SCHELETELE DIN DULAPUL LUI MIHAI RAZVAN UNGUREANU

Oricate foloase si-ar imagina PDL ca ar putea trage de pe urma lui Mihai Razvan Ungureanu, misiunea nu pare a fi deloc una usoara.

In ciuda sondajelor datatoare de speranta, dar scoase la lumina cam in pripa, premierul a fost huiduit si fluierat, ca si predecesorul sau, chiar acasa la el, la Iasi. Exista si posibilitatea ca in loc sa aduca procente, Ungureanu sa plateasca oalele sparte de fosta echipa a lui Emil Boc.

Pe langa aceasta posibilitate, din trecutul recent al lui Mihai Razvan Ungureanu sta sa explodeze o mica "problemuta" care, daca nu va fi tratata la timp, risca sa-i ispulbere si bruma de procente cu care fostul sef SIE a pornit la drum. Au trecut deja cateva zile de cand Grupul de Investigatii Politice a facut publice declaratiile de avere ale sotiei lui MRU pe ultimii doi ani. De unde rezulta ca aceasta a incasat, de la grupul OMV, suma de 170.000 de euro, pentru servicii de consultanta medicala.

Informatia nu e noua, ea a circulat si dupa ce Ungureanu a fost desemnat in functia de premier. Suma era ceva mai mare, dar problema aceeasi. Nici atunci, nici acum, premierul nu a considerat necesar sa lamureasca eventualul conflict de interese intre seful SIE si un agent economic de importanta OMV.

Ca sa nu mai vorbim despre cat de interesant e un astfel de contract in sine. Oare ce fel de consultanta ar putea oferi un medic anestezist grupului austriac, din moment ce specialitatea sa e dificil de exersat in afara unui spital?

Dar poate ca doamna Ungureanu mai are si o alta specializare, pe langa cea de anestezist, cum ar fi de exemplu cea de medicina muncii, care i-ar permite si i-ar usura indeplinirea unui astfel de contract. Sa incasezi 7.000 de euro pe luna, de sase ori si ceva mai mult decat salariul de director al SIE, de la o companie a carei activitate tine in mod evident de siguranta nationala - uite o ditamai problema morala, pe care insa actualul premier insista sa o trateze doar printr-o detasata ignorare.

Grupul de Investigatii Politice a sesizat si Parchetul in legatura cu posibilul conflict de interese al fostului sef SIE. Rezultatul a fost aceeasi tacere nevinovata. Pe langa tacerea lui MRU, la fel de suspecta e si tacerea presei. Pentru mai toate ziarele, un contract atat de gras si anormal al sotiei sefului SIE cu un gigant economic de importanta strategica nationala nu ridica niciun semn de intrebare. Mult mai grava pare vina lui Antonescu, care si-a achizitionat penthouse-ul legal si cu acte in regula.

Ce va face M. R. Ungureanu cu aceasta "problemuta", care risca sa devina un dulap plin cu schelete, e treaba lui pana la urma si a celor care il sprijina. Ramai insa cu o senzatie ciudata si un gust amar. Nu se gasesc pur si simplu oameni dincolo de orice banuiala nici macar in cele mai importante momente, cand insasi strategia oficiala a Puterii proclama instaurarea curateniei morale. Iar tacerea lui MRU cu cat va fi mai lunga, cu atat va fi mai vinovata, dincolo de realitatea in sine a contractului.

Aici are inca societatea romaneasca de munca enorm. Sa isi educe liderii, conducatorii si alesii sa raspunda imediat pentru faptele lor. Sa-i invete ca nu pot sfida la infinit bunul simt elementar.
AUTOR IULIAN LECA
SURSA www.ziare.com 

MAGISTRATI CINSTITI SAU DOAR NEPRINSI

Acolo, pe pereţii clădirii din strada Batiştei, e scris cu cerneală simpatică, dar uşor de citit, mercurialul şpăgii de la Înalta Curte.

Un frumos buchet de coincidenţe s-a format odată cu reţinerea de către DNA a judecătoarei Maria David de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Doamna vine de la Curtea de Apel Ploieşti şi a ajuns la Curtea Supremă prin contestata metodă a interviului amabil, pe care i l-a luat fosta şefă a CSM, Lidia Bărbulescu. Maria David urma să pună o pilă la foştii săi colegi, pentru ca un om de afaceri din Târgovişte să scape de o condamnare la trei ani de puşcărie cu executare pentru evaziune fiscală.

De la Curtea de Apel Ploieşti venea şi judecătorul Dumitru Rebegea, cel condamnat pentru că lucra în favoarea unui interlop din Târgovişte, temutul Ghenosu.  Aceeaşi  Târgovişte din care vine şi controversatul, desigur, om de afaceri Petre Blândă, pentru care lucra judecătoarea David.  Văzându-se trişat pe banii săi, controversatul a denunţat-o la DNA. De fapt, ce voia Petre Blândă? Pentru ce a dat el 200.000 de euro? Nimic altceva decât ce a vrut, şi a şi primit, un alt om de afaceri controversat, Dinel Staicu: să facă Justiţia ceva, orice, numai ca să scape el de pedeapsa aia definitivă şi irevocabilă, închisoare cu executare.
Pe lângă asemănări, avem şi două diferenţe, una la ani şi alta la bani. La ani: Blândă avea de recompensat trei ani de puşcărie, Dinel Staicu voia să scape de şapte. La bani: Blândă ştim că a dat 200.000 de euro, iar de Dinel Staicu încă nu ştim nimic. Nu ştim nici dacă se aplică aici, ca în aritmetică, regula de trei simple, dar ştim că trei simple judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti i-au îndeplinit lui Dinel aproape toate dorinţele.

Mai vreţi coincidenţe? Mai avem. Judecătoarea Maria David a legat relaţii nepotrivite cu Petre Blândă în decembrie 2009, adică exact în perioada în care şeful său direct, preşedintele Secţiei civile de la Înalta Curte, judecătorul Florin Costiniu, era inculpat pentru intermedierea unei şpăgi, în complicitate cu senatorul PSD Cătălin Voicu, dintre omul de afaceri Costel Căşuneanu şi judecători ai Secţiei de contencios de la Înalta Curte. Coincide până şi suma, 200.000 de euro, ceea ce ne duce cu gândul că acolo, pe pereţii clădirii din strada Batiştei, e scris cu cerneală simpatică, dar uşor de citit, mercurialul şpăgii de la Înalta Curte.

Aţi citit „Adevărul" de ieri? Dacă da, trebuie să fi observat că reţeaua Costiniu-Voicu, utilizând diverse vrăjitorii comise tot la instanţa supremă, l-a ajutat şi pe Viorel Hrebenciuc să se înstăpânească pe casa altuia aproape definitiv şi irevocabil. Adăugând la cloaca descrisă mai sus şi recentul caz Gabriela Bârsan, tot de la Înalta Curte, plus lotul de procurori recent arestaţi Carpen-Betelie-Bălăşescu, îţi vin în cap tot felul de gânduri negre şi întrebări mistuitoare. Iată una dintre ele: după arestările astea, nu cumva ceea ce a rămas în justiţia română nu sunt magistraţi cinstiţi, ci doar magistraţi neprinşi? 
AUTOR LIVIU AVRAM
SURSA ADEVARUL 

CUM IL PRINDE PE CRIN COSTUMUL DE SMECHERAS. ISI DA IN PETEC DE DOUA ORI PE SAPTAMANA

Încep să îl înţeleg din ce în ce mai bine pe Crin Antonescu. Toate lucrurile care-mi plăceau la el s-au spulberat. Mi se părea un om discret şi modest, care nu ieşise cu nimic rău în evidenţă două decenii, aproape. Îmi plăcea cum vorbeşte, având calităţi incontestabile de orator.

De la un timp din personalitatea lui ies la iveală numai lucruri urâte. Imediat ce s-a văzut şef la partid şi-a schimbat atitudinea faţă de colegi şi nu a ezitat să taie capete “fără giudeţu".
S-a lăsat atras în năvodul lui Dan Voiculescu şi al Antenelor deşi se vede că nu-i place acest mediu şi nu îl poate aprecia în sinea lui. Stă cu lehanite alături de Ponta deşi se vede cu ochiul liber că amândoi se înghit de formă şi aşteaptă să-şi dea în cap. Ia decizii politice din lac în puţ, încurcând sute de mii de membrii USL care nu mai ştiu încotro să o ia.

Ce s-o fi întâmplat în viaţa acestui om? Cum s-a transformat el peste noapte într-un personaj zgomotos , de proastă calitate, care jigneşte în dreapta şi în stânga, fără să-şi calculeze paşii?
Parcă, după căsătorie, s-a hotărât să se îmbrace într-un costum de şmecher. A început-o bine , sub aripa celui mai bogat roman fără de care este greu de crezut că ar fi ajuns preşedinte PNL. Nu se ştie cum a început să devină şi mai bogat. Repede a schimbat un miliardar cu altul şi s-a autointitulat Preşedintele României. A început să-şi dea în petec din ce în ce mai des. În ultima perioadă face cam două gafe pe săptămână. Penultima este legată de Meleşcanu, ultima de Evenimentul zilei.
După cum se ştie el a declarat în emisiunea lui Radu Moraru "Spuneţi şi celor de la Evenimentul zilei că, după ce se termină, după ce înţarcă bălaia, cum se zice în popor, s-ar putea să mai vrea să mai fie ziarişti, adică este o meserie pe care trebuie să o respecţi". Pentru un lider politic, ce se crede deja şi preşedinte de ţară declaraţia nu este foarte avantajoasă. Deşi exprimată în cuvinte prudente, care vizează seriozitatea gazetarilor, ea se constituie într-o ameninţare.

Am să explic de ce. Dacă Antonescu face observaţii jurnaliştilor de la EVZ, se poate presupune că a şi citit articolul care îl viza. Adică un articol despre faptul că el şi-a cumpărat un apartament de lux, care nu apare în declaraţia de avere. Toate afirmaţile din ziar sunt bazate pe argumente şi documente.
Este greu de găsit un motiv pentru care jurnaliştii, care au realizat articolele, să fie acuzaţi de lipsă de profesionalism. Atunci pe ce criterii îi ameninţi că s-ar putea să mai vrea să fie ziarişti, chipurile când ajungi tu la putere? Nu există decât un răspuns. Pentru că au scris despre tine şi te-au deranjat.
Sincer, nu am cunoscut pe nimeni care să se bucure când se fac dezvăluiri în legătură cu el. Este neplăcut să fii, cum s-ar spune , la primire. Mai ales când tu te dai nevoiaş, în declaraţii şi în realitate eşti bogat. Este neplăcut dar trebuie să te abţii. Nu să ataci un ziar întreg şi, până la urmă, o breaslă. Pentru că, oricât s-ar scuza el – cum a şi făcut-o – asta se înţelege printre rânduri.
Curând va face noua gafă şi vom scrie iar despre el. Până atunci, adică peste câteva zile, rămân în minte cu imaginea unui tătic model care îşi duce fetiţa la şcoală. Atunci îmi place mult.
 AUTOR HORIA TABACU
SURSA www.evz.ro

EUROPA E GREA

Locul Serbiei e în Uniunea Europeană, cu tot cu minorități. Ceea ce presupune două lucruri compatibile și complementare: un stat sîrb apt de practică europeană și minorități respectate. Destulă lume crede că statutul de candidat la admitere și, mai apoi, admiterea în UE sînt formalități automate. Ideea e falsă, deși, uneori, un anume suflu german a permis Croației și Serbiei să parieze pe apariția unei scurtături care lasă în beznă corupția sau tratamentul minorităților. Cine crede în continuare europenizarea unui stat e o chestiune festivă poate întreba România.

Pe parcurusl unei lungi istorii de neînțelegeri și acomodări, România a învățat să accepte și să respecte constrîngeri în care a descoperit, treptat, avantaje. Mecanismul de Cooperare și Verificare nu e o fericire dar o instalație de îndreptare mai bună nu vom găsi. Dosarul Schengen e, deasemenea, în felul lui, un bun preparator, deși manualul de utilizare e scris doar în olandeză și conține mari erori de ortografie. Recent, un ex-diplomat olandez a conchis că tot ce e viu și îmbrăcat între Balcani și Prut nu e om. N-are rost să ne pierdem umorul. Avem zăcăminte masive în materie, comparativ cu Olanda care e, din acest punct de vedere, un pustiu. Putem conchide, la rîndul nostru, că nici diplomații nu mai sînt ce erau. Putem adăoga, deasemenea, că Europa e un sistem de conviețuire extrem de complex și, în nici un caz, un concubinaj în care partenerii își iartă reciproc viciile.

Cine insistă, totuși, pentru relații suplimentare, poate trece la Țările Baltice, obligate de norme europene să acorde drepturi greu justificabile rusofonilor lăsați în urmă de armata de ocupație sovietică. Locul natural al problematicii baltice e colonialismul. Dacă nu era vorba de Rusia, chestiunea ar fi fost tratată cu vehemența aplicată fostelor puteri coloniale occidentale. Fiind vorba de Rusia, chestiunea s-a politizat iar balticii au trebuit să accepte consensul european. Și Ungaria poate da relații. Recenta retragere de fonduri europene de coeziune a fost aplicată din rațiuni inexplicabile economic și pe deplin explicabile politic. Ungaria e prea de dreapta pentru lumea bună a Europei și, în acest caz, dublul standard devine o practică oficială.

Așadar, Serbia n-are de ce se plînge. Disputa cu România nu e altceva decît salutul de bun venit în antecamera europeană. Și, încă, Serbia are parte de un tratament rezonabil. Astfel, autoritățile sîrbe nu pot susține că află abia acum de problema minorității românești. În primul rînd, pentru că s-au ocupat activ de dezbinarea zisei minorități de un car de vreme. În al doilea rînd, pentru că au pe birou un kilometru de dosare remise, de acleași car de vreme, de autoritățile române. În plus, rezolvarea problemei nu cere eforturi faraonice și nu poate strivi bugetul de stat sîrb. Românii din Serbia sînt o minoritate modestă cu cerințe modeste. Adevărat, palmaresul istoric sîrb tinde să rezolve asemenea probleme prin cu totul alte mijloace dar abia aici e șansa. Căci vocația europeană a Serbiei poate fi demonstrată tocmai prin capacitatea de a rezolva chestiuni minoritare în termeni opuși balamucului și balcanismului.

E România nedreaptă? Dacă e așa, atunci consecvența e nedreaptă. România acceptă rigori europene și se așteaptă ca rigorile europene să fie o normă comună. De aici pînă la șantaj mai e cale lungă. Mai precis, distanța între metrul etalon și topografia care folosește, după caz, piciorul, stînjenul, mila, versta, nodul și, chiar, kilogramul.

Unificarea și armonizarea criteriilor sînt fundamentale în spațiul european. Dar și în afara lui, unde PSD a ratat, încă o dată, opinia comună. Acum cîteva săptămîni, PSD se bifurca pe tema Pactului fiscal european. Năstase și Iliescu erau împotriva, Ponta era aproape de acord. Acum e invers. Ponta afurisește atitudinea guvernului român față de Serbia, Năstase o aprobă. Știm, deci, că în orice privește Europa, PSD funcționează ca două partide care își împart prin rotație puterea și opoziția. Jocul e interesant și util pentru gimnastică internă a partidului. Pentru România, nu. România nu poate fi simultan în interiorul și în afara Europei, după cum cade mai bine uneia sau alteia din aripile PSD.
AUTOR TRAIAN RAZVAN UNGUREANU
SURSA TOTUL IN SCRIS 

MARILE JOCURI

Unul dintre aspectele minunate ale modului în care mass-media generalistă determină ”agenda zilei” și modul în care publicul larg percepe realitatea constă în existența a două planuri mediatice distincte. Primul și cel mai vizibil plan cuprinde interpretări ”acceptabile” și foarte simplificate ale problemelor globale cu care consumatorul de media oricum va intra în contact, existând astfel nevoia implicită de a-i sugera un anumit mod de interpretare. Un exemplu (deja) clasic este criza economică care n-a mai putut fi ignorată și, momentan, consumatorului de media i se sugerează o idee simplă: ”următorul summit european/mondial va rezolva problema și totul va fi bine”. În același plan se regăsesc problemele cu care consumatorul de media nu se confruntă personal, dar proprietarii rețelelor mass-media consideră că ar trebui creată o opinie în rândul consumatorilor. Cel mai recent caz este cel al operațiunii de pregătire mediatică a campaniei militare împotriva Siriei. Un număr impresionant de consumatori media care în mod normal ar avea dificultăți în identificarea Siriei pe hartă au devenit bombardați cu relatări despre presupusele atrocități ale regimului Assad, creându-se astfel o situație în care consumatorii de media ar fi fost dispuși să considere că orice presiune asupra Siriei este absolut justificată din punct de vedere moral. Într-un alt plan, mult mai puțin vizibil pentru cei care nu dispun de serviciile unor centre analitice specializate, există informații despre evenimente economice și politice care influențează semnificativ paralelogramele de forță la nivel regional și global.
Judecând după temele prezentate astăzi în spațiul mediatic românesc, planul ”profan” este compus din bătălia pentru semnarea ”Tratatului de guvernare fiscală” și răfuielile în cadrul guvernului și administrației prezidențiale. În editorialul de luni vom încerca să creionăm o analiză referitoare la ”Tratatul de guvernare fiscală”, iar astăzi dorim să atragem atenția asupra câtorva evenimente care se află în alt plan mediatic și pe care le considerăm cu adevărat importante. Jocurile mari care influențează substanțial situația economică și politică se pot desluși din asemenea informații.

Se pare că asistăm la apariția unui nou focar de tensiune în Europa. Partea vizibilă a mizei este un depozit de gaz cu un potențial de producție estimat la 84 miliarde de dolari. Acest depozit de gaze naturale (cel mai probabil este doar primul dintr-un lung șir de depozite încă neprospectate) se află în apropierea Ciprului, ceea ce reaprinde o serie de conflicte existente în zonă. Pe de o parte, Turcia și (nerecunoscuta) Republica Ciprului de Nord au declarat că depozitul poate fi exploatat numai cu acordul lor,iar un grup de nave de luptă turcești au fost trimise în zonă pentru a demonstra dorința liderilor de la Ankara să nu permită exploatarea gazului. În același timp, Israelul manifestă interes față de același depozit de gaze naturale și diplomația israeliană este activă ”la ambele capete” lucrând atât la Ankara cât și la Nicosia. Autoritățile cipriote organizează un tender în vederea exploatării acestor zăcăminte, tender la care deja s-au înscris peste 30 de companii din SUA, Marea Britanie, Franța, Israel, Rusia și o serie de alte țări. Complexitatea situației crește inclusiv din cauza relațiilor speciale care există între Rusia și Cipru. Moscova a salvat Ciprul de la faliment național, injectând în țară 2,95 miliarde de dolari la momentul în care toți experții considerau că șansele de evitare a falimentului sunt nule. Președintele cipriot a invitat personal companiile rusești să participe la tender, dar victoria acestora nu este deloc asigurată. Oricare ar fi câștigătorul potențial, este foarte probabil ca toți perdanții să se coalizeze pentru a-i crea dificultăți în exploatare, opțiunile fiind destul de numeroase. Ciprul nu este o țară mare sau excesiv de stabilă din punct de vedere politic și economic și în aceste condiții ea ar putea deveni atât monedă de schimb în jocurile geopolitice globale cât și un câmp de luptă între marile puteri.

În ciuda faptului că presa internațională mustește de articole în care autorii ”demonstrează” existența dorinței Chinei de a salva Uniunea Europeană, cifrele și declarațiile oficialilor de la Beijing arată cu totul altceva. O scurtă analiză a datelor referitoare la importul de aur în China arată că există o discrepanță între importurile totale de aur și importul de aur, monede numismatice și ”lingouri investiționale”. Dimensiunea discrepanței observată de analiștii de la World Gold Council este de 139 de tone de aur și existența acesteia poate fi explicată numai prin achizițiile făcute de o entitate ce nu are obligația să le raporteze organelor statistice. Jurnaliștii de la Financial Times au dedus că este vorba de Banca Centrală a Chinei și au cerut reprezentanților acestei instituții să comenteze această situație. Refuzul de a comenta care a venit din partea chineză este mult mai grăitor decât orice altă confirmare posibilă. Concluzie: China nu salvează Europa, China vinde obligațiuni americane și cumpără aur. Implicațiile acestei strategii sunt lesne de înțeles.
Situația Greciei se apropie de sfârșitul pe care l-am prevăzut cu mult timp în urmă: faliment dezordonat. Sursele Financial Times din cadrul CDU susțin că ministrul de finanțe al Germaniei Wolfgang Schäuble a ajuns la concluzia că ”grecii nu pot face mai mult” și că Grecia ar trebui lăsată să ”intre odată în faliment”. Aceleași surse susțin că Angela Merkel încă nu este de aceeași părere, însă credem că triumful rațiunii economice asupra intereselor politice este doar o chestiune de timp.

Există motive serioase să credem că ne apropiem de niște evenimente care vor avea impact substanțial asupra situației economice și politice atât în plan regional cât și în plan global. Europa nu poate spera să fie salvată de Beijing, personaje-cheie din cabinetul Merkel nu mai cred în salvarea Greciei, iar Ciprul se transformă într-un butoi cu pulbere. Acestea sunt ingrediente pentru o primăvară explozivă.
SURSA CRONICA ROMANA

CINE-A PUS CARCIUMA-N DRUM?

Mai mulţi oficiali guvernamentali s-au declarat nemulţumiţi de lipsa de solidaritate a ţǎranilor leneşi ce stau la cǎldurǎ în timp ce militarii deszǎpezesc, ţǎrani care mai degrabǎ bǎtǎtoresc drumurile spre cârciumǎ decât sǎ cureţe zǎpada din faţa propriilor porţi. Un altul ne-a explicat, într-o aplicare sui-generis a dictonului „despre morţi, numai de bine", cǎ cele mai multe dintre victimele urgiei naturii cam trǎgeau la mǎsea.
În mod tradiţional, satul românesc dispunea de un sistem de relaţii sociale deosebit de strânse (în limbajul sociologiei moderne - de un capital social dezvoltat), care-i permitea sǎ rǎspundǎ adecvat provocǎrilor obişnuite sau celor excepţionale (de tipul prezentelor catastrofe naturale). Erau structuri informale, în care „fruntaşii satului" dispuneau de autoritatea necesarǎ mobilizǎrii comunitǎţii, fie cǎ era vorba despre construirea unei biserici (fǎrǎ alocǎri bugetare), ajutarea celor aflaţi în nevoie sau sancţionarea celor care încǎlcau normele de convieţuire.

Regimul comunist a identificat fruntaşii satului drept chiaburi şi a fost eficient în a-i marginaliza, atunci când nu i-a exterminat. Proprietatea colectivistǎ asupra mijloacelor de producţie a contribuit şi ea la deteriorarea relaţiilor sociale - ţǎranul a fost obligat sǎ-şi taie viţeii pe ascuns, sǎ fure din recolta „comunǎ" etc.
Sunt câteva dintre cauzele care au fǎcut ca satul românesc de azi sǎ fie unul dominat de individualism, solidaritatea manifestându-se aproape exclusiv în cadrul familiilor. În plus, el a fost golit, o datǎ în cursul industrializǎrii de acum 40 de ani şi apoi, mai recent, prin recenta emigrare masivǎ spre Europa Occidentalǎ, de populaţia activǎ în sens demografic, dar şi social. Sigur, lucrurile ar fi mult mai uşor de gestionat dacǎ, în dimineaţa de dupǎ viscol, întreaga suflare aptǎ de muncǎ a satului s-ar alinia cu lopeţile în mâini în faţa primǎriei (dar asta nu se poate, cǎci drumul e acoperit de troiene cât casa), iar primarul i-ar dirija: „Voi pe uliţa aia, voi pe aia...". Dar asta nu se întâmplǎ, evident.

Oamenii au totuşi nevoie, chiar atunci când zǎpada e cât casa, sǎ comunice între ei, sǎ dezbatǎ, eventual sǎ se organizeze. Or, centrul vieţii sociale nu este, în satul româneasc de azi ca şi în cel de ieri şi de alaltǎieri, nici cǎminul cultural, nici biserica, nici primǎria. Este cârciuma. Care, de altfel, este, în cele mai multe dintre satele mici (care fac obiectul calamitǎţilor din sǎptǎmânile acestea), şi magazin, de unde se poate cumpǎra, dacǎ nu s-au epuizat, un biscuit, o conservǎ. În Buzǎu şi Vrancea, judeţele cele mai afectate, cei mai mulţi ţǎrani au de regulǎ ţuicǎ şi vin în propriile pivniţe, n-au nevoie sǎ bǎtǎtoreascǎ drumurile dacǎ au chef sǎ se îmbete.

 Dacǎ merg la cârciumǎ, o fac din nevoia de a nu fi singuri. Nevoie care, de altfel, este condiţia pe care se construiesc relaţiile sociale.
Nu spun cǎ nu sunt, în satele troienite, şi loaze care joacǎ ping-pong în cârciumǎ în timp ce jandarmii şi ultraşii deszǎpezesc drumul, dupǎ cum putem citi într-un excelent reportaj al lui Cǎtǎlin Tolontan. Loaze care plǎtesc şi ele impozite şi taxe. Doar cǎ nu asta e astǎzi problema guvernanţilor. Ei sunt funcţionari publici, în englezǎ civil servants; adicǎ, în traducere liberǎ, servitori ai cetǎţeanului. Or, treaba servitorului nu e sǎ-şi certe stǎpânul, chiar dacǎ acesta e uneori leneş, cârcotaş, beţiv. El face tot ce-i stǎ în putinţǎ pentru a-l mulţumi, de asta e plǎtit. Din punctul ǎsta de vedere, zic cǎ reacţia guvernanţilor a fost neadecvatǎ funcţiei publice.

De aceastǎ datǎ, preşedintele a adoptat o poziţie mult mai adecvatǎ decât şeful Guvernului, atunci când a remarcat cǎ „în anumite comunităţi, simţul civic a făcut ca grupuri de oameni, bărbaţi şi femei, mai tineri sau mai în vârstă, să acţioneze cu un adevărat spirit civic [sic!] în susţinerea bătrânilor, cei care nu puteau să îşi deszăpezească uşile, geamurile sau curtea".
AUTOR MIRCEA KIVU
SURSA ROMANIA LIBERA 

''BAIETII DESTEPTI'' AR PUTEA RAMANE FARA ENERGIE

Ministrul Economiei, Lucian Bode a declarat ca s-a decis  trimiterea tuturor contractelor bilaterale de energie, incheiate de Hidroelectrica cu “baietii destepti”, catre Ministerul Justitiei pentru analiza clauzelor secrete si anularea  contractelor.

Termenul limita pentru analiza Ministerului Justitiei este 23 februarie 2012. Dupa acesta data, Ministerul Economiei si Ministerul Justitiei vor prezenta un punct de vedere comun. Ministrul a mentionat ca astazi era ultima zi in care statul roman, prin Hidroelectrica, trebuia, la solicitarea expresa a FMI, sa renegocieze contractele cu ”baietii destepti”.
Renegocierea a esuat dupa ce detinatorii de contracte pentru energie ieftina cu Hidroelectrica nu au acceptat un pret majorat.

Pe de alta parte, Comisia de privatizare a Hidroelectrica va trebui reanalizata deoarece Gheorghe Ialomitianu  si Ion Ariton, fosti ministri in Guvernul Boc, nu mai fac parte din Executiv, a precizat, pentru Nasul.tv, Andreea  Paul Vass, fost consilier al ex-premierului Emil Boc.
La ultima misiune a FMI in Romania, Jeffrey Franks a cerut explicit Romaniei renegocierea acestor  contracte in vederea privatizarii companiei. “Cand investitori potentiali ai Hidroelectrica vad nivelul actual al veniturilor vor plati mult mai puţin pe acţiunile companiei decat daca aceasta companie ar castiga mai multi bani, pentru ca profitabilitatea este ceea ce conteaza pentru investitorul privat. Prin nerezolvarea problemei legate de contactele bilaterale, condamnam aceste companii sa valoreze mai putin decat ar trebui în mod normal. De aceea e mai bine pentru cetatenii romani, pentru ca actiunile lor la Hidroelectrica vor valora mai mult, dar si pentru ca posibilitatea de a le vinde unor investitori privati va genera mai multi bani si pentru stat”, a mai spus oficialul FMI.

El a mai declarat ca Hidroelectrica este o companie care ar trebui sa fie foarte profitabila, dar nu este pentru ca vinde multa energie sub pretul pietei, prin aceste contracte bilaterale.
“Nu obiectez ca unele companii sa aiba contracte bilaterale cu un furnizor de electricitate, pentru a avea o furnizare stabila. La ce obiectez sunt contractele secrete, sub preţul pieţei, cu unele companii, ceea ce, realmente, este o modalitate de a baga banii în buzunarele acestor companii, banii apartinand populatiei Romaniei. Deci, in acest context, daca o fac, vreau sa fie transparent, vreau ca si conditiile contractelor sa fie disponibile public, astfel incat, toata lumea sa poata sa vada cat se cheltuieste si toata lumea sa vada daca Hidroelectrica primeste un pret corect pentru energia pe care o da companiei X, Y, Z”, spunea Jeffrey Franks in 7 februarie.
SURSA www.nasul.tv