescu „a fost reîncadrată în funcția de judecător, gradația 5, clasa 109, stabilindu-se o indemnizație de încadrare brută corespunzătoare acestei funcții, la care se adaugă sporurile aferente“. Sau altfel spus, adio indemnizație pentru fosta funcție de conducere. Rămasă fără spor, domnia sa a declanșat un adevărat „djihad“ judiciar. A contestat decizia președintelui Livia Stanciu la Colegiul de conducere al ÎCCJ, a primit un răspuns, apoi s-a repliat pentru a putea ataca din nou.
Centrează, dă cu capul și marchează
Care ar fi miza acestui război intern din cadrul Înaltei Curți? După cum am mai zis, banii, bineînțeles!. Socotită aritmetic, mult-disputata indemnizație de conducere, nu-i chiar o sumă astronomică. Asta doar la prima vedere. Pentru că, adăugată indemnizației de bază, ea este inclusă în calcularea tuturor sporurilor și a tuturor coeficienților din a căror însumare rezultă retribuția finală pe care o primește „beneficiarul“. În plus, ea contribuie, la fel de consistent, și la calcularea pensiei. Iar asta nu-i chiar un fleac.
Vorbeam, anterior , despre faptul că tot acest război se duce, undeva, la granița unui posibil conflict de interese. Conform documentului oferit de instanța supremă, „membrii Colegiului de conducere al ÎCCJ care au participat la ședința în care a fost adoptată Hotărârea nr. 3 din 22 iunie 2006 sunt Florin Costiniu, Critina Tarcea, Maria Anghelescu, Liviu Giurgiu, Adrian Bordea, Ana Maria Dascălu și Victor Pașca Cameniță“. Iar colegiul era prezidat, iaca poznă, chiar de către Lidia Bărbulescu, exact doamna judecător care se luptă acum pentru rușinoasa „eternizare“ a sporului de conducere. Plus judecătorul Florin Costiniu, și el un viitor beneficiar al acestui spor. Spor pe care, probabil l-ar fi pretins până în ziua de azi dacă, între timp, n-ar fi fost arestat, și apoi trimis în judecată pentru corupție. Între timp, d-l Florin Costiniu s-a cerut la pensie, cerere care i-a fost aprobată. Nu știm dacă atunci când i-a s-a calculat cuantul pensiei s-a ținut cont și de acea indemnizație de conducere. Probabil că da, având în vedere faptul că Forin Costiniu încasează lunar o pensie de peste 190 de milioane de lei vechi. La fel cum este foarte posibil că și pensia magistratului Anton Pandrea să fi fost „altoită“ și ea cu procentul rezultat din adăugarea sporului de conducere. Iar faptul că Pandrea s-a cerut și el la pensie, cu foarte puțin timp înainte de a se afla că este implicat, și el, într-o afacere de corupție, nu îmbunătățește cu absolut nimic situația. În schimb, ne dă încă un motiv să batem obrazul unor astfel de magistrați „supremi“ pentru care legea banului este cu mult mai presus decât legea zeiței „oarbe și legate la ochi“.
AUTOR VASILE SURCEL
SURSA CURENTUL
Debutul „războiului indemnizațiilor“
Conform unui document oficial, trimis de Înalta Curte de Casație și Justiție, la solicitarea ziarului Curentul, acest război surd, dus cu „armele“ legii, a început în anul 2006 când Nicolae Popa, președintele de atunci al instanței supreme, a emis Ordinul nr. 78 /25 aprilie 2006, prin care s-a decis că „ judecătorii Ruxandra Neagu, Gabriel Ionescu și Dragoș Bărcănescu vor primi doar indemnizația de încadrare corespunzătoare coeficientului de multiplicare 23,000, prevăzut la lit.A, nr.crt 4 din Anexa la OUG nr.27 din 29 martie 2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției“. În luarea acestei decizii „S-a avut în vedere că acești judecători care au îndeplinit anterior funcții de conducere în cadrul instanței supreme, nu pot beneficia, în continuare, de încadrarea la indemnizații corespunzătoare unor coeficienți de multiplicare mai mari decât funcția pe care o exercită în prezent (N.red). Deci funcția pe care au fost încadrați după ce n-au mai fost șefi), deoarece prin art. 41 lit. b din OUG nr.27/32006, a fost abrogată dispoziția art. 23. lit. g din Legea nr.56/1996, referitoare la păstrarea de către judecător a rangului dobândit în ierarhie“. Clar! Exagerând puțin am putea spune că dorința veșnicei perpetuări a acestui spor bănesc, seamănă, al dracu de bine, cu mofturile unei doamne care, ajunse la o vârstă venerabilă, îi obligă pe cei din jur să o considere la fel de frumoasă ca pe vremea liceului când a fost aleasă „Miss Boboc“. Ei, dar asta nu este decât o simplă metaforă. Atinși la buzunare, cei trei magistrați „supremi“ au contestat ordinul șefului lor la „Colegiul de conducere al ICCJ“, care a decis ca toți cei trei să primească, în continuare, o retribuție în care să fie inclusă și indemnizația de conducere pe care ei au primit-o pe vremea când erau șefi pe „tarlaua“ instanței supreme.
Urma scapă turma!
Ulterior, pornind de la aceeași decizie a Colegiului de conducere al ICCJ, alți trei magistrați ai instanței supreme cărora le-a expirat mandatul au beneficiat, în continuare de indemnizația de conducere. Conform datelor care ne-au fost oferite de către Înalta Curte, foștii șefi care au beneficiat de acest spor sunt: Neagu Ruxandra, în perioada 22.11.2003-01.11.2006; Gabriel Ionescu în perioada 15.12.2004-01.10.2011; Dragoș Antoniu Ioan Bărcănescu, în perioada 01.05.2005-16.12.2010; Florin Costiniu, în perioada 01.04.2010-12.04.2010; Lidia Bărbulescu, în perioada 16.09.2010 -01.02.2012; Anton Pandrea, în perioada 04.08.2011-01.10.2011. Cei șase „supremi“ și-au primit sporurile pentru fostele lor funcții de conducere până în toamna anului 2010 când, încă din prima sa zi de mandat, Lavinia Stanciu, actualul președinte al ICCJ a decis că Lidia Bărbulescu, căreia îi încetase mandatul pentru funcția de vicepreședinte al Înaltei Curți, să primească o „indemnizație de încadrare brută, lunară echivalentă cu indemnizația corespunzătoare acestei ultime funcții, la care se adaugă sporurile aferente, aplicându-se totodată o diminuare cu 25 la sută, conform Legii 118/2010“. Ceva mai târziu, prin Ordinul nr. 47 din .09.02.2012, emis de președintele Înaltei Curți, Lidia Bărbulescu „a fost reîncadrată în funcția de judecător, gradația 5, clasa 109, stabilindu-se o indemnizație de încadrare brută corespunzătoare acestei funcții, la care se adaugă sporurile aferente“. Sau altfel spus, adio indemnizație pentru fosta funcție de conducere. Rămasă fără spor, domnia sa a declanșat un adevărat „djihad“ judiciar. A contestat decizia președintelui Livia Stanciu la Colegiul de conducere al ÎCCJ, a primit un răspuns, apoi s-a repliat pentru a putea ataca din nou.
Centrează, dă cu capul și marchează
Care ar fi miza acestui război intern din cadrul Înaltei Curți? După cum am mai zis, banii, bineînțeles!. Socotită aritmetic, mult-disputata indemnizație de conducere, nu-i chiar o sumă astronomică. Asta doar la prima vedere. Pentru că, adăugată indemnizației de bază, ea este inclusă în calcularea tuturor sporurilor și a tuturor coeficienților din a căror însumare rezultă retribuția finală pe care o primește „beneficiarul“. În plus, ea contribuie, la fel de consistent, și la calcularea pensiei. Iar asta nu-i chiar un fleac.
Vorbeam, anterior , despre faptul că tot acest război se duce, undeva, la granița unui posibil conflict de interese. Conform documentului oferit de instanța supremă, „membrii Colegiului de conducere al ÎCCJ care au participat la ședința în care a fost adoptată Hotărârea nr. 3 din 22 iunie 2006 sunt Florin Costiniu, Critina Tarcea, Maria Anghelescu, Liviu Giurgiu, Adrian Bordea, Ana Maria Dascălu și Victor Pașca Cameniță“. Iar colegiul era prezidat, iaca poznă, chiar de către Lidia Bărbulescu, exact doamna judecător care se luptă acum pentru rușinoasa „eternizare“ a sporului de conducere. Plus judecătorul Florin Costiniu, și el un viitor beneficiar al acestui spor. Spor pe care, probabil l-ar fi pretins până în ziua de azi dacă, între timp, n-ar fi fost arestat, și apoi trimis în judecată pentru corupție. Între timp, d-l Florin Costiniu s-a cerut la pensie, cerere care i-a fost aprobată. Nu știm dacă atunci când i-a s-a calculat cuantul pensiei s-a ținut cont și de acea indemnizație de conducere. Probabil că da, având în vedere faptul că Forin Costiniu încasează lunar o pensie de peste 190 de milioane de lei vechi. La fel cum este foarte posibil că și pensia magistratului Anton Pandrea să fi fost „altoită“ și ea cu procentul rezultat din adăugarea sporului de conducere. Iar faptul că Pandrea s-a cerut și el la pensie, cu foarte puțin timp înainte de a se afla că este implicat, și el, într-o afacere de corupție, nu îmbunătățește cu absolut nimic situația. În schimb, ne dă încă un motiv să batem obrazul unor astfel de magistrați „supremi“ pentru care legea banului este cu mult mai presus decât legea zeiței „oarbe și legate la ochi“.
AUTOR VASILE SURCEL
SURSA CURENTUL
miercuri, 25 aprilie 2012
A INCEPUT MASACRAREA LEGII EDUCATIEI NATIONALE
Abia a trecut un an de la intrarea în vigoare a Legii Educației
Naționale (LEN) că se și înregistrează modificări esențiale ale
acesteia, aprobate în Senat, ieri 23 aprilie.
Culmea este că modificările vin din partea unor parlamentari PDL, senatorul Petru Filip și deputatul Cătălin Croitoru. Ambii, cadre didactice ale aceleiași universități private, Dimitrie Cantemir. Soțul rectoriței de la Cantemir, deputatul Cristian Dumitrescu este președintele comisiei de educație de la Camera Deputaților.
Modificările au fost votate cu mare veselie inclusiv de către parlamentari PDL: Păran Dorin, Pereş Alexandru, Staicu Dumitru-Florian, Oprea Dumitru, Filip Petru, Urban Iulian, Badea Viorel-Riceard, Fodoreanu Sorin, Hărdău Mihail. Pe senatorii de la PSD și PNL nu-i mai nominalizez, n-aveam nicio pretenție să voteze altfel. De subliniat că senatorul Emilian Frâncu de la PNL, spre onoarea sa, s-a abținut.
Miza schimbării, subtil înfășurată în staniolul ”întăririi autonomiei universitare” este următoarea:
În actuala LEN se spune că patrimoniul universităților private revine fondatorilor. Fondatorii sunt, acum, fundații. Iar potrivit legii fundațiilor, în caz de dizolvare a fundațiilor, patrimoniul acestora revine statului sau altor fundații cu obiect de activitate similar. Altfel spus, persoanele care au înființat universitățile private, adesea cu patrimoniu un apartament și restul obținut de la stat prin tot felul de manevre, în baza legii Funeriu nu pot să recupereze, în caz de desființare, patrimoniul obținut fără taxe și impozite. Modificarea aprobată ieri în Senat introduce printre posibilii fondatori ai universităților private și persoanele fizice. Ceea ce nu e posibil nicăieri în Europa. Subtilitatea este că, odată această prevedere introdusă, fundațiile pot fi dizolvate, persoanele fizice din spatele lor devin, prin efectele modificării, fondatori ai universităților. Tot prin această modificare se ușurează nu numai transferul patrimoniului universităților private către persoane fizice ci și desființarea universităților private.
S-ar putea argumenta că este corect ca fondatorii universităților private să beneficieze de patrimoniul clădit prin funcționarea acestora. Argumentul nu stă în picioare, pentru că universitățile private n-au funcționat în regim de SRL sau SA. Au funcționat în regim de instituții de interes public, non profit, situație în care au avut importante avantaje din partea statului: pentru taxele incasate de la studenți nu s-au plătit TVA şi impozite, așa cum plătesc SRL-urile și SA-urile. A avea pretenția de beneficiu asupra bunurilor astfel obținute este cel puțin imoral, dacă nu chiar neconstituțional. Ar fi de dorit ca președintele Băsescu să trimită legea la controlul CCR, care să se pronunțe asupra constitutionalității.
Cât de valabile și serioase sunt diplomele obținute de către studenți, este o altă discuție. Caracterul de fabrici de diplome nu mai este pus la îndoială de nimeni și statul are partea sa de vină că nu le-a închis când trebuia. Dar cine să facă acest lucru, când, după declarațiile ex- ministrului Mihail Hărdău, universitatea Spiru Haret și alte universități controleaza Ministerul Educației și Parlamentul României. Iată că se confirmă acest control și, culmea ironiei sau a voinței proprii, n-a scăpat de el nici senatorul PDL Mihail Hărdău! Să nu uităm că aceeași modificare, votată de rectorii incompatibili Robu și Andronescu, cât și de fostul ministru Hărdău, a fost oprită in extremis de Funeriu la Senat în ultima sesiune a anului trecut. Posibil ca această înverșunare a lui Funeriu să-l fi costat poziția în propriul său partid.
Este posibil ca în viitor, parte dintre fabricile de diplome private să se închidă, din lipsă de studenți. În mandatul lui Funeriu, Spiru-Haret de exemplu, a trecut de la 90 000 de înmatriculări anuale la maximum 12 000.
Conform modificării introduse ieri, patrimoniul revine fondatorilor, persoane fizice, chiar în condițiile în care n-au plătit impozite și TVA. Și e vorba de sume ce ajung la un miliard de euro.
Studenții aflați încă la studii, ar putea fi trimiși acasă fără nicio explicație, după ce i-au îmbogățit prin taxe pe proprietarii universităților. Din legea de modificare lipsește orice prevedere referitoare la modul cum ar putea fi apărate drepturile lor.
Faină afacere! Pornești o universitate privată într-un apartament de bloc, incasezi taxe de la 340.000 de studenți, cum era cazul universității Spiru Haret, prefăcându-te că-i înveți carte, dai examenele de absolvire tot pe computere, astfel că majoritatea studenților nici nu au văzut la față vreun profesor în toată perioada studenției, construiești din banii lor adevărate palate, după care le vinzi și te trezești cu un profit net de sute de milioane de euro. La banii ăștia ce să ne mai mirăm că sunt cumpărați parlamentari, că trec de la un partid la altul, că vor semna, posibil, moțiunea de cenzură. Să adăugăm că nicăieri în Europa nu se aplică sistemul acesta de lichidare a universităților private.
Alte modificări ale LEN se referă la eliminarea restricțiilor privind nepotismul, vârsta de pensionare, numirea rectorilor de către fondatori, nu aleși prin vot secret și altele. De exemplu, apare ca organism de conducere Biroul Senatului, care nu există în actuala formă a LEN, un număr restrâns de persoane din camarila rectorului, care ia decizii în locul Senatului, ales democratic prin vot secret. Adică, ne întoarcem la situația existentă înaintea intrării în vigoare a LEN.
Din păcate, minunea unei reforme esențiale în educație a ținut doar un an și două luni. Interesele financiare ale proprietarilor fabricilor de diplome întorc totul la situația anterioară apariției LEN. În prag de alegeri e limpede că deputații și senatorii, partidele, caută protectori inclusiv financiari. Mai lipsește să treacă inițiativa Andronescu de înscriere la universitate fără bacalaureat și am rezolvat cu totul problema. Adică ne facem de râsul Europei.
Ce putem face? Doar să avem grijă pe cine votăm la alegerile din anul acesta.
AUTOR STEFAN VLASTON
SURSA www.contributors.ro
Culmea este că modificările vin din partea unor parlamentari PDL, senatorul Petru Filip și deputatul Cătălin Croitoru. Ambii, cadre didactice ale aceleiași universități private, Dimitrie Cantemir. Soțul rectoriței de la Cantemir, deputatul Cristian Dumitrescu este președintele comisiei de educație de la Camera Deputaților.
Modificările au fost votate cu mare veselie inclusiv de către parlamentari PDL: Păran Dorin, Pereş Alexandru, Staicu Dumitru-Florian, Oprea Dumitru, Filip Petru, Urban Iulian, Badea Viorel-Riceard, Fodoreanu Sorin, Hărdău Mihail. Pe senatorii de la PSD și PNL nu-i mai nominalizez, n-aveam nicio pretenție să voteze altfel. De subliniat că senatorul Emilian Frâncu de la PNL, spre onoarea sa, s-a abținut.
Miza schimbării, subtil înfășurată în staniolul ”întăririi autonomiei universitare” este următoarea:
În actuala LEN se spune că patrimoniul universităților private revine fondatorilor. Fondatorii sunt, acum, fundații. Iar potrivit legii fundațiilor, în caz de dizolvare a fundațiilor, patrimoniul acestora revine statului sau altor fundații cu obiect de activitate similar. Altfel spus, persoanele care au înființat universitățile private, adesea cu patrimoniu un apartament și restul obținut de la stat prin tot felul de manevre, în baza legii Funeriu nu pot să recupereze, în caz de desființare, patrimoniul obținut fără taxe și impozite. Modificarea aprobată ieri în Senat introduce printre posibilii fondatori ai universităților private și persoanele fizice. Ceea ce nu e posibil nicăieri în Europa. Subtilitatea este că, odată această prevedere introdusă, fundațiile pot fi dizolvate, persoanele fizice din spatele lor devin, prin efectele modificării, fondatori ai universităților. Tot prin această modificare se ușurează nu numai transferul patrimoniului universităților private către persoane fizice ci și desființarea universităților private.
S-ar putea argumenta că este corect ca fondatorii universităților private să beneficieze de patrimoniul clădit prin funcționarea acestora. Argumentul nu stă în picioare, pentru că universitățile private n-au funcționat în regim de SRL sau SA. Au funcționat în regim de instituții de interes public, non profit, situație în care au avut importante avantaje din partea statului: pentru taxele incasate de la studenți nu s-au plătit TVA şi impozite, așa cum plătesc SRL-urile și SA-urile. A avea pretenția de beneficiu asupra bunurilor astfel obținute este cel puțin imoral, dacă nu chiar neconstituțional. Ar fi de dorit ca președintele Băsescu să trimită legea la controlul CCR, care să se pronunțe asupra constitutionalității.
Cât de valabile și serioase sunt diplomele obținute de către studenți, este o altă discuție. Caracterul de fabrici de diplome nu mai este pus la îndoială de nimeni și statul are partea sa de vină că nu le-a închis când trebuia. Dar cine să facă acest lucru, când, după declarațiile ex- ministrului Mihail Hărdău, universitatea Spiru Haret și alte universități controleaza Ministerul Educației și Parlamentul României. Iată că se confirmă acest control și, culmea ironiei sau a voinței proprii, n-a scăpat de el nici senatorul PDL Mihail Hărdău! Să nu uităm că aceeași modificare, votată de rectorii incompatibili Robu și Andronescu, cât și de fostul ministru Hărdău, a fost oprită in extremis de Funeriu la Senat în ultima sesiune a anului trecut. Posibil ca această înverșunare a lui Funeriu să-l fi costat poziția în propriul său partid.
De fapt, ce interese sunt în joc?
Este posibil ca în viitor, parte dintre fabricile de diplome private să se închidă, din lipsă de studenți. În mandatul lui Funeriu, Spiru-Haret de exemplu, a trecut de la 90 000 de înmatriculări anuale la maximum 12 000.
Conform modificării introduse ieri, patrimoniul revine fondatorilor, persoane fizice, chiar în condițiile în care n-au plătit impozite și TVA. Și e vorba de sume ce ajung la un miliard de euro.
Studenții aflați încă la studii, ar putea fi trimiși acasă fără nicio explicație, după ce i-au îmbogățit prin taxe pe proprietarii universităților. Din legea de modificare lipsește orice prevedere referitoare la modul cum ar putea fi apărate drepturile lor.
Faină afacere! Pornești o universitate privată într-un apartament de bloc, incasezi taxe de la 340.000 de studenți, cum era cazul universității Spiru Haret, prefăcându-te că-i înveți carte, dai examenele de absolvire tot pe computere, astfel că majoritatea studenților nici nu au văzut la față vreun profesor în toată perioada studenției, construiești din banii lor adevărate palate, după care le vinzi și te trezești cu un profit net de sute de milioane de euro. La banii ăștia ce să ne mai mirăm că sunt cumpărați parlamentari, că trec de la un partid la altul, că vor semna, posibil, moțiunea de cenzură. Să adăugăm că nicăieri în Europa nu se aplică sistemul acesta de lichidare a universităților private.
Alte modificări ale LEN se referă la eliminarea restricțiilor privind nepotismul, vârsta de pensionare, numirea rectorilor de către fondatori, nu aleși prin vot secret și altele. De exemplu, apare ca organism de conducere Biroul Senatului, care nu există în actuala formă a LEN, un număr restrâns de persoane din camarila rectorului, care ia decizii în locul Senatului, ales democratic prin vot secret. Adică, ne întoarcem la situația existentă înaintea intrării în vigoare a LEN.
Din păcate, minunea unei reforme esențiale în educație a ținut doar un an și două luni. Interesele financiare ale proprietarilor fabricilor de diplome întorc totul la situația anterioară apariției LEN. În prag de alegeri e limpede că deputații și senatorii, partidele, caută protectori inclusiv financiari. Mai lipsește să treacă inițiativa Andronescu de înscriere la universitate fără bacalaureat și am rezolvat cu totul problema. Adică ne facem de râsul Europei.
Ce putem face? Doar să avem grijă pe cine votăm la alegerile din anul acesta.
AUTOR STEFAN VLASTON
SURSA www.contributors.ro
sâmbătă, 21 aprilie 2012
POLITICA E O CURVA!
Un titlu şocant pentru un editorial, dar ce exprimă o axiomă împărtăşită de mulţi dintre cititorii noştri.
Am asistat, în ultimele zile, la un exod al parlamentarilor PDL, prefaţat de plecarea unuia dintre greii partidului, către Opoziţie. După episodul Sorin Frunzăverde, care a buimăcit serios partidul de guvernământ, am asistat la plecarea altor doi deputaţi de Caraş-Severin şi a unei senatoare. Explicaţiile oferite de cei plecaţi sunt cel puţin comice, fiecare încercând să ne convingă că a făcut acest pas din motive morale, în spiritul încrederii cu care au fost învestiţi de cei care i-au votat. Bla-bla-bla... Şi atunci m-am gândit la celebrele reportaje din jurnalele de la ora cinci, de pe linia de centură, sau din raziile de noapte ale celor de la Moravuri, în care fiecare prostituată susţine că o face pentru copilaşii de acasă. Avea dreptate Ronald Reagan ! Cred că aceste declaraţii sunt mult mai sincere decât cele ale politicienilor care trec de la un partid la altul, fără să clipească, din "respect pentru electorat" sau pentru a "participa la o nouă construcţie politică".
Există întotdeauna şi o parte amuzantă la aceste răsuciri de convingeri politice. Senatoarea PDL Mihaela Popa, aleasă într-o circumscripţie din Iaşi, declara, în urmă cu două săptămâni, că nu va pleca din partid, şi că va susţine până în ultima zi guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, care este tot ieşean, întrucât aceasta era misiunea cu care a fost învestită de electorat. Doamna Mihaela Popa a plecat însă de la PDL, oferindu-ne o explicaţie la fel de sinceră: cariera sa politică a început sub auspiciile Alianţei DA şi vrea să participe la o nouă construcţie politică de dreapta. Este posibil ca doamna senator să fi fost păcălită de cei de la PNL, care i-au spus că Mihai Răzvan Ungureanu nu mai este prim-ministru, deci poate uita ceea ce a declarat atunci, fiind dezlegată de orice promisiune. Sau aşa cum sugera Ioan Oltean, secretarul general al PDL, legătura dintre Sorin Frunzăverde şi Mihaela Popa transcende diferenţele doctrinare dintre Stânga şi Dreapta.
Mi s-ar părea mult mai onest ca cei care trec de la un partid la altul să anunţe că au făcut acest gest din considerente pragmatice: un loc eligibil pe listă la europarlamentare, promisiunea păstrării colegiului, chiar câteva sute de mii de euro. Să explice că pentru ei politica este o meserie, că angajatorul trebuie să le ofere doar condiţii mai bune pentru a-i avea în rândurile sale. Că pentru ei mandatul de ales al poporului nu este o misiune venită ca un mesaj celest, întrucât au tot interesul să capete vechime pentru o eventuală pensie oferită de instituţia din Casa Poporului. Sau să tacă!
Nici partidele politice nu sunt complet nevinovate în această situaţie. Se plâng de traseismul politic atunci când le pleacă primari, consilieri, parlamentari, dar inventează explicaţii cu damf moral atunci când îi acceptă. Nu mişcă un deget ca să rezolve această situaţie, pentru că ştiu că vine o vreme când pot profita. Un distins liberal, cred că Puiu Haşotti, ne spunea că este mai puţin imoral să pleci de la Putere spre Opoziţie, decât viceversa. Un fel de traseism low-fat, numai bun de asimilat.
Ultima cenzură posibilă ar putea fi înregistrată la vot, alegătorii sancţionându-i pe cei care i-au păcălit cerându-le votul sub o culoare politică, pentru ca peste patru ani să-i regăsească într-o nouă prezentare. Numai că acest lucru nu se va întâmpla, din motive a căror enumerare m-ar face să depăşesc spaţiul alocat. Deci nu ne rămâne decât să constatăm că avea dreptate Ronald Reagan.
Ultima cenzură posibilă ar putea fi înregistrată la vot, alegătorii sancţionându-i pe cei care i-au păcălit cerându-le votul sub o culoare politică.
AUTOR DAN ANDRONIC
SURSA www.evz.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)