Revolta „gușterilor“, declanșată după demisia lui Raed Arafat din
ministerul sănătății, a fost pregătită, organizată și susținută de
alianța anti-românească USL. Este singura concluzie rezonabilă ce poate
fi trasă după evenimentele petrecute în ultimele zile în București și în
mai multe orașe din țară.
Pentru a-și mobiliza masele de manevră
formate în general din persoane lipsite de discernământ, derbedei,
pensionari senilizați sau dezinformați, aurolaci, gură-cască și alți
gușteri ușor de manipulat, liderii USL s-au folosit de mașinăria de
propagandă verificată de nenumărate ori în ultimii ani,
adică de antenele lui Voiculescu și Schwartzenberg-Ghiță, precum și de
rețeaua de socializare Facebook, canale a căror utilitate în astfel de
operațiuni a fost deja dovedită. Antena3, Realitatea TV și
apelurile/petițiile de pe Facebook au fost primele arme folosite de USL
împotriva democrației, înainte de utilizarea pietrelor de dat în cap,
aduse la sacoșă de golanii incitați de tonomatele lui Ponta și
Antonescu. Motivul recurgerii la această soluție extremă – adică
rezolvarea prin mișcări de stradă a marilor probleme politice cu care se
confruntă USL- este cât se poate de simplu. Deși s-a intrat în anul
electoral, liderii uniunii n-au reușit să-și impună în instituțiile
democratice avute la dispoziție, adică Parlament și Curtea
Constituțională, temele de pe agenda politică proprie și nici să le
respingă pe cele impuse de coaliția aflată la guvernare. Ei n-au reușit
să găsească astfel nici măcar motivele legale pentru suspendarea
președintelui Traian Băsescu, tema politică fundamentală de pe agenda
USL, darămite să respingă temele lansate de adversarii politici, precum
comasarea alegerilor, reorganizarea teritorială și modificarea
Constituției. În aceste condiții de impotență politică, singura soluție
care le-a rămas socialiștilor Ponta și Antonescu este cea învățată de la
tătucul Ilici, anume scoaterea gușterilor în stradă înarmați cu pietre
și lozinci anti-Băsescu, adversarul mafiei USL.
Arafat – hârtia de prins muște a USL
Rolul
lui Raed Arafat în acest mecanism politic diversionist este cel al
hîrtiei de prins muște, folosită cu succes de părinții naturali și
spirituali ai lui Ponta și Antonescu. Că Arafat a fost folosit ca
pretext pentru destabilizarea socială o demonstrează continuarea
invocării numelui său după ce motivul care a generat această invocare a
dispărut. Deși președintele Traian Băsescu a cerut și a obținut vineri,
13 ianuarie, retragerea proiectului de lege privind reforma din
sănătate, contestat vehement pe „segmentul“ SMURD, de către Raed Arafat,
numele arabului a fost invocat, constant, în toate manifestațiile de
stradă ce au urmat acestei decizii. Aceasta este dovada că tema Arafat a
rămas agățată de singurul neuron disponibil al manifestanților
abrutizați de televiziunea lui Voiculescu, Antena3. Mulți dintre
„gușterii“ care au ieșit sau încă mai ies în stradă n-au aflat nici
astăzi că SMURD-ul nu se privatizează, că nu s-a privatizat și că, în
definitiv, nu poți privatiza un serviciu militarizat sau un minister. Și
mai mulți dintre ei nu știu că Arafat controlează financiar donațiile
și sponsorizările pentru SMURD, sau că s-a însoțit în operațiunea de
colectare de fonduri, inclusiv în vârful campaniei 2%, de doi
reprezentanți de bază ai celor doi moguli (Vîntu și Voiculescu) care au
susținut financiar, mediatic și (i)moral campania anti-Băsescu, Radu
Tudor și Emil Hurezeanu. De ce s-a însoțit Arafat, în fruntea Fundației
pentru SMURD, tocmai cu cei doi reprezentanți ai mafiei Grivco și nu cu
reprezentanți ai societății civile, neimplicați politic? Nu este și
aceasta o apropiere oficială a fundației lui Arafat de mafia USL
reprezentată de Antonescu, Ponta și Voiculescu – via Constantin?
Jurnaliștii Antena 3 și Realitatea TV – aspiratori de „gușteri“
Diversioniștii
USL au aplicat și exploatat, abil, pentru a-i atrage pe gușteri în
stradă, principiul conform căruia „nu exiști, dacă nu apari la
televizor“. Principiul a fost verificat, cum am spus, în foarte multe
cazuri de „revoltă spontană“ organizată de mafia Grivco și, mai nou, de
USL, ultima revoltă de anvergură fiind cea din mineriada sindicală „Noi
vrem respect“, din 2009. Sâmbătă și duminică, spre exemplu, jurnaliștii
de la Antena3, Realitatea TV și RTV s-au proțăpit în Piața Universității
și au transmis în direct pentru bizoni, gușteri sau berbeci dornici de
a-i vedea rudele, gagicile sau, în cazul pensionarilor, administratorii
de bloc, la teveu. Așa s-au adunat, cel puțin în Capitală, cu trei
astfel de „aspiratoare de gușteri“, susținute din studiourile canalelor
de dezinformare din mass media, de dezbateri la care au participat
reprezentanții USL. Antena 3, spre exemplu a transmis continuu, zilele
acestea, neamul voiculeștilor fiind disperat să scoată lumea în stradă,
motiv pentru care a utilizat toate principiile dezinformării, minciuna,
exagerarea și zvonistica fiind instrumente de bază ale acestei ample
manipulări televizate. Cea mai flagrantă dintre ele a fost aceea prin
care s-a forțat o paralelă cu Ceaușescu, diversioniștii lui Voiculescu
lansând zvonul că „Traian Băsescu a fugit din București“ fără a preciza
dacă a luat elicopterul sau metroul. „Băsescu a fugit din București“ -
anunța Antena3, vidanja mediatică a familiei Voiculescu. Chiar și așa
s-a dovedit că mafia USL n-a reușit să scoată în stradă, în toată țara,
mai mult de 2-3000 de oameni (vineri), sau 3-4000 de oameni (sâmbătă).
Păi asta înseamnă că n-au reușit să-i convingă să iasă în stradă nici
măcar pe cei mai vulnerabili dintre susținătorii politicii lor, adică pe
aurolacii din subterane.
Intifada declanșată, via
palestiniano-iordaniano-siriano-românul Raed Arafat, împotriva lui
Traian Băsescu a fost revendicată timid, mai întâi de Crin Antonescu,
iar apoi de Victor Ponta, abia ieri, după ce PNL și PSD au organizat
oficial, la vedere, câteva mișcări de protest în țară, cel mai
reprezentativ fiind cel din Iași. Penalul Relu Fenechiu, liderul PNL
Iași, și-a mobilizat oficial susținătorii încă de sâmbătă, pentru
participarea la demonstrația anti-Băsescu din fața Palatului Culturii,
acțiune organizată de tineretul liberal. „Vă invit să vă alăturați
acțiunii de protest a tinerilor liberali ieșeni ce va avea loc mâine, 15
ianuarie, la ora 12.00, cu plecare din Piața Palatului și punct
terminus, de desfășurare, în Piața Unirii. Toate marile orașe au ieșit
în stradă, mai puțin Iașul! Relu Fenechiu (send via GO SMS)“. Așadar,
disperat că tocmai el va fi acuzat de nerealizarea sarcinilor de partid,
Fenechiu s-a tradus în fapt printr-un amărât de SMS, deconspirând
secretul revoltei „gușterilor“ USL. El a participat, duminică, la
„acțiunea“ din Iași, alături de Varujan Vosganian și de subordonatul cu
nume de metresă, Adomniței.
Trezorierul PNL, sufletul mișcării de protest, iar liberalul Boza, gornistul
Implicarea
directă a activiștilor USL în acțiunile de protest declanșate în țară,
imediat după demisia din 10 ianuarie a talibanului Raed Arafat, a fost
dovedită deja prin identificarea unora dintre ei printre manifestanți,
sau prin folosirea de către alții a paginilor de facebook pentru a suna
mobilizarea. Astfel, la mitingul de vineri seara, la care au participat
cîteva sute de manifestanți, au fost recunoscuți, printre gușterii
revoltați, secretarul general al PSD Ilfov, Mihai Barbu, posesor –
conform blogosferei- a 10 dosare penale pentru evaziune, alături de un
șofer de partid, tot de la PSD Ilfov, Marian Paraschiv. Tot în centrul
protestatarilor s-a aflat și Rareș Mănescu, trezorierul PNL. Alături de
ei au mai fost revoluționari precum Ion Ciochină, Nicolae Dide și Dorin
Lazăr Maior (Brașov). Ei erau înconjurați de zeci de ultrași ai galeriei
echipei de fotbal Steaua București. Cel care i-a mobilizat pe mulți
dintre protestatari a fost tot un liberal de-al lui Antonescu, Mircea
Boza. „Mureșenii arată că le pasă! Este timpul ca și bucureștenii să
facă același lucru! Propun să ne strângem în piața Universității și să
mergem la Palatul Cotroceni. Mâine, 13 ianuarie, ora 18.30. Să-i
pregatim un debut de week-end democratic celui care dorește demolarea
SMURD-ului:Traian Băsescu!“ - a anunțat Boza pe pagina sa de Facebook.
El a fost apoi felicitat, oficial, de Crin Antonescu. „PNL nu a luat
inițiativa organizării unor proteste - a mințit liderul liberal. Dacă
cel care a inițiat pe Facebook protestul este liberal, îl felicit. Salut
faptul că a fost luată această inițiativă, și salut faptul că mii de
cetățeni români au ieșit în stradă“ – a spus Antonescu sâmbătă, într-o
conferință de presă.
Antonescu recunoaște implicarea
Crin
Antonescu n-a recunoscut de la început implicarea în revolta
„gușterilor“, chiar dacă au apărut dovezi concrete despre aceasta.
Sâmbătă seara însă, în timpul intifadei din Piața Universității, când
derbedeii instigați de televiziunea lui Voiculescu au aruncat cu pietre
în jandarmi, Antonescu s-a declarat solidar cu derbedeii. „Deşi PNL nu
s-a implicat în niciun fel în protestele de stradă organizate la
Bucureşti şi în întreaga ţară în ultimele zile, PNL salută şi este pe
deplin solidar cu toţi cei care au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta
protestul şi faţă de înlăturarea doctorului Raed Arafat şi faţă de
modul în care un proiect de lege s-a încercat a fi impus
neconstituţional şi mai ales protestul faţă de comportamentul puterii“- a
declarat el la un post de televiziune, adăugând că va prelua controlul
demonstrațiilor. „Ne vom implica direct prin prezenţa membrilor noştri,
prin chemarea în stradă a tuturor celor care nu mai au altă soluţie
pentru a-şi apăra drepturile, pentru a apăra democraţia, decât ieşirea
în stradă“ - a zis Antonescu. Lui i s-a alăturat Victor Ponta, care i-a
încurajat și el pe protestatari, încurajându-i. „Îi respect şi îi
felicit pe toţi românii care au ieşit în stradă pentru a-şi apăra
drepturile în faţa abuzurilor unui regim politic nedemocratic! Este
nevoie ca vocea lor să fie auzită, pentru că ei sunt cei care au
transmis acest mesaj extraordinar de solidaritate, de revoltă, dar şi de
speranţă. Am însă îndemnul ca toţi cei care ies în stradă să fie atenţi
la provocările oamenilor regimului Băsescu şi să respingă total orice
gest de violenţă. Mesajul pe care îl transmit românii trebuie să nu fie
alterat de gesturi extreme care i-ar putea da şansa preşedintelui
Băsescu să ignore şi să sfideze în continuare vocea poporului,
prevederile Constituţiei şi fundamentele statului de drept! În stradă în
mod paşnic, aşa românii îşi vor lua ţara înapoi!“ - a spus Ponta, după
ce se solidarizase și el, pe Facebook, cu Raed Arafat, dezinformând mai
abitir decât angajații lui Voiculescu. Dealtfel, Victor Ponta este cel
care, după retragerea proiectului de lege din sănătate, la cererea lui
Traian Băsescu, a continuat să fluture, manipulator, tema SMURD,
continuând dezinformarea nerușinată pe care a lansat-o împreună cu
tovarășii lui de coaliție. „Noua lege a Sănătății, forțata de Traian
Băsescu, riscă să ducă la desființarea SMURD! Ei vor să distrugă SMURD
pentru a face loc clientelei de partid! Nu avem voie să-i lăsăm să
distrugă și puținele lucruri care mai funcționează în România! Avem
obligația să fim alături de SMURD în aceste momente grele, tot așa cum,
de-a lungul timpului, SMURD a fost întotdeauna alături de noi!“ - a
lansat Ponta pe pagina sa de facebook la o zi după retragerea
proiectului de lege din sănătate.
Violențele de sâmbătă seara, din
centrul Capitalei, au arătat cât de departe pot merge liderii USL pentru
a-și atinge scopurile electorale, precum și lipsa lor de scrupule în
alegerea metodelor de luptă împotriva adversarului politic. Folosirea
derbedeilor de pe stadioane pentru a crea o stare conflictuală în Piața
Universității este deja dovedită. Jandarmeria i-a identificat deja pe
câțiva dintre liderii și membrii galeriilor Dinamo și Steaua, huligani
recidiviști și recunoscuți pentru violențele generate de-a lungul
timpului. Pe ei s-au bazat liderii USL, ca să creeze pretextul pentru
introducerea în discuție a temelor de partid. Duminică, după ce USL a
preluat conducerea mișcărilor de protest, în piețe au început să apară
și indivizi precum infractorul Nati Meir, derbedeul Bebe Ivanovici sau
pușlamaua lui Felix, Mircea Badea. Păpușarii au început astfel să iasă,
precum șobolanii, de prin crăpăturile construcției USL.
Și pentru că
gușterii USL au strigat lozinci de genul „Raed Arafat – român adevărat“
și au inițiat chiar o petiție online, cu numele „Arafat, salvatorul
poporului român“, merită consemnată declarația euro-parlamentarului
român, Gigi Becali. „M-am uitat cu scârbă la televizor! Mi-e scârbă de
românii care au ieşit în stradă!“, a declarat Becali. „Cum să ţin cu un
arab împotriva preşedintelui ţării mele?“ - a spus Becali. Întrebarea
trebuie să dea de gândit tuturor celor care n-au ieșit în stradă și care
nu s-au lăsat prinși în jocul anti-românesc al lui Ponta și Antonescu,
mai ales că duminică a fost ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, un
altfel de român decât Raed Arafat.
AUTOR DAN BADEA
SURSA CURENTUL
Un comentariu:
Iată contactul domnului Benjamin Detalii de e-mail, lfdsloans @ outlook.com. / lfdsloans@lemeridianfds.com Sau Whatsapp +1 989-394-3740 care m-au ajutat cu împrumut de 90.000,00 Euro pentru a-mi începe afacerea și sunt foarte recunoscător, a fost foarte greu pentru mine aici încercând să fac un drum ca mamă singură lucrurile nu sunt ușoare cu mine, dar cu ajutorul lui Le_Meridian mi-a pus zâmbetul pe față, în timp ce îmi privesc afacerea crescând mai puternic și se extinde. Știu că poate te surprinde de ce pun lucrurile de genul aici, dar chiar trebuie să-mi exprim recunoștință, așa că oricine caută ajutor financiar sau trece prin greutăți cu afaceri de acolo sau dorește să înceapă un proiect de afaceri poate să vadă acest lucru și să aibă speranța de a ieși din greutăți .. Mulțumesc.
Trimiteți un comentariu