PATAPIEVICI SLUJESTE SAU URASTE CULTURA ROMANA?

Formulăm această întrebare cu justificată îngrijorare şi răspundem şi noi la apelul „Apăraţi istoria românilor!”, emis de un grup de ziarişti cu referire la proiectul „România medievală”, lansat de către directorul Institutului Cultural Român (ICR), Horia Roman Patapievici, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE), respectiv cu ministrul Teodor Baconschi. Grupul de ziarişti acuză pe „întreprinzători” de fals asupra Istoriei Românilor, făcut cu intenţii duşmănoase, denigratoare, vizând drumul parcurs în procesul de formare a naţiunii române, de certificare a Statului Român. Nu doar dezaprobarea şi acuzaţiile, ci însăşi revolta răbufnită în durerea românului, căruia i se pune otravă la rădăcini, îi determină pe aceşti ziarişti să facă apel la opinia publică pentru a se alătura unui protest colectiv împotriva unui nou act duşmănos la adresa valorilor româneşti (vezi internet, Emilia Corbu, Aurel Retegan şi alţii).

Dacă din prezentarea albumului şi expoziţiei „Eterna şi fascinanta Românie”, America a luat cunoştinţă de fascinaţia României prin nişte imagini animaliere purtătoare de zvastică drept emblemă românească, noul proiect patapievicesc îi dezvăluie autorului ticăloşia şi inconştienţa atât de pronunţate încât insul se autodesfiinţează, căci, fie şi în derâdere, dacă declari România eternă, eternitatea pentru România însemnând şi un trecut adânc, prezent şi viitor nelimitat, ne întrebăm atunci cum de „eternitatea” României începe la 1859, moment despre care „marii culturişti” ai proiectului afirmă că abia atunci „statul român a format naţiunea română”?! Nu numai dispreţul şi veninul ies la suprafaţă, dar se iveşte un nod de îndoială asupra competenţei acestui „luminat” de a emite precepte despre curgerea formării poporului, deoarece procesul istoric atestă că nu „statul a creat naţiunea, ci naţiunea creează statul”. „Teoria mozaicului de populaţii loveşte exact acest principiu”; „Niciun stat nu a dus la formarea unui popor. Dimpotrivă, statele s-au format pe baza unui popor sau naţiuni” (Emilia Corbu). Se ştie că o bună parte din statele europene au fost constituite la începutul secolului XX, deci sunt tinere, însă naţiunile lor au o vechime milenară. Tot astfel, rădăcinile naţiunii române au o istorie adâncă în timp, iar România, ca stat, apărut în 1859, consolidat în 1918, este chiar mai veche decât Italia (denumire apărută la 1861) sau Germania (1871), fără a mai vorbi de state ca Cehia sau Belgia.

În fapt, în ce constă vina lui Patapievici? Se trezeşte la câţiva ani după circul din America cu brendul turistic cu zvastică, să scormonească istoria veche a românilor şi să pună sub semnul întrebării etnogeneza poporului român şi a limbii române. Proiectul „România medievală”, „un grav atentat împotriva conştiinţei istorice a românilor, realizează performanţa incredibilă de a scoate din coşul de gunoi al istoriei teoria lui Roller, publicată în tratatul de istorie din 1960, de a o ambala în istoria migraţiilor şi de a o prezenta drept istorie a românilor”. Înşirând 17 populaţii ca participante la istoria medievală, creatorii acestei teorii nici măcar nu înscriu în acest şir numele strămoşilor noştri, dacii şi geţii. Spre a-i exclude, în alt context, se vorbeşte despre migraţia dacilor liberi în vestul Europei, iar despre geţi nu se vorbeşte deloc, deşi teritoriile locuite de ei au rămas în mare parte libere, neincluse în provincia romană.

Materialul teoretic, este conceput de elveţianul Chrzanovsky, de origine poloneză, „ale cărui legături cu Moscova sunt cunoscute”. Opreşte-ţi mintea-n loc, române, şi întreabă-te: de ce elveţian, de ce polonez, de ce legături cu Moscova? De ce oferă şi plăteşte Patapievici unui străin (unui asemenea străin) proiectul pentru cercetarea adâncimilor istoriei României? N-a găsit Patapievici un român care să-i satisfacă pofta bicisnică de a lovi în dreptul legitim al poporului nostru asupra teritoriului străbun, trâmbiţând ideea că acest drept este „multietnic”? Păi cum să găsească? Istoricii noştri au coloană vertebrală. Ar fi scris cu sânge, nu cu cerneală, un asemenea text. Se pare că pe acest Patapievici şi intelectualii care i-au fost apropiaţi, emiţători ai ideii că „nu mai e nevoie de atâta patriotism”, l-au părăsit.

„Disertaţia” lui Chrzanovsky a fost publicată într-o carte de lux, care a costat 1 milion de euro. Dar, directorul acestei instituţii româneşti care ar trebui să vorbească lumii cu argumente despre ceea ce suntem, nu se opreşte aici, ci va prezenta o serie de expoziţii internaţionale, realizate în colaborare cu MAE, vorbind despre ceea ce nu suntem. În continuare, afacerea va costa 7 milioane de euro!!!
Să iei de le bietul dascăl, care bate drumurile satelor pentru a lumina minţi şi a încălzi suflete ale copiilor ţării, şi să-i pui în buzunarele acestui slujitor sec la suflet, cu sânge înveninat de ură, ale cărui acţiuni îi revarsă reziduurile asupra chipului istoric al poporului român, din truda căruia îşi hrăneşte leşul, este unul din multele păcate ale celor care îngăduie şi susţin această propagandă de batjocorire a istoriei ţării. Şi încă prin cheltuirea unor asemenea sume de bani, şi încă susţinut de preşedintele ţării, care îl felicită public pentru activităţile culturale desfăşurate de insul cu probleme de orientare.
Neavând o învăţătură specială de profil istoric, nu facem alte comentarii asupra „adevărului” vehiculat aici. Doar o întrebare ne tulbură logica, atâta câtă este: cum a reuşit poporul nostru ca, din puzderia de migratori, să-şi selecteze şi să-şi modeleze o limbă proprie, să-şi statueze un specific naţional de obiceiuri, un mod de viaţă strâns legat de pământul locuit, toate păstrate după retragerea romanilor până la 1859, 1918, când şi-a făurit şi un stat propriu? Teoria lui Roller şi Roesler nu numai că a fost acuzată vehement de istoricii români şi, în final, desfiinţată, dar chiar şi astăzi se vehiculează ca o adevărată minune existenţa şi rezistenţa în timp a limbii române latine în groapa cu lei slavă. Tocmai această realitate, care etalează limba noastră ca „o comoară în adâncuri înfundată”, este cel mai puternic argument care elimină de la sine teoria „multietnicităţii” poporului român. Persistenţa limbii şi rezistenţa poporului în faţa invaziilor înscriu în actul legitim al istoriei noastre dovada că acest neam a rămas monolit, aşa cum l-a dăruit Dumnezeu.

„Nu se face precizarea că aceste migraţii au afectat doar anumite segmente de timp şi doar anumite regiuni, unele aflate în afara României de azi şi că au avut doar un efect colateral”, pentru că străbunii noştri erau prea legaţi de câmp, deal şi stâncă pentru a fi clintiţi din aceste locuri. Se ştie că însuşi Burebista a făcut apel la unitatea triburilor dacice pentru a fi puternice în faţa atacurilor barbarilor migratori. Trecătorii au venit, dar au şi plecat, băştinaşii au rămas să-şi păzească şi să-şi muncească glia.
Teoria despre slavizarea limbii române a durat relativ o perioadă scurtă de timp, pentru că istoricii români au avut curajul să intervină, chiar şi în constrângerile comunismului, şi să repună datele istoriei pe făgaşul lor normal. Apologia migraţiilor, ca bază a formării poporului român, cade de la sine, pentru că civilizaţia daco-romană le-a anihilat influenţele şi şi-a întărit puterea cu timpul, consolidată în autoritatea unui stat propriu, instaurat în urma multor sacrificii. Rămăşiţele minoritare care trăiesc astăzi pe teritoriul ţării noastre, sunt dovada certă că acest pământ roditor cu „iarbă grasă” şi poporul român băştinaş le-au oferit adăpost cu omenie şi împăcare.

Ziariştii implicaţi în dezvăluirea şi condamnarea acţiunilor duşmănoase la adresa României se referă la „imprecaţiile pe care cei doi inamici ai României le girează, pentru a denigra în faţa lumii identitatea naţională a românilor şi a da dreptate neruşinatelor revendicări teritoriale ale neorevizioniştilor unguri”. Acuzând pe directorul ICR pentru mârşăvia acestor acţiuni şi comentând samavolnicia acestei rămăşiţe umane, ziariştii cer „demisia de onoare” a lui Patapievici. Care onoare, domnilor ziarişti? De unde, dacă nu e? Nu trebuie să cerem. Ne stă în putere să-l scoatem la periferia societăţii, să-l izolăm de treburile statului şi de sufletul neamului nostru, ca să avem siguranţa că nu va mai naşte alţi monştri.
Deşi avem un Minister al Culturii, comisii de resort în Parlament, Academie Română, forul cel mai înalt al erudiţiei româneşti, această persoană, tulbure la cap, face ce vrea în planul culturii şi istoriei ţării. Mari semne de îngrijorare! Poporul român nu merită o asemenea pecete în faţa lumii! Este uimitor, însă, că preşedintele ţării îi mulţumeşte pentru acţiunile sale „culturale”. („Corb la corb...”) Sau, poate, nu trebuie să ne mai mirăm, ci să facem ce trebuie făcut!

Lui Horia Roman Patapievici i se dezvăluie vechi rădăcini şi state în acţiuni de trădare, transmise prin sânge paternal (vezi internet). Gravitatea actelor antiromâneşti ale acestui sinistru personaj produce schimbări în convingerile celor ce-l cunosc mai demult, înlocuind chiar aprecieri cu acuzaţii generate de revoltă. Aşa se întâmplă cu opiniile scriitoarei Herta Muller, care, dintr-o apărătoare a lui Patapievici în faţa acuzaţiilor exprimate de români urmare articolelor de presă care vehiculau dizgraţia la adresa poporului, teritoriului şi, mai ales, la adresa lui Eminescu, ieşite din mintea mucegăită a cestui chip enkavedist, care merită numele de serviciu „Micul Furer-Komisar al culturii române”, astăzi, dumneaei clocoteşte de indignare „faţă de nerecunoştinţa şi lipsa de loialitate, adică trădarea la care noul caporal s-a pretat în cea mai bună tradiţie a familiei” (Aurel Rogojan).

„Pentru apucăturile sale de călău al culturii române şi fecaloidizarea limbajului public, Horia Roman Patapievici, demn descendent al unui gestapovist sovietic cu trei nume, omul cu trei feţe care aleargă pe urmele tatălui său, cel puţin prin darul minciunii, se află la stadiul promiţătoarelor începuturi. Asta dacă nu se trezeşte la timp preşedintele onorific al ICR şi al României” (Aurel Rogojan).
„Institutul Cultural Român continuă să arunce sume fabuloase în proiecte păduchioase. Cred că doar demiterea grabnică a lui Patapievici ne mai poate scăpa de proiectele scandaloase, alese parcă să ne compromită definitiv ca naţiune, cultură, stat” (Emilia Corbu).
Subscriem şi noi, membrii Fundaţiei „Alba-Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României”, cu speranţa că partea aceea de oameni cuminţi, curaţi şi luminaţi ai ţării va reuşi să spele acest mucegai urât mirositor, care a infectat filele culturii şi istoriei româneşti. Dacă în urma atâtor acte de compromitere a prestigiului ţării, prin ridiculizarea valorilor poporului român, este menţinut în această funcţie un asemenea proclet cinic, sacrificând milioane de euro, e nevoie de o grabnică scoatere din rădăcini a răului. Doamne-ajută!
AUTOR GEORGETA CIOBOTA
SURSA condeiulardelean.ro 

AVENTURILE FINANCIARE ALE PRIMARULUI SORIN APOSTU

Trei oameni de afaceri sunt acuzaţi de procurorii anticorupţie că l-au mituit pe primarul Clujului, democrat-liberalul Sorin Apostu.
Simion Mureşan, care controlează firma Electrogrup, Călin Stoia, directorul Brantner România, şi omul de afaceri turc Mustafa Bekar, asociat la Kiat Group, sunt acuzaţi de DNA că, pe lângă bani, i-ar fi plătit vacanţe primarului Sorin Apostu şi i-ar fi dat haine pentru soţia sa, spun surse judiciare citate de Mediafax.

Simion Mureşan ar fi fost în concediu în Austria împreună cu primarul Apostu şi i-ar fi plătit primarului şi o altă vacanţă în Dubai.
La rândul său, Mustafa Bekar i-ar fi plătit lui Apostu cazarea la un hotel din Bucureşti, iar soţiei acestuia i-ar fi cumpărat haine.

Conform surselor citate, Mustafa Bekar i-ar fi cumpărat lui Apostu un bilet de avion pe ruta Bucureşti - Târgu Mureş, i-ar fi plătit cazarea la un hotel din Bucureşti şi i-ar fi achitat nota de plată în octombrie 2011 la un mall din Cluj-Napoca, pentru mai multe haine pentru Monica Apostu, soţia primarului.
Procurorii DNA au ridicat, miercuri, de la Primăria Cluj-Napoca, şapte dosare privind licitaţii şi contracte încheiate de municipalitate între 2009-2011, fiind vizate în special companiile Electrogrup, Kiat, Brantner, Groupe Frarom Agent de Asigurări, Astor Com Târgu Mureş, afirmă sursele judiciare.
Procurorii DNA- Serviciul Teritorial Cluj au solicitat Primăriei Cluj-Napoca şapte dosare cuprinzând, printre altele, contractele de licitaţie pentru drumuri, salubritate şi amplasarea unor camere video de supraveghere în municipiu.
Astfel, s-au solicitat date privind acordul cadru de lucrări încheiat la sfârşitul anului 2010 între Primăria Cluj-Napoca şi asocierea dintre firmele Diferit şi Kiat pentru executarea de lucrări de reparaţii, întreţinere şi construire de drumuri, toate contractele subsecvente, facturile emise de Primărie şi ordinele de plată.
De asemenea, s-au cerut date privind contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubritate încheiat în 28.07.2010 între Primărie şi firma Rosal, facturile aferente, avize şi autorizaţii emise pentru aceasta, precum şi date similare pentru societatea Brantner Veres.
Cele două societăţi au câştigat licitaţia organizată de Primărie şi şi-au adjudecat fiecare câte un sector al municipiului Cluj-Napoca.
Totodată, procurorii DNA le-au solicitat funcţionarilor documente despre firma Groupe Frarom Agent de Asigurări SRL aparţinând Aspaziei Droniuc, dar şi contractul cu SC Astor Com Târgu Mureş din 2011, precum şi facturile şi documentele de plată. De asemenea, a fost ridicată şi documentaţia legată de SC Everest SRL.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, lider al filialei municipale a PDL, a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii anticorupţie, iar în cursul acestei zile va fi dus la Curtea de Apel Cluj cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Potrivit DNA, Sorin Apostu a primit, în perioada 2009-2011, 94.000 de euro pentru a încheia contracte de salubrizare şi asigurare a parcului auto al regiilor subordonate Consiliului Local Cluj, banii fiind încasaţi de la firmele beneficiare ale contractelor prin cabinetul de avocatură al soţiei sale.
Soţia primarului municipiului Cluj-Napoca, Monica Undina Apostu, este şi ea învinuită în acest dosar.
Procurorii afirmă că, "pentru a se disimula provenienţa şi scopul banilor obţinuţi din actele de corupţie", între firmele care au primit contractele de la primărie şi cabinetul de avocatură al soţiei primarului au fost încheiate contracte de consultanţă juridică fictive, astfel încât sumele de bani au fost încasate prin cabinetul de avocatură al Monicăi Apostu.

Care sunt contractele pe care s-au bătut firmele la Cluj

În noaptea de miercuri spre joi au fost audiaţi la DNA Cluj Simion Mureşan şi Călin Stoia, cel din urmă fiind reţinut pentru 24 de ore. Mustafa Bekar s-a prezentat şi el la DNA, însă nu a fost audiat de procurorii DNA întrucât avocatul acestuia a cerut ca DNA să asigure un interpret de limbă turcă şi, cum acesta nu a fost găsit încă, audierea a fost amânată.
Călin Mihai Stoia este director general al Brantner România. Firma Brantner-Vereş a obţinut în iulie 2009 contractul de concesionare a salubrităţii unuia dintre cele două sectoare în care a fost împărţit municipiul Cluj-Napoca. Celălalt sector este gestionat de SC Rosal SA.
Simion Mureşan controlează, alături de fratele său Teofil, firma clujeană Electrogrup, specializată în construcţii de infrastructură energetică, de telecomunicaţii şi civilă. Potrivit Topului milionarilor, cei doi fraţi au o avere estimată la 49-51 de milioane de euro.
Firma SC Electrogrup a câştigat în 2010 licitaţia organizată de Primăria Cluj-Napoca privind sistemul de monitorizare video a traficului rutier, care constă într-un număr de 220 de camere video amplasate în 79 de zone din municipiu.
Primarul Sorin Apostu susţinea că acest sistem va permite un control mai bun al zonelor cu risc mare, "atât în privinţa traficului rutier, cât şi în ceea ce priveşte depozitările ilegale de deşeuri".
De asemenea, SC Electrogrup a mai participat la o licitaţie pentru execuţia proiectului privind reabilitarea Parcului "Simion Bărnuţiu" şi a clădirii Casino, proiect finanţat din fonduri europene.
Licitaţia a avut loc în 14 decembrie 2010 şi a fost câştigată de SC ACI SA. Licitaţia a fost contestată de către asocierea Electrogrup - Kiat Group, dar Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţie. Contractul este în valoare de 17 milioane de lei.

Mustafa Bekar este asociat, alături de alţi patru cetăţeni turci, la Kiat Group Construct, consorţiu care a început să câştige contracte cu Primăria Cluj-Napoca încă din 2004.
Firma Kiat Group, în asociere cu Diferit SRL, a câştigat, în mai 2010, contractul scos la licitaţie de Primăria Cluj-Napoca pentru reabilitarea străzilor din oraş pe o perioadă de patru ani. Oferta câştigătoare a fost în valoare de 600 de milioane de lei (150 de milioane de euro).
Contractul prevede asfaltarea a peste 300 de străzi şi alei dintre blocuri, dar şi a 120 de artere principale din oraş, în perioada 2011-2013.
De asemenea, Kiat Group Construct a câştigat în acest an, în asociere cu Tehnic-Asist şi Damar Consult, pentru suma de 281,7 milioane de lei, un contract cu Consiliul Judeţean Cluj pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare a 423 de kilometri de drumuri judeţene.
Proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a drumurilor judeţene din Cluj este prevăzută pentru perioada 2011-2015, iar durata de garanţie este de cinci ani de la recepţia lucrărilor.

 Înainte de informarea transmisă de DNA, surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că primarul Sorin Apostu este suspectat că ar fi primit 100.000 de euro, prin cabinetul de avocatură al soţiei sale, de la o firmă de salubrizare şi de la firma de asigurări a Aspaziei Droniuc, cea de la care ar fi primit mită şi vicepreşedintele CJ Radu Bica, care ar fi urmat să încheie un contract de asigurări pentru mijloacele de transport în comun din municipiul Cluj-Napoca.
SURSA www.gandul.info

PLANUL DIABOLIC A LUI ILESCU PENTRU SALVAREA LUI VANTU!

Orice s-ar spune in urmatorii 1000 de ani, SOV e produsul PSD! Nascut pe vremea lui Vacaroiu si crescut pe vremea naivului Emil Constantinescu! Si salvat de afacerea FNI pe vremea lui Adrian Nastase! Faptul ca SOV trece Realitatea TV, la sfirsitul lui 2004, in tabara lui Basescu, a avut un singur motiv: frica lui Vintu in fata dezlantuitului Nastase. Se birfea atunci ca, daca ajunge Presedinte, AN il va arunca la beci pe SOV, pentru a-si legitima en fanfare mandatul. Daca va amintiti, ANul nu mai asculta in 2004 de Iliescu, ba chiar nici nu ii mai raspundea la toate telefoanele!
Cronologia evenimentelor de luni m-a pus rau pe ginduri! Luca si Vintu au fost saltati luni intre 13 si 14, exact cind PSDul era in sedinta! Imposibil ca vulpoiul Iliescu sa nu fi aflat! Acum imi dau seama ca, la ora 16, cind au iesit cu schimbarea lui Geoana de la sefia Senatului, a fost de fapt O DIVERSIUNE! O miscare foarte rapida si extrem de sireata!, prin care, in citeva secunde, i-au sucit gitul “puiului” Ponta pentru a-l invia la loc pe Mircea Geoana!

Intii l-au victimizat pe prietenul americanilor, apoi Antena Felix si astazi IRealitatea l-au transformat in superstar tv! Astazi, dupa verdictul de 29 de zile dat pentru Vintu, Iliescu si Nastase fac o pirueta magica si renunta la schimbarea lui Geoana! Pasamite, citisera si ei regulamentul, ca nu-l stia vicleanul Iliescu! Si se vedea de la o posta ca PSD va pierde presedintia Senatului. De fapt, cu exceptia lui Ponta, greii PSD nu au intentionat nicio clipa sa-l schimbe! Cum dracu’ sa-l schimbi pe cel mai bun partener de Spa al lui Vintu?! Din pozitia de nr.2 din Stat?! Mai ales acum, cind “Grasutul” SOV are cel mai beton dosar de stat in puscarie citiva ani!!!
ARDE RAU! Pentru salvarea lui Vintu, parlamentarii, inclusiv citiva de la putere dar si foarte multi liberali, ca sa nu mai vorbim de Iliescu, Nastase, Voiculescu si Crin, sint gata de suspendarea lui Basescu, incepind din noaptea trecuta! Astfel, Mircea Geoana ajunge Presedinte al Romaniei!
Va reamintesc un episod ciudat, petrecut cu citeva zile inainte de 6 decembrie 2009. MG da un interviu suspect in Gazeta Sporturilor, cu un mesaj straniu, ca o va schimba din functie, daca ajunge Presedinte peste citeva zile, pe Laura Codruta Kovesi, Procurorul General al Romaniei. Taman cind, noi nu stiam atunci, era arestat in Indonezia Popa, omul lui SOV!

Nu stiu daca Geoana este santajabil de catre Vintu, mi-as dori sa nu fie! Dar stiu sigur ca Ponta este foarte putin legat de mecanismele diabolico-financiare ale lui SOV! Daca adaugam si bomba lui Ghita, cum ca Vintu ar fi platit, direct, fosti Presedinti ai Romaniei, inseamna ca si Iliescu, nu doar Emil, au primit bani! Pentru afirmatiile grave, Ghita e obligat sa produca probe de urgenta!
In naivitatea mea, am crezut ca Geoana a fost in USA pentru a obtine un sprijin in distantarea sa de catre vesnicul Iliescu. Deocamdata, evenimentele ma contrazic! Ceea ce e clar insa, e ca Ponta are in fata batalia vietii lui! Este cel mai putin legat de Vintu sau de Voiculescu, pe care l-a cam sictirit in ultima perioada! E adevarat, nici Iliescu nu poate fi sigur de Geoana, nea Mircea a jucat de mai multe ori la doua capete!
Complicat, complicat! Miza este salvarea lui SOV, repet, din cel mai complicat dosar al vietii lui! Daca Vintu este albit, atunci Nastase, Voiculescu, etc pot ciocni cupele de sampanie! Dar, din pacate pentru el, Ponta este astazi cel mai slab om din PSD! Va reusi, oare, Procurorul, o pirueta mai dihai decit a lui Iliescu?! E Geoana santajabil?! Vom afla curind…
Sa fiti iubiti!
AUTOR RADU MORARU
SURSA www.nasul.tv 

CHINA AVERTIZEAZA RUSIA

Joi, 13 octombrie 2011 China avertizează Rusia că americanii pregătesc un “mare eveniment” în 2012.
Un nou raport şocant al Serviciului Federal de Securitate rus (FSB), privind întâlnirea premierului Putin de săptămâna trecută, cu unul din liderii militari de top ai Chinei, avertizează că Statele Unite şi aliaţii săi occidentali sunt în “pregătire activă” pentru declanşarea unei serii de evenimente catastrofale în cursul anului următor, destinate să arunce lumea în haos, sperând prin aceasta să restaureze ordinea economică şi socială pe planetă.
Conform acestui raport FSB, Ministerul Chinez al Securităţii Statului (MSS) a primit elementele acestui complot masiv de la un fost mercenar „Blackwater” numit Bryan Underwood, care a lucrat ca agent de securitate la un consulat american din China şi care a crezut că oferind aceste informaţii Chinei şi Rusiei ar putea ajuta la evitarea unei “apocalipse”.

Underwood a fost ulterior arestat de către Biroul Federal de Investigaţii american (FBI), care a declarat în raportul arestării lui că: “Potrivit rechizitoriului subsecvent, între 1 martie 2011 şi 05 august 2011, Underwood, cu bună ştiinţă şi în mod ilegal, a încercat să transmită fotografii şi alte informaţii referitoare la apărarea naţională unor reprezentanţi ai Republicii Populare Chineze (RPC), cu intenţia şi motivul de a crede că aceste materiale ar putea fi folosite în prejudiciul Statelor Unite şi în avantajul unei naţiuni străine.”
Surse chineze de informaţii menţionate în acest raport par să verifice temerile lui Underwood prin observaţia că peste 1.000 de documente şi fotografii top-secrete din SUA, obţinute de acestea, arată un guvern american “sub asediu” din cauza multiplelor ameninţări, de care acesta se teme că se vor răspândi, provocând declanşarea unui “haos fără precedent” după care “ordinea normală” nu va mai putea fi restabilită niciodată.
Aceste temeri ale SUA faţă de un “haos fără precedent”, par a fi bine fondate, având în vedere că protestele masive ce se răspândesc în jurul lumii, ca urmare a prăbişirii economice globale, au lovit America cu peste 700 de arestări raportate duminică în New York şi tulburări răspândindu-se în continuare acum pe întreg teritoriul Statelor Unite.

Chiar mai rău, acest raport arată faptul că guvernul Statelor Unite este, de asemenea, “îngrozit” de noi rapoarte care descriu “pierderea fără precedent” a stratului de ozon protector al Pământului deasupra regiunii arctice, care nu prezintă semne de atenuare şi este în continuare de aşteptat să provoace cataclisme climatice chiar mai grave, într-o lume care abia îşi mai poate susţine echilibrul în urma catastrofelor naturale istorice pe care le-a experimentat deja în acest an şi care sunt cele mai costisitoare din istorie.
În vreme ce o revoluţie populară a ajuns acum pe ţărmurile americane, ca urmare a “apocalipsei financiare globale” de neoprit, care va face să dispară economiile a milioane de oameni, şi în timp ce ecosistemele lumii noastre sunt de asemenea în curs de schimbări masive, acest raport detaliază un complot insidios al guvernului SUA de “gestiune şi control” a acestor multe dezastre, prin care el şi aliaţii săi sunt faţă în faţă cu adoptarea unui “genocid în masă”, folosit ca mijloc de susţinere a supravieţuirii lor.
De fapt, unul din documentele cele mai terifiante oferite de Underwood serviciului MSS al Chinei conţine detalii despre modul în care Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), prin intermediul reţelei teroriste Haqqani din Pakistan, a lansat un bio-atac fără precedent folosind virusul „febrei Dengue” pe care americanii plănuiesc să îl “modifice” şi apoi să îl lanseze asupra propriei populaţii.
În primăvara şi vara anului 1981, Cuba a cunoscut o epidemie severă de febră hemoragică Dengue. Între lunile mai şi octombrie 1981, naţiunea din insulă a înregistrat 158 ​​de decese legate de febra Dengue, cu aproximativ 75.000 de cazuri de infecţii raportate.

La apogeul epidemiei, peste 10.000 de oameni (pe zi) au fost găsiţi infectaţi şi 116.150 au fost spitalizaţi. În acelaşi timp, în timpul epidemiei din 1981, se crede că au fost efectuate împotriva insulei atacuri biologice sub acoperire asupra rezidenţilor din Cuba şi culturilor agricole, de către agenţi CIA şi raiduri aeriene militare.
Deosebit de dăunătoare pentru naţiune a fost şi o epidemie gravă de gripă porcină, pe care Fidel Castro o atribuie CIA. Cercetătorul american William H. Schaap, editor al revistei „Covert Action”, susţine că epidemia de febră Dengue din Cuba a fost rezultatul activităţilor CIA.
În 1982, mass-media sovietice de atunci au raportat faptul că CIA a trimis agenţi operativi în Afganistan din Pakistan pentru a lansa o epidemie de febră Dengue. Sovieticii de atunci au susţinut că agenţii CIA s-au prezentat în calitate de activişti în lupta contra malariei, dar, în realitate, au răspândit ţânţari infectaţi cu febră Dengue. CIA a negat acuzaţiile. În 1985 şi 1986, autorităţile din Nicaragua au acuzat CIA că au creat un focar de febră Dengue masiv care a infectat mii de persoane în această ţară .
Pentru oricine pune la îndoială cruzimea Statelor Unite, trebuie doar să se uite la evenimentele de săptămâna trecută, când s-a văzut, pentru prima dată în istoria lor, cum preşedintele a dispus asasinarea a doi cetăţeni americani, fără dovezi sau proces. Numai “dovezile secrete”, pe care guvernul american a spus că le-a avut, dar nu doreşte să le dezvăluie, au fost folosite pentru a justifica aceste crime susţinute de stat, o acţiune despre care candidatul la preşedinţia SUA, Ron Paul a avertizat ieri că poate fi o infracţiune pasibilă de pedeapsă.

Este, de asemenea, demn de remarcat faptul că în acest moment Statele Unite, măreţe odată, au coborât atât de mult în abisul tiraniei încât au toată puterea din lume, dar au eliminat procesele pentru acei cetăţeni condamnaţi pentru crime şi, în conformitate cu Baroul Avocaţilor din New York, au înfiinţat un sistem de gulag care, în afară de faptul că reţine mai mulţi prizonieri decât orice altă naţiune din lume, torturează în prezent peste 80.000 dintre ei, încălcând flagrant toate legile internaţionale şi umanitare, fapt pentru care astăzi, peste 12.000 de prizonieri din SUA se află în greva foamei, în semn de protest împotriva abuzului la care sunt supuşi.

Mai exact, “evenimentele catastrofice”, dezvăluite serviciului secret chinez MSS de către Underwood, planurile SUA, nu numai împotriva propriului popor, dar şi întregii lumi de asemenea – acest raport FSB avertizează – sunt centrate pe crearea condiţiilor necesare pentru un război global total, care include:
1) Implozia deliberată a economiilor, atât din ​​SUA cât şi din UE, cu scopul de a distruge sistemul financiar global, care funcţionează de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial;
2) Lansarea unui război convenţional masiv de către SUA şi UE pe continentele nord-american, african şi asiatic pentru a include Orientul Mijlociu;.
3) În timpul acestui război total, eliberarea intenţionată a agenţilor de război biologic meniţi să omoare milioane de oameni, dacă nu miliarde, de civili nevinovaţi;
4) La apogeul acestui război, Statele Unite şi aliaţii săi vor face un apel pentru pace şi pentru o nouă ordine globală, care urmează să fie stabilită în scopul de a preveni distrugerea totală a planetei noastre.
Importantă de menţionat, în legătură cu afirmaţiile îngrozitoare făcute în acest raport al FSB, este confirmarea acestora de către World Net Daily (WND) News Service, care, în articolul lor intitulat „SUA se pregătesc pentru un război ‚tanc pe tanc’”, au citat o sursă confidenţială din cadrul Departamentului Apărării al SUA (DOD), care îi avertizează că America este în prezent în curs de pregătire pentru declanşarea unui război convenţional masiv. Şi, după cum WND citează direct sursa lor din DOD, aceasta a indicat că miza este “altceva” şi avertizează că întregul sistem militar al SUA “se aşteaptă la ceva convenţional şi mare, care va veni pe conductă relativ repede.”

Aşa cum am menţionat în raportul nostru din 16 septembrie, intitulat „Concentrarea masivă de trupe americane la graniţa mexicană alimentează teama unei invazii”, componenta nord-americană a acestui masiv război convenţional, planificată de către SUA, va implica invazia Mexicului, Americii Centrale şi Americii de Sud, pentru a asigura americanilor vastele resurse energetice şi minerale din această regiune.
Componenta din Asia şi Orientul Mijlociu a acestui amplu nou război american va implica o invazie terestră masivă a naţiunii pakistaneze, înarmată nuclear, şi care, conform ultimelor rapoarte, este deja angajată într-un schimb de focuri cu trupele americane. [Notă: La umilirea Pakistanului de către SUA se adaugă şi arestarea lunile trecute a agentului CIA Raymond Davis, pe care pakistanezii au fost obligaţi să-l elibereze sub ameninţarea invaziei]
Acest raport FSB detaliază în continuare planul american de a “angaja pe deplin” China în acest război, deoarece aceasta va veni, fără îndoială, în apărarea Pakistanului. Dar nu numai să învingă China este scopul american, ci şi de a obţine pentru sine resursele vitale de energie din Marea Chinei de Sud, în legătură cu care, săptămâna trecută, ziarul oficial al Partidului Comunist Chinez a avertizat că vor merge la război pentru a le apăra.
În ceea ce priveşte complotul Statelor Unite de a distruge atât economia lor cât şi cea din UE, cufundând astfel lumea în cea mai mare depresiune economică din istorie, este acum, mai mult ca sigur, că, pe lângă colapsul economic al Europei, China a emis un ultimatum către SUA conform căruia, cu excepţia cazului în care acţiunile lor se vor schimba, un război comercial masiv între cele două puteri va fi garantat.
Important de menţionat este faptul că acest viitor război comercial şi depresia economică globală au fost anunţate de mult timp şi sunt o repetare aproape exactă a acţiunilor întreprinse de către SUA, care au condus la al Doilea Război Mondial.

Chiar mai important de reţinut este faptul că războiul este o parte esenţială a sistemului economic capitalist din Statele Unite şi a fost făcut “politică oficială” de către Consiliul Naţional de Securitate American într-un document top-secret, denumit NSC-68 în 1950, care a transformat în mod radical Statele Unite ale Americii într-o “societate militară totală.”
Teorii ale keynesianismului militar, precum şi complexul militar-industrial, codificat de NSC-68 au devenit populare după al Doilea Război Mondial, probabil dintr-un motiv bun. Perspectiva demobilizării militare, în special în Statele Unite, părea alarmantă. Elita americană şi-a amintit viu cum creşterea cheltuielilor militare a scos lumea din Marea Depresie, şi se temea că scăderea bugetelor militare ar putea inversa acest proces. În cazul în care asta s-ar fi întâmplat, aşteptările ar fi fost ca afacerile să se poticnească, şomajul să crească şi legitimitatea capitalismului pieţei libere ar fi fost pus din nou în discuţie.
Şi unde se găsea America la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial se găseşte din nou acum. Şi, încă o dată, apelul la un război masiv se aude din nou în “ţara celor liberi, căminul celor curajoşi”, aşa cum influentul consilier al lui Obama şi laureat al Premiului Nobel, economistul Paul Krugman a afirmat atât de bine săptămâna trecută, “Ceea ce avem nevoie este de fapt echivalentul financiar al războiului. Ce a adus de fapt la sfârşitul Marii Depresiuni a fost programul enorm de cheltuieli publice cunoscut altfel sub numele de al Doilea Război Mondial. ”

Pentru oricine, echivalarea celui de-al Doilea Război Mondial şi sutele sale milioane de victime ca fiind nimic mai mult decât un “program enorm de cheltuieli publice”, arată dincolo de orice îndoială cât de periculoase sunt aceste elite occidentale pentru întreaga noastră planetă şi brutalele căi pe care ele vor merge, pentru a-şi asigura supravieţuirea.
Cronologia exactă a evenimentelor planificate de către SUA şi UE pentru lansarea mega complotului lor de a domina lumea prin distrugerea şi apoi refacerea ei, nu o cunoaştem. Ceea ce cunoaştem, totuşi, este că evenimentele vor veni mai degrabă curând, decât mai târziu, luând pe mulţi prin surprindere, cu excepţia celor care ştiu cum să ţină seama de “semnele anotimpurilor.”
AUTOR ION COJA
SURSA www.ioncoja.ro 

PREZINTA UN OARECARE INTERES

Cultura violenţei produce efecte fireşti: lumea nu mai caută înţelepţi, ci soldaţi care scot cuiul grenadei cu dinţii.

Oamenii refac logica şi mecanismele intime ale triburilor. Sunt moderni, au dexterităţi tehnice, cumpără febril ultimele gadgeturi şi cu toate acestea simt nevoia regresiei în primitivism. Bâta muiată în sânge stă rezemată de zid. Forţa gândului tremură de forţa pumnului. Instinctul fugăreşte raţiunea în ring şi o învinge prin KO. Cultura violenţei produce efecte fireşti: lumea nu mai caută înţelepţi, ci soldaţi care scot cuiul grenadei cu dinţii. Şefi de bandă cu mâna pe armă, bătăuşi de profesie, căpetenii excitate de prăvălirea victimei şi de aruncarea stârvului în luminiş. Puterea a ajuns marfa pe care ţi-o procuri nu fiindcă ţi-ar face trebuinţă, ci fiindcă vrei să te lauzi cu ea. Puterea afişată aduce succes şi deschide scurtături inaccesibile altora. În fruntea unui partid, a unei companii, a unei facultăţi sau a unei galerii de fotbal. Violenţa, violenţa normativă, cum o numea un forumist, e colorantul strident al vieţii de zi cu zi, prin eforturile presei, ale posturilor de televiziune şi ale oratorilor spontani. Diferă stilistica încăierării, atâta tot. O poşetă în cap aici, un şpiţ în gură acolo, un cuţit în spate mai încolo. „Ştirile de la ora cinci" s-au lăţit până au luat forma peştelui dolofan care e harta de azi a României.

Episodul cavernicol de la Ploieşti, de la meciul Petrolul-Steaua, a scindat opinia publică şi a produs un tsunami de judecăţi - unele, fără vaccin. Tabăra paşnicilor a deplâns derapajul, a ieşit la rampă cu vechea vorbă a lui Alan Brien („Violenţa e vorba de duh a analfabeţilor") şi a făcut recurs la lege şi justiţie. Tabăra dornicilor de acţiune a contraatacat iute şi ţepos: pasivitatea naşte şi ea monştri, dar de alt tip. Ea înseamnă castrare psihică, abandon vinovat, anulare a personalităţii, laşitate în plăci. Oameni mai mult sau mai puţin avizaţi au comentat în fel şi chip raidul drogatului din galeria petrolistă, riposta fundaşului Martinovici şi josnicia nevertebrată a portarului Stanca. Bietul Martinovici a evitat razant canonizarea, dar a livrat prilejul unei revărsări de clişee şi aberaţii virile care au făcut din el „un vajnic exponent al poporului sârb", „un cruciat al demnităţii" sau „un justiţiar cu crampoane" - altfel spus, un fel de Thierry La Fronde în chiloţi de sport. În orice caz, un lucru e sigur: amestecul de violenţă şi putere prost folosită duce ireversibil spre boală. De aici şi întrebarea: există leac?

Giuseppe Tomasi di Lampedusa spune că există. Acest sicilian nedreptăţit în timpul vieţii şi premiat postum scrie excepţional despre glorie şi decadenţă, despre putere şi vinovăţie, despre grandoare şi eşec, despre luminile stinse care vestesc crepusculul. Apărut pentru prima dată în varianta integrală, „Ghepardul" (Editura Humanitas, traducere sclipitoare de Gabriela Lungu) deschide poarta spre o lume unde patima, credinţa şi obsesia îi împing pe oameni spre prăpastie sau spre mântuire. Într-o scrisoare trimisă lui Enrico Merlo de Tagliavia, Lampedusa îşi caracterizează astfel cartea: „Cred că prezintă un oarecare interes". Dacă nu mai vreţi cordialitate plebee, înjurături şi răngi, citiţi „Ghepardul". Care, pentru deschiderea apetitului, începe aşa:

„Rugăciunea din fiecare zi a rozariului se terminase. Timp de o jumătate de oră, vocea calmă a Principelui reamintise Misterele pătimirii; timp de o jumătate de oră, alte voci, amestecate, ţesuseră un murmur unduitor din care se desprinseseră florile de aur ale unor cuvinte rar folosite; iubire, neprihănire, moarte; şi cât durase acel murmur, salonul rococo părea să-şi fi schimbat înfăţişarea; până şi papagalii care-şi deschideau aripile irizate pe mătasea tapiseriei apăruseră cuprinşi de sfială; chiar şi Magdalena, între cele două ferestre, păruse mai degrabă o pocăită decât o blondă frumoasă, pierdută în cine ştie ce visuri, cum putea fi văzută întotdeauna."
AUTOR RADU PARASCHIVESCU
SURSA ADEVARUL

FATHI TAHER - AGENT MOSSAD?

Omul de afaceri Fathi Taher este agent Mossad, anunță cunoscutul jurnalist Victor Roncea pe portalul „Ziariști Online“.
El deconspiră, astfel, numele real al misteriosului „Abu Aman“, un agent al serviciilor secrete străine descris minuțios de generalul în rezervă al SRI Aurel Rogojan în ultima sa lucrare, „Fereastra Serviciilor Secrete“. Prin dezvăluirea sa de senzație, jurnalistul online Victor Roncea dovedește un simț specific investigatorului profesionist pe care nici chiar Valentin Zaschievici, confratele său print-online ascuns la Jurnalul Național (publicația de familie a turnătorului ordinar al Securității, Dan Voiculescu), nu-l are. Aceasta deoarece ziaristul online (Roncea) preia o întrebare formulată pe 31 octombrie a.c. în Jurnalul Național de ziaristul print-online (Zaschievici), anume „Ghici cine e spionul care i-a vândut pe palestinieni Mossad-ului şi dă tunuri peste tunuri în România?“, și răspunde impecabil: Fathi Taher. Cum Roncea este nu numai un jurnalist online, dar și un apropiat al autorului cărții în care apare interesanta descriere a agentului Mossad „Abu Aman“, alias Fathi Taher (apud Victor Roncea), înseamnă că el știe chiar mai multe decât, în nimicnicia noastră, avem voie să știm. Personal, mărturisesc faptul că, asemenea lui Zaschievici, nu m-aș fi gândit că personajul descris atât de generos de maestrul Aurel Rogojan, un as al secretelor serviciilor secrete, ar fi chiar Taher. Aveam oarece îndoieli că iordanianul racolat de români, englezi și evrei este chiar prietenul lui Hrebenciuc, cel alintat duios „Javra“, sau al lui  George Copos, Mitică Dragomir, Gigi Becali, Nicolae Badea, Nicolae Văcăroiu, Dumitru Tinu sau al expertului judiciar de casă al lui Vîntu, Alexandru Bunea. Așadar era vorba despre Taher. Fathi Taher. Cel mai bogat arab din România este, adică, un agent Mossad. Asta explică multe și afirmațiile făcute despre el, de-a lungul ultimelor două decenii, capătă acum mai multă credibilitate.
Sigur, despre Taher s-a mai spus că a fost agent al Securității, sau al Mossad-ului, ba chiar și al CIA, gazeta lui Vadim fiind campioană la astfel de deconspirări, dar nimeni nu și-a asumat până acum o asemenea afirmație. O face adminis­tratorul site-ului „Ziariști Online” și ne umple, astfel, pe toți, de respect. Abu Amin, cel identificat de Roncea ca fiind Taher, este descris de gen. (r) SRI Aurel Rogojan ca fiind un agent al serviciilor secrete străine care a parvenit în România sub protecția oferită chiar de politicieni corupți de el, la ordinul comandanților săi din exterior. Cel mai important politician care l-a protejat pe Taher este cel căruia i-am putea spune, duios, Abu Javra, adică Hrebenciuc. ”Printre agenții serviciilor străine care au parvenit sub protecția oferită de politicienii pe care i-au corupt, sub control extern, se numără și unul dintre cei mai valoroși informatori ai Mossad-ului în lumea arabă. O să-l numim convențional “Abu Aman”” - scrie Aurel Rogojan în lucrarea sa, ”Fereastra Serviciilor Serete”, într-un fragment intitulat sugestiv ”Marii naivi ai operațiunilor acoperite”. Apoi, începe descrierea succintă, misterioasă pe alocuri, a acestui James Bond din lumea arabă. ”De origine iordaniană, cu studiile făcute în Egipt, Abu Aman s-a înrolat în rețeaua de susținere financiară a Organizației pentru Eliberarea Palestinei, unde s-a ocupat cu traficul de armament ca sursă de finanțare a “cauzei palestiniene”. O cauză care, într-o perioadă neagră a secolului XX, a generat una dintre cele mai active și mai periculoase ramuri ale terorismului internațional. Abu Aman a făcut afaceri și în România, dar a intrat în conflict cu legea în urma implicării sale într-un furt și a unei operațiuni de spălare de bani. Autoritățile române i-au blocat viza de călătorie dar, la intervenția lui Yasser Arafat, i s-a ridicat interdicția. Intervenția liderului palestinian a fost confirmarea certă a naturii și scopurilor afacerilor lui Abu Aman”. Autorul descrie, aici, perioada de acomodare în România ceaușistă a lui Abu Amin (alias Fathi Taher, apud Roncea). Doar atunci putea interveni Yasser Arafat pentru un ”soldat” de-al său, în cazul în care așa au stat lucrurile.

Abandonat de MI6 în brațele Mossad

Pe de altă parte, infracțiunile comise de iordanian ar putea justifica racolarea sa de către Securitate. Numai că implicarea sa în vânzarea de armament către Irak, țară supusă embargoului, ar fi atras atenția englezilor care l-ar fi șantajat pe iordanian, l-ar fi scuturat de informații și apoi l-ar fi pus sub jugul evreilor, care avea nevoie de surse în interiorul Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP). ”Serviciile secrete britanice au documentat activitățile clandestine ale lui Abu Aman privind vânzarea de arme Irakului (supus în acea perioadă embargoului internațional) șI i-au propus să-l exonereze de răspundere penală în schimbul înregimentării ca informator. După ce l-au “descărcat de informații”, serviciile britanice i-au negociat predarea la Mossad, aflat în permanentă căutare de agenți cu posibilități în staff-ul OEP. La Mossad se spunea într-o vreme că Abu Aman era “cea mai bună sursă în lumea arabă” ” - continuă generalul Rogojan descrierea aventurilor lui Abu Aman (alias Fathi Taher, apud Roncea).

Pasărea Phoenix a lui Viorel Hrebenciuc, alias Abu Andrei

În majoritatea țărilor arabe, pentru un bărbat căsătorit care are copii se mai folosește o formulă de adresare compusă din particula ”Abu”, urmată de numele primului născut. Spre exemplu, dacă Hrebenciuc ar fi arab, iar primul său fiu s-ar numi Andrei, el ar fi apelat și prin Abu Andrei. La fel în cazul lui Taher. Cum Taher nu are niciun fiu numit Aman, numele de Abu Aman este un pseudonim folosit de autorul lucrării, pentru a-l proteja pe adevăratul agent Mossad. Deși a oferit destule indicii pentru aflarea identității reale a lui Abu Aman, autorul Aurel Rogojan spune că nu și-a permis totuși să dezvăluie numele acestuia. ”Cei interesați de identitatea personajului Abu Aman trebuie să înțeleagă că importante rațiuni – în primul rând grija de a nu-i pune viața în pericol – ne împiedică să o dezvăluim”. Urmează apoi descrierea cîtorva dintre operațiunile lui Abu Aman, fiecare dintre ele fiind un indiciu pornind de la care Roncea, acest Sherlock Holmes autohton, a reconstruit imaginea lui Fathi Taher. ”După 1989, Abu Aman și-a văzut visul cu ochii. Înarmat cu o strategie bine adaptată la realitățile românești, a fost dirijat să inițieze mari operațiuni de corupție și punere în dependență a unor politicieni din întreg spectrul politic ca bază a dezvoltării afacerilor. În același timp, s-a ocupat în mod special de finanțarea campaniilor unui partid considerat antisemit. Pentru a nu da de bănuit, Abu Aman a sponsorizat modernizarea unui spital și a intrat în parteneriat cu persoane așa zis respectabile din lumea afacerilor. Cu o carte de vizită aparent onorabilă, Abu Aman s-a înfruptat din tortul marilor privatizări”pe un leu”, a încercat devalizarea unui club de fotbal, a tras tunuri și țepe pe unde a putut, nu și-a onorat angajamentele față de statul român… dar continuă să prospere. Politicienii corupți stau și ei bine mersi în fișierele serviciilor străine unde Abu Aman i-a descărcat de povara trădării” - spune Aurel Rogojan în cartea sa.

”Abu Aman” a demolat Electroputere. Who’ the fuck   is Abu Aman?

Spre finalul dezvăluirii, autorul mai aruncă un indiciu din trecutul apropiat al lui Abu Aman, atunci când afirmă că autoritățile competente ale statului cunosc cazul și veghează. ”Veghează pe când Abu Aman demolează și valorifică la fier vechi o mare întreprindere, fostă de top pe plan internațional, acum trecută la categoria “reconversie funcțională din construcție industrială în spații comerciale și de servicii”. Știind că autorul lucrării este trecut în rezervă de vreo cinci ani, deci tot cam de pe atunci nu mai are acces la documente secrete, ne-am gândit că ultimul citat provine dintr-o sursă deschisă. Fără a beneficia de aparatul investigativ al lui Victor Roncea, ne-am permis așadar să luam un fragment din fraza de mai sus, să-l punem pe google și să dăm ”enter”. Primul document care ne-a ieșit în cale este un Certificat de Urbanism eliberat de Primăria Municipiului Craiova, pe 30 iunie 2010 în scopul ” obținere aviz prealabil de oportunitate aprobat de Primar în vederea elaborării unui PUZ și obținere avize pentru reconversie funcțională din construcție industrială în spații comerciale și servicii - ”Electroputere Shoping Center”. Cum Electroputere este o ”mare întreprindere, fostă de top pe plan internațional” care corespunde descrierii, iar proprietarii sunt arabi, o verificare sumară a iordanienilor implicați în afacere ne-ar putea da soluția aceste enigme. Cum singurul iordanian de la Electroputere, pe care-l cunoaștem, este Fathi Taher, administratorul societății, el ar putea fi același cu Abu Aman, dacă în societatea Al-Arrab, care a preluat Electroputere, nu mai există vreun alt iordanian cu aceleași semnalmente.

Misteriosul tovarăș Bunea din fundul-dreapta al lui Taher

Fathi Taher a fost implicat în ultimii 40 de ani în cele mai dubioase afaceri, atât pe vremea lui Ceaușescu, cât și după 90. Presa le-a consemnat pe cele derulate după 1990, iar ofițerii din servicii pe cele anterioare. Chiar Taher a povestit câte ceva despre afacerile sale, unor persoane acreditate cum ar fi, spre exemplu, Floriana Jucan, cea care a consemnat întocmai și la timp spusele iordanianului. De altfel, într-o fotografie cu care ziaristul online Roncea și-a ilustrat senzaționala dezvăluire a numelui real al lui Abu Aman, apare și Jucan, un fel de asistentă discretă și microbistă a omului de afaceri Fathi Taher. Tot Roncea ne dezvăluie că Jucan e Jucan, dar pentru că nu spune cine este cea de-a două persoană din spatele lui Taher (vezi foto, pag.1) suntem obligați s-o spunem noi, fără a știrbi cu nimic meritele ziaristului online. Personajul din dreapta spatele lui Taher este unul dintre vechii parteneri de afaceri ai iordanianului, dar și un instrument de bază al lui Vîntu din afacerea BRS, tovarășul expert judiciar de casă, Alexandru Bunea. Derbedeul, iar noi am arătat deja acest lucru, l-a spălat pe Vîntu în afacerea FNA, atunci când , printr-o expertiză trucată, a aruncat vina de pe umerii lui Liviu Istrate, fostul președinte al Băncii Agricole, pe cea a unui departament din interiorul Băncii, anulând acuzația de instigare de care era acuzat Vîntu și, deci, forțând mâna procurorilor să-l scoată pe SOV de sub urmărire penală. Tot noi am dezvăluit că Bunea fusese angajatul lui Vîntu, la Petrom Aviation, deci era în incompatibilitate flagrantă cu cauzele în care era cercetat ”grăsuțul”. Pe de altă parte, Bunea a fost  în Consiliul Împuternicitilor Statului la CNM Petromin SA în perioada 1 februarie 1991 - 10 august 1992, când drumurile lui s-au intersectat cu cele ale lui Fathi Taher, cel care a fost implicat apoi în vânzarea Flotei. Este de prisos să mai amintim afacerile Katounis, Moira etc etc., în urma cărora Taher a început să prindă cheagul din care avea să crească. O căutare pe google rezolvă curiozitatea celor care vor să afle mai multe.
Pentru că, până la ora închiderii ediției, nu am primit un punct de vedere de la Fathi Taher, cu privire la apartenența sa la Mossad, menționăm că într-o discuție neconfidențială cu Jucan el a negat că ar fi fost omul serviciilor. ”Nu puteam fi și nu pot fi omul serviciilor… pentru ca asta ar însemna sa primesc ordine de undeva și să răspund în fața cuiva. Nu sunt eu omul acela”. Iată însă că Roncea îl contrazice.
AUTOR DAN BADEA
SURSA CURENTUL 

CAND STATELE REGRETA

Căinţa naţională face din nou prima pagină, aşa cum a făcut-o cu o frecvenţă remarcabilă în anii trecuţi. În 2008, premierul de atunci al Australiei, Kevin Rudd, cerea iertare aborigenilor din ţara sa, în vreme ce Regina Elisabeta a II-a a făcut acum câteva luni un gest impresionant de regret în Irlanda. Iar acum, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a reluat cu ocazia unei vizite în Caucaz sfatul său către turci de a se „căi" pentru masacrele comise în 1915 împotriva armenilor de regimul otoman în destrămare.
Sarkozy ar fi, desigur, surprins dacă i s-ar spune că aceeaşi logică ar impune o declaraţie de căinţă a statului francez către Algeria, ca să nu mai spunem de una către soldaţii care au luptat sub steagul francez, aşa-numiţii „Harki", dintre care mulţi au fost abandonaţi în faţa unei sorţi cumplite când Franţa a părăsit în grabă ţara. Cât despre cei care au reuşit să supravieţuiască şi să treacă Mediterana, Franţa i-a aruncat în ghetouri segregate, uitate de lume.

Pentru mulţi lideri politici şi analişti, căinţa e o formă nelalocul ei şi un exces de sensibilitate. Istoria e dură, spun ei. Şi, în plus, de unde să înceapă cineva cu scuzele sau unde să termine cu ele? Să ne cerem iertare pentru cruciade, pentru distrugerea oraşelor germane de către armatele Regelui Ludovic al XIV-lea în secolul al XVII-lea, pentru a nu mai aminti de cele ale lui Napoleon? Nu cumva rezultatul ar fi transformarea istoriei într-un permanent ciclu de regrete?
Dar, într-o eră a globalizării, care cere transparenţă şi implică interdependenţa, căinţa poate fi privită ca instrument de bună guvernare. O ţară care a ridicat covorul miturilor şi indiferenţei sub care au fost măturate laturile negative ale trecutului său e mai capabilă să se administreze bine atât pe sine, cât şi relaţiile cu alţii.
Japonia nu a învăţat niciodată să interacţioneze cu vecinii săi în felul în care Germania s-a deprins după al doilea război mondial să coopereze cu viitorii ei parteneri europeni, în parte din cauză că scuzele sale au părut un act formal, absolvit cu jumătate de gură, atunci când nu a lipsit cu desăvârşire. Uniunea Europeană există (oricare ar fi dificultăţile prin care trece acum) pentru că Germania şi-a cerut iertare. Iar Germania poate astăzi să se distanţeze - deşi, evident, la limită - de actualul guvern al Israelului, pentru că germanii şi-au asumat trecutul pe deplin, aşa cum mulţi dintre vecinii ei nu au făcut-o.

A-ţi cere iertare îţi dă posibilitatea să-i vorbeşti „celuilalt" fără ambiguităţi, cu acea libertate de expresie de care e nevoie pentru a spune adevărul. Fostul preşedinte al Franţei, Jacques Chirac şi-a câştigat un loc în istoria ţării sale prin proclamarea responsabilităţii Franţei pentru crimele comise de guvernul colaboraţionist de la Vichy împotriva cetăţenilor francezi în perioada ocupaţiei naziste. Ficţiunea că „Vichy nu era Franţa", popularizată de generalul Charles de Gaulle şi susţinută de François Mitterrand, a fost în fine îngropată.
Cine va fi preşedintele francez îndeajuns de curajos pentru a cere iertare Algeriei şi soldaţilor Harki? Desigur, crimele comise de francezi în timpul războiului de independenţă din Algeria nu seamănă nici din privinţa dimensiunii, nici din cea a motivaţiei cu atrocităţile Germaniei naziste. S-ar putea invoca faptul că în era colonială Franţa şi‑a dorit şi fericirea algerienilor, nu doar propria măreţie. Doar că francezii erau cei care defineau „fericirea", fără să se consulte cu algerienii şi cu atât mai puţin să le obţină consimţământul.
Astăzi, Franţa sprjină forţele progresiste ale „Primăverii arabe" - politic, dacă nu chiar militar, precum în Libia -, dar poate ea să menţină ipocrizia faţă de Algeria, plătind un preţ mare în credibilitate pentru tăcerea faţă de trecut? În termeni de iertare, partea cea mai puternică trebuie s-o ceară mai întâi. Iar democraţia e o componentă esenţială a acelei puteri, fiindcă formează terenul cel mai fertil pentru o pedagogie responsabilă a onestităţii istorice.

Sigur că nu ar trebui să ne facem prea multe iluzii. Actualul guvern algerian se simte destul de bine denunţând Franţa şi ar putea continua să o facă indiferent de ce spune sau nu spune fosta putere colonială.
Dar asta nu ar trebui să servească drept alibi pentru a nu face nimic. În iulie 2012, Franţa şi Algeria vor comemora împlinirea a 50 de ani de la naşterea Republicii Algeria. Având loc imediat după viitoarele alegeri prezidenţiale din Franţa, evenimentul oferă o ocazie ideală pentru Sarkozy sau pentru succesorul său de a face un gest simbolic de căinţă. Un asemenea gest ar întări Franţa pe plan extern, dar şi din privinţa sentimentelor cetăţenilor ei de origine algeriană, a căror dificultate de reconciliere a dublei lor identităţi i-a împins pe unii în braţele fundamentalismului
islamic.
Căinţa nu e un semn de slăbiciune. Din contră, e o demonstraţie de linişte şi forţă interioară conştientă -, şi o precondiţie pentru o guvernare bună şi realistă.
AUTOR DOMINIQUE MOISI
SURSA ROMANIA LIBERA