PARLAMENTUL - ZID IN FATA JUSTITIEI

Pe zi ce trece Parlamentul, prin noua majoritate parlamentara uslamista, demonstreaza tuturor oamenilor civilizati ca ceea ce scriu pe blog, de atita amar de timp, tinde spre adevarul absolut. Noua clasa politica ce a pus laba pe Romania ne vrea in afara spatiului european. Este singura sansa ca cei mai mari hoti, banditi si corupti ai Romaniei sa scape de bratul lung al Justitiei.
Ultima dovada este tergiversarea parlamentarilor, intarita de declaratii politice uslamiste de tip Voicu-PNL, in a da “verde” procurorilor pentru inceperea urmaririi penale a lui Dobre liberalul, fost nr. 2 la Interne, omul care a blocat CCR si Romania pentru inca o luna, prin falsul pe care l-a trimis Curtii Constitutionale in ceea ce priveste “negarantarea” numarului de votanti!

Din sursele mele, Dobre a fost impins sa semneze hirtia care a mai nenorocit o data Romania dupa ce a primit asigurari ferme ca procurorii NU vor fi lasati sa-l ancheteze! Adevarul e ca daca Dobre isi va da drumul la gura, speriat de anii grei de puscarie, criza politica se va rezolva in 5 minute, avind in vedere numele grele pe care le va turna! Nu ne va fi suficient numarul de procurori pentru a-i “racorii” pe toti cei implicati in prabusirea Romaniei.

Am totusi o mica satisfactie. Multi oameni de afaceri, citiva intelectuali plus ambasadori, care rideau de “pesimismul” subsemnatului, au astazi niste fiori pe spinari! Cind vorbeam in 2010 despre absenta presei independente ca vulnerabilitate a Statului credeau ca doresc sa imi fac reclama! Sau ca umblu dupa insigne! Imi raspundeau ca exista atitia jurnalisti independenti! Unde?! In baie?! Unde sa replice un ziarist liber daca nu are ziar sau televiziune care sa il gazduiasca?! Pe internet?! Hai sa fim seriosi, internetul e gonflat de tot felul de escroci doritori de bani! In realitate, maxim 15% dintre romani acceseaza netul in mod frecvent! Si sint oameni cu multi neuroni, care oricum inteleg ce se intimpla, chiar daca nu dau click.

Presa independenta inseamna organizatii independente, ziare sau televiziuni detinute de oameni independenti care traiesc din tiraj sau audienta si nu din interese politice sau din banii statului. Din pacate, nici Traian Basescu si nici sistemul imunitar al Romaniei nu au inteles nimic din ce le spunea un ziarist curat, cu 20 de ani de lupte grele si rani serioase! Hai sa fim iubiti, noi romanii adevarati! Macar fiindca noi platim “distractia”!
AUTOR RADU MORARU
SURSA www.nasul.tv 

GUVERNUL PENALILOR A PORNIT OFENSIVA IMPOTRIVA JUSTITIEI

Prezentată de Victor Ponta, într-o paranghelie mediatică amintind de Un show păcătos cu un Crin Antonescu pe post de asistentă, lista noului Guvern m-a nedumerit la început.

Mă obişnuisem, de-a lungul anilor postdecembrişti, cu Executive supuse în alcătuirea lor unei logici exprimând, în ultimă instanţă, viziunea cuiva (a premierului sau a preşedintelui) asupra guvernării. Cabinetul Văcăroiu destăinuia voinţa lui Ion Iliescu de a da ţara pe mâna nomenclaturiştilor comunişti, fie de mâna a doua, fie intraţi în conflict cu Nicolae Ceauşescu în chestiuni minore. Guvernul Ciorbea mărturisea intenţia lui Emil Constantinescu de a promova persoane scutite de acuzaţia de neocomunism. Guvernul Năstase a fost alcătuit pe criteriul competenţei, iar cel al lui MRU, pe criteriul tinereţei.

Guvernul Ponta mi se părea a nu se supune nici unei logici. Pensionari expiraţi, dătători din clanţă la televiziunile lui Dan Voiculescu – Andrei Marga (66 de ani), Mariana Câmpeanu (64 de ani), Mircea Diaconu (63 de ani) – şedeau alături de înviaţi din morţi din punct de vedere politic – Ioan Rus, Dan Nica. Persoane fără nici o expertiză în domeniu – Andrei Marga (la Externe), Corina Dumitrescu (la Educaţie), Titus Corlăţean (la Justiţie), şedeau umăr la umăr cu tehnocraţi gen Leonard Orban, Vasile Cepoi, Florin Georgescu.

Fără nici o noimă prin raportare la administrarea unei ţări, mi se păreau nume pentru care se înfiinţaseră ministere aberante (Victor Alistar, ministru delegat al primului-ministru pe probleme de strategii guvernamentale şi transparenţă şi relaţii cu societatea civilă, bîr!) sau pentru care se rupseseră în două ministerele (Victor Paul Dobre la Administraţie)

M-am grăbit, în emisiunea Ultimul cuvânt de pe B1 TV de marţi seara, să declar că pare un guvern făcut pe bancheta din spate a maşinii. Pe şoselele noastre mâncate de gropi, e practic imposibil să nu-ţi sară condeiul dacă vrei să notezi ceva. Lista, făcută împreună cu Crin Antonescu – potrivit mărturiilor lui Victor Ponta – pe bancheta din spate a maşinii, a suferit de salturile imprevizibile ale stiloului. A doua zi au prins să curgă informaţiile.

Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, ar urma să fie parte într-un proces cu statul al Stăpânului său, Dan Voiculescu, cel care l-a împrumutat deja cu sute de mii de euro. Mircea Diaconu, de la Cultură, a fost declarat incompatibil de ANI şi e urmărit de Parchet, culmea! pentru conflicte de interese în administrarea unei instituţii de cultură.

Corina Dumitrescu de la Educaţie e în proces cu ministerul Educaţiei Naţionale ca reprezentantă a industriei de diplome a României; Titus Corlăţean, ministrul Justiţiei, a declarat, în 28 martie 2012, că procurorul care l-a trimis pe Adrian Năstase în judecată ar trebui împuşcat. Tot Titus Corlăţean a atacat în chip susţinut DNA, ANI, Justiţia în general, pentru anchetarea sau condamnarea marilor corupţi. Chiar dacă nu fără aerul de giumbuşlucar, de care n-a putut să scape nici prin desemnare, Victor Ponta ne-a prevenit că s-a preocupat de imaginea viitorilor miniştri. Am putut crede o clipă că nu ştia de cruntele conflicte de interese care definesc pe mulţi dintre cei propuşi de domnia sa pentru fotoliul de miniştri.

O minimă înţelepciune îţi spune că e catastrofal să porneşti la drum cu un Cabinet alcătuit din inşi cu tinichele de coadă.

E prea dură experienţa de ministru pentru ca încă din debut un demnitar să aibă imaginea publică făcută şvaiţer. Din acest punct de vedere, Victor Ponta îşi dovedea lipsa de experienţă în materie. Nu era o bilă albă, dar, la o adică, având în vedere iureşul cu care se năpustise peste el fericirea desemnării, mai era de înţeles. A venit însă incredibila declaraţie a lui Crin Antonescu, potrivit căreia ştia de conflictele de interese ale lui Mircea Diaconu, dar că pe el îl doare-n fund de deciziile ANI. Să ne lămurim!

Agenţia Naţională de Integritate a fost înfiinţată, la solicitarea Uniunii Europene, pentru a veghea la integritatea politicienilor români.

Printre multele trişerii balcanice la care apelează politrucii noştri pentru a se ghiftui cu banii Statului, se numără şi conflictul de interese.

ANI a fost clădită pentru ca demnitarii şi parlamentarii să nu-şi mai promoveze nepoatele, nevestele sau să sugă în acelaşi timp de la două ţâţe ale Bugetului.
O dată recunoscută ca instituţie a statului de drept, deciziile ANI se respectă, indiferent că unora li se par abuzuri.

Iată însă că un politician şi nu un ţâşti-bâşti, ci copreşedintele Alianţei de guvernare, candidatul la preşedinţia ţării, declară fără să-şi înghită limba că el nu ţine cont de decizia ANI în cazul lui Mircea Diaconu.

Şi deodată, m-am luminat! Există o logică în alcătuirea acestui Guvern.Guvernul Victor Ponta a fost alcătuit în aşa fel încât să sfideze Justiţia din România.

Cazurile denunţate de presă vizează persoane care, judecând după raporturile lor cu instituţiile statului de drept, erau incompatibile cu postul de demnitar.

Punându-le pe lista noului Cabinet, Victor Ponta a ţinut să dea naţiunii un semnal: Puţin ne pasă de Justiţia română. Acum îi arătăm fundul. Mâine, o punem cu botu’ pe labe. USL nu numai că a acceptat, dar s-a şi pretat la tot soiul de acrobaţii josnice pentru a prelua guvernarea cu şapte luni înainte de alegeri. Mulţi s-au mirat de o asemenea decizie. Prin rămânerea în funcţie a guvernului MRU, USL îşi asigura o victorie zdrobitoare la scrutinul din decembrie 2012.

Cu o victorie nu numai numerică, dar şi calitativă (biruinţa în alegeri îţi dă sprijinul necesar transpunerii unor proiecte de anvergură), USL putea să guverneze fluierând.

Normal ar fi fost ca USL să ceară alegeri anticipate. N-a făcut-o.

A preferat obţinerea unei majorităţi printr-o negustorie ruşinoasă, dintre cele care au loc, de obicei, în iarmaroc, nu în faţa, ci în spatele tarabelor, departe de ochii lumii.

Mulţi s-au întrebat: Ce a împins USL la preluarea Puterii?

Răspunsul ni-l dă punerea în chip ostentativ pe lista Guvernului dinadins a unor persoane în conflict cu Justiţia. De fiecare dată în anii postdecembrişti când s-a dat publicităţii lista unui nou Guvern, presa a semnalat pete suspecte în biografia propuşilor.

Guvernul Victor Ponta constituie însă o premieră: Persoane de pe listă sunt în conflicte făţişe cu Justiţia!

Marea problemă a USL o constituie independenţa Justiţiei. Anchetele DNA i-au neliniştit pe toţi penalii din USL. ANI, DNA, Parchetul General n-au ţinut cont de faptul că suspectatul era primar de mare oraş, preşedinte de CJ, ministru sau fost prim-ministru. Acestei obrăznicii trebuia să i se pună capăt!

Investigaţiile ANI, anchetele DNA, unele decizii corecte ale instanţelor i-au îngrijorat pe toţi cei care şi-au făcut averile din afaceri cu statul, din conflicte de interese, din licitaţii cu cântec, într-un cuvânt, din jefuirea neruşinată a ţării.

Până în noiembrie 2012 mai sunt şase luni. Timp suficient pentru ca Justiţia să se pronunţe în dosarele grele ale unor grofi USL precum Dan Voiculescu. Timp suficient ca alţi şi alţi penali să intre în vizorul ANI, al DNA, al Parchetului, într-un cuvânt al Justiţiei române.

Se cerea ca preluarea Puterii să fie urgentată, pentru ca mafioţii să fie scoşi basma curată de instanţele intimidate de Programul USL de sprijinire a corupţiei. Se cerea ca preluarea Puterii să fie urgentată pentru ca DNA, ANI să stea în banca lor, puse cu botul pe labe. Desigur, acest lucru se va îndeplini pe deplin prin numirea lui Titus Corlăţean la Justiţie, o personalitate de tip figurină de marmeladă, ascultătoare, creaţie colectivă a corupţilor din PSD.

Desemnarea drept miniştri a unor persoane aflate în conflict cu legea e semnalul că Guvernul penalilor a început ofensiva împotriva Justiţiei.
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA www.evz.ro 

RAZBOIUL INDEMNIZATIILOR DE CONDUCERE MACINA CURTEA SUPREMA

Desfășurat departe de ochii publicului, război penibil purtat de foștii șefuleți de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru veșnica menținere a indemnizaților de conducere a devenit, deja, fidela oglindire a bălții murdare în care se scaldă inamovibila noastră justiție democratică. Superficial privită, această bătălie încrâncenată pare a fi un soi de „război al zeilor”: cum bine știm, instanța supremă este ultimul „eșalon” pământesc, dincolo de care doar Dumnezeu mai poate să facă dreptate. Din păcate, magistrații noștri supremi sunt și ei doar niște oameni, nu toți de foarte bună calitate, fapt confirmat de cazurile de corupție care au zguduit periodic Înalta Curte. Acele scandaluri țin, însă, de competența DNA. Lupta pentru indemnizațiile de conducere este una internă, un soi de „război civil” în care armele de bază sunt articolele și paragrafele de lege pe care „combatanții” le folosesc după cum îi duce pe ei mintea și după cum le dictează interesele propriului buzunar. Este un război surd,  purtat foarte aproape de granița conflictului de interese, o luptă dusă de câțiva magistrați a căror reputație nu este chiar nepătată. Care este „miza” acestui război? Una perfect „lumească”, legată, bineînțeles de parale. În timpul perioadei în care dețin funcția de vicepreședinte al instanței supreme ori conducerea uneia dintre secțiile componente, magistrații Înaltei Curți, și doar ei, primesc niște bani în plus care, strict contabilicește vorbind, constituie „indemnizația de conducere”. Un spor la salariu pe deplin justificat pentru timpul în care magistratul își asumă sarcinile suplimentare ce decurg din acea funcție de conducere. Ceea ce-și doresc însă câțiva dintre foștii șefi și șefuleți de la instanța supremă este dreptul de a primi această indemnizație și după ce au părăsit funcția de conducere și au revenit în poziția ierarhică anterioară.

Debutul „războiului indemnizațiilor“

Conform unui document oficial, trimis de Înalta Curte de Casație și Justiție, la solicitarea ziarului Curentul, acest război surd, dus cu „armele“ legii, a început în anul 2006 când Nicolae Popa, președintele de atunci al instanței supreme, a emis Ordinul nr. 78 /25 aprilie 2006, prin care s-a decis că „ judecătorii Ruxandra Neagu, Gabriel Ionescu și Dragoș Bărcănescu vor primi doar indemnizația de încadrare corespun­zătoare coeficientului de multiplicare 23,000, prevăzut la lit.A, nr.crt 4 din Anexa la OUG nr.27 din 29 martie 2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor cate­gorii de personal din sistemul justiției“. În luarea acestei decizii „S-a avut în vedere că acești judecători care au îndeplinit anterior funcții de conducere în cadrul instanței supreme, nu pot beneficia, în continuare, de încadrarea la indemnizații corespunzătoare unor coeficienți de multiplicare mai mari decât funcția pe care o exercită în prezent (N.red).  Deci funcția pe care au fost încadrați după ce n-au mai fost șefi), deoarece prin art. 41 lit. b din OUG nr.27/32006, a fost abrogată dispoziția art. 23. lit. g din Legea nr.56/1996, referitoare la păstrarea de către judecător a rangului dobândit în ierarhie“. Clar! Exagerând puțin am putea spune că dorința veșnicei perpetuări a acestui spor bănesc, seamănă, al dracu de bine, cu mofturile  unei doamne care, ajunse la o vârstă venerabilă, îi obligă pe cei din jur să o considere la fel de frumoasă ca pe vremea liceului când a fost aleasă „Miss Boboc“. Ei, dar asta nu este decât o simplă metaforă. Atinși la buzunare, cei trei magistrați „supremi“ au contestat ordinul șefului lor la „Colegiul de conducere al ICCJ“, care a decis ca toți cei trei să primească, în continuare, o retribuție în care să fie inclusă și indemnizația de conducere pe care ei au primit-o pe vremea când erau șefi pe „tarlaua“ instanței supreme.

Urma scapă turma!

Ulterior, pornind de la aceeași decizie a Colegiului de conducere al ICCJ, alți trei magistrați ai instanței supreme cărora le-a expirat mandatul au beneficiat, în continuare de indemnizația de conducere. Conform datelor care ne-au fost oferite de către Înalta Curte,  foștii șefi care au beneficiat de acest spor sunt:  Neagu Ruxandra, în perioada 22.11.2003-01.11.2006;  Gabriel Ionescu în perioada 15.12.2004-01.10.2011; Dragoș Antoniu Ioan Bărcănescu, în perioada 01.05.2005-16.12.2010; Florin Costiniu, în perioada 01.04.2010-12.04.2010; Lidia Bărbu­lescu, în perioada 16.09.2010 -01.02.2012; Anton Pandrea, în perioada 04.08.2011-01.10.2011. Cei șase „supremi“ și-au primit sporurile pentru fostele lor funcții de conducere până în toamna anului 2010 când, încă din prima sa zi de mandat, Lavinia Stanciu, actualul președinte al ICCJ a decis că Lidia Bărbulescu, căreia îi încetase mandatul pentru funcția de vicepreședinte al Înaltei Curți, să primească o „indemnizație de încadrare brută, lunară echivalentă cu indemnizația corespunzătoare acestei ultime funcții, la care se adaugă sporurile aferente, aplicându-se totodată o dimi­nuare cu 25 la sută, conform Legii 118/2010“.  Ceva mai târziu, prin Ordinul nr. 47 din .09.02.2012, emis de preșe­dintele Înaltei Curți, Lidia Bărbulescu „a fost reîncadrată în funcția de judecător, gradația 5, clasa 109, stabilindu-se o indem­nizație de încadrare brută cores­pun­zătoare acestei funcții, la care se adaugă sporurile aferente“. Sau altfel spus, adio indemnizație pentru fosta funcție de conducere.  Rămasă fără spor, domnia sa a declanșat un adevărat „djihad“ judiciar. A contestat decizia președintelui Livia Stanciu la Colegiul de conducere al ÎCCJ, a primit un răspuns, apoi s-a repliat pentru a putea ataca din nou.

Centrează, dă cu capul și marchează

Care ar fi miza acestui război intern din cadrul Înaltei Curți? După cum am mai zis, banii, bineînțeles!. Socotită aritmetic, mult-disputata indemnizație de conducere, nu-i chiar o sumă astronomică. Asta doar la prima vedere. Pentru că, adăugată indemnizației de bază, ea este inclusă în calcularea tuturor sporurilor și a tuturor coeficienților din a căror însumare rezultă retribuția finală pe care o primește „beneficiarul“. În plus, ea contribuie, la fel de consistent, și la calcularea pensiei. Iar asta nu-i chiar un fleac.
Vorbeam, anterior , despre faptul că tot acest război se duce, undeva, la granița unui posibil conflict de interese. Conform documentului oferit de instanța supremă, „membrii Colegiului de conducere al ÎCCJ care au participat la ședința în care a fost adoptată Hotărârea nr. 3 din 22 iunie 2006 sunt Florin Costiniu, Critina Tarcea, Maria Anghelescu, Liviu Giurgiu, Adrian Bordea, Ana Maria Dascălu și Victor Pașca Cameniță“. Iar colegiul era prezidat, iaca poznă, chiar de către Lidia Bărbulescu, exact doamna judecător care se luptă acum pentru rușinoasa „eternizare“ a sporului de conducere. Plus judecătorul Florin Costiniu, și el un viitor beneficiar al acestui spor. Spor pe care, probabil l-ar fi pretins până în ziua de azi dacă, între timp, n-ar fi fost arestat, și apoi trimis în judecată pentru corupție. Între timp, d-l Florin Costiniu s-a cerut la pensie, cerere care i-a fost aprobată. Nu știm dacă atunci când i-a s-a calculat cuantul pensiei s-a ținut cont și de acea indemnizație de conducere. Probabil că da, având în vedere faptul că Forin Costiniu încasează lunar o pensie de peste 190 de milioane de lei vechi. La fel cum este foarte posibil că și pensia magistratului Anton Pandrea să fi fost „altoită“ și ea cu procentul rezultat din adăugarea sporului de conducere. Iar faptul că Pandrea s-a cerut și el la pensie, cu foarte puțin timp înainte de a se afla că este implicat, și el, într-o afacere de corupție, nu îmbunătățește cu absolut nimic situația. În schimb, ne dă încă un motiv să  batem obrazul unor astfel de magistrați „supremi“ pentru care legea banului este cu mult mai presus decât legea zeiței „oarbe și legate la ochi“.
AUTOR VASILE SURCEL
SURSA CURENTUL 

ADRIAN NASTASE CONDAMNAT LA DOI ANI DE INCHISOARE CU EXECUTARE IN DOSARUL ''TROFEUL CALITATII''

Fostul premier Adrian Năstase  a fost condamnat iei la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calității”, demnitarul PSD putând face recurs la această decizie. Potrivit minutei de ședință, lui Adrian Năstase i-au fost interzise timp de 2 ani drepturile de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Sentința nu va fi pusă în executare în acest moment, ci doar dacă recursul la Completul de 5 judecători de la Înalta Curte va menține condamnarea lui Adrian Năstase. În acest dosar, Năstase a fost acuzat că și-a finanțat campania electorală din fondurile colectate în cadrul simpozionului Trofeul Calității, organizat de Inspectoratul de Stat în Construcții. Cristina Rotaru, unul dintre cei trei judecători din complet, a considerat că Năstase trebuie achitat în acest dosar pe motiv că fapta nu există.

Pedepse grele pentru colegii de dosar

În același dosar, Irina Jianu, inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), a fost condamnată la șase de închisoare și cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an, astfel că aceasta va executa, dacă sentința va rămâne definitivă, șapte ani de detenție.
Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL și soții Marian Ioana și Bogdan Popovici au primit fiecare câte șase ani de detenție la care s-a aplicat un spor de un an, astfel că pedeapsa finală care ar urma să fie executată este de șapte ani.
Adrian Năstase, în solidar cu Irina Paula Jianu, Diana Gasparovici, Marian Ioana și Bogdan Popovici și Cristian Mihail Vasile au fost obligați, de către instanța supremă, la plata în solidar cu societățile Arond SRL și Eurografica SRL, a peste trei miliarde de lei vechi despăgubiri către ISC.
Jianu, Gasparovici, soții Popovici și Vasile au fost obligați de judecători la plata a alți peste trei miliarde de lei către ISC.
Totodată, instanța a decis confiscarea sumei de 38.217,220 RON de la Adrian Năstase, bani presupus obținuți prin fapta penală comisă.
ICCJ a decis menținerea sechestrelor asiguratorii puse de către procurori în 24 octombrie 2008 asupra mai multor bunuri ale inculpaților Jianu, Gasparovici, Popovici și Vasile. Astfel, s-au menținut sechestrele pe un apartament din Bacău al Irinei Jianu, un altul din Brăila al lui Gasparovici și pe două apartamente din București ale lui Vasile și soților Popovici. În final, instanța a dispus ca Jianu, împreună cu Gasparovici, să achite câte 1.467 de lei, ceea ce reprezintă un rest de onorariu expertului contabil din caz.
Totodată, Năstase, împreună cu Jianu, Gasparovici și Vasile vor avea de plătit câte 50.000 de lei cheltuieli judiciare către stat, în vreme ce soții Popovici vor avea de plătit 50.800 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Năstase invocă vânătoarea politică

Imediat după prezentarea publică a sentinței Năstase, a declarat, ieri, că decizia Înaltei Curți este în favoarea acuzării, fiind vorba "pur și simplu de o încercare" de a-l ține "în afara vieții politice". "Decizia a fost luată în favoarea acuzării printr-un om care a fost trimis de Daniel Morar la Înalta Curte prin promovarea ca judecător - judecătoarea Ioana Bogdan. Am avut dreptate atunci când am cerut recuzarea ei. Acum a confirmat că nu a putut fi atât de independentă", a declarat Adrian Năstase. El a mai spus că interzicerea acelor drepturi de a mai candida la vreo funcție publică dovedește o decizie politică, deși legea spune că în astfel de cazuri de corupție a unor demnitari astfel de pedepse se aplică automat.  Plătesc pentru că în acești ani am avut curajul să îl înfrunt pe Traian Băsescu și pe oamenii săi, și pentru că am avut curajul să îl înfrunt pe Daniel Morar și pe oamenii săi", a spus Năstase.  "Voi face recurs - pentru chestiunile de procedură, inclusiv faptul că am avut cinci termene într-o săptămână, nu am avut posibilitatea să realizăm dreptul la apărare într-un mod convenabil, unii dintre martori nu au fost audiați. Sunt multe elemente care vor arăta și în plan intern, dacă e suficient, dacă nu și în plan extern, la CEDO, faptul că aceste elemente înseamnă în mare măsură o afectare gravă a dreptului la apărare și înseamnă o decizie care are categoric un fundament politic", a adăugat liderul PSD.

Dezamăgire mare la PSD

Cum era de așteptat, liderii PSD s-au grăbit, ca și în cazul Nicolescu de la Argeș, să facă lanț uman în jurul condamnatului. Mesajele sunt trase parcă la indigo. Ponta s-a declarat "dezamăgit" de verdictul de condamnare a fostului premier Adrian Năstase în procesul "Trofeul calității" și este convins că acesta va face recurs și "își va putea demonstra nevinovăția". Întrebat dacă sentința respectivă dăunează imaginii partidului, Ponta a răspuns: "Nu știu, nu am calculat. Dar nu l-am pus din nou președinte sau prim-ministru. Dacă a fost achitat (în dosarul  mătușa Tamara– n.r.) trebuia să îl punem președinte în locul lui Băsescu", a mai spus liderul PSD. Totodată, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că este dezamăgit și afectat de condamnarea lui Adrian Năstase și speră ca acesta să își dovedească nevinovăția. La rândul său, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, ieri, că sentința de condamnare a lui Adrian Năstase este "politică și nedreaptă", însă nu afectează imaginea PSD.

Crin îl vrea „zburat”

Numai Crin pare să fie de altă părere. Acesta declara recent că dacă Năstase va fi găsit vinovat, ar fi bine ca PSD să se delimiteze de el pentru a nu fi afectată imaginea USL. Antonescu, a declarat, ieri, că este convins că și PSD și Adrian Năstase vor lua "“deciziile nimerite" după hotărârea Justiției de condamnare a fostului președinte al PSD. Antonescu a evitat să se pronunțe despre eventualele decizii pe care ar trebui să le ia Năstase după sentința de condamnare. El a precizat însă că își menține afirmația despre necesitatea ca orice politician să facă un pas în spate de pe scena politică dacă are probleme cu justiția. "PNL are o serie de valori, de principii și de criterii foarte clare pe care le-am susținut și aplicat întotdeauna, inclusiv la raporturile dintre politic și justiție. Este vorba de prezumția de nevinovăție, cu respectarea tuturor sentințelor judecătorești indiferent de conținutul lor și de a nu obstrucționa niciodată, cu nimic, mersul corect și normal al Justiției, precum și de apărarea drepturilor și libertăților cetățenești. Nu comentăm în acest moment cele petrecute, suntem convinși că și Adrian Năstase, și PSD, vor lua deciziile nimerite și conforme cu aceste principii, care consider că ne unesc", a declarat Antonescu.
AUTOR DRAGOS STANCULESCU
SURSA CURENTUL 

DE CE NU-SI PUNE CENUSA IN CAP JUSTITIA DIN ROMANIA

Înainte de anunţul reducerii salariilor, în mai 2010 Traian Băsescu avea încrederea a 45% dintre români, iar PDL conta pe voturile a 35 % dintre alegători.

După anunţ, Traian Băsescu a pierdut 25 de procente, iar PDL zece procente.
Şeful statului, executivul şi PDL nu s-au prăbuşit în sondaje pentru tăierea efectivă a celor 25 de procente din salarii. Bugetarii, pensionarii şi, din solidaritate cu ei, majoritatea românilor s-au supărat pe guvernanţi fiindcă li s-a spus ceas de ceas, zi de zi şi apoi lună de lună că tăierile de salarii sunt ilegale, că nimeni nu se poate atinge de "drepturile câştigate", că guvernul poate mări salariile şi pensiile, dar nu are dreptul legal să le diminueze. Lideri ai partidelor din opoziţie braţ la braţ cu lideri de sindicat, de organizaţii non-guvernamentale, analişti economici şi politici au făcut naveta între televiziuni pentru a demasca "marea ilegalitate". Au organizat dezbateri interminabile, mitinguri şi proteste deloc spontane, boicotând fiecare apariţie publică a reprezentanţilor puterii.

"Genocid! Guvernanţii - în frunte cu Băsescu şi Boc - sunt penali, incompetenţi, de rea-credinţă, vă iau pâinea de la gură, încălcând grosolan legea. Tot ce fac ei e rău, e îndreptat împotriva voastră", strigă de atunci opozanţii puterii, politici, apolitici sau penali. Partidele ce compun USL nu s-au mulţumit doar să acuze. Au oferit asistenţă juridică bugetarilor dispuşi să atace în instanţele româneşti reducerile salariale. În momentul în care o serie de hotărâri judecătoreşti au dat câştig de cauză reclamanţilor, obligând statul să le returneze banii, neîncrederea românilor în Putere a crescut, la fel şi încrederea în Opoziţie. Băsescu, Boc şi PDL au devenit inamicii publici ai românilor. Credinţa că Puterea le doreşte răul şi face tot ce poate pentru a-i sărăci a devenit de neclintit pentru mulţi dintre ei. Nici nu sunt de condamnat, cât timp nu doar că au auzit la televizor şi au citit în ziare despre "hoţii de salarii", dar chiar instanţele de judecată - în care, altfel, rareori românii îşi găsesc dreptatea - au decis că salariile sunt de neatins. "Reţeta" deciziilor judecătoreşti favorabile nu a mers în toată ţara, instanţe precum Curtea de Apel Timişoara hotărând că statul are dreptul să umble la cuantumul salariilor. Unii dintre românii care au pierdut procesele în ţară, încurajaţi de liderii Opoziţiei, în frunte cu Dan Voiculescu, au plecat cu jalba în băţ la CEDO. Ei au cerut Curţii Europene să constate şi să condamne "flagranta încălcare a drepturilor omului" cărora le-au căzut victime bugetarii români. Curtea de la Strasbourg a declarat perfect legală decizia executivului de la Bucureşti: " (...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenţiei, de a stabili politica economică şi socială a ţării". N-au cunoscut legea politicienii Opoziţiei din România? Ba da, dar au fost cinici. Se fac vinovaţi de rea-credinţă şi de minciună în încercarea de a smulge, sentimental, la vreme de criză, votul românilor. N-au ştiut instanţele româneşti că politica economică şi socială nu e treaba lor? Ba da. Dar au forţat, interesat, fişa postului. Deciziile judecătoreşti favorabile bugetarilor sunt, pe de o parte, imixtiuni cu rol imperativ-decizional în activitatea altor puteri ale statului (legislativă şi executivă) şi, pe de altă parte, o ruşinoasă apărare a sintagmei "drepturi câştigate inatacabile", consacrată anterior chiar de către CSM, care a apărat, astfel, hotărârile judecătoreşti prin care magistraţii au decis săşi păstreze propriile salarii şi sporuri.

Au românii de câştigat din demonizarea unui partid sau a unei persoane, oricare ar fi acestea? Cu siguranţă, nu. Răul a fost, însă, făcut. Cine plăteşte? Cine îl îndreaptă? De ce nu-şi pune nimeni cenuşă în cap? Par întrebări retorice, cât timp Opoziţia spune în continuare doar ce-i convine, iar CSM tace mâlc.
AUTOR NICOLETA SAVIN
SURSA www.evz.ro 

CUM A UCIS NASTASE JUSTITIA ROMANA

Achitarea lui Adrian Năstase în dosarul „Mătuşa Tamara‘‘ reprezintă un sfârşit fără glorie al luptei anticorupţie, o pată pe obrazul „european‘‘ al României şi actul oficial de deces al Justiţiei.

Într-o discuţie purtată nu demult cu reprezentantul unei importante ţări europene la Bucureşti, am îndrăznit să-i reproşăm dubla măsură pe care ţara sa o aplică României, pe de o parte, şi Croaţiei, de cealaltă, în materie de corupţie. Croaţia, ţară care tocmai a semnat tratatul de aderare, va deveni membră UE fără a avea atârnată de gât eticheta infamantă a corupţiei care este asociată Mecanismului de Cooperare şi Verificare, deşi este cel puţin la fel de coruptă ca şi România, dacă nu chiar într-o stare mai gravă. „Iată, încercam noi să argumentăm, tocmai şi-au arestat fostul prim-ministru pentru corupţie, ce Dumnezeu!‘‘ „Da, a venit replica ce ne-a lăsat fără replică, este adevărat, l-au arestat. Voi, nu‘‘. Achitarea lui Adrian Năstase reprezintă semnalul cel mai puternic pe care îl dă România Occidentului că a pierdut lupta împotriva corupţiei şi că Justiţia a părăsit demult aceste meleaguri. În comparaţie cu achitarea lui Năstase, nimic nu mai contează: nici sacrificiile indurate pe altarul austerităţii, nici respectarea limitelor de deficit, nici reforma aparatului de stat, nimic. În ochii europenilor şi ai americanilor nu va conta decât pata corupţiei de pe obrazul României, o ţară care s-a aşezat singură la marginea lumii civilizate, o ţară pe care nimeni nu poate conta în mod serios fără să rişte o cruntă dezamăgire. O ţară unde investiţiile sunt mult prea complicate de această corupţie generalizată ca să merite riscul. O ţară de mâna a doua.

Potrivit unor surse dintre cele mai credibile, la întâlnirea pe care au avut-o cu juriştii europeni aflaţi la Bucureşti pentru a evalua starea reformei Justiţiei, judecătorii Înaltei Curţi au recunoscut că nu îl vor condamna niciodată pe Năstase. Scurt, brutal, fără ruşine şi atât de cinic încât bieţii europeni au rămas cu gurile căscate. Dar ce anume îi poate determina pe reprezentanţii celei mai importante instituţii a sistemului de justiţie din România să recunoască deschis şi fără complexe că nu dau doi bani pe propria misiune, pe propria integritate, pe propria onoare şi pe interesele fundamentale ale României? Pe scurt, impunitatea. Şi aici nu este vorba de inamovibilitatea judecătorilor ci de apartenenţa acestora la reţeaua subterană din care fac parte judecătorii de la Curtea Supremă, politicieni, generali de poliţie şi ai fostelor şi actualelor servicii secrete care parazitează ţara ca un cancer ce nu poate fi extirpat. Este reţeaua care îl plasează pe Ion Iliescu la palatul Cotroceni, pe Cătălin Voicu în funcţia de consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu, pe Adrian Năstase în funcţia de prim-ministru şi pe soţii Costiniu la Curtea Supremă. Deîndată ce devii membru al reţelei, eşti un om făcut pentru că ai câştigat cel mai valoros lucru: Impunitatea. Reţeaua va avea grijă ca niciun om de-al ei să nu păţească nimic. Mecanismul nu este complicat. L-a descris acelaşi Voicu, un om care pare să ştie totul despre reţele şi gherila urbană. În cazul „Mătuşa Tamara‘‘ faptele erau relativ clare: Doamna Dana Năstase s-a dus cu un geamantan de bani cash - 400.000 de dolari - la o bancă unde a spus că suma reprezintă valorificarea bunurilor moştenite de la celebra mătuşă matusalemică. În 1999, Oficiul pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor a făcut un document legat de toată afacerea asta iar în 2000, când a devenit prim-ministru, chiar la prima şedinţă a proaspătului guvern Năstase, l-a numit pe Ion Melinescu în fruntea OPCSB. La scurtă vreme documentul cu pricina a dispărut. Avem aici de toate: evaziune, spălare de bani, dare şi luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu. Primul lucru pe care trebuie să-l faci dacă DNA-ul îţi face dosar şi dacă acesta ajunge la Curtea Supremă este să obţii un număr cât mai mare de amânări. Pe măsură ce amânările se succed la nesfârşit, interesul public pentru caz se diminuează, indignarea se stinge şi faptele însele tind să se estompeze. Inculpatul însuşi este transformat în victimă „târâtă prin tribunale‘‘ şi atunci când vremurile sunt coapte vine şi achitarea. Şi exact în acel moment apare Ion Iliescu care deplânge faptul că „bietul om a fost tracasat‘‘. Cercul este închis, reţeaua, solidă. E sufficient să ne uităm numai la dosarele de corupţie cu cele mai multe amânări şi lucrurile vor deveni clare.

Dacă s-ar rupe numai câteva noduri, dacă un grup mic de judecători curajoşi şi integri ar reuşi să spargă Sistemul, acesta s-ar prăbuşi sub propria greutate. Dar achitarea lui Adrian Năstase transmite mesajul că Sistemul este intact. Năstase va fi, probabil, achitat şi în celelalte două dosare, se va întoarce în fruntea partidului şi, poate, a ţării şi totul va reveni la normal. Dacă nu, nu-i nicio problemă, pentru că şi dincolo, la PDL e la fel. Când ai de ales între Năstase şi Elena Udrea, care îşi face mai nou campanie cu oamenii lui Năstase, - Oprea, Miki Şpagă sau, mai nou, Piedone - atunci nu ai realmente de ales. Or, o ţară coruptă şi nedreaptă în care Năstase şi Udrea câştigă iar Monica Macovei pierde, este o ţară tristă şi lipsită de speranţă.
AUTOR CRISTIAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA 

ADEVARUL : INTERVIU CU LAURA CODRUTA KOVESI

De ce scapă oamenii cu bani de închisoare? Sunt foarte multe cauze complexe în care sunt vizaţi politicieni sau oameni de afaceri, care trenează de ani buni pe rolul instanţelor. Greşesc procurorii?
 Cred că această întrebare nu trebuie să o adresaţi Ministerului Public. Aceeaşi întrebare mi-o pun şi eu. Când este vorba despre un furt simplu, despre o persoană necunoscută sau despre o faptă de mică corupţie se dau soluţii definitive în trei luni de la flagrant. Sunt foarte multe soluţii. Poate 70% din soluţiile date de instanţe anul trecut pe cauze de mică corupţie. Şi aceeaşi întrebare mi-o pun şi eu. Sunt cauze complexe în care soluţia nu poate fi dată în trei luni, dar poate fi dată în şase luni, în opt luni. Să ştiu şi eu: a greşit procurorul? Dar răspunsul trebuie să îl găsiţi la instanţă. Şi se invocă probleme legislative, probleme de resursă umană, dar asta trebuie să fie preocuparea CSM.

Este o înfrângere grea decizia Curţii de Apel Bucureşti de a-l pune în libertate pe Sorin Ovidiu Vîntu şi pe ceilalţi învinuiţi  în dosarul ,,Petromservice"?

Nu cred că este niciun fel de înfrângere. Nu suntem plătiţi în funcţie de cât de multe arestări avem, scopul nostru, ca procurori, este să administrăm probe şi să efectuăm urmărirea penală. Nu aş vrea să comentez decizia instanţei în acest caz. Am comentat doar ce a făcut Ministerul Public şi eu cred că aici procurorii şi-au făcut treaba.

Credeţi că nu au existat scăpări ale procurorilor în acest dosar?

Vă asigur că nu a existat niciun fel de scăpare. Ştim cu toţii, şi nu e o noutate, că de-a lungul timpului au fost anumite scăpări, intenţionate sau nu, nu ştiu, e treaba CSM-ului să stabilească, în toate dosarele în care a fost cercetată această persoană, şi nu numai ea. Deci, vă asigur că în acest dosar s-a lucrat pe procedură de la cap la coadă. Şi chiar îi felicit pe colegii mei pentru operativitate, pentru profesionalism şi pentru fermitate. Nu comentez ce a făcut instanţa. Repet, comentez ce au făcut procurorii într-un dosar în care ai 72.000 de persoane vătămate, ai un prejudiciu estimat la peste 80 de milioane de euro, ai un dosar de o complexitate deosebită, ai mutări de sume de bani în străinătate, ai elemente de extraneitate, ai cooperări cu colegi din străinătate care-ţi furnizează informaţii.

Spuneaţi că CSM ar trebui să verifice scăpările din dosarele în care a fost cercetat SOV...

Da, mă refer la scăpările din dosarul ,,FNI",  din dosarul „BID", din toate dosarele care au existat. Şi există o soluţie de infirmare pe care am făcut-o în vară, ocazie cu care am constatat toate scăpările care au avut loc. Acum, că au fost intenţionate, neintenţionate, nu e treaba mea. Doar am constatat că nu s-au respectat toate normele şi toate dispoziţiile legale în acest dosar. CSM a anunţat că face verificări pe aceste aspecte, e competenţa lor. Competenţa mea este să verific legalitatea, să constat că nu s-a respectat legea, să infirm soluţiile şi să redeschid aceste dosare. Mai departe, este treaba CSM cine a fost vinovat: că a greşit poliţistul, că a greşit procurorul, că a greşit sau nu instanţa, e treaba CSM, eu nu comentez.
Procurorul general nu se sfiieşte să arate problemele din sistem
În dosarul „Petromservice", valoarea bunurilor sechestrate este foarte mare. Au mai fost şi alte cauze cu valori apropiate acesteia?

Dacă vorbim despre cauzele în care se instrumentează fapte care produc prejudiciu, instituirea măsurilor asigurătorii, potrivit legii, este obligatorie. Sigur că sunt foarte multe situaţii în care colegii, când încearcă să instituie o măsură asigurătorie, nu găsesc bunuri sau bunurile sunt pe numele altor persoane. De aceea, noi am susţinut în mod pozitiv acel proiect privind confiscarea extinsă. Într-un singur caz, cel pe care l-aţi amintit (Petromservice), într-adevăr valoarea măsurilor asigurătorii este semnificativă şi nu ştiu dacă s-au instituit măsuri de o asemenea amploare în alte dosare. Dar s-au indisponibilizat 130 de imobile, şi când spun imobile mă refer la spaţii comerciale cu câte 20-30 de încăperi, mă refer la blocuri, la terenuri, dar au fost indisponibilizate şi sume care au fost găsite în conturile bancare.

În conturile bancare din România?

Da, în conturile bancare din România. Dar s-a solicitat şi blocarea conturilor bancare din străinătate. Este Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Statului care funcţionează în Ministerul Justiţiei, prin intermediul căruia am transmis solicitările noastre de a se bloca toate sumele din conturile bancare din străinătate.

Prin intermediul acestui Oficiu pot fi puse sub sechestru şi proprietăţile pe care aceşti oameni le deţin în străinătate?

Da, se pot institui astfel de măsuri asigurătorii pe orice bunuri mobile sau imobile. Măsurile luate până în prezent sunt pe bunurile din România pentru că a fost mult mai uşor de verificat. Noi am cerut, prin solicitări de asistenţă judiciară, blocarea acestor bunuri mobile sau imobile în străinătate şi sigur că, în acest dosar, se continuă identificarea tuturor bunurilor mobile pe care aceste persoane suspectate de comiterea de infracţiuni le deţin în străinătate.

Aţi cerut CSM să apere reputaţia procurorilor jigniţi în sala de judecată, dar CSM a sesizat CNA pentru că jurnaliştii au mediatizat excesiv acest episod. Aţi avut o discuţie cu colegii de la CSM?

Ştiţi cum e? E ca şi cum te-ai duce la magazin, ai cere un kilogram de mere şi ai primi un kilogram de pere... Eu nu am avut o discuţie cu cei de la CSM, am aflat doar seara, de la televizor, ce s-a întâmplat acolo şi apoi am vorbit cu procurorul de caz, care mi-a povestit ce s-a întâmplat în sala de judecată.

Inspecţia judiciară a CSM va face o anchetă în acest caz?

Eu cred că trebuie să facă, din moment ce noi am sesizat acest lucru. Eu l-am sesizat din două puncte de vedere. În primul rând pentru că a fost jignit întreg corpul  profesional al procurorilor. Nu poţi să calomniezi toţi procurorii din ţară fiindcă aşa vrei tu. Şi, în al doilea rând, poliţia şedinţei de judecată cine o asigură? Ce afirmaţii pot fi făcute invocând dreptul la apărare? Pentru că n-au fost jigniţi numai procurorii, nu e treaba mea să apăr judecătorii, dar au fost jigniţi chiar şi judecătorii... Eu am aşteptat toată dimineaţa ca CSM, care e garantul independenţei şi care trebuie să intervină în astfel de situaţii, să o facă. Nu am întrebat de ce nu au intervenit. Eu am făcut o sesizare şi le-am cerut clar să verifice aceste aspecte. Aştept de la membrii CSM să fie la fel de prompţi, la fel de acizi, la fel de severi cu declaraţiile unei persoane suspectate că a comis infracţiuni, cum sunt şi cu declaraţiile unor oameni politici. Când iese un om politic şi spune că justiţia nu este eficientă, fără a da exemple concrete, CSM are o reacţie promptă. Aştept aceeaşi reacţie promptă atunci când corpul profesional al procurorilor este jignit, este calomniat în mod nedrept. Sper ca Inspecţia judiciară să aibă un răspuns prompt şi rapid.

Care este relaţia Ministerului Public cu actualul CSM?

Dacă vreţi o părere despre relaţia noastră cu CSM, pot să vă spun că acum este un dialog mai bun decât cu vechiul CSM. Există mai multă deschidere. Problema pe care o văd eu în CSM este alta. Acolo, fiecare a venit cu nişte priorităţi proprii, cu un program propriu. Şi, când se adună în plen, când trebuie să ia o decizie ca organ colegial se vede că nu este eficienţă şi nu este consecvenţă, chiar dacă fiecare are idei bune, are principii sănătoase şi chiar doreşte să reformeze. Problema este că nu gândesc ca un organ colegial care trebuie să ia nişte decizii consecvente, corecte şi care să schimbe lucrurile ce nu merg în sistem. Dacă fiecare o ia pe cont propriu, nu merge, fiindcă o decizie a CSM trebuie să fie una colectivă, asumată de o majoritate... Cred eu că asta este problema la CSM, nu de rea voinţă sau de lipsă de
interes.

"Aştept de la membrii CSM să fie la fel de prompţi, la fel de acizi, la fel de severi cu declaraţiile unei persoane suspectate că a comis infracţiuni, cum sunt şi cu declaraţiile unor oameni politici.''

În dosarele în care există probe suficiente mai e nevoie de expertize costisitoare?

Costurile cu expertizele sunt destul de mari, se suportă de la bugetul de stat şi sunt două categorii de probleme care apar. Prima - noi avem specialişti în cadrul DNA şi DIICOT care fac anumite constatări. De multe ori, în instanţă se spune că nu se poate ţine cont de aceste constatări, pentru că aceşti specialişti sunt angajaţi ai unor instituţii publice. Or, eu cred că nu expertul trebuie să fie independent şi imparţial, ci judecătorul.

Se vehiculează de ani că multe dintre dosarele instrumentate de Parchetul General şi de DNA sunt doar parte a unui război politic...

Resping categoric ideea că noi facem parte dintr-un război politic. Noi nu facem cercetare în funcţie de culoarea politică şi chiar aţi văzut că în ultimii ani procurorii au atins în anchetele lor toate sferele publice, chiar dacă a fost politică, a sportului, a culturii şi indiferent de calitatea de membru al unui partid sau al altuia. Au fost cercetate persoane din toate partidele. Şi nici nu ne putem conduce ancheta după agenda publică a nu ştiu cărui partid. Că am mai auzit: „Da, acum a început urmărirea penală, când personajul X face ceva". Păi, dacă eu acum am fost sesizat, acum fac anchetă, e vina mea că persoana publică sau partidul lui are altă agendă? 

Omul de rând se gândeşte că în România cu cât furi mai mult, cu atât scapi mai repede...

Este adevărat că se poate crea neîncredere în ceea ce se face, chiar dacă un dosar este bine făcut şi se administrează toate probele. Eu nu cred că evaluarea unui procuror se face numai pe baza obţinerii mandatului de arestare. În cele mai multe dintre cazuri nu se dispune arestarea preventivă, însă se dispune interzicerea părăsirii ţării, care e tot o măsură preventivă. Asta înseamnă? Că există faptă, că există indicii că s-a comis o faptă penală, că există probe, dar că persoana respectivă nu trebuie neapărat să stea în arest preventiv. Dacă există diferenţe de interpretare între ce face procurorul şi ce face judecătorul, am mai înţelege. Judecătorul este mai echilibrat, vrea să vadă şi apărarea, şi acuzarea şi trebuie să ia o decizie, iar procurorul, să zicem, este preocupat de acuzare. Ei, problema cea mai mare apare când între judecători sunt opinii diferite. Şi aici mă refer la judecătorul de la fond, care judecă o cerere de arestare preventivă, îşi însuşeşte opinia procurorului şi se ajunge în recurs, când alt judecător, cu aceeaşi pregătire, pe aceeaşi lege, în acelaşi dosar, pe aceleaşi probe, judecă diferit. Aici cred eu că CSM ar trebui să se implice şi să rezolve această problemă, care nu face bine nici judecătorilor, şi nici procurorilor şi nici persoanelor care sunt suspectate.

Am văzut judecători de la Înalta Curte suspectaţi de fapte de corupţie. E posibil să vedem şi procurori ai Parchetului General sau ai DNA, cercetaţi pentru astfel de fapte?

Orice e posibil. Cei care comit fapte penale trebuie investigaţi. De când sunt eu procuror general nu există această practică. Pe vremuri, în sistem era o practică: lua cineva mită sau făcea o boacănă, era chemat de şef, i se spunea dă-ţi demisia, şi pleca. Da, sunt foarte mulţi colegi care au plecat prin demisie şi toată lumea crede că aşa au ales ei alt drum în viaţă, dar, de fapt, au fost chemaţi de şefi şi li s-a pus în vedere să plece. Aşa ceva acum nu se mai întâmplă: dacă ai comis o faptă penală, răspunzi pentru ea.

Mai aveţi mai puţin de un an de mandat ca procuror general. Veţi rămâne la conducerea PG?

Asta este o întrebare la care nu vă pot răspunde eu, nu mă pot numi singură. Decizia de a numi procurori pe o funcţie de conducere aparţine ministrului Justiţiei şi preşedintelui. Ce vă pot spune sigur este că nu voi mai fi procuror general. Nu am luat o decizie cu privire la ce voi face după ce voi termina acest mandat. Dar cert este că
mi-am propus să rămân în sistemul judiciar.

Pe cine vedeţi şef la DNA în locul lui Daniel Morar?

Este o problemă, ma ndatul lui Daniel Morar va expira în februarie şi va trebui să discut şi cu el, va trebui să discut şi cu ministrul Justiţiei, pentru că, vă spun, în situaţii similare, când a expirat o funcţie de conducere, pentru continuitate, noi am delegat acea persoană să conducă structura din care făcea parte până la momentul unei numiri sau a ocupării prin concurs a acelei funcţii. Aceeaşi situaţie va trebui să o discutăm şi pentru DNA. Va trebui să discut cu ministrul Justiţiei dacă doreşte ca în februarie să facă direct o numire pe o funcţie de conducere sau dacă doreşte să se asigure un interimat şi să facă o numire când expiră celelalte funcţii de conducere.
SURSA ADEVARUL

LA NOI, JUSTITIA E SI OARBA SI PARALITICA

Zilele trecute, reprezentanții judecătorilor din cadrul CSM au aprobat, cu unanimitate de voturi, sesizarea inspecției juridice care să ia în discuție declarațiile critice pe care Daniel Morar, șeful DNA le-a făcut la adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-o emisiune televizată. În schimb, procurorii membrii în CSM au votat în bloc împotriva acestei decizii. Acest nou episod al războiului surd, de gherilă, purtat, de ani de zile, între judecători și procurori, s-a declanșat în urma unei solicitări depuse de către Mircea Aron, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție. În cadrul ședinței de plen, Aron a declarat că are și mandatul vocalei judecătoare Mona Pivniceru, colega sa de la instanța supremă.În sesizarea sa, judecătorul ICCJ menționa: „Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrunit în ședința din 13 octombrie 2011, își ex­pri­mă indignarea cu privire la co­men­ta­riile formulate, într-o emisiune de televi­ziune, de domnul Daniel Morar, procuror șef al DNA, referitoare la corectitudinea hotărârilor judecătorești și pregătirea profesională a judecătorilor instanței supreme, deși funcția pe care o deține nu îl îndreptățește să facă astfel de judecăți de valoare“. Sesizarea instanței supreme mai menționează: „Remarcăm, totodată, că aceste comentarii au accentuat, în mod nejustificat, decredibilizarea activității instanței supreme în opinia publică, dat fiind că au fost făcute într-un moment în care imaginea acestei instanțe are de suferit prin începerea urmăririi penale față de doi judecători”. Asta de parcă jus­tiția românească s-ar bucura de vreo mare încredere a cuiva, atât din țară cât și din străinătate. Ori de parcă DNA, sau ori­ci­ne altcineva, ar avea vreo vină că, la mai puțin de un an după cazul judecătorului Florin Costiniu, instanța supremă este zguduită de un nou scandal de corupție. Un scandal care confirmă acuzațiile pe care organismele internaționale ni le aduc, permanent, în legătură cu starea și „mersul” justiției noastre. Justiție care în afară de faptul că este oarbă, așa cum ne-o prezintă iconografia clasică, mai este și paralitică, nefiind în stare să se miște mai repede decât un melc răpus de plictiseală.

Inventarul facut de CSM

Consiliul Superior al Magistraturii, același for suprem care coordonează activitatea justiției, identic cu CSM-ul care a preluat și va pune în discuție văicărelile judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat, prin gura președintelui Horațiu Dumbravă, iar datele privitoare la viteza cu care funcționează justiția noastră nu au fost scoase din buzunar de către șeful CSM ci provin dintr-un document oficial. Concret, este vorba despre „Raportul privind monitorizarea la nivelul Inspecției Judiciare de pe lângă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a dosarelor mai vechi de un an, în sistemul judiciar”. Care a fost întocmit în vederea stabilirii unui termen la Secția pentru judecători din cadrul CSM. Semnat de Inspectorul șef judecător Mihaela Carmen Tropcea, acest document men­țio­nea­ză în preambulul său că „Verificările au fost realizate de către inspectori repartizați pe Curțile de Apel din țară dar au coborât până la bază, la nivelul jude­că­to­riilor. Invocând atât „com­plexi­ta­tea ac­ti­vității sale cât și lipsa resurselor umane” Înalta Curte de Casație și Justiție a so­li­ci­tat să fie păsuită în ceea ce privește pre­zen­tarea acestor date până pe 30.10.2011”. Iar concluziile acestui „inven­tar” sunt de-a dreptul dramatice. În România există 597 de procese care se târâie prin instanțe de mai mult de zece ani. Alte 4001 procese au o vechime cuprinsă între cinci și zece ani. Iar alte 131.000 de procese care se judecă de mai mult de un an. Și, atenție, acestea cifre nu includ, deocamdată, procesele aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sau al celorlalte instanțe instanțe unde se judecă dosarele de corupție. Horațiu Dumbravă, președintele CSM a anunțat: "Cu ocazia aceasta am discutat și despre dosarele de mare corupție, iar marțea viitoare așteptăm o notă a Inspecției Judiciare pentru a efectua verificări cu privire la toate dosarele de mare corupție, atât de pe rolul ÎCCJ, cât și a celorlalte instanțe. Așteptăm de la Inspecție ca veri­fi­carea să se axeze pe cauzele care au condus la această perioadă lungă de timp de soluționare a cauzelor".

Cel mai vechi proces din Europa.

Până când Inspecția Judiciară a CSM va prezenta raportul său referitor la procesele târâite, ani și decenii la rând, prin sălile instanței supreme, ne per­mi­tem să reamintim cititorilor noștri, dar și tu­turor celor care ar trebui să facă ceva pentru bunul mers al paraliticei noastre justiții, câteva dintre cele mai vechi, dar și mai celebre dosare care, fie că au fost uitate de toată lumea, fie că au fost „șmenuite” de judecătorii protejați de atotputernica  inamovibilitate care pare a se lăbărța dincolo de timp și spațiu. Iar în această privință justiția noastră deține un adevărat record al ineficienței: pe rolul instanțelor noastre se judecă cel mai lung proces din toată Europa. Un proces des­pre care putem spune că a început în se­co­lul trecut, ba chiar în mileniul trecut. Un proces început prin 1983, în plin re­gim comunist, pe vremea lui Ceaușescu și care nu s-a încheiat nici până în zilele noas­tre, după 28 de ani petrecuți prin cu­li­sele tenebroase ale justiției românești. Este vorba despre procesul în care com­pa­nia română Metalexportimport se con­fruntă cu colosul german ThyssenKrupp, un conflict juridic declanșat în urma li­vră­rii unei mari cantități de tablă groasa derulată la începutul anilor  ’80 ai vea­cu­lui trecut, pe care furnizorul român Între­prinderea de Comerț Exterior MetalImportExport pretinde că nu i-a fost plătită de beneficiarul Otto Wolf, pres­chimbată între timp în ThyssenKrupp. Adusă la zi, valoarea mărfii - tablă groasă produsă la Combinatul Siderurgic Galați- este evaluată la aproape 50 de milioane de euro. Ce-i drept, în acest caz este vorba despre un dosar deosebit de com­plex care ne-ar putea aduce un loc, de nein­vidiat, în Cartea Recordurilor. Con­form unor informații care au circulat și în presa românească, o bună parte din vinovăția pentru tărăgănarea acestui proces „milenară ar reveni justiției noastre. Recent, o serie de judecători ai Secției Comerciale de la ÎCCJ care s-au ocupat de soarta acestui proces au fost recuzați, întrucât erau rude prin alianță cu avocații companiilor din grupul Thyssen! În alte cazuri, au fost recuzați pentru că aveau interese comune cu aceștia. Iar în această privință s-a vorbit despre fostul șef al Secției Comerciale de la ÎCCJ, judecătorul Gheorghe Buta, care a fost și membru al CSM, s-a angajat imediat după plecarea din magistratură la compania cuscrului sau, Gheorghe Mușat, reprezentantul Thyssen în proces. Și, se pare că el nu a fost singurul.

Procese cu miză autohtonă

Este totuși posibil ca nesfârșita tărăgănare a acestui proces demn de Cartea Recordurilor să fie totuși motivată de complexitatea cauzei. Aceleași motiv nu mai poate fi însă invocat într-o serie de alte procese „autohtone”. Cine își amintește acum de „Motorola”, primul „tun” financiar post-decembrist? O afacere de corupție care a costat Armata și statul român peste opt milioane de dolari? Nu proces relativ simplu care, s-a tot „rostogolit” prin sălile de judecată ale instanței supreme, timp de peste un deceniu. Un deceniu de audieri, de amânări în vederea efectuării unor expertize financiar- contabile, de invocarea unor excepții și proceduri la capătul cărora judecătorii nu au mai putut condamna pe nimeni pentru că „faptele s-au prescris”.Tot la fel s-au petrecut lucrurile cu majoritatea „proceselor Revoluției” sau cele ale „Mineriadelor”, lungite și prelungite și ele până când, cu câteva excepții notabile (generalii VAStănculesu și Mihai Chițac) mai nimeni nu  mai apucat să fie condamnat. Să mai amintim că și Sorin Ovidiu Vântu a scăpat până acum de pușcărie tot pentru că procesele lui s-au tot întins până la prescrierea faptelor. Iar dacă CSM ne tot promite o analiză a proceselor de mare corupție, poate va face ceva pentru ca să nu ajungem să aflăm că și  dosarele lui Adrian Năstase,  caltaboșii lui Decebal Traian Remeș, dosarele  lui „Felix-Mircea” Voiculescu s-au tot judecat până s-au prescris.
AUTOR VASILE SURCEL
SURSA CURENTUL

CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE SAU DE CORUPTIE?

Motto: Barack Obama: "Faceţi să vă funcţioneze justiţia, ce aud la firmele americane despre România este legat de justiţie."

Democraţia nu e posibilă în absenţa statului de drept. Statul de drept nu există fără justiţie şi fără separarea acestei puteri de celelalte. Justiţia e de neconceput fără instanţa ei supremă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Rolul instanţei supreme, organizată în patru secţii - două civile, una penală şi una de contencios administrativ şi fiscal - este, în principal, de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de Curţile de Apel şi a altor hotărâri, de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. Orice act de justiţie se loveşte într-un fel sau altul de Înalta Curte, de la banalele strămutări sau conflicte de competenţă, până la dosarele demnitarilor sau contestaţiile la licitaţiile pe bani publici. Iar doi dintre şefii celor patru secţii care o compun sunt cercetaţi sau judecaţi pentru grave acuzaţii de corupţie...

Povestea instanţei supreme este povestea întregii justiţii româneşti din ultimii 21 de ani. Ea începe la momentul evenimentelor din decembrie 1989, când Ion Iliescu l-a trimis pe tânărul locotenent tanchist Cătălin Voicu, azi senator în Parlamentul României, să supervizeze activitatea Parchetului General. Cum viza Voicu activitatea a povestit presei unul dintre procurori: "Ne-a spus că, din acel moment, cine nu execută ordinele va fi împuşcat. În timp ce ne vorbea, scotea pistolul din teacă şi îl învârtea pe deget, ameninţător. Ne era frică". Din această frică s-a născut reţeaua devotată sistemului puterilor post-decembriste. Sistem care n-ar fi jefuit România dacă nu s-ar fi simţit la adăpost, mai presus de lege. Reţeaua lui Voicu şi cele ale altora ca el, nedevoalate, încă, au instituit pentru "clienţi", după cele mai dure reguli mafiote, pe de o parte, frica de a ieşi din sistem sau de a-l denunţa, şi, pe de altă parte, siguranţa acţiunii infracţionale, umbrela împotriva legii.

Starea actuală a justiţiei româneşti a fost agravată de inamovibilitatea votată în 1996, pe ultima sută de metri a regimului Iliescu, care a stabilizat magistraţii pe posturi de-a valma, fără să-i elimine pe cei securişti, pe cei slab pregătiţi profesional, pe cei corupţi, pe cei şantajabili din diverse motive. Un alt moment cheie în degringolada justiţiei a fost desfiinţarea SIPA şi sigilarea arhivei care conţinea şi dosarele magistraţilor, aşa încât nimeni nu i-a mai putut deosebi pe dalmaţieni de magistraţii care-şi merită numele şi cariera. În sfârşit, accesul în Înalta Curte, controlat politic, de către servicii şi, mai nou, de CSM, a permis numiri după criterii pe care nu le vom şti niciodată, dar ale căror rezultate le vedem fiecare, în ţară, la CEDO, în Mecanismul de Control şi Verificare, în refuzul Schengen, în recomandarea lui Obama. Ultima ispravă în materie aparţine senatorilor, care au respins recent proiectul de lege prin care se instituiau criterii noi de promovare la instanţa supremă. Culmea, noua conducere a CSM, în frunte cu junele "reformist" Dumbravă, a aplaudat entuziast decizia senatorilor.

Că sistemul a mers ca uns, se vede cu ochiul liber. Nu au existat dezertări sau denunţuri, iar arestările, pedepsele şi sancţiunile - conjuncturale sau colaterale - au fost simbolice. În materie de penal, Înalta Curte nu se face vinovată atât pentru condamnări sau pentru achitări, cât pentru lipsa judecăţii. Ea a amânat la nesfârşit dosarele importante şi a pronunţat doar câteva soluţii definitive şi irevocabile. Secţiile civile şi de contencios au parafat trecerea averii statului şi a banilor publici în buzunare privatre, căci peste decizia Curţii Supreme nu poate trece decât Dumnezeu. Ce e de făcut? Cu siguranţă, nu nepătaţii îi vor judeca pe dalmaţieni şi este de aşteptat ca mulţi dintre judecători fie să facă zid în jurul colegilor lor, fie să temporizeze cercetările mizând pe trecerea timpului. Şi partidele vor face joc de glezne. Nu doar opoziţia, ci şi o parte din senatorii puterii i-au văduvit pe români de legea care ar fi permis o asanare a Curţii Supreme. Greşeala poate fi remediată, însă, de deputaţi.

Sistemul care a luat prizonieră România este transpartinic. La fel şi corupţia. Doar presiunea – internă şi externă - poate obliga Justiţia să nu pună batista pe ţambal. Însă presiunea trebuie amplificată de media şi opinia publică. Nu de dragul lui Barack Obama, ci a milioanelor de români.
AUTOR NICOLETA SAVIN
SURSA www.evz.ro 

DUPA ANI SI JUSTITIA L-A GASIT INCOMPATIBIL PE MIRCEA DIACONU

Puţine anchete de presă îşi mai regăsesc astăzi finalitatea printr-o decizie a instanţelor din România. Totuşi, atât timp cât vor exista şi astfel de decizii care să ne reamintească că statul de drept primează în faţa unor profitori politici, parcă demersurile jurnalistice nu mai par tocmai în van. Concret, este vorba despre senatorul-mim al PNL Mircea Diaconu care a aflat azi că îi este imposibil să mai tragă la două căruţe şi să încaseze două salarii de bugetar, deşi legea nu îi permite acest lucru. Curtea de Apel a decis, ieri, că Diaconu este incompatibil cu funcţia de director de teatru, fiindu-i astfel respinsă contestaţia în cazul deciziei Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins ca nefondată, în 16 septembrie, contestaţia lui Mircea Diaconu în cazul deciziei din 27 ianuarie prin care Agenţia Naţională din Integritate a constatat starea de incompatibilitate în care se află din decembrie 2008, în condiţiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupă şi funcţia de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara“ din Capitală. În concluzie, de ani de zile acesta lucrează în ilegalitate iar practica în rândul unor astfel de politicieni nu este singulară. Totuşi, decizia Curţii de Apel Bucureşti poate fi contestată la instanţa supremă, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Potrivit ANI, Mircea Diaconu este senator din 19 decembrie 2008, iar de atunci a fost simultan şi director-manager al Teatrului „C.I. Nottara“. Furios foc la auzul acesei veşti, Diaconu a declarat ieri că va contesta decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB), potrivit căreia este incompatibil cu funcţia de director de teatru. Mircea Diaconu a refuzat să facă alte comentarii, precizând că până în acest moment nu i-a fost comunicată decizia instanţei, potrivit Mediafax.

Legea nu e pentru toţi

Toată povestea cu incompatibilitatea lui Diaconu în primăvara lui 2010, când ziarul „Curentul“ a scris despre toată această tărăşenie. Scriam atunci că potrivit Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în 2008, scrie negru pe alb că un ales nu poate fi şi-n Parlament şi la conducerea unei instituţii publice. Scriam atunci despre Mircea Diaconu pe care mai mult îl vedem în platourile Realităţii, decât pe micile ecrane sau sălile de teatru, acolo unde se înghesuiesc marii actori ai neamului. Potrivit Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, Articolul 15 - Incompatibilităţi cu funcţii din economie, scrie foarte clar că dubla postură nu este permisă. „Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu următoarele funcţii: preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţi comerciale, inclusiv la bănci ori la alte instituţii de credit, la societăţi de asigurare şi la cele financiare, precum şi în instituţii publice“, se arată în textul legii mai sus menţionate. Articolul din lege i se potriveşte mănuşă senatorului-actor-director de teatru şi copil de mingi al lui Crin Antonescu.

Tertipuri juridice sub oblăduirea lui don Corleone

Pentru a se putea eschiva de această legi, toţi practicanţii acestui tertip prin care deţin o funcţie politică, dar şi una administrativă. Toată această ilegalitate a fost realizată prin intermediul şefului Comisiei Juridice a Senatului, Toni Greblă, un veritabil „godfather“ al clanului Soprano din USL din această comisiei care nu se dă îndărăt la încălcarea legii. Astfel, Greblă a dat o dispensă în data de 27 ianuarie 2009 prin care solicitările a nu mai puţin de 17 senatori cu privire la cumulul de funcţii erau rezolvate. Printre acestea se afla şi cea a trubadurului politruc  Mircea Diaconu. Potrivit inspectorilor ANI, demersul lui Greblă, a fost unul ilegal, deoarece un simplu aviz al Comisiei Juridice a Senatului nu poate substitui o lege organică. De altfel, articolul 16, aliniatul 4 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, e cât se poate de clar şi precizează că „alte incompatibilităţi cu calitatea de deputat sau de senator se pot stabili numai prin lege organică“. Deci, nu de către Toni Greblă&co.  Astfel, cu patalamaua la mână, Diaconu s-a pus pe muncă dublă. Şi la Senat şi la Teatru „Nottara“.

Combinaţii penale cu iz teatral

Deşi pare oarecum clară, povestea este mult mai încâlcită de atât iar implicaţii sunt întodeauna, fără excepţie, extrem de bănoase. Nu numai starea de incompatibilitate dintre cumulul de funcţii este o povară pentru Diaconu dar şi conflictele de interese. Unele care chiar pot atinge sfera penalului. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, soţia senatorului liberal a fost unic acţionar la SC Succes Family SRL, firmă care se ocupa cu activităţi de interpretare artistică (spectacole) şi a cărei activitate s-a întrerupt în noiembrie 2010, după o perioadă destul de fructuoasă din punct de vedere financiar pentru familia Diaconu. Ulterior, în decembrie 2010, senatorul PNL şi soţia sa au devenit coacţionari la asociaţia familială „Diaconu Maria Diana - Întreprindere Familială“, asociaţie ce se ocupă tot de activităţi artistice. Potrivit informaţiilor noastre, o parte din activităţile artistice derulate de firmele senatorului PNL s-ar fi desfăşurat cu Teatrul Nottara, unde director este chiar Mircea Diaconu, cel care stabilea unde merg banii instituţiei. Curat-murdar, cum ar Caragiale, coane Mircică!

Senatorul muşcatelor

Chiar dacă Diaconu riscă să rămână fără mandatul de parlamentar, electoratul său nu ar rămâne păgubit. Anul trecut, Diaconu s-a făcut remarcat în cariera sa politică prin faptul că a votat din greşeală contra ordinii de zi care nu conţinea revocarea lui Geoană din fruntea Senatului. PNL a votat contra ordinii de zi care nu includea demiterea lui Mircea Geoană din scaunul de preşedinte, deşi grupul liberal susţine păstrarea acestuia în funcţie.
„A fost o greşeală de moment. Dacă se folosesc de greşeala mea o să le dau ceea ce merită: Vorbe, vorbe!“, declara atunci furios Diaconu. Tot anul trecut, Diaconu în calitate incertă de senator sau actor, făcea apologia florilor autohtone. „Vreau numai ca în balcoanele oamenilor să văd muşcate româneşti vechi, din alea grase. Măcar la muşcate să fiu şi eu senator! Vreau să fac, în circumscripţiile mele, concursuri pe muşcate.
Am ajuns să ne mirăm ca proştii în faţa muşcatelor din Elveţia, dar ale noastre sunt cu mult mai frumoase. Ne-am tâmpit la cap cu criza asta şi am uitat să trăim frumos şi să ne bucurăm de begoniile noastre“, declara atunci senatorul muşcatelor, Mircea Diaconu. Îi sugerăm parlamentarului eventual să îşi ia şi o a treia slujbă de director al serelor din sudul Bucureştilor, de lângă IML.
AUTOR NICOLAE BUCUR
SURSA CURENTUL

STATUL II CONFISCA UN MILION DE EURO LUI DAN IOAN POPESCU

Judecătorii Instanței Supreme au hotărât confiscarea a patru milioane de lei din conturile fostului ministru al Economiei, Dan Ioan Popescu.
Decizia nu este definitivă, hotărârea putând fi contestată în termen de 30 de zile la un complet superior. Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus confiscarea sumei şi obligarea persoanele cercetate să plătească această sumă la bugetul de stat în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe.
Acest proces a început în 2006, când Comisia de cercetare a averilor demnitarilor de la ÎCCJ a constatat că fostul ministru nu poate justifica aproximativ un milion de euro, venituri obţinute în perioada când a fost demnitar în cabinetul Adrian Năstase.

Dosarul a fost trimis spre judecare aceleiaşi instanţe. După câteva luni, procesul a fost suspendat, cauza fiind trimisă la Curtea Constituţională pe motiv că "averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă", adică celebrul articol 44 din Constituţia României.

Cererea a fost respinsă de judecătorii CCR şi dosarul a continuat să se judece. După un an de amânări, avocaţii lui DIP au cerut clasarea cauzei, lucru care s-a şi întâmplat. La data respectivă, completul care a luat decizia era condus de judecătorul Florin Costiniu, fostul preşedinte al Secţiei Civile a ÎCCJ. Procurorii au făcut recurs la Completul de 9 judecători, magistraţi care, un an mai târziu, au considerat că judecătorul Costiniu nu şi-a făcut treaba arătând că "trebuia să se stabilească cum au putut fi achiziţionate bunuri în anii 2000, 2001, 2002, 2003 şi în perioada 1 ianuarie 2004 - 1 decembrie 2004 cu venituri încasate în cursul lunii decembrie 2004", conform deciziei Completului de 9 judecători.
SURSA www.evz.ro

CEI PATRU VINOVATI DE FUGA LUI DINEL STAICU

După Omar Hayssam, Nicolae Popa şi alţi condamnaţi la pedepse grele cu închisoare, autorităţile române l-au scăpat printre degete şi pe Dinel Staicu, fostul baron al SIF Oltenia. România Liberă a încercat să identifice care sunt principalii vinovaţi de fuga omului de afaceri cu doar o zi înainte de a intra la puşcărie.

Fostul şef al SIF Oltenia, Dinel Staicu, a fost condamnat definitiv pe 4 aprilie, de Curtea de Apel Bucureşti, la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul privind fa-limentarea Băncii Inter-naţionale a Religiilor. A doua zi, poliţiştii l-au căutat pe Staicu ca să-l ducă la închisoare, dar nu l-au găsit, motiv pentru care acesta a fost dat în urmărire naţională. Între timp, oamenii legii au aflat că Dinel Staicu şi-a schimbat numele în Dinel Nuţu, demers aprobat de Primăria din Craiova. Pe 7 aprilie, instanţa l-a dat în urmărire internaţională pe omul de afaceri, după noul nume. Şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, a declarat public faptul că omul de afaceri ar fi părăsit ţara în seara zilei de 3 aprilie, în Ungaria, „şi de acolo, mai departe cu avionul".
Evoluţia acestui caz este halucinantă şi nu poate ocoli o întrebare legitimă: este vorba despre un lanţ de erori monumentale sau Dinel Staicu a fost lăsat intenţionat să scape? România Liberă a stat de vorbă cu specialişti în drept şi a încercat să depisteze care sunt instituţiile care pot fi trase la răspundere pentru fuga omului de afaceri. În funcţie de rolul jucat în acest caz, ordinea vinovaţilor ar putea arăta astfel: procurorii de caz, judecătorii de la instanţele de fond şi apel, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Stare Civilă al Primăriei din Craiova.

Procurorii

De ce nimeni nu a cerut măsura interdicţiei de părăsire a ţării împotriva lui Dinel Staicu în condiţiile în care acesta era judecat în cel puţin două dosare penale? În cazul în care un reprezentant al autorităţii statului ar fi decis acest lucru, ar fi existat şanse mari ca Dinel Staicu să fie acum în închisoare.
Specialiştii contactaţi de RL susţin că, încă din faza de urmărire penală a lui Dinel Staicu, procurorii de caz puteau să ceară această măsură. „Este prevăzută de Codul Penal şi se poate aplica în cazul unor speţe unde urmăritul penal este vizat de o pedeapsă cu ani mulţi de închisoare. Există nenumărate alte cazuri în care procurorii au cerut acest lucru şi li s-a aprobat", a declarat pentru RL un reprezentant al Tribunalului Bucureşti, care nu a dorit să fie citat.

Judecătorii

Un profesor de Drept Penal a declarat pentru RL că judecătorii puteau decide singuri că Dinel Staicu nu poate părăsi ţara. Este vorba atât despre completul de judecători de la fond, cât şi cel de la apel. „Potrivit articolului 350, aliniat 1, din Codul de Procedură Penală modificat prin Legea nr.356/2006, judecătorul poate decide singur această măsură. Având în vedere că în acest caz, în apel, instanţa l-a condamnat pe Staicu la 12 ani de închisoare, atunci instanţa trebuia să-i interzică inculpatului să părăsească ţara", argumentează profesorul de drept penal.
Paradoxal este faptul că într-un al dosar penal în care Dinel Staicu era acuzat de preju-di-cie-rea companiei Transgaz Mediaş, procurorii au cerut instanţei luarea acestei măsuri asiguratorii. Cererea a fost depusă pe 24 ianuarie la Judecătoria Sectorului 2 (acolo unde era s-olu-ţionat dosarul) şi era urmarea faptului că procurorii aflaseră de intenţia lui Staicu de a-şi schimba numele. La acel moment, Tribunalul Bucureşti tocmai îi majorase pedeapsa de la 4 la 12 ani de închisoare în dosarul de-valizării B-ăncii In-ter-naţionale a Religiilor (BIR).
Atunci, anchetatorii au depus cererea privind interdicţia în singurul dosar aflat pe rol, întrucât în recursul declarat de Staicu în cazul BIR abia se fixase termen de judecată.
Totuşi, pe 16 februarie Judecătoria Sectorului 2 a respins cererea DNA de impunere a interdicţiei de a părăsi ţara, deşi procurorii susţineau, pe de o parte, că demersul lui Dinel Staicu de schimbare a numelui ridică suspiciuni, iar pe de altă parte că fostul preşedinte al SIF Oltenia tergiversa finalizarea dosarului prin absentarea de la mai multe termene de judecată.

Motivaţie: „Nu constituie motive necesare şi suficiente"

În cele din urmă, judecătoarea Carmen Constanţa Balaci a respins cererea DNA, arătând că "motivele invocate în cerere nu constituie motive necesare şi suficiente care să conducă la concluzia că pentru realizarea scopului procesului penal şi buna desfăşurare a acestuia este utilă luarea acestei măsuri". Surse judiciare au declarat însă pentru RL că magistratul a interpretat cererea DNA „mecanic". „Tehnic vorbind, magistratul este acoperit de lege. Practic, cererea DNA putea fi privită într-un context mai larg. Nimeni însă nu avea ce să îi impute magistratului dacă lua acea măsură întrucât este oricum o decizie lăsată la latitudinea magistratului. Dinel Staicu avea la acel moment o condamnare de 12 de ani închisoare. Avem demersul de schimbare a numelui. Practic avea suficiente motive să fugă. O eventuală interdicţie de a părăsi ţara îi putea fi ridicată dacă pe parcursul procesului se arăta că suspiciunile DNA nu erau întemeiate. Mai exact, dacă Curtea de Apel Bucureşti nu îl condamna, Dinel Staicu putea scăpa şi de interdicţie", au declarat sursele RL.
SURSA ROMANIA LIBERA

JUSTITIA ROMANA, UN FENOMEN DEMN DE DOSARELE X

Justitia romana din regimul democratic, este un fenomen demn de dosarele X. Daca muti un par un centimetru pe terenul arabil al vecinului, esti bun de puscarie, exemplu imi sta batranica care a fost gratiata de presedintele Traian Basescu. Daca prin mijloacele de transport te faci cu un portofel nou, sau cu o gaina din curtea vecinului, garantat ai 4-5 ani de puscarie. La mizilicuri, justitia romana este promta. Unde-i lege nu-i tocmeala. In momentul cand trebuie sa rezolve cazuri grele de coruptie, crima organizata sau evaziuni fiscale de milioane de euro, justitia romana intra in moarte clinica. Poti sa le pui pe masa judecatorilor mii de dovezi concrete, daca inculpatul este un magnat, ei sufera de orbul gainilor. Daca din intamplare se gaseste un judecator cu un caz greu pe mana si vrea sa-si faca meseria facand dreptate, se gaseste tot timpul un superior, un coleg care-i da la cap. Un exemplu concret este Camelia Bogdan, care peste noapte a fost scoasa din dosarul lui Sorin Ovidiu Vantu, cu o motivatie halucinanta. Il convoaca prea des la boxa acuzatilor pe inculpat iar cel din urma nu avea timpul necesar sa-si pregateasca apararea. Ca tacamul sa fie complet, de gat Elenei Bogdan, i s-a agatat si o acuzatie de antepronuntare in cazul lui Ovidiu Turcan.

In ultimul timp am avut imensul scandal al vamilor. Toti erau interesati de regina de pe tabla de sah. Din aceasta zona nu se mai aude nimic. Singura noutate este ca un amarat de vames, care a fost in lotul arestatilor de frica sau rusine s-a spanzurat. Prin stenograme, si autodenunturi, acuzatiile ajungeau si la liderul de sindicat Vasile Marica. Nu am auzit niciodata ca acest pungas la drumul mare sa ajunga sa dea cu subsemnatul la DNA. O luna de zile Marica a disparut de pe sticlele Realitatii, dupa ce apele s-au linistit individul a aparut din nou sa se ia la tranta cu Guvernul pe la Realitatea TV. Tot pe aceasta speta se mai vehicula un nume. Un mosneag cu carnet de membru PDL, Eugeniu Petrescu. Din nou stenograme si autodenunturi duceau catre acest personaj. La fel ca si in cazul liderului de sindicat, nu am auzit ca acest personaj sa dea cu subsemnatul la DNA. Mai mult acum cateva zile in emisiunea lui Radu Moraru de pe 10TV, am vazut cateva fotografii cu acest domn in Palamentul Romaniei, stand la taclale cu diferiti parlamentari indiferent de culoarea politica. Din cate stiu acest personaj e un biet membru de partid. Cum il caracteriza Vasile Blaga mai mult un simpatizant PDL.

Dupa cum bate vantu in justitia romana, in curand din parnaie unde se milogea pentru putina sunculita ca murea de foame, aterizeaza in Parlamentul Romaniei, celebru Catalin Voicu. Dupa un an de racoare, Catalin Voicu va fii liber ca pasarea cerului sa-si poata pregati apararea. Nu mai poate influienta ancheta. Cu atat ramane, individul va scapa basma curata. Atat timp cat a reusit pe comision sa rezolve diferite dosare penale de ce nu va reusi acum sa si-si rezolve propiul dosar? Camarazii de spaga sunt tot in sistemul judiciar, de acolo doar cu picioare inainte vor pleca.

In prezent Dinel Staicu, fost militian pe timpul impuscatului si mare capitalist dupa era impuscatului, a sters-o din Romania cand a fost instintat ca trebuie sa petreaca 7 ani la mititica. Condamnarea se trage de la devalizarea Bancii Internationale a Religiilor. Cazul Hayssam e nuvela pe langa noua telenovela din justitia romana. Ciudat este faptul ca Dinel a reusit sa-si schimbe domiciliul si numele de familie, iar caschetele noastre din ministerul de interne,  habar nu aveau de acest lucru. Pana fac mandatul de arestare pe noul nume, poate-l prind pe CNP. Cu sigurnata a schimbat si o cifra doua din CNP. Cunoaste foarte bine sistemul si are relatii cu baieti grei din fosta si actuala securitate romana. Daca te duci in Craiova si intrebi autoritatile unde-i Dinel, toti ridica din umeri. Parerea mea personala este ca autoritatile din Craiova l-au condus la aeroport. I-au strans mana, s-au pupat la despartire si i-au urat succes in noua viata de peste hotare. Cand va fii nevoie, printr-o campanie electorala va fii scos ca iepurele din joben, pana atunci nu-l va deranja nimeni. In locul lui Hayssam mi-as baga ghiare-l gat. El pleca in delegatii diplomatice in acelasi avion cu marele sef de stat Ion Iliescu, si a fost nevoit sa se ascunda prin blana oilor de export, iar Dinel fanul numarul 1 a lui Ceausescu a trecut fluierand prin vama romaneasca.

Mai nou aflam ca in maxim o luna pe Otopeni, aterizeaza faimosul Nicolae Popa. Va avea si presa o paine de mancat. Eu fac pariu cu oricine ca Nicolae Popa in 4-5 luni de zile va disparea din nou ca magarul in ceata. Va cere redeschiderea dosarului FNI, fiindca a fost judecat in lipsa. Dintr-o data brusc se va imbolnavi, si va ajunge internat de urgenta la spitalul Floreasca. Ajuns pe mainile lui Bradisteanu va fii liber ca pasarea cerului. In libertate, Popa o va sterge in masina lui Sorin Ovidiu Vantu pentru alti 11 ani din tara. La nevoie isi va aduce aminte cineva de el. In cazul FNI, niciodata adevarul nu va iesi la suprafata. Nu doreste nimeni acest lucru. Ce rost are sa deschizi cutia pandorei daca nu te doare capul!!??

SOV A INVINS-O PE JUDECATOAREA CAMELIA BOGDAN

Daca nu ma insel in timpul campaniei electorale din 2009, sacalul Sorin Ovidiu Vantu, ne sugera printr-o interventie telefonica la postul propiu, Realitattea TV, sa ne intarim statul. Cat timp statul va fii slab, personajele nocive de teapa lui vor profita. Am tradus atunci si traduc si acum ceva de genul ''va furam fiindca sunteti fraieri, si nu sunteti in stare sa va aparati''. In momentul in care statul reactioneaza si vrea sa se apere, realizeaza ca nu are cu ce. Statul este sabotat din interior, de niste spagari, platiti din bani publici, afiliati la crima organizata de pe teritoriul Romaniei.

Un stat puternic, are nevoie de o justitie corecta. Cat timp in sistemul judiciar avem personaje corupte, vom avea o justitie oarba si un stat slab. In statul cu o justitie oarba si corupta niciodata nu va decide poporul. In acest gen de stat, se va instala o democratie de fatada,  si va dicta oligarhia. Un stat care se potriveste perfect randurilor de mai sus este Romania.

Toata presa si suflarea romaneasca o felicita pe judecatoarea Camelia Bogdan ca a avut curajul sa se ia la tranta cu magnatul Sorin Ovidiu Vantu. In sfarsit cineva-i vine de hac sacalului, dosarul nu mai este ratacit pe un raft dintr-un birou, acoperit de praf. Termenele de judecata vin unul dupa altul, cu viteza luminii. In momentul in care Camelia Bogdan a descoperit ca SOV isi controleaza inima bolnavioara, la un medic ginecolog din Viena, toti am crezut ca se strange lantul in jurul sacalului. Intimidat de acest judecator incomod si in lipsa de solutii magnatul media, isi fractura rotula pe scarile din vila personala. Se saturase de lift si se apucase de sport. SOV intrase in panica, nici el nu mai credea ca mai apuca rasaritul soarelui in libertate. Linsajul mediatic facut de Realtitatea si Nistorescu la adresa judecatoarei, vanatoarea lui Basescu in care se lansase, nu-si facuse efect asupra Cameliei Bogdan.

In final SOV si-a umflat muschii si a rupt prin vocea judecatoarei Elena Burlan, lantul ce-l inlantuia din ce in ce mai strans din ultimul timp. Judecatorea Elena Burlan a decis schimbarea Cameliei Bogdan din dosarul lui Sorin Ovidiu Vantu, fiindca judeca mult prea repede procesul si inculpatul nu reusea sa-si puna la punct apararea. Mai mult ar fii acuzat-o si de autopronuntare in cazul lui Ovidiu Turcan, partener de afaceri cu SOV in momentul cand i-a respins lui Turcan cererea de a parasi temporar tara. Motivul pentru care eroul nostru din justitie a ramas fara dosar este unul halucinant. Din cate stiu in justitia romana se vorbeste de o mica reforma. Aceasta sa refera la accelerarea proceselor, pentru a inlatura taraganarea deciziilor. Datorita tergiversarilor dosarelor penale, foarte multi inculpati cu finante si darnici in stanga sau dreapta au reusit sa ajunga la prescriptia faptei.

Procurorul general Laura Codruta Kovesi a sesisat CSM-ul in legatura cu acest caz. Urmeaza sa se demareze o ancheta pe aceasta speta. Frectie la picior de lemn. SOV a tras sforile necesare. A reusit sa traga semnalul de alarma la care vor ciuli urechile toti judecatorii care vor avea pe mana cate un dosar de-al domniei sale. Justitia romana este in moarte clinica. Cand vrea sa dea semne de revenire oligarhii ii pun repede pumnul in gura. In curand Nastase si marionetele pe care le manuieste va urca la putere. Noapte buna Romania, dormi in voie, SOV si acolitii sai vegheaza pentru tine.!!