ADEVARUL : INTERVIU CU LAURA CODRUTA KOVESI

De ce scapă oamenii cu bani de închisoare? Sunt foarte multe cauze complexe în care sunt vizaţi politicieni sau oameni de afaceri, care trenează de ani buni pe rolul instanţelor. Greşesc procurorii?
 Cred că această întrebare nu trebuie să o adresaţi Ministerului Public. Aceeaşi întrebare mi-o pun şi eu. Când este vorba despre un furt simplu, despre o persoană necunoscută sau despre o faptă de mică corupţie se dau soluţii definitive în trei luni de la flagrant. Sunt foarte multe soluţii. Poate 70% din soluţiile date de instanţe anul trecut pe cauze de mică corupţie. Şi aceeaşi întrebare mi-o pun şi eu. Sunt cauze complexe în care soluţia nu poate fi dată în trei luni, dar poate fi dată în şase luni, în opt luni. Să ştiu şi eu: a greşit procurorul? Dar răspunsul trebuie să îl găsiţi la instanţă. Şi se invocă probleme legislative, probleme de resursă umană, dar asta trebuie să fie preocuparea CSM.

Este o înfrângere grea decizia Curţii de Apel Bucureşti de a-l pune în libertate pe Sorin Ovidiu Vîntu şi pe ceilalţi învinuiţi  în dosarul ,,Petromservice"?

Nu cred că este niciun fel de înfrângere. Nu suntem plătiţi în funcţie de cât de multe arestări avem, scopul nostru, ca procurori, este să administrăm probe şi să efectuăm urmărirea penală. Nu aş vrea să comentez decizia instanţei în acest caz. Am comentat doar ce a făcut Ministerul Public şi eu cred că aici procurorii şi-au făcut treaba.

Credeţi că nu au existat scăpări ale procurorilor în acest dosar?

Vă asigur că nu a existat niciun fel de scăpare. Ştim cu toţii, şi nu e o noutate, că de-a lungul timpului au fost anumite scăpări, intenţionate sau nu, nu ştiu, e treaba CSM-ului să stabilească, în toate dosarele în care a fost cercetată această persoană, şi nu numai ea. Deci, vă asigur că în acest dosar s-a lucrat pe procedură de la cap la coadă. Şi chiar îi felicit pe colegii mei pentru operativitate, pentru profesionalism şi pentru fermitate. Nu comentez ce a făcut instanţa. Repet, comentez ce au făcut procurorii într-un dosar în care ai 72.000 de persoane vătămate, ai un prejudiciu estimat la peste 80 de milioane de euro, ai un dosar de o complexitate deosebită, ai mutări de sume de bani în străinătate, ai elemente de extraneitate, ai cooperări cu colegi din străinătate care-ţi furnizează informaţii.

Spuneaţi că CSM ar trebui să verifice scăpările din dosarele în care a fost cercetat SOV...

Da, mă refer la scăpările din dosarul ,,FNI",  din dosarul „BID", din toate dosarele care au existat. Şi există o soluţie de infirmare pe care am făcut-o în vară, ocazie cu care am constatat toate scăpările care au avut loc. Acum, că au fost intenţionate, neintenţionate, nu e treaba mea. Doar am constatat că nu s-au respectat toate normele şi toate dispoziţiile legale în acest dosar. CSM a anunţat că face verificări pe aceste aspecte, e competenţa lor. Competenţa mea este să verific legalitatea, să constat că nu s-a respectat legea, să infirm soluţiile şi să redeschid aceste dosare. Mai departe, este treaba CSM cine a fost vinovat: că a greşit poliţistul, că a greşit procurorul, că a greşit sau nu instanţa, e treaba CSM, eu nu comentez.
Procurorul general nu se sfiieşte să arate problemele din sistem
În dosarul „Petromservice", valoarea bunurilor sechestrate este foarte mare. Au mai fost şi alte cauze cu valori apropiate acesteia?

Dacă vorbim despre cauzele în care se instrumentează fapte care produc prejudiciu, instituirea măsurilor asigurătorii, potrivit legii, este obligatorie. Sigur că sunt foarte multe situaţii în care colegii, când încearcă să instituie o măsură asigurătorie, nu găsesc bunuri sau bunurile sunt pe numele altor persoane. De aceea, noi am susţinut în mod pozitiv acel proiect privind confiscarea extinsă. Într-un singur caz, cel pe care l-aţi amintit (Petromservice), într-adevăr valoarea măsurilor asigurătorii este semnificativă şi nu ştiu dacă s-au instituit măsuri de o asemenea amploare în alte dosare. Dar s-au indisponibilizat 130 de imobile, şi când spun imobile mă refer la spaţii comerciale cu câte 20-30 de încăperi, mă refer la blocuri, la terenuri, dar au fost indisponibilizate şi sume care au fost găsite în conturile bancare.

În conturile bancare din România?

Da, în conturile bancare din România. Dar s-a solicitat şi blocarea conturilor bancare din străinătate. Este Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Statului care funcţionează în Ministerul Justiţiei, prin intermediul căruia am transmis solicitările noastre de a se bloca toate sumele din conturile bancare din străinătate.

Prin intermediul acestui Oficiu pot fi puse sub sechestru şi proprietăţile pe care aceşti oameni le deţin în străinătate?

Da, se pot institui astfel de măsuri asigurătorii pe orice bunuri mobile sau imobile. Măsurile luate până în prezent sunt pe bunurile din România pentru că a fost mult mai uşor de verificat. Noi am cerut, prin solicitări de asistenţă judiciară, blocarea acestor bunuri mobile sau imobile în străinătate şi sigur că, în acest dosar, se continuă identificarea tuturor bunurilor mobile pe care aceste persoane suspectate de comiterea de infracţiuni le deţin în străinătate.

Aţi cerut CSM să apere reputaţia procurorilor jigniţi în sala de judecată, dar CSM a sesizat CNA pentru că jurnaliştii au mediatizat excesiv acest episod. Aţi avut o discuţie cu colegii de la CSM?

Ştiţi cum e? E ca şi cum te-ai duce la magazin, ai cere un kilogram de mere şi ai primi un kilogram de pere... Eu nu am avut o discuţie cu cei de la CSM, am aflat doar seara, de la televizor, ce s-a întâmplat acolo şi apoi am vorbit cu procurorul de caz, care mi-a povestit ce s-a întâmplat în sala de judecată.

Inspecţia judiciară a CSM va face o anchetă în acest caz?

Eu cred că trebuie să facă, din moment ce noi am sesizat acest lucru. Eu l-am sesizat din două puncte de vedere. În primul rând pentru că a fost jignit întreg corpul  profesional al procurorilor. Nu poţi să calomniezi toţi procurorii din ţară fiindcă aşa vrei tu. Şi, în al doilea rând, poliţia şedinţei de judecată cine o asigură? Ce afirmaţii pot fi făcute invocând dreptul la apărare? Pentru că n-au fost jigniţi numai procurorii, nu e treaba mea să apăr judecătorii, dar au fost jigniţi chiar şi judecătorii... Eu am aşteptat toată dimineaţa ca CSM, care e garantul independenţei şi care trebuie să intervină în astfel de situaţii, să o facă. Nu am întrebat de ce nu au intervenit. Eu am făcut o sesizare şi le-am cerut clar să verifice aceste aspecte. Aştept de la membrii CSM să fie la fel de prompţi, la fel de acizi, la fel de severi cu declaraţiile unei persoane suspectate că a comis infracţiuni, cum sunt şi cu declaraţiile unor oameni politici. Când iese un om politic şi spune că justiţia nu este eficientă, fără a da exemple concrete, CSM are o reacţie promptă. Aştept aceeaşi reacţie promptă atunci când corpul profesional al procurorilor este jignit, este calomniat în mod nedrept. Sper ca Inspecţia judiciară să aibă un răspuns prompt şi rapid.

Care este relaţia Ministerului Public cu actualul CSM?

Dacă vreţi o părere despre relaţia noastră cu CSM, pot să vă spun că acum este un dialog mai bun decât cu vechiul CSM. Există mai multă deschidere. Problema pe care o văd eu în CSM este alta. Acolo, fiecare a venit cu nişte priorităţi proprii, cu un program propriu. Şi, când se adună în plen, când trebuie să ia o decizie ca organ colegial se vede că nu este eficienţă şi nu este consecvenţă, chiar dacă fiecare are idei bune, are principii sănătoase şi chiar doreşte să reformeze. Problema este că nu gândesc ca un organ colegial care trebuie să ia nişte decizii consecvente, corecte şi care să schimbe lucrurile ce nu merg în sistem. Dacă fiecare o ia pe cont propriu, nu merge, fiindcă o decizie a CSM trebuie să fie una colectivă, asumată de o majoritate... Cred eu că asta este problema la CSM, nu de rea voinţă sau de lipsă de
interes.

"Aştept de la membrii CSM să fie la fel de prompţi, la fel de acizi, la fel de severi cu declaraţiile unei persoane suspectate că a comis infracţiuni, cum sunt şi cu declaraţiile unor oameni politici.''

În dosarele în care există probe suficiente mai e nevoie de expertize costisitoare?

Costurile cu expertizele sunt destul de mari, se suportă de la bugetul de stat şi sunt două categorii de probleme care apar. Prima - noi avem specialişti în cadrul DNA şi DIICOT care fac anumite constatări. De multe ori, în instanţă se spune că nu se poate ţine cont de aceste constatări, pentru că aceşti specialişti sunt angajaţi ai unor instituţii publice. Or, eu cred că nu expertul trebuie să fie independent şi imparţial, ci judecătorul.

Se vehiculează de ani că multe dintre dosarele instrumentate de Parchetul General şi de DNA sunt doar parte a unui război politic...

Resping categoric ideea că noi facem parte dintr-un război politic. Noi nu facem cercetare în funcţie de culoarea politică şi chiar aţi văzut că în ultimii ani procurorii au atins în anchetele lor toate sferele publice, chiar dacă a fost politică, a sportului, a culturii şi indiferent de calitatea de membru al unui partid sau al altuia. Au fost cercetate persoane din toate partidele. Şi nici nu ne putem conduce ancheta după agenda publică a nu ştiu cărui partid. Că am mai auzit: „Da, acum a început urmărirea penală, când personajul X face ceva". Păi, dacă eu acum am fost sesizat, acum fac anchetă, e vina mea că persoana publică sau partidul lui are altă agendă? 

Omul de rând se gândeşte că în România cu cât furi mai mult, cu atât scapi mai repede...

Este adevărat că se poate crea neîncredere în ceea ce se face, chiar dacă un dosar este bine făcut şi se administrează toate probele. Eu nu cred că evaluarea unui procuror se face numai pe baza obţinerii mandatului de arestare. În cele mai multe dintre cazuri nu se dispune arestarea preventivă, însă se dispune interzicerea părăsirii ţării, care e tot o măsură preventivă. Asta înseamnă? Că există faptă, că există indicii că s-a comis o faptă penală, că există probe, dar că persoana respectivă nu trebuie neapărat să stea în arest preventiv. Dacă există diferenţe de interpretare între ce face procurorul şi ce face judecătorul, am mai înţelege. Judecătorul este mai echilibrat, vrea să vadă şi apărarea, şi acuzarea şi trebuie să ia o decizie, iar procurorul, să zicem, este preocupat de acuzare. Ei, problema cea mai mare apare când între judecători sunt opinii diferite. Şi aici mă refer la judecătorul de la fond, care judecă o cerere de arestare preventivă, îşi însuşeşte opinia procurorului şi se ajunge în recurs, când alt judecător, cu aceeaşi pregătire, pe aceeaşi lege, în acelaşi dosar, pe aceleaşi probe, judecă diferit. Aici cred eu că CSM ar trebui să se implice şi să rezolve această problemă, care nu face bine nici judecătorilor, şi nici procurorilor şi nici persoanelor care sunt suspectate.

Am văzut judecători de la Înalta Curte suspectaţi de fapte de corupţie. E posibil să vedem şi procurori ai Parchetului General sau ai DNA, cercetaţi pentru astfel de fapte?

Orice e posibil. Cei care comit fapte penale trebuie investigaţi. De când sunt eu procuror general nu există această practică. Pe vremuri, în sistem era o practică: lua cineva mită sau făcea o boacănă, era chemat de şef, i se spunea dă-ţi demisia, şi pleca. Da, sunt foarte mulţi colegi care au plecat prin demisie şi toată lumea crede că aşa au ales ei alt drum în viaţă, dar, de fapt, au fost chemaţi de şefi şi li s-a pus în vedere să plece. Aşa ceva acum nu se mai întâmplă: dacă ai comis o faptă penală, răspunzi pentru ea.

Mai aveţi mai puţin de un an de mandat ca procuror general. Veţi rămâne la conducerea PG?

Asta este o întrebare la care nu vă pot răspunde eu, nu mă pot numi singură. Decizia de a numi procurori pe o funcţie de conducere aparţine ministrului Justiţiei şi preşedintelui. Ce vă pot spune sigur este că nu voi mai fi procuror general. Nu am luat o decizie cu privire la ce voi face după ce voi termina acest mandat. Dar cert este că
mi-am propus să rămân în sistemul judiciar.

Pe cine vedeţi şef la DNA în locul lui Daniel Morar?

Este o problemă, ma ndatul lui Daniel Morar va expira în februarie şi va trebui să discut şi cu el, va trebui să discut şi cu ministrul Justiţiei, pentru că, vă spun, în situaţii similare, când a expirat o funcţie de conducere, pentru continuitate, noi am delegat acea persoană să conducă structura din care făcea parte până la momentul unei numiri sau a ocupării prin concurs a acelei funcţii. Aceeaşi situaţie va trebui să o discutăm şi pentru DNA. Va trebui să discut cu ministrul Justiţiei dacă doreşte ca în februarie să facă direct o numire pe o funcţie de conducere sau dacă doreşte să se asigure un interimat şi să facă o numire când expiră celelalte funcţii de conducere.
SURSA ADEVARUL

CATALIN PREDOIU : '' IN UNELE CAZURI LA ICCJ E VORBA DE TERGIVERSARE ''

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat într-un interviu că în unele dosare aflate la ÎCCJ e vorba despre tergiversare, iar judecătorii nu ar trebui să se uite neapărat la inculpat, ci la probe, astfel încât să termine de judecat cauza. „Am observat poziţii ale Înaltei Curţi, studii care s-au aplecat asupra cauzelor de amânare. Există şi motive, unele întemeiate, pe care le-au invocat judecătorii câteodată pentru trenarea acestor dosare, dar în unele dintre ele, după părerea mea, este clar vorba despre o tergiversare. Acolo nu poţi să spui: «Nu am judecat, pentru că nu am avut săli». În patru ani cred că ai fi putut găsi o sală să judeci dosarul. Dacă această întârziere trenează, suspiciunile sunt inevitabile şi nu trebuie nimeni să interpreteze o astfel de suspiciune drept o ingerinţă în actul de justiţie. De aceea am spus că judecătorii trebuie să judece în materie de corupţie după probe şi nu după cariera prezentă sau viitoare în politică a inculpatului“, a precizat Predoiu. Ministrul a adăugat că din moment ce întârzierile vin în aceste dosare, din moment ce nu toate pot fi justificate procedural sau logistic, atunci nu mai rămâne decât întrebarea: ce anume îl opreşte pe acel judecător să treacă la judecată. „Ei sunt independenţi, nimeni nu se poate atinge de ei şi e foarte bine să fie aşa şi aşa va rămâne. Prin urmare, aşa cum noi la Ministerul Justiţiei ne facem programul şi agenda ministrului indiferent de opţiunile politice ale unora sau altora, cred că tot aşa şi judecătorii trebuie să judece fără să se uite neapărat la inculpat, ci la probe. Eu aşa percep acea figură emblematică care simbolizează justiţia, legată la ochi: nu te uiţi la inculpat, te uiţi la probe. Sper ca ceea ce ni se transmite de la nivelul Înaltei Curţi, şi anume o preocupare faţă de această soluţie, să se materializeze în lunile care vin. În acelaşi timp, sper să se rezolve şi această problemă a promovării judecătorilor la Înalta Curte, după cum sunt extrem de preocupat să rezolvăm în fine şi problema acestui sediu al Înaltei Curţi şi când spun „sediu“ nu mă refer doar la suprafaţa desfăşurată aflată la dispoziţia judecătorilor şi personalului auxiliar, este o primă necesitate, dar sediul Înaltei Curţi trebuie să fie o clădire extrem de reprezentativă, clădire care să arate că într-adevăr statul român acordă Justiţiei un rol pe care îl merită“, a mai explicat Predoiu.

Inspecţia judiciară ar trebui să se detaşeze de CSM

Ministrul a mai precizat în cadrul interviului că o distanţă cât mai mare a inspecţiei faţă de CSM va constitui o încurajare pentru cei din interiorul direcţiei să evolueze fără să se preocupe prea mult de reacţia CSM, fără să tragă cu ochiul la reacţiile membrilor CSM. „În acelaşi timp, nu e un panaceu această soluţie. Ea trebuie combinată cu o altă mentalitate care trebuie să vină, un alt stil de management al instituţiei. Acest alt stil de management poate fi impus de actualul management sau de un alt management. Poate că un manager care este mai aplecat pe partea investigativă poate stimula şi apetilul inspectorilor pentru concluzii mai tranşante şi mai curajoase. Aceşti oameni care formează inspecţia trebuie să înţeleagă că de ei atârnă într-un fel modul în care reacţionează colegii lor magistraţi. Este o reacţie în lanţ, o reacţie domino“, a precizat Predoiu.
SURSA CURENTUL

BASESCU : PARLAMENTUL, ICCJ, CSM, INSTITUTII NECONVIGATOARE

Raportul pe justiţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, după prezentarea raportului CE, că documentul citat relevă că „instituţiile neconvingătoare“ sunt ÎCCJ, CSM şi Parlamentul, arătând însă că nu este de acord întru totul cu aprecierea legată de Parlament, care a susţinut asumările de răspundere ale Guvernului pe legile privind justiţia. „Dacă mi-aş permite un comentariu, ar fi legat de Parlamentul României, unde trebuie să recunoaştem că a existat o majoritate care a susţinut asumările succesive de răspundere ale Guvernului pe toată legislaţia care viza justiţia. Dar faptul că Parlamentul a reacţionat mai puţin pozitiv la ridicarea de imunităţi sau la permisiunea de extindere a unor anchete a generat această apreciere pe care nu o susţin întru totul“, a afirmat şeful statului. El a mai spus că oricâtă voinţă ar fi avut Guvernul, dacă nu exista o majoritate parlamentară care să-l susţină nu ar fi putut implementa această legislaţie. „Este clar că oricâtă voinţă politică ar fi avut Guvernul, dacă nu exista o majoritate parlamentară care să îl susţină la asumarea răspunderii pe coduri, pe legea micii reforme şi pe multe altele, nu ar fi putut să implementeze această legislaţie. Pe de altă parte, este posibil ca la nivelul Comisiei Europene să se fi considerat că trecerea prin Parlament a Codurilor ar fi fost nesigură, spre exemplu, dacă ne referim la coduri. Şi eventualele modificări ar fi alterat conţinutul codurilor sau al legii micii reforme. Nu ştiu exact care au fost elementele luate în calcul de CE. Eu cred totuşi că, plecând de la premisa existenţei unei majorităţi care a susţinut Guvernul la moţiunile de cenzură cu ocazia asumării răspunderii, poate că este prea dură aprecierea legată de Parlament“, a mai declarat preşedintele.
Şeful statului a spus că, potrivit acestui raport, „dincolo de guvern, care fost a apreciat foarte pozitiv“, aprecieri pozitive primesc DNA, Parchetul ÎCCJ, DGA, Direcţia Antifraudă din IGPR şi ANI. Preşedintele a adăugat că susţine fără rezerve aprecierile pentru instituţiile menţionate. Traian Băsescu a mai spus că raportul arată progresele României şi că stabileşte un număr de 18 obiective pentru ca la anul să se poată discuta despre ridicarea MCV.
Pe de altă parte, preşedintele Traian Băsescu a declarat că România nu consideră corect ca raportul MCV să fie anexat la condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen, însă constată că se află în faţa unei realităţi: sunt state care consideră că raportul MCV trebuie luat în considerare ca să spună „Da“ aderării la Schengen.

„O parte din presă nu mai poate minţi la nesfârşit“

Spre finalul intervenţiei sale, preşedintele Băsescu a făcut, ieri, un apel la ziarişti să prezinte corect raportul CE privind MCV, pentru că o „parte din presă nu mai poate minţi la nesfârşit“, el susţinånd că încercările jurnaliştilor şi ale unor politicieni de a arăta că instituţiile funcţionează la comandă îi „penibilizează“. „Apelul meu la dumneavoastră este ca presa să facă o prezentare corectă, echilibrată a acestui raport, pentru că nici presa nu mai poate - parte din presă - nu mai poate minţi la nesfârşit. Marile minciuni promovate de presă alături de grupuri de politicieni sunt legate de comanda politică la diverse instituţii, mai ales când este vorba de ANI, sau de DNA, sau de Parchetul General. Dragi jurnalişti, am rugămintea să înţelegeţi următorul lucru: instituţiile despre care am vorbit - ANI, DNA şi Parchetul General - nu mai sunt cele din 2004“, a spus preşedintele Băsescu. „Toată încercarea dumneavoastră de discreditare a acestor instituţii - a dumneavoastră, a politicienilor şi a altora - spunând că ar lucra la comandă politică, nu face decât să vă penibilizeze pe dumneavoastră şi pe politicienii care susţin acest lucru. Şi ei sunt din toate partidele politice. Nu vă mai crede nici măcar CE, care laudă ceea ce atacaţi şi desfiinţaţi dumneavoastră şi politicienii - ANI, DNA“, a mai spus Băsescu.

Şeful CSM: Criticile vin din cauza lipsei dialogului instituţional

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Horaţius Dumbravă, a declarat, după prezentarea Raportului, că documentul este pozitiv şi reflectă obiectiv progresele înregistrate de România, iar „majoritatea criticilor vin pe fondul lipsei de dialog şi a conlucrării adecvate şi susţinute între instituţii“. „Izolarea fiecărei autorităţi şi instituţii publice cu responsabilităţi în justiţie doar pe domeniul specific conduce la o lipsă de perspectivă a modernizării justiţiei, la ruperea unui ritm firesc pentru reforma în justiţie. Cearta şi gâlceava instituţională, uneori depăşindu-se limita rezonabilităţii instituţionale - cum ar fi acuzele vădit denigratoare la adresa întregului corp profesional al magistraţilor din partea unor autorităţi publice sau ale unor politicieni - reprezintă mai degrabă piedici majore în direcţia reformei în justiţie şi, în acelaşi timp, induc neîncredere şi nesiguranţă în rândul cetăţenilor“, a precizat Horaţius Dumbravă. Astfel, având în vedere recomandările Raportului Comisiei Europene din 20.07.2011, CSM adresează solicitarea către toate autorităţile publice, în special Guvernului României şi Parlamentului, precum şi Preşedintelui României, de a continua şi finaliza discuţiile cu reprezentanţii sistemului judiciar în vederea încheierii unui acord naţional transpartinic şi independent de ciclurile electorale, pentru susţinerea justiţiei ca domeniu strategic de interes naţional pentru România, de consolidare şi modernizare a justiţiei, inclusiv din punct de vedere legislativ, logistic şi financiar.

CE cere o lege pentru confiscare extinsă

Comisia Europeană solicită României ca în lupta anticorupţie să aibă rezultate convingătoare în recuperarea produselor infracţiunii, să adopte o nouă lege privind confiscarea extinsă şi să aibă rezultate în urmărirea în justiţie a cazurilor de spălare de bani ca infracţiune de sine stătătoare. Astfel, CE recomandă „îmbunătăţirea coordonării politicilor anticorupţie la cel mai înalt nivel şi elaborarea unei noi strategii multianuale solide pentru a preveni şi a pedepsi actele de corupţie, ţinând seama de recomandările făcute într-un studiu de impact independent“. De asemenea, CE doreşte crearea unui grup de monitorizare, împreună cu societatea civilă, pentru a supraveghea punerea în aplicare a strategiei. CE recomandă totodată „elaborarea de norme pentru prevenirea conflictelor de interese în gestionarea fondurilor publice şi în cadrul autorităţilor care reglementează, verifică şi adoptă decizii privind plângerile în domeniul achiziţiilor publice“, precum şi „consolidarea procedurilor şi a capacităţii autorităţilor competente, inclusiv printr-o continuare a procesului de revizuire a modului de funcţionare, aflat în desfăşurare în acest domeniu“.

Măsuri urgente pentru cazurile de mare corupţie

Totodată, în raport se mai menţionează că Bucureştiul trebuie să adopte măsuri „urgente“ care să ducă la accelerarea procedurilor în cauzele de mare corupţie, cu scopul de a fi evitată împlinirea termenului de prescripţie „în toate cazurile“, dar şi „norme procedurale clare“ de ridicare a imunităţii parlamentare. CE propune României adoptarea de măsuri urgente pentru îmbunătăţirea practicii judiciare şi pentru gestionarea cauzelor. O altă recomandare referitoare la eficacitatea acţiunii judiciare vizează „continuarea reformei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie“, pentru a consolida rolul de curte de casaţie al acesteia, pe de-o parte, şi pentru a dezvolta capacitatea acesteia de a soluţiona cauzele de corupţie la nivel înalt, pe de altă parte.
Comisia Europeană arată că sunt necesare măsuri active care să însoţească intrarea în vigoare a Codului civil şi adoptarea unui plan cuprinzător de aplicare a celorlalte trei noi coduri, furnizarea de resurse pentru reorganizarea instanţelor, sporirea capacităţii Institutului Naţional al Magistraturii. De asemenea, Comisia notează că este necesară finalizarea unei analize detaliate a dezechilibrelor legate de volumul de lucru în cadrul sistemului judiciar, în vederea revizuirii modului de funcţionare a sistemului judiciar care va avea loc în curând. CE mai arată că este necesar să fie finalizată revizuirea modului de funcţionare propus al sistemului judiciar şi punerea în aplicare a recomandărilor acesteia; crearea unui cadru de monitorizare a progreselor înregistrate în ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar, la care să participe părţile interesate din sistemul judiciar prin punerea în aplicare a acestui plan de acţiune.
SURSA CURENTUL

PERCEPTIA ALTORA DESPRE ROMANIA

N-ar trebui să surprindă pe nimeni că Olanda a devenit acel stat membru al UE care se opune cel mai categoric aderării României la spaţiul Schengen - o aderare considerată oricum de destule voci ca fiind prematură.
Trebuie înţeles că olandezii percep prevalenţa corupţiei în puncte-cheie ale statului român drept potenţială ameninţare la adresa securităţii lor. Convulsiile noului CSM pe tema numirii judecătorilor de la Înalta Curte nu vor fi contribuit defel la atenuarea temerilor autorităţilor de la Haga. Lipsa de disciplină şi deontologie, la care se adaugă, eventual, şi naivitatea aşa-zişilor reformişti aleşi în CSM au îngropat, încă o dată, speranţele din interior şi exterior legate de apropierea sfârşitului erei de clientelism şi complicităţi la vârful sistemului judiciar din România.

Olandezii vor fi băgat, desigur, la cap şi reacţia lamentabilă a opoziţiei faţă de planurile preşedintelui de reorganizare administrativă a ţării. Este, până la urmă, limpede pentru toată lumea că o reducere a unităţilor administrative de la 41 la 8, 12 sau 16 nu poate duce decât la diminuarea potenţialului de corupţie; în plus, ar fi de aşteptat ca noile unităţi să acceseze fondurile UE pentru dezvoltare regională într-un ritm mai accelerat, şi nu doar prin firmele preşedinţilor de consilii judeţene. Victor Ponta nu a îndrăznit să se opună făţiş acestor propuneri de debirocratizare, preferând să iasă la rampă cu un plan propriu, complet improvizat - semn clar că de ani buni în PSD nu s-a mai obosit nimeni să-şi bată capul cu idei de reorganizare teritorială. Ultima oară ideea a fost tatonată în 2003 de Guvernul Năstase, care a şi năşit, de altfel, „baronii locali" pe post de reprezentanţi ai Executivului în România profundă. Acum însă Liviu Dragnea consideră că descentralizarea atât de dragă UE nu constituie o prioritate şi că planurile PDL pot „răvăşi ţara". De aceeaşi părere este şi Ion Iliescu, care a declarat că „reorganizarea teritorială nu arde", urmând să fie mai întâi discutată şi răsdiscutată timp de cinci (!) ani.

Dacă politicienii şi liderii occidentali ar fi dat dovadă, pe termen lung, de acelaşi partizanat în chestiuni de interes naţional precum cel manifest la unii politicieni români, Occidentul s-ar fi dus de mult de râpă. În Olanda bunăoară, cam un sfert din teritoriul ţării se află sub nivelul mării. Ca atare, autorităţile de la Haga depun - indiferent de culoarea lor politică - în permanenţă eforturi imense pentru ca Ţările de Jos să poată ţine piept ameninţării naturii, respectiv în vederea creării unor condiţii viabile pentru locuitorii din zonele periclitate. Efortul implică nu doar o vigilenţă neîntreruptă, ci şi o solidaritate de excepţie. Cu toate străduinţele autorităţilor, ţara a avut, desigur, parte şi de calamităţi - vezi devastatoarele inundaţii din 1953 -, dar asta nu înseamnă că Haga s-ar da vreodată bătută în faţa forţelor naturii.

Ceea ce îi irită pe olandezii care au ajuns să cunoască România este în special indolenţa statului faţă de şansele de supravieţuire pe termen lung a ţării - iar ca atare rămân extrem de circumspecţi în privinţa noului lor partener din cadrul UE. Destui olandezi au deplâns amplele defrişări din România, fiind şocaţi că tocmai politicieni binecunoscuţi spoliază, senini, plămânul verde al ţării. Dacă administraţia teritorială ajunge simplificată, măcar acest vandalism la scară naţională ar putea fi oarecum diminuat. Iar dacă harta administrativ-teritorială va fi redesenată cu luare aminte, polurile regionale de dezvoltare vor putea ajunge, în timp, să rivalizeze cu Bucureştiul - a cărui ascensiune economică oricum nu a fost una constant sănătoasă -, dat fiind că vor insista pentru o distribuţie mai echitabilă a avuţiei naţionale.

Cunosc câţiva olandezi care sunt în cunoştinţă de cauză despre spectrul ameninţării seismice ce pluteşte asupra Bucureştiului şi întregului sud-est al ţării. Lipsa de reacţie a statului român în faţa acestui pericol îi consternează. Fără măsuri preventive implementate din timp, consecinţele oricărui seism major care va lovi, cândva, România vor fi, cu destulă probabilitate, mai grave pentru economia şi viitorul ţării decât cele ale cutremurului şi tsunami-ului care au devastat Japonia în această primăvară. Principala datorie a oricărui stat este, până la urmă, asigurarea unui trai cât mai decent cetăţenilor săi, inclusiv protejarea vieţii acestora - şi nicidecum salvgardarea privilegiilor câtorva norocoşi. În alte ţări ale lumii, statul s-a dovedit un proteguitor admirabil pentru cetăţenii greu încercaţi de calamităţi - vezi cazul locuitorilor elegantului oraş neozeelandez Christchurch, lovit de două seisme în ultimele 10 luni, sau al Islandei, afectată periodic de erupţii vulcanice.

Argumente cum că proiectul de reducere a numărului de unităţi administrative la aproximativ o pătrime ar reprezenta doar un nou plan diabolic al preşedintelui pentru menţinerea sa şi a partidului său la putere sunt rizibile şi nu îşi au locul în România zilelor noastre. Ţine exclusiv de cetăţeni să dezavueze astfel de baliverne şi să solicite statului o implementare promptă a reformelor deja îndelung tergiversate - atât la nivel regional, cât şi central. Când statul român va funcţiona ceva mai bine, va avea parte neîndoielnic şi de mai multă susţinere în plan extern. Până atunci însă, mă tem că în caz de cutremur România nu trebuie să se aştepte la cine ştie ce mobilizare exemplară din partea comunităţii internaţionale.
AUTOR TOM GALLAGHER
SURSA ROMANIA LIBERA

TIRANUL VREA SA LE IA BANII OLIGARHILOR.SARITI!

Nu trecuseră nici câteva minute de la anunţarea propunerilor de modificare a Constituţiei când haitele vînto-voiculesciene s-au repezit la gâtul lui Băsescu denunţând „autoritarismul'', „dictatura'', „jupânul''. Felix însuşi l-a comparat cu Hitler pe fondul ariei „diversiunii'' cântată regulamentar de cei doi backing vocals C&V. Dar cu ce i-a speriat „dictatorul'' în asemenea măsură?


Imunitatea parlamentară. Până acum era totul limpede, bine reglat şi de la sine înţeles. Afacerile se împleteau armonios cu politica, banii la partid curgeau în şuvoi constant şi neîntrerupt iar protagoniştii binemeritau de la partid un loc ferit de furtuna Justiţiei în Parlamentul ţării. Frumos, elegant, toată lumea era mulţumită. Acum, Dictatorul, în ura sa faţă de democraţie, vrea să destructureze un sistem care s-a creat cu greutate şi sacrificii în 20 de ani şi să distrugă cu inconştienţă cordonul ombilical care leagă oligarhia economică de partidele politice. Fără imunitate, atractivitatea Parlamentului pentru tot felul de indivizi gen Păsat, Voicu, Năstase, Ridzi etc. dispare. Ce rost are să mai faci politică, dacă oricum rişti să te trezeşti cu DNA-ul la uşă? Ce-i de făcut? Trimiţi haita să latre „atentat la democraţie''.
Limitarea deficitului la 3%. Au făcut-o nemţii iar francezii s-au arătat dispuşi să-i urmeze, mai ales că e criteriu Maastricht. Dar nu acesta este motivul pentru care trebuie trecut în Constituţie - România nu este în zona euro şi nici n-ar trebui să se grăbească să intre - ci pentru că formulează un cadru strâmt pentru politicile guvernamentale. Din punctul de vedere al acestui autor limitarea deficitului ar fi trebuit însoţită de o limitare a pragului de impozitare a venitului. Cum arată acum, ori de câte ori guvernele vor fi în situaţia de a încălca limita de deficit este cel mai probabil că vor mări taxele în loc să reducă cheltuielile.

Creşterea taxelor îi poate costa electoral pe guvernanţi dar ideea nu este să schimbi guvernele ca pe ciorapi ci să ai taxe mici şi guverne responsabile cu banul public. Faptul că instanţelor judecătoreşti li se ia dreptul de a se amesteca în politica fiscală este o corectură care restaurează separaţia puterilor în stat, dar faptul că guvernului îi revine puterea absolută de a taxa este de natură să îngrijoreze. Nici un guvern nu s-a ridicat la înălţimea acestei responsabilităţi. Ceea ce aduce bun limita de 3% este faptul că neagă guvernanţilor posibilitatea de a-şi ascunde incompetenţa, clientelismul şi pomenile electorale în deficitul bugetar aşa cum a făcut Vosganian şi guvernul Tăriceanu.
Dar, dacă li se ia partidelor acest instrument inestimabil de satisfacere a clientelei, atunci ce folos să mai guvernezi? Dacă nu mai poţi să aloci din pix bani care nu există băieţilor tăi şi apoi să împarţi povara în mod „echitabil'' pe umerii proştilor care încă mai cred că pot reuşi prin muncă în „statul social'' - sintagmă care, din nefericire, rămâne neatinsă în Constituţia lui Băsescu - atunci ce chichirez mai are să fii la putere? Ce-i de făcut? Asmuţi haita să latre „legiferarea austerităţii'', „instituţionalizarea sărăciei'' şi altele asemenea.

Responsabilizarea Justiţiei. În prezent, judecătorul român poate lua cam ce hotărâri vrea, cam cum îl taie pe el capul fără să dea socoteală aproape nimănui şi să respecte cam cum pofteşte procedurile. Procurorul poate da şi el NUP-uri tot după amoc. De răspuns pentru ele răspund numai în cazul în care îşi execută funcţia „cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă''.
Din punct de vedere administrativ (că penal DNA-ul a început să se mişte şi în zona magistraţilor) reaua-credinţă şi grava neglijenţă le constată Consiliul Superior al Magistraturii din care fac parte 9 (nouă) judecători plus preşedintele Curţii Supreme plus 5 procurori (15 din 19), care votează în secret şi tot cum îi taie capul dacă e cazul de aşa-ceva. Până acum s-a întâmplat numai în cazul Gorbunov, dar de regulă, magistratul român n-are a se teme de nimic.
În Constituţia lui Băsescu scrie că magistratul răspunde pentru erorile comise, că CSM este format din 5 judecători, 5 procurori şi şase reprezentanţi ai societăţii civile şi că deciziile CSM sunt publice şi se motivează. Păi, dacă magistratul e responsabil de greşelile pe care le face şi CSM nu mai poate da indulgenţe ca Papa, atunci la ce bun să mai încerci, ca oligarh, să creezi şi să întreţii reţele politico-juridico-poliţieneşti de tip Voicu? Ce-i de făcut? Asmuţi haita să urle „ingerinţă în independenţa Justiţiei''.

Averea nu se mai prezumă licită. În prezent statul român nu se poate atinge nici măcar de de averile celor condamnaţi pentru corupţie sau alte infracţiuni pentru că practic nimeni nu poate dovedi caracterul ilicit al dobândirii averii. În momentul în care, din noul proiect de Constituţie este scoasă această prevedere care nu există nicăieri în lumea civilizată, povara de a dovedi că averea este licită îi revine celui pus sub acuzare şi, în cazul în care nu poate face proba, averea poate fi confiscată.
Acest articol poate constitui cea mai mare victorie a luptei anticorupţie în România şi o ameninţare mortală la adresa oligarhiei care riscă să rămână şi fără imunitate şi cu banii luaţi. De aceea, veţi auzi răcnindu-se din toate antenele şi realităţile vorbe grele despre Dictator şi diversiunile lui. Vestea proastă e că politicienii noştri nu vor accepta niciodată să îşi pună de bunăvoie ştreangul acestor reforme de gât şi probabil proiectul de modificare a Constituţiei va fi respins. Vestea bună este că acum ştim ce trebuie făcut şi, mai devreme sau mai târziu, vor afla şi românii.
AUTOR CRISTIAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA