Celebra emisiune cu Traian Băsescu din ziua în care se aniversau 70 de ani de la faimosul ordin al Mareşalului Antonescu: „Vă ordon treceţi Prutul“ - a încins de o săptămână, la roşu, toate trompetele filo-ruso-regaliştilor de circumstanţă, de la Andrei Pleşu, ministru FSN în perioada când Regele Mihai era aruncat peste graniţă de şeful său, Ion Iliescu, la tot felul de alţi comunişti greţoşi brusc apucaţi de dragostea faţă de monarhie, din ură faţă de Băsescu. Ura dă pe dinafară şi pe alte meridiane. Ieri, şi MAE al Rusiei a expectorat un comunicat de o rară agresivitate ce denotă că la Moscova a dat în clocot ceaunul de ură antiromânească. Traian Băsescu este acuzat că a afirmat şi el tranşant în emisiunea citată că dacă ar fi fost în locul lui Antonescu ar fi ordonat de asemenea: „Romåni treceţi Prutul!“
Cu o nesimţire tipic muscălească, behăitorii obraznici ai MAE al Rusiei îşi permit să vorbească în termeni inacceptabili în lumea civilizată, specifici dictatelor fostei URSS, şi uitånd se pare că Romånia este acum în NATO, nu la cheremul lor. Ruşii îl acuză injurios pe Traian Băsescu de „bravada neruşinată“ pentru că şi-a permis să aprobe şi să confirme ordinul dat de Mareşalul Antonescu, în data de 22 iunie 1941. Mizerabila luare de poziţie a Rusiei este o palmă pe obrazul tuturor romånilor, căci oare care romån nu ar fi de acord cu ordinul Mareşalului Antonescu de recuperare a teritoriului Basarabiei?
„Este absolut evident că astfel de bravade neruşinate care justifică agresiunea fascistă şi profanează memoria milioanelor de jertfiţi ai nazimului este inadmisibilă şi merită o apreciere adecvată din partea Europei“, afirmă consternant MAE rus. Răstălmăcind vorbele, cu indignare gongorică, Kremlinul inventează cuvinte şi declaraţii care nu-i aparţin lui Traian Băsescu privitoare la „justificarea atacului Germaniei naziste împotriva URSS“. „Cuvintele lui Băsescu - despre faptul că, «în locul mareşalului Antonescu, în 1941, şi el i-ar fi îndreptat pe ostaşii români peste Prut» - pentru a lua parte la agresiunea Germaniei hitleriste împotriva URSS“ - sunt revoltătoare, a subliniat ministerul rus de Externe, într-o manieră ce certifică perpetuarea falsurilor istorice propovăduite de Moscova în legătură cu anexarea samavolnică a teritoriului romånesc denumit Basarabia.
„O astfel de declaraţie a preşedintelui român este cu atât mai tristă, pentru că intervine la 70 de la Războiul pentru Apărarea Patriei, în care şi-au pierdut viaţa 27 de milioane de ruşi“, a subliniat Lukaşevici. „Aceste declaraţii nu pot fi justificate nici prin actualele circumstanţe politice şi nici puse pe seama întrebărilor provocatoare ale jurnaliştilor“, susţine MAE rus.
Deşi Moscova a fost obligată să-şi recunoască vina în cazul crimelor împotriva umanităţii faţă de Polonia pentru masacrul de la Katyn, Rusia continuă să nege înfometarea, deportarea şi exterminarea elitei basarabene trimise în gulagurile siberiene imediat după 1940.
Basarabenii au fost exterminaţi după ocuparea pământului romånesc la care se referea Traian Băsescu, de către Armata Roşie a Uniunii Sovietice după ultimatumul din 26 iunie 1940, ce a fost precedat de infamul Acord secret Hitler-Stalin din 1939.
Stalin a fost cel care l-a înarmat pe Hitler, anterior Acordului secret, iar principalul vinovat şi adevăratul instigator al celui de-al Doilea Război Mondial a fost Rusia sovietică, pentru a-l cita pe celebrul defector al GRU Victor Suvororv, autorul unor lucrări de o inestimabilă valoare documentară scrise pe baza unor date obţinute în virtutea activităţii sale de fost cadru GRU. „Rusia a fost participantă la cel de-al Doilea Război Mondial din 1939, din prima zi, de la 23 august 1939, după semnarea pactului Molotov-Ribbentropp“ afirmă Suvorov, ce completează în cărţile sale, prin date cutremurătoare, adevărul ocultat de mai bine de jumătate de secol de liderii Rusiei, inclusiv de către cei de azi.
Comunicatul Moscovei este expresia unei neobrăzări fără seamăn a rusoilor, care, altfel, au publicat în presa „românească“ - cea care îl atacă desigur pe Traian Băsescu - nişte cearceafuri de tâmpenii prolixe şi inepte semnate de Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Alexander A. Churilin, despre rolul benefic al Rusiei Sovietice în „eliberarea“ de fascişti şi despre lupta bolşevicilor criminali „pentru a asigura Europei un viitor luminos“.
De o ipocrizie fără seamăn, textul publicat drept cap de ziar de „Cronica Română, intitulat „Cu ocazia marcării începerii agresiunii fasciste împotriva ţării noastre, 22 iunie 1941“, marchează obscenitatea tezistă şi completamente lipsită de bază istorică ori adevăr a propagandei sovietice încă active - şi unde? În România!
Minciunile ordinare ale propagandei sovietice - demontate de un rus autentic
Citez din Victor Suvorov, defectorul GRU pomenit mai sus, care deconstruieşte miturile propagandei sovietice în remarcabila lucrare „Spărgătorul de Gheaţă“, intitulată astfel după numele de cod dat lui Hitler de către tovarăşul său de crime, Vissarionovici Stalin.
„Comuniştii sovietici au ascuns cu bună ştiinţă ruşinosul lor rol de instigatori ai războiului. Să ne amintim că, după Primul Război Mondial, Germania a pierdut dreptul de a mai avea o armată puternică şi armament ofensiv, inclusiv tancuri, artilerie grea şi avioane de luptă. Pe propriul lor teritoriu, comandanţii germani au fost lipsiţi de posibilitatea de a se mai pregăti în vederea unor războaie agresive. Comandanţii germani nu au încălcat interdicţiile şi nu s-au pregătit de război agresiv în poligoanele lor, au făcut aceste lucruri... pe teritoriul Uniunii Sovietice. Stalin a pus la dispoziţia comandanţilor germani tot ceea ce ei nu aveau dreptul să mai deţină: tancuri, artilerie grea, avioane de luptă. Le-a pus la dispoziţie instituţii de învăţămînt, poligoane, cåmpuri de tragere.
Stalin a dat comandanţilor germani accesul liber în uzinele sovietice de tancuri, cele mai puternice din lume: uitaţi-vă, ţineţi minte, însuşiţi-vă! Dacă Stalin ar fi voit pacea, ar fi trebuit să împiedice cu orice preţ renaşterea puterii de şoc a militarismului german: căci atunci Germania ar fi rămas o ţară slăbită din punct de vedere militar, în afară de Germania ar fi fost slăbită Marea Britanie, care nu avea trupe terestre corespunzătoare, şi Franţa, care îşi pierduse aproape întreg bugetul militar pe un păgubos program de apărare, ridicånd un fel de Mare Zid Chinezesc de-a lungul graniţelor sale; dar şi alte ţări mult mai slabe din punct de vedere economic şi militar. În această situaţie, Europa n-ar mai fi fost deloc în pragul conflagraţiei...
Însă, Stalin, cu un scop anume, nu precupeţeşte mijloace, forţe şi timp pentru renaşterea puterii militare germane. De ce? Împotriva cui? Desigur, nu împotriva lui însuşi! Atunci împotriva cui? Răspunsul este unul singur: împotriva restului Europei. Renaşterea puterii armate a Germaniei este însă doar o jumătate din chestiune. Chiar şi cea mai puternică armată nu începe războiul de la sine. Trebuie, mai înainte de orice, un lider fanatic şi nebun, gata să înceapă războiul. Iar Stalin a facut foarte multe pentru ca în fruntea Germaniei să vină un asemenea lider.
Cum l-a creat Stalin pe Hitler, cum l-a ajutat să pună måna pe putere şi să-şi consolideze puterea este o temă vastă. Pregătesc o carte despre acest lucru. Vom mai vorbi pe această temă, acum să amintim doar că Stalin a îndemnat la război cu perseverenţă şi dårzenie pe naziştii abia veniţi la putere, încununarea acestor eforturi este pactul Molotov-Ribbentropp.
Prin acest pact, Stalin a garantat lui Hitler libertatea de acţiune în Europa şi a deschis ecluza principală a celui de-al Doilea Război Mondial.“
Traian Băsescu: Obsesia Kremlinului şi a „conservelor“ sale din România
Aşadar, ceea ce a afirmat tranşant Traian Băsescu, în data de 22 iunie, face referire la o uriaşă mizerie istorică a URSS-ului şi Germaniei naziste şi nu este altceva decât o propoziţie de elementar bun simţ, iar reacţia isterică a Moscovei, dar mai ales a agenturii sale din România, din aşa-zisele medii inteftuale şi de presă, spune totul despre amploarea infiltrării „conservelor“ ruseşti în România.
Traian Băsescu nu este pentru prima oară luat în vizor de Rusia & comp, de condeierii şi lătrăii de televiziune ai trusturilor Vîntu-Voiculescu-Patriciu. Încă din 2007 s-a constituit un agregat mediatico-securistic, care şi-a coordonat operaţiunile cu Moscova, aspect subliniat de vizite ale unor generali FSB, cum era Alexandr Kondiakov, „vizitatorul“ lui Tăriceanu la Guvern, în perioada încercărilor disperate de răsturnare a lui Traian Băsescu, ca să nu mai pomenim de diversele vizite secrete la Moscova, pentru instrucţiuni, în timpul campaniei electorale, ale reprezentantului PSD, Mircea Geoană.
În anul 2009, Rusia ne-a acuzat violent încă o dată, insinuând că România ar fi intervenit în evenimentele de la Chişinău, deşi iată, acum, la Chişinău a fost arestat un rus ca instigator al violenţelor din aprilie.
Un alt instigator jalnic, de data asta cu nume românesc, Andrei Pleşu, cel care a iniţiat, pe vremea lui Umil Constantinescu, în cadrul MAE, o politică de cedare în faţa Ucrainei, politică continuată de şpăgarul mizer Adrian Severin, vine parcă în preambulul obrăzniciilor moscovite, acuzându-l pe Traian Băsescu, într-o penibilă fandoseală „moralistă“ din „Adevărul“ penalului Patriciu, citată extensiv de agregatul USL, că a viciat relaţiile cu Rusia, de parcă ar fi şi el tot un amploaiat al Ambasadei Ruse.
Ceea ce nu e foarte departe de adevăr, dacă ne gândim că a fost încă înainte de 1989 un pion semnificativ al conspiraţiei moscovite dirijate de Ion Iliescu, vizitatorul său secret de la palatul de la Tescani, unde era cică exilat în huzurul Gospodăriei de Partid.
Partidul Comunist, desigur, pe care l-a servit curveşte, cu tot cu al său mult stimat Nicolae Ceauşescu, căruia îi adresa răvaşe greţoase şi umile de slugă servilă, în urma contactelor intime cu cadrele Securităţii. Iar pentru a încheia cu dilema acestui personaj lipsit de orice bun simţ, care acum îl veştejeşte pe Traian Băsescu pe motive pseduo-filo-monarhice, este suficient să precizăm că ministrul de vitrină, pentru export, al FSN-ului moscovit, exact în perioada în care Ion Iliescu îl arunca peste graniţă cu brutalitate pe Regele Mihai, în 25 decembrie 1990, după un episod de sechestare cu mâna înarmată, era acelaşi Andrei Pleşu, indignatul de azi, pe lovelele lui Patriciu, „afaceristul“ ce a livrat CSI-ului rusesc Rompetrolul românesc.
„Ostaşi, Vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi! Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre! Şi luptaţi pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori. Şi luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru. OSTAŞI, Izbânda va fi a noastră. La luptă. Cu Dumnezeu înainte!“
AUTOR GEORGE RONCEA
SURSA CURENTUL
Un comentariu:
Minunat articol, mulțumesc!
Trimiteți un comentariu